MISTERELE HOLOCAUSTULUI DIN ROMÂNIA (II)

Teodor Filip

HOLOCAUSTUL – ISTORIE IMPUSĂ PRIN LEGE…
La începutul mileniului al III-lea liderii politici, guvernele şi politicienii au impus,mai mult ca oricând, modelarea trecutului în conformitate cu interesele prezentului.În SUA,Germania,Franţa,Belgia,România etc. au fost adoptate pe bandă rulantă legi şi directive care impun „adevărul istoric”.Faţă de toate acestea istoricii adevăraţi,care îşi respectă deontologia profesională îşi spun cuvântul.Prezint protestul publicat de ziarul Liberation pe 13.12.2005,semnat de istorici renumiţi ca:Jean-Pierre Azema,Elisabeth Badinter,Marc Ferro,Jacques Julliard,Pierre Nora,Mona Ozouf,Jean-Pierre Vernant,and Pierre Vidal-Naquet:
„Mişcaţi de intervenţiile politice din ce în ce mai frecvente în aprecierea evenimemtelor trecutului şi de procedurile judiciare care îi ating pe istorici şi gânditori,noi susţinem următaorele principii:
Istoria nu este o religie.Istoricul nu acceptă nici o dogmă,nu respectă nici o interdicţie,nu cunoaşte tabu-uri.El poate să fie incomod.
Istoria nu este morală.Istoricul nu are rolul de a exalta spiritele sau de a condamna,el explică.
Istoria nu este sclava actualităţii.Istoricul nu aplică asupra trecutului schemele ideologice contemporane şi nu introduce în evenimentele din trecut sensibilitatea actuală.
Istoria nu este memorie.Istoricul,îmtr-un demers ştiinţific,adună amintirile oamenilor,le compară între ele,le confruntă cu documente,obiecte,urme şi stabileşte faptele.Istoria tinde să păstreze memoria,nu se reduce la ea.
Istoria nu este un obiect juridic.Într-un stat liber,nici Parlamentul,nici autoritatea judiciară nu au dreptul că definească adevărul istoric.
Politica statului,chiar animat de cele mai bune intenţii,nu este politica istoriei.
Constituie o violare a acestor principii că anumite articole de lege-anume legea din 13 iulie 1990,cea din ianuarie 2001,cea din 21 mai 2001,cea din 23 februarie 2005-au restrâns libertatea istoricului,i-au indicat sub ameninţarea sancţiiunilor ce trebuie să cerceteze şi ce trebuie să găseasacă,i-au impus metode de cercetare şi limite.Noi cerem abrogarea acestor articole nedemne de un regim democratic”.
Contrar poziţiei istoricilor francezi,în România,istoricii şi cercetătorii în domeniu,reprezentanţii societăţii civile nu au reacţionat la legile şi directivele date de guvernanţi,nu au protestat într-un grup omogen faţă de falsificarea istoriei.Reacţii timide au fost pronunţate faţă de „Raportul Tismăneanu”,raport ale cărui concluzii şi verdicte vor fi schimbate pe măsura deschiderii arhivelor.
Recent, a văzut lumina tiparului o lucrare esenţială pentru cunoaşterea guvernării antonesciene:”Al III-lea Reich şi Holocaustul din România(1940-1944).Documente din arhivele germane”,editată de Institutul pentru Studierea Holocaustului din România „Elie Wiesel”.
În „Dosarele ultra secrete” numărul 524,30.08.2008,Teşu Solomovici m-a încântat cu un articol pertinent referitor la „Mareşalul Ion Antonescu în noile documente din Arhivele germane”.Ottmar Traşcă şi Dennis Deletant, cei doi istorici care au scris lucrarea amintită,consideră că refuzul mareşalului de a permite deportarea evreilor-români în lagărele de exterminare naziste şi oprirea,în general,la 13.10.1942,a oricărei deportări în Transnistria,ar fi o „pretinsă rezistenţă”.”Deşi documentele existente şi traduse acum în româneşte atestă această „rezistenţă”a mareşalului,totuşi ea nu e recunoscută ca atare.Probabil pentru că o asemenea interpretare ar da apă la moară,aşa cum scrie Dennis Deletant,”percepţiei distorsionate cu privire la politica antisemită a regimului antonescian”.Nimic mai fals!Din nefericire,există mulţi istorici care cred aşa”,scrie Teşu Solomovici.Şi continuă:”Personal,nu am putut înţelege niciodată de ce unele gesturi,hai să le spunem „pro-evreieşti” ale mareşalului,trebuie estompate,de parcă adevărul despre natura antisemită a regimului antonescian ar avea de suferit din această cauză.Şi dacă mi-e drag Platon,mai drag îmi este adevărul, aşa că o voi spune apăsat:mareaşlul Ion Antonescu a anulat,la 13 octombrie 1942,planul german de deportare a evreimi române în lagărele de exterminare din Polonia,salvând astfel cele câteva sute de mii de evrei trăitori în Muntenia,Moldova,Dobrogea,Banat şi Transilvania de Sud”.
