101 CAVALERI ZALMOXIENI ÎN PRIMUL OCOL AL PĂMÂNTULUI (461-465 e.n.) !!

Teodor Filip

Aethicus Donares (Ister) a fost un strălucit filosof, explorator, geograf, om de ştiinţă, Cavaler Zalmoxian, diplomat de cea mai înaltă morală, autorul operei monumentale „Cosmografia”, în care a prezentat spiritualitatea celui mai mare popor din Europa vremurilor antice, poporul pelasgo-daco-thrac. Această amplă lucrare a fost redactată în anul 466 e.n. pe baza însemnărilor de călătorie/”excursii” pregătitoare, de antrenament pentru marele ocol al Pământului dar şi pe baza „jurnalelor de bord” ale marii călătorii. Originalul lucrării a fost „pierdut”, la un deceniu şi jumătate de la alungarea hoardelor de huni ale lui Attila.
Pe internet circulă un amplu articol scris de prof. dr. Ion Pachia-Tatomirescu şi publicat în revista „Agero” din Stuttgart, preluat de mai multe site-uri, care ne face să ne mândrim cu o nouă realizare de excepţie a strămoşilor noştri: primul ocol al Pământului realizat de Cavalerii Zalmoxieni pe mările şi oceanele lumii.
Sunt informaţii de primă mână pe care istoricii, cercetătorii şi specialiştii români le tratează cu indiferenţă. Ca de obicei. Iar specialiştii străini nici nu vor să audă de acest lucru…
Asupra data naşterii sale sunt controverse dar astrologii şi cercetătorii istorici enunţă ziua de naştere a diplomatului Cavaler Zalmoxian ca fiind 25 ianuarie 421 d. Hr. Trebuie amintit că, în perioada vieţii sale, hoardele hunilor lui Attila au rămas în istoria ca cei mai sălbatici năvălitori în Imperiul Roman. Timp de două decenii (433-453) au trecut prin foc şi sabie Eurasia, snopind în bătaie legiunile romane care nu i s-au putut împotrivi. Cel care le-a venit de hac acestor hoarde barbare a fost generalul pelasgo-dac/valah Aeticus, născut şi format ca „războinic nemuritor” în Dacia, la Durostor (provincia Scythia Minor). În bătălia pe Câmpiile Catalaunice, din anul 451, îi zdrobeşte definit pe huni.
După ce comercianţii greci au descoperit Dunărea ca mijloc pentru facilitatea comerţului, după ce împăratul Traian a cucerit 14% din teritoriul Daciei, a început isteria „rebotezării” locurilor ce făceau parte din strategiile anti-Daciei ale Romei: Dunărea de Jos a devenit „Istros” („apă furioasă”, „fluviul isteric/ucigător”), Dunărea de Mijloc şi de Sus „rebotezată” „Danubius, Donares”.
După un obicei foarte prost, aceste nume s-au perpetuat până în zilele noastre. Trebuie reamintit că, mult anterior, întregul bazin dunărean şi Peninsula Balcanică (Valahică) aparţineau Daciei.
Din antidacismul milenar pleacă tot soiul de teorii aberante, legate de originea etnică a marelui explorator, Donares (Ister); grec, roman, bulgar, slav-rus, ori sârb-croat. Aceasta, în pofida documentelor antice şi argumentelor interne ale „Cosmografiei” care afirmă răspicat că-i pelasgo-dac din nordul Daciei dunăreano-pontice, din nordul provinciei Dunogaetia (Scythia Minor), mai exact din „regiunea Histriei”, adică a davei, a oraşului-port la Dunăre.
