DE LA ZAMOLXE LA ISUS HRISTOS ( 2 )
Pr. DUMITRU BALASA
JURAMÂNTUL LUI SOCRATE
În legatura cu lungul citat de mai sus, mentionam interventia marelui tracolog Iosif C-tin Dragan, la „Al XV-lea Congres de stiinte istorice”, tinut la Bucuresti, în 1980 între 16-17 august : „Cultura si civilizatia daca au ajuns la un foarte înalt nivel de dezvoltare (…). Tracii cultivau astronomia, matematica, medicina. Platon îi considera pe medicii traci superiori medicilor greci, deoarece, scria el înainte de a îngriji trupul, si boala, ei îngrijeau sufletul, expresie sub care cred ca trebuie sa întelegem sistemul nervos. În orice caz e vorba de o conceptie medicala foarte moderna” (Noi tracii,1980, octombrie,p.3). E defapt interpretarea citatului pe care noi l-am prezentat mai sus. În legatura cu aceasta psihoterapie, înainte de a se administra pacientului medicamentele (farmecele propriu-zise), amintim ca în Crestinism se mentioneaza Marturisirea si iertarea pacatelor, vindecarea sufletului uman. „Preotul ca medic sufletesc trebuie sa cunoasca :
1. Boalele sufletesti ale pacientilor în general si în special, adica pacatele în formele si aparitiunile diverse.
2. Izvoarele si cauzele pacatelor, izvoarele pacatelor sunt slabiciunea carnii, întunecarea mintii si razvratirea voiei (…). Cunoscând spiritualul (doctorul spiritului), boala sufleteasca, izvorul si cauza ei, sa destepte mai întâi în cel bolnav prin motive puternice, dorul de însanatosire, de indreptare iar dupa aceea sa-i dea la indemâna mijloacele corespunzatoare pentru redobândirea sanatatii si sa-l conduca a-l întrebuinta aceste mijloace si a conlucra cu mijlocul dumnezeiesc (teuenergia. Nota D.B.) la îndreptarea sa” (Am citat din Liturgica Bisericii Ortodoxe de Vasile Mitrofanovici s.a., Cernauti,1929,pag.814). Acestea sunt defapt metodele medicilor zamolxieni, care reiau doctori sufletesti si doctori trupesti si pe care crestinismul le-a preluat si le-a transmis doctorilor spirituali ierarhie în general.
Din cele citate mai sus retinem mai întâi constatarea filosofului Platon si a înteleptului Socrate, doua somitati ale culturii tracice, si anume, ca medicii traci stramosii daco-românilor de azi, ucenici ai scolii zamolxiene erau superiori medicilor greci; ca medicii traci predau ucenicilor lor leacurile dupa ce le recitau incantatiile (epodele) ; si esentialul acestui capitol anume ca pregatiti pentru arta medicala înainte de a profesa depuneau juramântul ca vor tine cont de anumite îndatoriri profesionale prevaute în Codul Belaginelor (Legilor Frumoase). Între acestea se stipulau mai întâi psihoterapia pacientului, sa nu caute daca bolnavul e sarac sau bogat ,daca e de neam ales, daca e frumos sau urât, „într-un cuvânt sa fie un medic ideal”.
Care era formula de care aminteste tracul Socrate nu stim, dar prezentam aici Juramantul lui Hipocrat (460-375 î.d.Hr.) pe care îl presteaza la începutul carierei lor medicii din întreaga lume si astazi. Citam :
„Jur pe Apollo medicul, pe Asclepios, Higia si Panaceea si iau ca martori pe toti zeii sa respect dupa puterea mea, urmatorul legamant : Sa pretuiesc ca si pe parintii mei pe cel care m-a învatat aceasta arta, sa traiesc în comun cu el, si daca e necesar sa împart si bunurile mele cu el ; sa-i consider copiii ca pe proprii mei frati, sa-i invat aceasta arta, daca ei astfel doresc, fara plata sau vreo promisiune scrisa, sa împartasesc fiilor mei si învatatorului care m-a învatat pe mine si discipolilor care s-au legat ei însisi si au fost de acord cu regulile profesiunii, iar numai acestora, perceptele si învataturile. Voi prescrie tratamentul pentru binele bolnavilor mei dupa cum capacitatea si priceperea
SI NICIODATA NU VOI VATAMA PE NIMENI. Ca sa fiu pe placul cuiva, nu voi prescrie un medicament ucigator si NU VOI DA UN SFAT care sa-i cauzeze moartea, NICI NU VOI DA VREUNEI FEMEI un pesar pentru a-i provoca avortul. Îmi voi pastra puritatea vietii mele si a artei mele. Nu voi taia ca sa scot pietre, chiar la bolnavii la care boala se manifesta. Voi lasa aceasta operatie sa fie facuta de cei ce practica aceasta (specialistii în aceasta arta). În fiecare casa în care ajung, voi intra numai pentru binele bolnavilor mei, tinându-ma departe de orice ademenire si mai ales de placerea dragostei cu femei sau cu barbati, fie ei liberi sau sclavi. Tot ce pot sa aflu (poate sa-mi ajunga la cunostinta), în timpul exercitarii profesiunii mele, sau în afara profesiunii mele sau în relatiile zilnice cu oamenii, ceea ce nu ar trebui raspândit, voi pastra ca taina si nu o voi destainui niciodata. DACA VOI PASTRA ACEST JURAMÂNT DE CREDINTA, SA MA POT BUCURA DE VIATA SI SA-MI POT PRACTICA ARTA, RESPECTAT DE TOTI OAMENII SI DE-A PURURI, iar daca îl voi nesocoti sau îl voi încalca, soarta sa-mi aduca
doar nenorociri” (Viorica Danila, Engleza pentru medici, ed.II, Ed. Medicala, Bucuresti, 1981, p.17-20).
