BUREBISTA – REGELE REGILOR

Teodor Filip

(Din ciclul „Hiclenii, trădări, asasinate”)

Despre Burebista şi stăpânirea lui aflăm doar dintr-o inscripţie lacunară de la Dionysopolis (Balcic). Adică că îşi avea cetatea de scaun la Argedava, pe Argeş şi că îl avea în slujbă pe Acornion, cu ajutorul căruia întreţinea legături cu oraşele greceşti de pe ţărmul Mării Negre…
„În secolul al II-lea î.Hr. societatea geto – dacă cunoaşte o rapidă şi complexă dezvoltare: în timp ce aşezările vechi se extind, se întemeiază aşezări noi – apar cetăţi ridicate pe înălţimi: Costeşti, Căpâlna, Bâtca Doamnei: înfloreşte metalurgia; folosirea plugului cu brazdă de fier şi roata olarului sporesc productivitatea. Societatea dacă este acum clar împărţită în nobili (tarabostes, pileaţi) şi oameni de rând (comaţi), bogaţi şi săraci.” .
Cauzele apariţiei statului dac au fost:
– unitatea etnică şi lingvistică a geto-dacilor;
– pericolele care ameninţau Dacia: celţii, dinspre vest şi romanii, dinspre sud;
– apariţia unei personalităţi politice şi militare remarcabile.
Zona munţilor Orăştie, din interiorul arcului Carpatic, reprezintă nucleaul statului dac. Coganion, muntele sacru al dacilor era situat în aceşti munţi.
În anul 82 î.Hr. Burebista devine rege. Ajutat de preotul Deceneu, el reuşeşte în scurt timp să unească toate triburile geto-dace, dând naştere unui stat puternic, ce se întindea de la pădurea Hercinica (Moravia de astăzi) până la Bug şi din Carpaţii Nordici până la sud de Balcic (Dionysopolis). Unirea s-a făcuit pe două căi: pe cale paşnică şi pe calea războiului. Se impune o precizare: perioada de unificare şi pacificare a triburilor daco-gete a durat mai bine de jumătate din domnia lui Burebista. Numele lui adevărat s-a pierdut în negura timpului, însă meritele şi înţelepciunea i-au adus numele de BU-ERE-BU-IST-AS (Care-era-care-este-nu), ceea ce înseamnă „Nemaipomenitul”, „Cum nu a mai fost şi nu mai este”.
Monedele bătute de el, descoperite în Transilvania, ni-l înfăţişează cu două capete, simbolizând trecutul şi prezentul. Inscripţiile de pe ele sunt în limba tracică, „latina vulgară” – SARMIS VASIL, „Cel Mai Mare Rege”. Împărăteasă şi Marea Preotească a dacilor era soţia sa, Zina, al cărui nume a fost găsit tot pe monedele descoperite în Transilvania.
Reşedinţa regală iniţială a fost Argedava sau Sargedava, localizată pe dealurile Orăştiei.
După povestirea istoricului Iordanes, marele preot Deceneu, după ce a stat o perioadă în Egipt, iniţiindu-i pe preoţii de aici în tainele sacerdotale pelasgice, revine în Geţia, devenind şeful suprem al spiritualităţii tracilor. Iordanes a preluat multe informaţii de la Strabon care l-a confundat pe Deceneu cu Zalmoxis. El a preluat informaţii şi de la Herodot, pe care le-a compilat greşit. În această situaţie cum pot istoricii să mai înţeleagă ceva?
Burebista îşi începe organizarea puterii monarhice cu caracter militar prin activităţi administrative cum ar fi: recrutarea unor oameni însărcinaţi cu administrarea agriculturii, strângerea dărilor, supravegherea muncilor obşteşti obligatorii, făcând posibilă realizarea sistemului de fortificaţii în Dacia – nucleaul din Munţii Şurean întins pe o suprafaţă de 20 km pătraţi. Incinta militară din centrul religios are o suprafaţă de 3 hectare, cu ziduri de piatră ecarisată (blocuri de calcar fasonate) care fac din Sarmisegetusa dacică un unicat în Europa. Zidul Dacic (Murus Dacicus) este format din cetăţi construite din blocuri de calcar. A construit şi cetăţi de piatră nefasonate, legate cu lut, ca cele de la Piatra Neamţ (Piscul Bâtea Doamnei şi colina Cozla), Cetaţeni (jud. Argeş), Covasna-Valea Zânelor sau Sighişoara.
La vreme de război, armata lui număra mai mult de 200.000 de oameni, făcându-l temut. Cronologia luptelor duse de Burebista este greu de întocmit. Deoarece izvoarele antice, mai ales istoricii greco-romani nu şi-au îndreptat atenţia asupra lui decât în momentul în care Dacia, un regat uriaş, devenise o problemă pentru „lumea civilizată”.