«Cartea filosofului cosmograf Aeticus aduce lămuriri despre naţiunea-i scită cu neamul nobil al părinţilor săi, din a căror etică îşi trag izvoarele şi ceilalţi înţelepţi» (AethK-93, 244). Această frază a fost scrisă în orizontul anului 763 d. H., de prezbiterul „abreviator“ / cenzor, Ieronim de Freising-Bavaria, în ultima pagină a Cosmografiei „prescurtate“. Într-alt loc, vrăjit de înalta artă donaresiană a „descrierii“ spaţiului helladic / grecesc, „benedictinul“ dă, indirect, şi o informaţie care lasă a se înţelege că Aethicus Donares (Ister) n-a fost un grec, ci un pelasgo-dac, un veritabil „ethicus“, ca şi strămoşii săi, „cei mai drepţi“, „cei mai cinstiţi“, „cei mai viteji de pe faţa pământului“, afirmaţie ce taie în orice anotimp respiraţia filogrecimii (ori trăncănelile filogrecizatoare). Dacă ar fi aparţinut cumva poporului grec, i-ar fi lăudat – pe lângă peisaje / relief de Paradis (din spaţiul helladic) – şi faptele: « Şi astfel acelaşi înţelept le-a descris [peisajele / ţinuturile edenic-helladice] mai sus într-un mod frumos. A omis însă poporul grec pentru că fu plin de toate ticăloşiile, de dezonoare, omucideri, depravări, lux şi toate spurcăciunile.» (AethK-93, 187 sq.)” (2).
Numeroase sunt ruinele „clădirilor cu potcoavă” din Dacia lui Burebista/Regalian, clădiri în care au funcţionat Înalte Şcoli ale Cavalerilor Zamolxianismului, în perioada cuprinsă între 1380 î.e.n. – confirmat de „Analele” lui Suppiluliuma – şi până dincoace de orizontul anului 466 d.Hr., certificat în „Cosmografia” lui Aethicus Donares (Ister).
Justiţiarii Cavaleri ai Zalmoxianismului erau pregătiţi în cadru misteric / iniţiatic, în şcoli speciale, în dave care ofereau condiţii aparte de studiu, de antrenament zilnic etc., toate clădirile destinate acestui scop având o arhitectură uraniană, simbolic-solară, cu obârşii multimilenare în Cultul „Soarelui-Moş“ / Tatălui-Cer, ori al Soarelui-Tânăr-Războinic (So-Ares), din panoul central de credinţe al Cogaionului, arhitectură moştenită de Zalmoxianism (din orizontul anului 1600 î. H.), excelând în ridicarea clădirilor cu potcoavă / „absidă“ (legată, desigur, de „potcoava solară“ din Marele Templu Rotund de la Sarmizegetusa).
Ca Sol/Mesager Celest, ori ca “însoţitor” de Sol, numeai în perioada de exercitare a Zamolxianismului ca religie naţională, se fâceau antrenamente pentru ocolul Pământului /pe uscat şi pe ape) de către Cavalerii Zalmoxieni, după un scenario iniţiatic, foarte complex.
Alfabetul „misteric“ / „iniţiatic“, utilizat în scrierea pelasgo-dacă / valahă din vremea lui Aethicus Donares (Ister), în şcolile de Cavaleri ai Zalmoxianismului din toată aria Daciei lui Burebista / Regalian, folosindu-se clarul, exactul principiu fonetic, avea 23 de litere: alamon, becah, cathu, delfoy, efothu, fomethu, garfou, hethmu, iosithu, kaithu, lethfu, malathy, nabaleth, ozechi, chorizech, phythyrin, salathy, întalech, thothymos, ăzăthot, reque, urchoni (yrchoni), zothychin. Între cele 23 de litere ale alfabetului iniţiatic / misteric al Cavalerilor Zalmoxianismului, se află, fireşte, şi cele şapte litere ce reprezintă sistemul vocalic al limbii pelasgo-dace / valahe, adică al dacoromânei arhaice şi de azi: alamon – A, efothu – E, iosithu – I, ozechi – O, înthalech – Â / Î, ăzăthot – Ă, urchoni / yrchoni – U. Pentru Dumnezeul Cogaionului / Sarmizegetusei, pentru Dumnezeirea Zalmoxiană, /Thothymos era simbolul literal / mandalic conectat la „Sacrul Întreg Cosmic“ (Dumnezeu ca „natură infinită“) în care Dacul este partea. Un număr de zece litere / Thothymos – sculptate în piatră – erau puse în cele zece alveole din capul celor zece raze ale Soarelui-de-Andezit, marcând o perioadă de zece zile, corespondentul săptămânii din calendarele de azi, căci Dumnezeul Cogaionului / Sarmizegetusei, Samos („Soare-Moş“ / „Zamosh“) avea între atribute – ca Sacru Întreg Cosmic –, bineînţeles, şi temporalitatea, dimensiune esenţială a cosmosului nostru cotidian.