Visul lui Antonescu a fost o România curăţată de elemente străine şi,în special,de evrei,fapt pentru care a acţionat în consecinţă.Voinţa şi-a exprimat-o clar în vara anului 1942,spunând:”Îmi este egal dacă aceste elemente,(evreii,n.n.),trec dincolo de Bug,în Transnistria,sau dincolo de Mediterana,în Palestina,esenţial este ca aceste elemente să plece de pe teritoriul nostru”.
Mareşalul a fost foarte explicit:evreii să plece,nu că fie ucişi.Adică o „purificare” a României.Cine contiuă să traducă acest termen cu „lichidarea fizică a evreilor” comite o mare eroare…

JOSEPH GOEBBELS – NEMULŢUMIT CĂ ROMÂNIA SALVA EVREI DIN TOATĂ EUROPA
În „Jurnalul” său,ministrul propagandei publice germane,îşi exprima făţiş nemulţumirea faţă de aliatul lui Hitler,Mareşalul Ion Antonescu.”Lucrurile din România se desfăşoară aşa cum m-am temut.Antonescu guvernează cu ajutorul masonilor şi al duşmanilor Germaniei.Minorităţile noastre sunt asuprite,Reich-ul şi-a dat atâta osteneală degeaba!”.
„Despre guvernatorul Alexianu,căpitanul comandor de marină Georg Mensink,comandantul militar german al zonei maritime Odesa,ne-a informat că s-a organizat,cu aprobarea autorităţilor de la Bucureşti plecarea din portul Constanţa,fără o escortă adecvată,a numeroase vapoare cu evrei din România şi refugiaţi în România din diverse colţuri ale Europei,cu destinaţia Palestina.Se va pune în vedere autorităţiolor de la Bucureşti,domnului vicepreşedinte Mihai Antonescu,oprirea de îndată a unor asemnea transporturi şi eventual demiterea lui Alexianu.”
„Reprezentanţii noştri de la Bucureşti,domnii Killinger şi Clodius,vor trebui să atragă hotărât atenţia guvernului Antonescu,că Reich-ul german face eforturi şi sacrificii enorme pentru purtarea războiului şi obţinerea victoriei finale şi noi nu înţelegem şi nu acceptăm faptul că din Transnistria administrată de români au plecat nenumărate vagoane cu alimente pentru ajutorarea Franţei…Ba mai mult,profesorul Alexianu,guvernatorul Transinistriei,aservit total prieteniei cu profesorii universitari din Franţa,şi-a permis să dirijeze special un vagon special cu ajutoare alimentare Facultăţii de Drept din Bordeaux,un centru plin de masoni şi evrei care menţin legătura deschisă şi pe faţă cu duşmanii Reich-ului.”
Extrasele de mai sus au fost depuse de Şerban Alexianu,fiul fostului guvernator al Transnistriei,la dosarul aflat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justţie,care a judecat recursul declarat de Parchet împotriva decitiei Curţii de Apel Bucureşti,care a hotărât reabilitarea parţială a Mareşalului Antonescu,a lui Gheorghe Alexianu şi a altor colaboratori apropiaţi ai Mareşalului,judecaţi şi condamnaţi de Tribunalul Poporului în 1946.Oare ordinele cui le-a executat Parchetul?Ale americanilor ori ale evreilor?

DUPĂ DIKTAT, AU SUPRAVIEŢUIT…15.000 DIN 200.000
Pe data de 12.04.1987,eminentul profesor Raoul Şorban a ţinut o cuvântare la Institutul pentru studierea Holocaustului din Haifa din care reiese că,la data de 5 septembrie 1940 a început ocuparea efectivă a Transilvaniei de Nord de către armata regatului ungar,teritoriu format din 11 judeţe,cu o populaţia de circa 3 milioane de locuitori:
-cca.1.700.000 de români;
-cca.900.000 de maghiari;
-cel puţin 200.000 de evrei;
-cca.40.000 de saşi şi
-un număr neprecizat de ucraineni(ruteni),slovaci,armeni şi ţigani.