Conform lui Strabon, boiii, sub conducerea lui Cristasiros, cuceresc Roma în anul 390 î.Hr. După alungarea lor de către romani „boiii se strămutaseră lângă Istru, trăind amestecaţi cu tauriscii şi războindu-se cu dacii, până când aceştia le-au şters neamul de pe faţa pământului. Teritoriul lor care făcea parte din Illiria, a rămas un loc de păşunat pentru turmele neamurilor vecine.” Acelaşi istoric scrie că Burebista a „pustiit pe celţii care erau amestecaţi cu tracii şi cu ilirii”
Consider că cele scrise de Strabon sunt exagerate. Neamul celţilor şi al boiilor nu au fost „şterse de pe faţa pământului”. O confirmă marele Caesar care, contemporan cu evenimentele, povesteşte cum helveţii s-au hotărât să-şi apere ţara împotriva triburilor germane, şi cum, „în sfârşit se aliază şi primesc pe boii” (Julius Caesar, „De Bello Gallico”, I). Cele relatate s-au petrecut în anul 59-58 î.e.n. Deci, războiul lui Burebista cu boii trebuie să fi avut loc înaintea acestei date, nu cu mult. Deoarece pentru a parcurge drumul de la Dunărea de Jos până pe teritoriul Elveţiei de azi, chiar cu unele lupte sporadice, era suficient un an.
„Dintre evenimentele petrecute pe timpul domniei lui Burebista, puţine sunt acelea care pot fi precizate în timp cu destulă certitudine. Unul dintre acestea îl reprezintă cucerirea oraşelor greceşti de pe ţărmul de vest al Pontului. Pentru el stau mărturie textul lui Dion Chrysostomos şi câteve inscripţii găsite în oraşele supuse de marele rege. Pe baza izvoarelor amintite s-a putut preciza că perioada de cucerire a cetăţilor greceşti s-a desfăşurat între anii 55-48 î.e.n.” . Mai revin asupra acestui aspect.
În anul 48 î.e.n. meşterii pietrari din Dionysopolis au primit poruncă de la mai-mari oraşului să scrie pe o placă de marmură un decret în cinstea lui Acornion. Prin faptele sale, acesta a fost declarat cetăţean de seamă al oraşului. Conţinutul decretului ne oferă informaţii deosebit de preţioase despre strămoşii noştri.
Acornion făcea servicii diplomatice şi pe lângă Burebista. Pe socoteala sa a plecat la puternicul rege al geţilor: „Şi în timpul din urmă – precizează decretul -,regele Burebista ajungând cel dintâi şi cel mai mare dintre regii câţi au stăpânit vreodată în Tracia(…) Acornion a fost pe lângă acesta în cea dintâi şi cea mai mare apropiere şi a obţinut cele mai bune rezultate pentru patria sa, inspirând şi colaborând la cele mai eficace măsuri, şi, nu mai puţin, câştigând bunăvoinţa regelui pentru mântuirea cetăţii sale şi, de asemenea, şi în toate celelalte ocazii, oferind-se, fără rezerve pentru împlinirea soliilor oraşului şi luându-şi asupra sa fără întârziere, înfruntarea primejdiilor, numai spre a izbuti în toate chipurile, la câştigarea unui folos pentru patria sa” .
Referitor la cetăţile de la malul Mării Negre: Tomis, Callatis, Histria ş.a. nu sunt de acord cu părerea multor istorici români că ar fi fost construite de greci. Ele au fost construite de geţii locali, peste care au venit negustorii greci şi…de aici toată tevatura. Chiar marele Ovidiu scrie că geţii erau mai numeroşi decât grecii, care trebuiau să le înveţe limba în cadrul activităţilor comerciale. Popularizând arhivele persane, care au fost distruse din ordinul lui Darius, pentru a nu cădea în mâinile duşmanilor, getul romanizat Iordannes (era got de origine dar născut în Getia Minor şi era mândru de originea sa…getică) precizează că „Regina Tomiris, luând de la inamic atâta pradă după obţinerea victoriei, a trecut în părţile Moesiei, care acum se cheamă Scythia Minor, împrumutându-şi numele de la Scythia Mare, şi acolo, pe ţărmul moesic al Pontului, a zidit cetatea căreia i-a dat numele de Tomis”.
Neamul scordiştilor, aflaţi la gurile Tisei, adversari ai dacilor – anterior au fost aliaţi în incursiunile de jaf de la sud de Dunăre – a fost nimicit de armate uriaşă a lui Burebista.
„La sudul Dunării proconsulul provinciei Machedonia, generalul Vasso Lucullus, în cadrul celui de-al doilea „război Mithridate” (74-74 B.C.), ocupă oraşele greceşti vest-pontice, de la Apollonia până la Delta Dunării, încheind un tratat între romani şi alte cetăţi vecine, cu avantaje şi obligaţii pentru ambele părţi. Această tutelă mascată îi nemulţumeşte pe locuitorii oraşelor greceşti, care trimit o solie la Burebista să-i ajute. Oastea preconsulului Macedoniei, a generalului Antonius Hybrida este învinsă lângă Histria. Burebista supune pe cale paşnică oraşele: Tomis (Constanţa de astăzi), Calatis (Mangalia), Dionysopolis (Balcic) şi Apollonia. Pe calea războiului sunt integrate cetăţile Aliobrid (Cartal, din sudul Basarabiei, ocupat azi de ruşi, sub numele de Orlovka), Tyras (Tiraspolul de azi), Odessos (Odesa, azi oraş ucrainean ce are în centrul lui cel mai romantic cartier, cartierul…”Moldoveneanca”)” .