Acest alfabet – transmis din orizontul anului 466 d. H., graţie Cosmografiei lui Aethicus Donares – era folosit „sub jurământ“ numai în şcolile Zalmoxianismului şi numai de către Cavalerii Zalmoxianismului, în scrieri cu profund caracter secret, misteric / iniţiatic. În popor – „spre a nu se lenevi memoria colectivă“, „spre a nu muri cel ce înscriptează / scrie“ – era permisă / „recomandată“ doar scrierea ideografică – relevată de arheologie la Carpaţi / Dunăre, în ceramica neoliticului, a antichităţii, a Pelasgilor > Belachilor > Blahilor > Vlahilor, permanent, din orizontul anului 8175 î.Hr. încoace.
După secole de metamorfozare a Zalmoxianismului în „Creştinism Cosmic“ (M. Eliade – EDZG, 246 sq.), alfabetul a trecut în sfera sacră a scrierilor Creştinismului Ortodox, constituindu-se în bază a alfabetelor: chirilic / slavon, bulgar, sârb, croat, rus etc.
Aethicus Donares (Ister) s-a format, ca destoinic navigator maritim şi ca bărbat de arme, la Înalta Şcoală de Cavaleri Zalmoxieni de la Nistru. S-a pregătit şi pentru misiunea de Sol/ Mesager Celest, ori de „însoţitor de Sol”.
Instituţia Zalmoxiană a Solilor / Mesagerilor la Dumnezeu („Soarele-Moş“ / „Tatăl-Cer“) şi a Cavalerilor Zalmoxieni („Călaci“ / „Călaţi“), ori Instituţia Salumoş („Omul Soarelui Moş“) > Alymoş („Sol / Soli – Al / Ai – Soarelui-Moş“), indiscutabil şi incontestabil, a permis ivirea în istorie a categoriei, a tipului de pelasgo-daci-„ethicus“, adică de inconfundabili oameni ai Daciei, cinstiţi, viteji şi nemuritori, pe un impresionant segment temporal, din orizontul anului 1380 î. H. (confirmat de Analele lui Suppiluliuma) şi până dincoace de orizontul anului 466 d. H. (certificat de „ocolul Lumii“ din Cosmografia lui Aethicus Donares / Ister).
În popor, această instituţie era foarte respectată, sacralizată şi fiecare reprezentant era tratat, în timpul vieţii, ca rege-zeu-medic, iar după moarte era heroizat/zeificat.
La această şcoală s-a pregătit între anii 441-443, pentru ca în anul 444 să devină chiar directorul/patronul şcolii, calitate în care şi-a pregătit şi antrenat echipajul pentru o încercare grea: ocolul Pământului. Cenzorul Ieronim de Freising-Bavaria relatează, cenzurând călătoria: „Povesteşte că toate celelalte părţi ale lumii mărilor şi oceanelor colindându-le acompaniat de discipolii săi, (făcând) muncă de cercetător minuţios în vremurile prielnice, atât în insulele mari cât şi în insulele mici de la amiază până la apus, de la Tabrobane (Ceylon/Sri Lanka), Sirtinice (Sumatra-Indonezia) şi Calaupa (Galapan-Philippines), până la Riakeon (Islanda), de aici până la Gade şi Coloanele lui Hercule…” (1).
Cavalerii Zalmoxieni sunt înfăţişaţi (pe statuete şi basoreliefuri) întotdeauna ca un călăreţ cu mantie, înaintând zalmoxian, tot la dreapta, spre Lumină/Soare, spre principiul energetic masculin Yang.
Pentru temerara călătorie Aethicus s-a instruit alături de echipajul său, în mai multe rânduri, testul final fiind în anul 461. A reuşit un drum-spirală planetar.