La sfârşitul celor patru ani de ocupaţie maghiară,în septembrie 1944,situaţia demografică se prezenta astfel:
-numărul românilor a scăzut la circa 1 milion:cca.400.000 au fost expulzaţi ori s-au refugiat în România(vechiul Regat),cca.150.000 au murit ca soldaţi pe front(încorporaţi în armata ungară) sau în companiile de muncă forţată,iar cca.150.000 erau mobilizaţi în companiile de muncă forţată;
-numărul maghiarilor a crescut cu circa 200.000 prin transfer de populaţie în locul românilor şi al evreilor;
-numărul saşilor a scăzut la cca.15.000.Restul erau înrolaţi în armata lui Hitler ori au părăsit Transilvania de Nord odată cu armata germană în retragere;
-practic,nici un evreu nu a mai rămas în teritoriul cedat Ungariei.92% au fost deportaţi în lagărele de exterminare naziste,majoritatea fiind masacraţi.Restul au fost trimişi în companiile de muncă.Au supravieţuit aproximativ 15.000 de evrei.
Pentru a înţelege mai bine esenţa din titlul acestui articol,voi apela la o statistică:
„-în anul 1720,din populaţia totală a Ungariei,care era de 2.583.000-erau unguri 1.161.000(adică 45%) şi nemaghiari 1.421.000(55%);
-în anul 1787 populaţia Ungariei crescuse la 8.003.000 locuitori.Din aceştia numai 2.322.000-adică 29%-erau unguri,5.681.000-adică71% fiind nemaghiari;
Abia în 1900 din numărul total al populaţiei regatului ungar,care era de 16.722.000,majoritatea de 51,4% adică 8.589.000 erau unguri,nemaghiari fiind 8.133.000”(1).
La pagina 161 autorul,un sociolog evreu de notorietate mondială,demonstrează că între 1787-1900,în Ungaria au fost „asimilaţi”,adică transformaţi în unguri,circa 2.800.000 de nemaghiari.Situaţia demografică specială din Ungaria a determinat oficialităţile ţării să-şi propună desfiinţarea naţionalităţilor prin orice mijloace.Această orientare a devenit evidentă încă din primele zile de ocupare a Transilvaniei de Nord.Violenţele,brutalităţile,maltratările şi asasinatele comise împotriva românilor şi evreilor nu puteau fi interpretate decât ceea ce erau.Datorită acestei situaţii a apărut spontan un puternic sentiment de solidaritate între români şi evrei,expuşi aceluiaşi pericol.

„SOLUŢIA FINALĂ” – APLICATĂ ÎN UNGARIA CU „URĂ ŞI SĂLBĂTICIE”
În cadrul conferinţei pe care a susţinut-o la Haifa profesorul Raoul Şorban a punctat:”Toţi cei care am fost martorii evenimentelor ştim însă din propria noastră constatare că cei ce au săvârşit aceste acţiuni criminale fără precedent în istoria Transilvaniei au fost organele oficiale ale regatului ungar,adică,armata,jandarmeria,poliţia,administraţia,organizaţiile paramilitare aflate sub control oficial.Acestor organe de stat li s-a ataşat,nu o dată,şi o parte a populaţiei civile,în explozii de ură de o sălbăticie greu de descris.”
S-a încetăţenit,inclusiv în rândul iudeo-masoneriei mondiale,ideea că în Ungaria,respectiv Transilvania de Nord,aplicarea „soluţiei finale” în cazul evreilor a fost în legătură directă cu prezenţa trupelor germane,care au pătruns în Ungaria la 19 martie 1944.Greşit!
În cartea „Maghyarorbag tortenete(Istoria Ungariei”vol.VIII,apărută în 1976,este combătută această ipoteză:”Cercurile extremiste ale naţionaliştilor maghiari vedeau rezolvarea problemei naţionalităţilor din Ungaria în evacuarea lor şi înlocuirea lor cu ungurii repatriaţi din străinătate.A existat intenţia de a evacua întreaga populaţie din Rusia subcarpatică(Karpatalja)(locuită de ruteni,români şi evrei-nota TF) în acele părţi ale Uniunii Sovietice,care se aflau sub ocupaţie ungurească…Circa 18.000 de evrei,care nu puteau să-şi dovedească cetăţenia ungară,nu numai din Rusia subcarpatică,ci şi din alte regiuni ale Ungariei,au fost pur şi simplu deportaţi.Cei mai mulţi dintre ei au fost apoi asasinaţi în Ucraina.”