Dupa ce am prezentat asa-zisul juramânt al lui Hipocrate, prestat si azi de medicii din întreaga lume, ne întrebam când a trait Hipocrat din Cos?
Dupa concluziile celor mai de seama oameni de stiinta, Hipocrate a trait „aproximativ între anii 461-377 î.d.Hr.”, deci la un secol dupa Pitagora , Platon si Socrate, de care am amintit mai sus. Asa cum am aratat Platon a trait între „aproximativ între anii 427-347 î.d.Hr., iar Socrate între anii 469-399 î.d.Hr. De fapt Platon a fost discipolul lui Socrate. Daca asa stau lucrurile, apoi juramântul depus de Socrate catre medicul trac „unul din ucenicii lui Zamolxis”, era un juramânt geto-dac, zamolxian, de juramântul lui Hipocrate nici Platon si nici Socrate nu amintesc.
Ba chiar trag niste concluzii si anume ca „medicii greci nu se pricep la cele mai multe boli” (Fontes,I,101-102). Nu cunoastem formula juramântului lui Zamolxis, dar comparând cele spuse de Socrate, cu textul juramântului lui Hipocrat, care e în uz si azi, tragem concluzia ca: Cultul lui Zamolxe ca legislator si rege, era pe întregul teritoriu tracic. Grecii au facut din Zamolxis un sclav al lui Pitagora. Herodot însa, ca un scriitor corect a scris : „Mie mi se pare ca Zamolxe a trait cu mult înaintea lui Pitagora”. Aceasta e o afirmatie falsa ca sa-si însuseasca stiinta si cultura zamolxiana tacit ca si romanii. O frumoasa traditie zamolxiana s-a pastrat, departe, la capatul cel apus al lumii în Spania .
Juramântul lui Hipocrat din Cos nu e altceva decât juramântul medicilor daci, zamolxieni la care Hipocrat el însusi trac si urmasii sai au adaugat numele zeilor Apolon, Asclepios, Higia si Panaceea, cu care religia crestina nu are în comun decât sinteza gnostica. Enumerarea zeilor astazi e o simpla forma, o scara pe care s-a ajuns la Doctorul cel Mare, la Isus Hristos, a carui teuenergie a înviat chiar mortii, ca Fiica lui Iair, Lazar s.a.
GNOSTICISMUL DACIC SI CRESTIN
Gnosticismul înseamna cunostinta si începe cu Scoala Zamolxiana în sec. XIII î.d.Hr. El e un sistem filosoficoreligios care face cunoscut adeptilor sai calea pe care se merge pentru a ajunge la nemurire, în Împaratia tuturor bunurilor, în Pliroma. Sufletul omului dupa gnostici emâna din forta suprema, din Tenergie. El a fost o emanatie divina, buna, dar în contact cu materia a devenit robul acesteia. Materia rea e opera uni eon, ultimul ca emanatie, numit Demiurg .
Gnosticismul Zamolxian ea un sistem dualist : spirit si materie, fiecare cu însusirile sale binele-raul, luminaîntuneric, fericirea vesnica în Pliroma-deplinatatea tuturor bunurilor si elementelor bune (ale ingerilor) emanate din Tenergia Maxima, ca si deplinatatea fericirii eterne dupa învatatura lui Isus Hristos. Un eon superior, izvorit din Tenergia Maxima era mintea, ratiunea sau cuvântul (Logosul divin). Imperiul raului rezida în materia rea si el se cheama Kenoma. „Mântuirea era conceputa de gnostici ca un proces cosmic. Ea însemna scapare, eliberarea de materie, dizolvarea lumii materiale, senzuale si separarea elementelor, reîntoarcerea absolutului în sine însusi. La aceasta se ajunge prin gnoza (…). Spiritele au fost închise în materie prin crearea lumii de catre Demiurg (ele se gasesc în oameni, în animale, în plante), mântuirea consta în descatusarea acestor doua parti din Împaratia materiala a lumii si restabilirea lor în Pliroma, Împaratia spirituala a tuturor bunurilor” (Istoria bisericii universale I,Bucuresti,1956,pag.115-116). Aceasta era defapt vechea conceptie zamolxiana. pentru gnosticii crestini va fi sintetizata în : „Cele ce ochiul nu a vazut, cele ce urechea nu a auzit si la mintea omului nu s-a suit. Aceasta fericire o gateste D-zeu celor ce-L iubesc pe El” (I,Corinteni,II,v.9).
