IMPERIUL PELASGIC – POPULAREA PĂMÂNTULUI DIN RAMANIA (II)

Teodor FILIP

Profesorul Gordon Childe, de la Universitatea Oxford, a publicat în 1993 lucrarea „Istoria civilizaţiei”, în care situa leagănul arienilor în spaţiul carpato-dunărean. De pe timpul lor, s-au perpetuat aşezările umane de tip circular, pe care le-au denumit „aparatele lui Uriel”. Reamintesc că, în „Cartea aştrilor cereşti”, patriarhul antediluvian, Enoh, este învăţat de îngerul Uriel cum să construiască un „aparat” ceresc, pe care să-l lase pământenilor.
Cercetătorii britanici Cristopher Knight şi Robert Lomas l-au reconstituit după indicaţiile lui Uriel. Surpriza a fost mare. A ieşit o aşezare circulară, de până la dimensiunile sanctuarului de la Sarmisegetuza. Pe nimeni nu mai trebuie să mire că în Asia se descoperă astfel de sanctuare, iar în jur se găsesc denumiri străvechi ce amintesc de Uriel: Urtali la ruşi, Uroiul la noi. Toate cu mituri despre uriaşi.
Toate aceste „aparate”, de fapt aşezări, au avut rol astronomic, astrologic şi agronomic şi sunt bazate pe anumite zile, solstiţii de iarnă şi vară, când razele soarelui cad pe o anumită parte a sanctuarului. Toate au o cale procesională, pavată cu plăci de granit, care duce la un templu, din care soarele poate fi văzut, prin ferestre şi portaluri, în toate ipostazele sale. Aceeaşi concepţie sacră o aveau preoţii daci, care construiau „aparatul solar” din lemn şi granit.
Istoricul Jean Deshayes, în lucrarea „Civilizaţiile vechiului Orient”, precizează că acest gen de construcţie circulară este atipică pentru uriaşa regiune dintre Nistru şi China. Numai masageţii. geţii care au migrat în masă, în mai multe etape, ajungând până în China şi Tibet, păstrându-şi de-al lungul timpului simbolistica solară şi religia, sunt autorii acestor construcţii. El remarcă „organizarea de stup” a cetăţilor circulare, care a influenţat ulterior arta funerară a vechiului Orient.
Amintesc o particularitate a geografiei ţării noastre: are un relief circular, care coboară în trepte, de la Munţii Carpaţi, la Sub-Carpaţi, apoi la dealuri şi podişuri, terminându-se în câmpii. Este un model circular uriaş, cunoscut de străbunii noştri din cele mai vechi timpuri, şi a fost inspiraţia pentru construirea aşezărilor de toate triburile care s-au răspândit în lume…
Rusia este un vast teritoriu unde misterele apar pretutindeni. Unul dintre aceste locuri este valea Arkaim. În anii ’90 au început lucrări vaste pentru construirea unui baraj, cu scopul de a crea un imens rezervor de apă pentru irigarea regiunii. Aşa au fost descoperite rămăşiţele unei aşezări circulare, în 1987, în apropierea oraşului Celyabinsk.
În faţa nenumăratelor mistere ale aşezării antice, factorii politici au hotărât să sisteze lucrările barajului pentru a permite arheologilor să facă săpături şi cercetări în profunzime. Arheologul Ghenady Zdanovici, unul dintre responsabilii primei expediţii avea să mărturisească: „Era absolut ireal; proiectul de construcţie a bazinului de apă şi a barajului, un proiect de mai multe milioane de dolari, a fost complet compromis. Aceasta demonstrează fără echivoc importanţa ştiinţifică a sitului pentru responsabilii politici”.
Chiar preşedintele de atunci, Vladimir Putin, a verificat stadiul lucrărilor de arheologie.