Şi Munţii Haemus (Balcanii de astăzi) sunt trecuţi în stăpânirea regelui neînvins.
Eliberată de toate pericolele venite din partea nemaurilor vecine, Dacia devine un regat unit uriaş. Conflictul cu Imperiu Roman era inevitabil. Mai ales că Burebista întreprinde îndrăzneşe campanii de jaf în Macedonia şi Iliria, unde îi înfrânge pe romani.
În „Geographia”, Strabon scrie: „Boerebistas, bărbat get, luând conducerea neamului său, a ridicat pe aceşti oameni ticăloşiţi de nesfârşitele războaie şi i-a îndreptat prin abstinenţă şi sobrietate şi ascultare de porunci, aşa încât, în câţiva ani, a întemeiat o mare stăpânire şi a supus geţilor cea mai mare parte din populaţiile vecine; ba a ajuns să fie temut chiar şi de romani pentru că trecea Istrul fără frică, prădând Tracia până în Macedonia şi Iliria, iar pe celţi, cei ce se amestecaseră cu tracii şi ilirii, i-a pustiit cu totul, iar pe boiii sub conducerea lui Cristasiros, precum şi pe taurisci, i-a nimicit cu desăvârşire…”
Burebista ducea şi o politică externă activă, intervenind chiar şi în conflictul deschis dintre doi rivali ai Romei – Cezar şi Pompei, în anul 48 î. Hr. În legătură cu aceasta, inscripţie recent descoperită la Balcic citează numele lui Acornion, un mesager personal trimis de Burebista la generalul Pompei pentru a-i sugera ipoteza unei alianţe. „Şi fiind trimis de regele Burebista ca un sol la autocratul romanilor Gnueus Pompeius, fiul lui Gnaeus şi întâlnindu-se cu acesta în părţile Macedoniei, Heracleea Lyncestis, nu numai că şi-a împlinit însărcinările ce avea de la rege, câştigând bunăvoinţa romanilor pentru rege, dar a purtat şi cele mai frumoase negocieri în folosul patriei sale”.
Pentru a-şi arăta mulţumirea, Burebista i-a conferit titlul aulic, folosit în tot orientul elen, de „cel dintâi şi cel mai mare prieten”, iar cetăţenii din Dionysopolis, după cum am specificat, i-au trecut titlul în decretul dat .
Vor mai trece cam 3-4 ani până când Cezar, după ce-l va învinge decisiv pe Pompei lângă Farsalla, pentru a se răzbuna pe Burebista să trimită numeroase legiuni cu „misiunea de a pedepsire” către graniţele geto-dacilor. Oricum, la scurt timp înainte de a începe lupta decisivă cu Burebista, pe 15 martie 44 î.Hr. , Cezar a fost asasinat în senat de noii săi adversari politici screţi. La scurt timp şi Burebista va fi asasinat.
Astfel, doi dintre cei mai străluciţi militari ai lumii antice au dispărut, aproape simultan de pe scena Istoriei.
Privind războaiele lui Burebista la sud de Dunăre, mai bine zis incursiunile lui, referiri se găsesc doar în opera lui Strabon. Din „Geographia”, VII, rezultă că trecea cu îndrăzneală Dunărea şi jefuind până în Macedonia (provincie romană constituită în anul 168 î.e.n.) şi Illiria, „a pustiit pe celţii care erau amestecaţi cu tracii şi cu illirii”. Aceste incursiuni au fost mai multe. Deoarece acelaşi Strabon precizează că Burebista s-a aliat cu scordiscii pentru a întreprinde incursiuni de jaf în sudul Peninsulei Balcanice. Chiar dacă aceste alianţe au existat, ele l-au nemulţumit pe marele rege, „şi de aceea – relatează Strabon – a întreprins acţiuni de pedepsire a scordiscilor.” Se pare că motivul a fost „partea leului” din prăzile luate. Înfrânţi de Burebista, izvoarele antice nu-i mai pomenesc.
„Păstrând proporţiile, putem compara pe „cel dintâi şi cel mai mare dintre regii din Tracia chiar cu Alexandru Macedon…un lider ce a reuşit într-un timp foarte scurt să-i unească pe cei de un neam cu el, să supună seminţii îndepărtate şi să sfârşească neînfrânt în luptă, o existenţă demnă de marile personalităţi ale istoriei. Şi tot asemenea lui Alexandru Macedon, Burebista a luat o dată cu el ceea ce realizase. Ucişi în urma unor comploturi, cei doi monarhi nu au lăsat în urmă imperiile pe care le creaseră, acestea fiind sfâşiate şi împărţite între cei care le-au urmat la conducere” …
În nici o operă a istoricilor antici nu se pomeneşte că Burebista ar fi pierdut vreo bătălie. Cu atât mai puţin vreun război. Toate acestea întăresc concluzia că regele dac a fost un mare comandant militar, un mare strateg.