Textul „Cosmografiei” a trecut prin filtrele severe ale cenzorului Ieronim de Frising-Bavaria, care relatează trunchiat călătoria, apoi ale „ignoranţilor” de la Şcoala Episcopală de Copiere a Manuscriselor de pe lângă Catedrala Bavareză, din vremea arhipăstorii lui Armeo (764-784) Copia se păstrează şi în zilele noastre la Biblioteca Publică a Universităţii din Leipzig, din care redau: „Noi, într-adevăr nu criticăm, ci ne minunăm, fiindcă spicuim destule aserţiuni ale filosofilor, dar nu pentru că (Aethicus Donares/Ister) a spus atâtea despre artele navale pe mări şi pe oceane, printre insulele inaccesibile, şi nici pentru că a subliniat – de vreme ce văzuse lumina zilei la (dava-port) Histria – că a plecat într-un atât de mare ocol al lumii, ci pentru că a scris despre ţinuturile acvilanului, având în vecinătate insulele neumblate ca Neoparota, Biza, Orcada şi (pentru că a scris) despre materialele marinăreşti de incendiere, despre care aflaţi altădată, pe ici pe acolo, de unde le narează următorul volum”.
În opera sa, Aethicus oferă informaţii excepţionale despre teritoriile pe care le-a cercetat, despre popoarele cu care a luat contact acolo unde „nici un picior de geograf greco-roman” nu ajunsese, fapt pentru care adepţii antidacismului au încercat ca opera să nu intre în lumea greco-romană ori creştină. Ceea ce nu au reuşit. Iată cum este descrisă acest prim ocol al Pământului:
„Echipajul daco-histrian de 101 Cavaleri ai zamolxianismului a plecat din Marea Neagră pe 21 martie 461, străbătând (observând/analizând cu atenţie) Marea Mediterană şi coastele european-atlantice de la Strâmtoarea Gibraltar până în Marea Nordului şi dincolo de insulele Britanice, a traversat Oceanul Atlantic,descoperind America (Greenland) în orizontul datei de 21 iunie 462 d. Dr., aşadar cu 1.030 ani înaintea redescoperitorului Columb (12 octombrie 1492) înaintând pe direcţia: insulele Orcade (Orkney Is.) – insulele Rifarice – Raikeon (Iceland) – Zhrisolida (Greelanda).
Iar după constatarea realităţii polare de pe Groelanda şi de pe droaia de insule din jurul Polului Nord Magnetic (prin iunie-iulie 462), străbate iute mările arctice…părăsind ţărmurile Alaskăi, intrând în Oceanul Pacific prin Strâmtoarea Bering, de unde înaintează spre Peninsula Chormacinata, ţinându-se mereu de coastele Asiei, explorând marile (Sea oj Japan, East China Sea, Philippine Sea etc.) şi arhipelagurile pacifice: nipon (Gadaronte, Vulcania/Vulcanico), filipinez, indonezian etc. – din mulţimea cărora cenzura ieronimiană n-a păstrat decât câteva „repere”, reverbând o inconfundabilă „apartenenţă” la spaţiile chinez, filipinez, indonezian etc.
În „mălaiul” insular-pacific al Malaysiei/Micronesiei, de pe Ecuator, câteva au nume pelasgice/valahice, de parcă le-ar fi botezat Aethicus Donare/Ister, spre a ajunge în Oceanul Indian, unde ia seama la coastele peninsulare malaeziană-thailandeze (Malay Peininsula) şi bengaleze (ale Indiei „Secunde”), apoi la mirifica deltă a Gangelui, de unde pluteşte pe lângă coasta estică Indiei Prime, a Indiei Mari, nerezistând ispitei de a cunoaşte insula Taprobane (Sri Lanka), după care navighează prin Marea Arabiei, prin Marea Roşie, prin Golful Suez, de unde transbordează totul, peste Istmul Suez, în Marea Mediterană, luând-o tot la dreapta, pe lângă coastele Asiei Mici, printre Anatolia şi Cipru, prin Marea Egee, de aici reîntorcându-se „acasă” prin mările-i strămoşeşti, daco-thracice – Marea Thraciei şi Marea Neagră/Getic”.
Înconjurul lumii făcut de Aethiculs Donares/Ister s-a încheiat în orizontul anului 465 d- Hr., ceea ce relevă lumii ştiinţifice că şi această realitate istorico-geografică s-a petrecut cu 1.057 ani înaintea călătoriei în jurul Pământului făcută de Magellan şi echipajul său.

Surse: 1. http://www.cortesiarte.ro;
2. www.agero-stuttgard.de/REVISTA-AGERO/ISTORIE/aETHICUS Donares de Ion Pachia Tatomirescu.htm;