Această aşezare face parte din cultul Soarelui, descoperit peste tot în lume, de la Sarmisegetuza până în Mexic. „Arheologul Vadim Cernobrovici este de părere că cei care au întemeiat-o ar fi arieni, pentru că, tipic pentru această cultură, şi în Arkaim se află un templu solar şi un observator astronomic de tip Stoenehenge, dar de dimensiunile celor din Munţii Orăştie, de pe teritoriul geto-dacilor” (1). La prim datare s-a dovedit a fir de-o vârstă cu Egiptul şi Babilonul.
Construirea caselor i-a impresionat pe arheologi şi oamenii de ştiinţă. Cetatea circulară conţine 60 de clădiri, 25 în cercul interior şi 35 în afara acestuia. Fiecare casă are spaţii structurate în jurul unei vetre deschise, acoperişul fiind boltit, cu orificiu de evacuarea fumului protejat pentru a nu pătrunde ploaia sau ninsoarea.
Fiecare casă are o cămară pentru păstrarea alimentelor, iar apa era adusă printr-un sistem ingenios de canale subterane. Materialele de construcţie erau impregnante cu o substanţă ignifugă, fiind protejate împotriva incendiilor. Întreaga aşezare era protejată cu un sistem antifurtună, iar apa ploilor se scurgea prin canale în afară.
Cel mai curios fapt este că locuitorii au părăsit aşezarea după ce au incendiat-o. În mod similar şi-au părăsit cetăţile şi mayaşii. Probabil că a est loc a fost doar un popoas spre destinaţia finală. Cert este că toate descoperirile duc cu gândul la folclorul geto-dac: ceramică ornamentată în zig-zaguri, spirale şi cruci cu raze, toate aceste simboluri fiind prezentate pe cămăşile din pânză de in topit purtate de locuitori.
Aşezarea a fost construită şi pentru a fi drept templu şi observator astronomic! Arhitectura intrigă, pentru că ea formează enorme cercuri concentrice.
„Un zbor cu elicopterul deasupra Arkaimului procură o senzaţie incredibilă. Enormele cercuri concentrice împrăştiate în vale sunt clar vizibile. Oraşul şi împrejurimile sale sunt uniform înglobate în aceste cercuri. Nu ştiu care erau funcţiile lor, dar erau construite într-un scop defensiv, ştiinţific, educativ sau de ritual”, afirma omul de ştiinţă Vadim Cernobrovici.
Piaţa centrală era construită sub forma unui pătrat. În acest loc au fost descoperite urme de foc şi de combustie. În zonă există fenomene geofizice curioase: fluctuaţii de temperatură şi electricitate, variaţii ale câmpului magnetic în interiorul cercurilor etc…
Istoricul Burchard Bentjes scrie şi despre un trib al dahilor, care s-au aşezat la nord de Lacul Aral (în „Letopiseţul Ţării Moldovei”, Miron Costin preciza că „dahii şi dachii tot unii sunt”). În 250 î.e.n. , conform aceluiaşi istoric, sub conducerea lui Arsache şi a lui Tridates, aceştia s-au aşezat în nord-estul Iranului, fiind întemeietorii temutelor seminţii ale parţilor.
Cetatea lor era construită tot circular şi se numea „Koi-Kirlan”, pe care cercetătorii uzbeci l-au tradus „Cetatea Berbecului mort”. O denumire cel puţin ciudată, având în vedere că sensul, conform limbii române actuale, ar fi mai degrabă „Berbecul viu”.
Falsificatorilor de istorie le mai ofer câteva date derutante, pe care le prezintă acelaşi istoric citat mai sus: urmaşii dahilor conduşi de Arsache au întemeiat dinastia Frates şi au avut mai mulţi conducători cu numele de Mitridates. Regele part Oroches al II-lea a avut o strălucită căpetenie pe nume Surenas (originar din Munţii Sureanu?!), care a nimict o armată romană formată din şapte legiuni şi condusă de celebrul Crassus, în anul 60 î.e.n.
Şi în Ucraina au fost găsite urme arheologice asemănătoare cu cele descoperite în România, pe malurile Dunării şi ale Prutului, toate având o vechime de 4-5 milenii.