„Soluţia finală” a fost preconizată şi enunţată şi de politicieni.Astfel,în 1942 Partidul Ardelean Maghiar(Magyar Erdelyi Part),al cărui ideolog fusese deputatul Miko Imre,a elaborat la Cluj „Programul pentru rezolvarea definitivă a problemei evreieşti”(vezi ziarul Keleti-Ujsag,Cluj,28.04.1942).Ca adept al lui Hitller,Miko a fost,fireşte,de acord cu „soluţia finală”,ca şi cu proiectul de înlăturare a naţionalităţilor din viaţa publică a Ungariei.Acelaşi Miko Imre,în ultimii săi ani de viaţă a funcţionat ca îndrumător ideologic la o editură socialistă de limba maghiară din România.A decedat pe la începutul mileniului III.Nimeni nu l-a cercetat şi judecat.Dimpotrivă,el a judecat pe alţii,după presupuse poziţii democratice.Mai nou,în 1979,editura Kriterion din Bucureşti a publicat o carte scrisă de Miko.Prefaţa,în care activitatea lui Miko se bucura de aprecieri favorabile,este semnată de un publicist evreu de cultură maghiară.Numele său este Gal Erno.
În legătură cu numărul evreilor deportaţi din Ardealul de Nord,acelaşi Raoul Şorban,la conferinţa amintită,precizează:„Trebuie remarcat faptul că în conformitate cu cifrele oficializate de Comandamentul militar al armatei regale ungare din Kosice-cifre preluate şi acceptate cu nejustificată încredere şi grabă de către Federaţia Comunităţii Evreieşti din Republica Socialistă România-secţia de documentare-din Transilvania de Nord ar fi fost deportaţi 131.641 de evrei.După aprecierea mea,este greşită cifra de bază de care se folosesc statisticile amintite privitor la numărul total al populaţiei evreieşti”(2)…

ROMÂNIA SALVA EVREI, UNGARIA TRIMITEA LA MOARTE…618.000 ÎN DOUĂ LUNI!
În cercetările mele am întâlnit de mai multe ori numele lui Raoul Şorban dar,ocupat cu documentarea pentru alte domenii,abia în 2006 am intrat în posesia volumului lui Constantin Mustaţă,”Dialoguri cu Raoul Şorban”,Editura Anotimp,Oradea,2002.În primăvara lui 2008 i-a venit rândul să o citesc.”Avertismentul” de la începutul cărţii,din care voi reda câteva pasaje,m-a pus pe gânduri:”Raoul Şorban?O legendă contemporană cu noi!Un bărbat de 90 de ani,cu studii la Blaj,Cluj,Milano,Viena şi Graz.Vorbeşte fluent cinci limbi.A fost violonist într-o formaţie celebră a Italiei,a pictat,a fost secretarul Rezidenţei Regale a Ţinutului Someş,a întemeiat,în timpul Diktatului de la Viena,singura editură românească din Transilvania de Nord,a fost profesor universitar la Cluj,Bucureşti şi Madrid:a reorganizat,în 1948,învăţământul artistic universitar din Cluj,fiind primul rector al Institutului de Arte…L-au arestat legionarii,apoi,în două rânduri,ungurii,iar a patra oară comuniştii.O vreme a fost zugrav.Nicolae Moraru,culturnic al vremii,l-a acuzat în Scânteia că este decadent,cosmopolit şi agent englez,iar Andrei Pleşu că este imoral,de vreme ce s-a căsătorit a cincia oară.Amândoi au cerut eliminarea de la catedră a profesorului Şorban.”
Mi-am dat seama că a fost o mare personalitate,complexă şi controversată şi tocmai de aceea,în semn de omagiu,m-am hotărât să aflu mai multe despre dânsul.
În 1944 se implică activ la acţiunea de salvare a evreilor din Ardealul de Nord,motiv pentru care,în 1987,Institutul Comemorativ al Martirilor şi Eroilor Holocaustului „Yad Vashem” din Ierusalim,i-a acordat titlul de Drept între Popoare,ca nevreu care a salvat evrei de la moarte.La 5.12.1990,a primit distincţia „Cetăţean de onoare al statului Israel”.