În Pliroma dacica era defapt tot ce emana din Binele absolut, din care se desprinsesera eonii. EONII erau figuri din vechea mitologie sau personificarea unor notiuni filosofice. Eonii provin din principiul divin, prin emanatie, fie câte unul, fie perechi ; un eon masculin si unul feminin. Numarul lor variaza la gnostici, ajungând pâna la 365 ceruri x 7 eoni (Ibidem). Îngerii erau eoni buni. În Dacia s-a dezvoltat Gnostcismul ofit sau naasenii. Sarpele a adus gnoza primilor oameni.
CULTUL SARPELUI
Mai întâi precizam ca Sabazius era un „zeu frigian sau tracic” si era reprezentat „mai ales ca sarpe si socotit simbol al reînnoirii anuale a vegetatiei”, suprapus cultului solar (Victor Kernbach,218). Dar era si simbolul întelepciunii.
Pe cât e de fioros, de înfricosator sarpele pentru noi, în antichitate era socotit protector, ajutator si chiar tamaduitor.
În scrierile Gnosticismului crestin apare sarpele în întruchipare gnostica), care a aratat primilor oameni, Adam si Eva, gnoza (termen grecesc)-cunostinta binelui si raului. Sarpele era puterea salvatoare a omului. Amintim în acest sens. Sarpele de arama ridicat de Moise în pustie(Numeri,XXI), mentionat de Isus Hristos (Ev. Ioan,III,14).
Cuvântul semit nahas=sarpe, fonetic se apropia de naus=templu si a facut legatura cu lacasul de cult, cu biserica.
SARPELE CASEI
Etimologia cuvântului sarpe atât pentru lumea dacica, precum si pentru cea româna e indoeuropeanul sarpa=sarpe (Berinde si Lugojan,220-221). Acesta dovedeste vechimea nebanuit de mare a cultului Sarpelui la Daco-Români.
Dupa o credinta multimilenara gnostica fiecare casa are sarpele ei protector. El nu e veninos si nici nu trebuie omorât caci „e pacat”. Se mentioneaza în antichitatea daco-româna Cavalerul vânator având în fata „încolacit pe un arbore cu coroana evazata, sarpele-geniul bun al casei” (Dict. Enciclopedic de arta veche a Romaniei,86). Florin Olteanu, Crina Calin si Valeria Matei, analizând balada „Sarpele”, afirma ca ea se prezinta ca un mesaj cultural arhetipal referitor la pregatirea primilor nascuti în functie de pater familias, în arta vanatorii, dobândirea întelepciunii: La Geto-Daci, limbajul sarpelui reprezenta spiritul stramosilor, marea lor întelepciune” (Silvia Chitimia) si datorita regenerarii (…) era simbolul nemuririi lui Zamolxe. „Sarpele era unul din simbolurile zeitei Hecate (zeita traca) a carei scoala o gasim înca în preistorie” (Noi tracii,1987,oct.,p.16). De altfel, Domnul Isus Hristos da sfaturi pentru eternitate adeptilor sai : „Fiti întelepti ca serpii si blânzi ca porumbeii: (Ev. Matei,,10,v.16).
Tema Sarpele a fost tratata si de Mihai Coman. (Mitologia pop. român,I,p.110).
SARPELE CA ÎNSEMN AL CORPULUI MEDICAL
În prezent vedem „Sarpele sculptat pe portile institutiilor medicale si Spitalelor, imprimat pe sigilii si documente, folosit ca însemn al corpului medical, imprimat pe prima pagina a cartilor, e mereu prezent Caduceul, însemnul, simbolul vindecarii-un baston, doua aripi la capatul lui si doi serpi încolaciti pe el”.
De unde la început se utiliza „în ritmurile vindecarii, sarpele viu, cu timpul el a fost înlocuit cu simbolul Sarpelui”.
Ca simbol el apare în diferite forme.
„În România simbolul e un sarpe încolacind o cupa” (Viorica Danila).
În vechile calendare, planeta Mercur e reprezentata iconografic printr-un ostas în zale, tinând în mâna dreapta un corn de alarma, iar în stânga un buzdugan cu doi serpi. Aceasta ultima forma a buzduganului se pastreaza în Crestinism si azi, la cârja arhiereasca.