Preoţii noştri din vechime cunoşteau că pentru sănătatea oamenilor, nu este bine să construieşti o aşezare la confluenţa a două râuri. Acest lucru a reieşit în evidenţă şi la descoperirea unui sanctuar circular, construit din lemn, ca cel de la Sarmisegetusa, la joncţiunea râurilor Oka şi Pronia. Echipa de arheologi condusă de Ilia Ahmedov, a constatat că sanctuarul are 7 m în diametru, fiind format din coloane de lemn de jumătate de metru grosime, situate la distanţe egale una de alta: „În centru se află o altă construcţie, rectangulară, şi un pilon. Alte două găuri de piloni au fost descoperite ăn partea de est şi sud a sanctuarului. Pilonii centrali formează o poartă prin care se vede cum apune soarele vara. Pilonul din afara cercului punctează răsăritul.
Bucăţi de ceramică cu simboluri identice cu cele de la Sarmisegetusa, în zigzag, asemenea unor raze de soare, şi altele şerpuite ca valurile unei ape, au fost descoperite lângă sanctuar. Vasele proveneau din epoca bronzului şi aveau un scop ritualic. În preajma sanctuarului nu a fost descoperită nici o aşezare” (1)…
În noiembrie 2009, la New York s-a deschis prima expoziţie românească de arheologie din America, organizată de „Institute for the Study of the Ancient World” (ISAW) şi Muzeul Naţional de Istorie al României (MNIR), cu sprijinul Ministerului Culturii, Cultelor şi Patrimoniului Naţional (MCCPN).
Au fost prezentate 179 de piese din patrimoniul naţional, din care nu puteau lipsi „Gânditorul de la Hamangia”, figurina „Femeie şezând”, vasale din cultura Cucuteni sau figurinele de la Gumelniţa. Alături de artefactele româneşti, au mai fost prezentate 75 de artefacte din Bulgaria şi Republica Moldova.
Expoziţia a cucerit, pur şi simplu a cucerit America! Arheologii americani au fost încântaţi de bogăţia „primei civilizaţii europene cunoscută”. În ziarul „New York Times”, articolul „Lumea pierdută a vechii Europe – Valea Dunării, anii 5000-3500 î.e.n.”, judecând după numărul de utilizatori care l-au trimis prin e-mail, a devenit cel mai popular articol.
În el se făcea referire la faptul că populaţia dunăreană era foarte avansată pentru acel timp, cu o agricultură dezvoltată. Locuitorii stăpâneau tehnica prelucrării cuprului, locuiau în aşezări cu până la 2.000de gospodării, casele aveau mai multe încăperi şi erau ridicate chiar pe două niveluri.
Directorul ISAW, Roger S.Bagnali, a precizat: „Cu mult înainte ca Egiptul şi Mesopotamia să fi atins un nivel de dezvoltare echivalent, Vechea Europă a fost una dintre cele mai sofisticate regiuni locuite, cu o civilizaţie abia menţionată în cursurile de istorie, dar de o importanţă excepţională în dezvoltarea societăţii umane”.
David Anthony, curatorul american al expoziţiei a spus: „Multă lume, nu numai din Statele Unite, ci de pretutindeni, ştie foarte puţin despre aceste culturi. Cred că motivele pentru care a prevelat în trecut ignoranţa au fost de natură politică, din cauza Cortinei de Fier şi a dificultăţii colaborării şi organizării unor asemenea evenimente ca acesta”.
„Gânditorul”, un obiect de artă de un puternic simbolism, ar putea deveni, în sfârşit, o imagine iconică recunoscută internaţional. Cum scrie autorul articolului din „New York Times” : „”Gânditorul” este imaginea mea, a ta, a arheologilor şi istoricilor care s-au întâlnit, uimiţi, cu o cultură „pierdută” din Europa de Sud-Est ce a avut o viaţă importantă înainte să se fi scris primul cuvânt, înainte să se învârtă prima roată”

Surse: 1. http://www.tempopoli.ro/com/forum/viewtopic.php?f=150&start=0;