Într-un text memorialistic al fostului Rabin al Clujului,Moshe Carmilly-Weinberger,datat „New York,în luna mai 1988,text intitulat „AJUTORUL ROMÂNILOR ÎN ACŢIUNEA DE SALVARE A EVREILOR ÎN TIMPUL NAZISMULUI”,autorul afirmă:”În primul rând putem afirma ca un fapt cert că nu am fi fost capabili să realizăm operaţia de salvare(al evreilor-nota TF),dacă nu am fi primit ajutor din partea unor oameni,neevrei,cu gândire umanistă,antifascistă.”Şi sunt enumerate o serie de persoane,rolul central fiind al profesorului Raoul Şorban.Mai departe:”Datorită acestei colaborări a fost mobilizată populaţia românească de-a lungul întregii frontiere româno-maghiare,care în mod dezinteresat,a facilitat trecerea graniţei de către evrei.”
La 28.03.1995,Alexandru Safran,Rabinul-şef al Genevei,a rostit un discurs în Parlamentul României,din care citez:”Iar acei evrei răzleţi din Ardealul de Nord,care au izbutit să scape de deportarea la Auschwitz,datoresc salvarea lor simţului nobil românesc al profesorului Raoul Şorban,simţului nobil românesc al Domniei-voastre,domnule profesor Raoul Şorban,chibzuinţei sale active şi a aceleia a prietenilor săi.Ei s-au căznit ca aceşti evrei răzleţi să poată trece în România,la noi,şi de aici,din acest liman al izbăvirii lor,să ajungă apoi în Ţara Făgăduinţei,în Ţara Sfântă.”
În toate luările sale de poziţii Raoul Şorban a susţinut că în România nu a avut loc Holocaust,dimpotrivă,că ţara noastră i-a salvat pe evrei,în timp ce Ungaria a trimis la moarte-în numai două luni,cca.618.000 de evrei(este vorba despre cei din Ungaria Mare,care cuprindea şi Transilvania de Nord).Această afirmaţie a făcut-o şi la inaugurarea Muzeului Holocaustului din Washington D.C.Mi se pare foarte important să accentuez că opinia sa a fost susţinută,atunci,şi de doi mari evrei:Alexandru Safran şi Moshe Carmilly-Weinberger din New York,fost Rabin al Clujului.Mimeni nu i-a combătut.
În cartea sa de interviuri Constantin Mustaţă ne oferă un exemplu tipic pentru denaturarea istoriei.La p.15 Raoul Şorban evocă o întâlnire la Institutul de Istorie al PCR,la care participase şi Randolph Brahan,evreu român,cunoscut cercetător al Holocaustului,în prezent profesor la City College of the City University din New York.La întâlnirea amintită,acesta a propus,nici mai mult nici mai puţin,ca la Bucureşti să fie ridicată o statuie închinată…Mareşalului Antonescu,pe care îl considera salvatorul evreimii din România!Ulterior,s-a pus în slujba revizionismului maghiar.Prin articolele şi cercetările sale ascunde masacrele armatei maghiare la Novi Sad ca şi uciderea celor 36.000 de evrei din zona Maramureşului,deportaţi la Kameneţ-Podolsk.În felul acesta caută să şteargă crimele guvernului maghiar din al Doilea Război Mondial.Raoul Şorban precizează că explicaţia nu este greu de găsit,”fie şi dacă admitem să ne gândim doar la faptul că preşedintele Ungariei,Arpad Goncz,i-a decernat o importantă medalie a Ungariei.”
Am insistat puţin mai mult asupra personalităţii celui care a fost profesorul Raoul Şorban,şi l-am citat mai mult deoarece nimeni din lumea evreiască nu i-au contrazis afirmaţiile.
Discursul ţinut la conferinţa de la Haifa se încheie astfel:”…istoria consacrată evenimentelor despre care am încercat să vorbesc,ca şi acţiunii de salvare a evreilor,în împrejurările schiţate,nu a remarcat cu suficientă pătrundere natura,dinamica şi rezultatele relaţiilor dintre Români şi Evrei în atmosfera proprie,specifică Transilvaniei de Nord.Atunci,în acele împrejurări,modul de a gândi şi a simţi aproape identic al Românilor şi Evreilor a fost determinat de o năzuinţă comună,care a însufleţit şi o speranţă comună,nesupusă în faţa deciziei,puterii de a ritualiza crima şi a reîntregi noi arhetipuri ale groazei şi teroarei.”

Surse:
1.Oszkar Yaszi, „A nemzeti allamok kialakulasa es a nemzetisegi kerdes”, Editura Gondlat, Budapeste, 1986;
2. http://www.geocities.com/r.serban;