STEAGUL DACIC UN VECHI ELEMENT GNOSTIC
Toate steagurile, initial, au avut un caracter religios. Steagul dacic e un simbol al vietii, al vindecarii, al feririi de moarte, în lupta cu adversarul .
Ca simbol al gnosticismului ofit, sarpele apare în Dacia destul de timpuriu, Sarpele fantastic din „ tezaurul de sculpturi” de la Tomis, e o piesa celebra. Aceasta piesa unicat ne increditeaza ca dacii au împartasit gnosticismul ofit din cele mai vechi timpuri. Romulus Vulcanescu prezinta „balaurul dac, dupa V. Pârvan” si piesa „steag de lupta dacic, incizat pe un vas de lut” (Mitologia româna,108-109). Pe o tabla de plumb apare un cavaler purtând un dracon fluturand în vânt (Radu Florascu, Dictionarul enciclopedic de arta veche a României,87). Multe bratari de bronz se termina la ambele extremitati cu câte un cap de sarpe .
Pe Columna de la Roma, ca si pe arcul de triumf de la Salonic, ridicat de Împaratul Galerius cel Batrân, apare de mai multe ori steagul dacic ofit.
În încheierea acestui paragraf, adaugam ca cercetatorul Mihai Coman scrie ca stindardul dacic „ar fi derivat din acel draco (ie-sarpe) ce confirma victoria asupra puterilor întunericului si furtunii” (Mitologia româneasca,196). În lumea daco-româna reprezinta victoria asupra invadatorilor.
ELEMENTE GNOSTICE ÎN CRESTINISM
Dupa aparitia învataturii Domnului Isus Hristos, o parte din gnostici a adaugat la doctrina lor noile percepte crestine.
Aceasta acumulare da nastere unui curent religios nou : GNOSTICISMUL CRESTIN. La vechile credinte gnostice s-au adaugat elemente noi. Cartile au fost scrise dupa metoda gnostica si multiplicate. Astfel s-au perpetuat elemente dacice. Dupa anul 325 s-a precizat noua învatatura adusa lumii de Domnul Isus Hristos, Soarele dreptatii, mentinându-se multe din componentele credintei zamolxiene. Dintre cele ce nu au fost oficializate, sau chiar condamnate, unele s-au pastrat în popor.
În sec II d.Hr. un gnostic din Alexandria, anume Carpocart, prezenta adeptilor sai, o gnoza antiiudaica, pagâna, panteista. Acesta punea pe aceeasi treapta cu Hristos „pe filosofii (Pitagora, Platon, Aristotel) ale caror chipuri le aseza în lacasurile de cult ale sectei sale”. El învata si comunitatea bunurilor si a femeilor (Ist. Bis. Univ.,121).
Ca urmare a legaturilor cu gnosticul multe din bisericile ortodoxe daco-romane, au în exterior pictate figurile proorocitelor, Sibilelor si ale filosofilor sau înteleptilor lumii vechi, amintiti mai sus. De ce? pentru ca ei proorocisera venirea lui Hristos.
SIBILELE SAU FILOSOFITELE
Urmase ale zeitei Hestia(Vesta) au fost profetesele, numite si Sibile sau filosofite. Ele faceau parte din rândul tarabostilor si din chiar familia regala dacica stiutoare de carte.
Cuvântul Sibila e daco-român si însemna proorocita. Ele erau slujitoare la vatra focului, unde rosteau rugaciuni în versuri, epode, care pentru neinitiati pareau un simplu suierat, un univers, o melodie. De aici sibilatus-ias=sueratura (sivilatu= sueratu).
În limba greaca sibilla avea acelasi înteles, dovada ca porneau de la un numitor comun, dacic, de la care fusese împrumutat pe parcurs. În „literatura religioasa apocrifa : Silvia sau Savila.
1.Sevila (barbat), forma a numelui si la Manastirea Sucevita : Sevilla tarita”, la pictura exterioara ; iar la Manastirea Vatra Moldovitei : Sivila privind legendara Sibila (profetia unica): înalte texte apar zece sibile (N.A. Constantinescu,Dictionar,146.Dan I. Simionescu, Sibilele în lit. româneasca,Bucuresti,1928). I.D. Stefanescu scria ca numele de Sibila ar fi nou, „opera unui evreu din Alexandria, care a scris catre anul 40 al erei noaste”. Totusi Pandele Olteanu spune ca sibilele se cunosc „înca de pe la anul 3000 î.d.Hr.” (Arca,II,nr. V,p.5).Sibilele preziceau evenimente laice. Exemplu : „Schimbarea capitalei Imperiului de la Roma la Constantinopol în timpul lui Constantin cel Mare”, caderea Constantinopolului sub turci, în 1453 s.a.
www.scribd.com