IMPERIUL PELASGIC – POPULAREA PĂMÂNTULUI DIN RAMANIA (I)

Teodor FILIP

„Eu sunt Pelasg, fiul lui Palaechtin (Marte), născut din Terra (Gaea),
domnul acestei ţări, şi după mine regele său s-a numit cu drept cuvânt,
gintea pelasgilor ce stapaneste pe acest pamant.

Eschill – „Supplices”

În timpurile moderne, istoricii şi cercetătorii europeni, cărora li s-au alăturat mulţi şi din România, au introdus doi termeni ce se resping reciproc – „indo-europeană” şi „euro-indiană” – care au creat, prin invazia Europei, populaţiile pe care îi dovedesc a fi strămoşii popoarelor europene. Sunt teorii utopice, fără nici o legătură cu adevărul istoric. Nu există nici o dovadă – arheologică ori scrisă – că rasa albă a venit de undeva din Asia. La şcoală am fost învăţaţi că năvălirile veneau numai din Răsărit. Popoarele Europei, inclusiv cele din Vest, nu au preistorie şi se vor primordiali! Vezi şi teoria „celţilor primordiali”!!
Aceşti istorici uită că geografii, istoricii şi scriitorii antici, indiferent de naţionalitatea lor, vorbesc numai despre „pelasgi” şi „arieni”. Istoria stă mărturie că triburile acestora au invadat Asia, nordul Africii şi întreaga Europă.
Să ne amintim ce a scris Nicolae Densuşianu: „Înainte de civilizaţia greacă şi egipteană, o civilizaţie mult mai veche se revarsă asupra Europei. Aceasta a fost civilizaţiunea morală şi materială a rasei pelasge şi care a deschis un vast câmp de activitate geniului omenesc. Influenţa acestor trei culturi pelasge a fost decisivă, pentru soarta muritorilor de pe acest Pământ”.
Pe la mijlocul mileniului IV î.Hr., pelasgii sunt nevoiţi să-şi construiască ziduri, valuri de pământ şi şanţuri de apărare în jurul aşezărilor lor, pentru a face faţă năvălirilor triburilor nomade. În câteva bătălii decisive, îi înfrâng şi alungă pe aceşti cotropitori. Civilizaţia lor continuă să se dezvolte paşnic, să înflorească şi…ceea ce este semnificativ o reprezintă migraţia populaţiei excedentare:
„În mileniul al III-lea î.Hr., poporul pelasg se v angrena în mari mişcări şi deplasări de populaţie:
– spre sud, ocupând Asia Mică şi insulele Mării Egee (aşa se poate explica cum a ajuns alfabetul carpatic pelasg în Creta);
– spre sud-est, în Sumer (ducând cu ei scrierea care va fi etichetată ca „sumeriană”);
– spre Nordul Africii (cârja încârligată a păstorilor carpatici este prezentă în mâinile faraonilor ilustraţi pe pereţii piramidelor);
– spre India, în jurul anilor 1500 î.Hr., pomeniţi de cronicile Văii Indusului ca Arieni – Arya „străin” (multe legături spirituale s-au descoperit între civilizaţiile europene şi cea indiană)” (1).
„Celebra epopee sanscrită „Ramayana”, scrisă în secolul IV î.Hr., alcătuită din 24.000 de distihuri şi care prezintă epopeea prinţului Rama, descrie în mod clar şi distinct aceste masive mişcări de populaţii dinspre zona Carpaţilor către alte spaţii.
Demn de remarcat în această epopee: prinţul Rama este identificat ca „preot scit”. Ori, numele de Sciţia era în antichitate denumirea unui spaţiu care cuprindea o parte din Dacia (Dobrogea) sub numele de Sciţia Mică şi stepele nord-pontice, sub numele de Sciţia Mare. Termenul Sciţia defineşte o provincie istorică şi mai puţin o regiune locuită de sciţi.
În urma unei revelaţii divine, Rama ajunge conducătorul spiritual al poporului său. În urma unor divergenţe între conducătorii pelasgi, Rama îşi va duce adepţii spre India, spre noi teritorii. Mişcarea este masivă, pelasgii cucerind Caucazul, Iranul, India şi Ceylonul. Rama este prezentat nu ca şi un cuceritor, dornic de expansiune, ci ca şi un „conducător” al popoarelor, domnul lumii, stăpânul sufletului său şu dragostea oamenilor, tatăl şi mama supuşilor săi; el a ştiut să unească toate fiinţele într-un lanţ unic al iubirii” (2).
Iată cum a fost considerată chiar şi în India influenţa civilizatoare pelasgă asupra popoarelor băştinaşe. Demne de remarcat sunt numele prinţului şi poporului lui: RAMA, RAMANI!
În alt spaţiu geografic, în jurul anilor 1250-1100 î.Hr., populaţii pelasge din nordul Balcanilor, triburi ilire, trace şi predacice, numite de către istorici „triburile câmpurilor din urne” – datorită faptului că îşi incinerau morţii (obicei arian) – organizează o campanie împotriva triburilor greceşti, aheene.
Angrenând în această mişcare şi triburile doriene, distrug lumea aheeană (de fapt, o revanşă) din Grecia peninsulară, se răspândesc în Grecia insulară, trec peste Asia Mică, regatul hitit, Fenicia, Palestina şi ajung până în Egipt, unde cu mare greutate sunt respinşi de către Mernephan, în 1221 î.Hr.
Care a fost scopul acestei invazii? Unul singur: reluarea în stăpânire a ceea ce le-a aparţinut mai înainte. Nu degeaba, cronicile greceşti numesc această campanie de recucerire „reîntoarcerea Heraclizilor”, iar egiptenii nu uită să specifice că atacatorii au fost „popoarele mării”.
Se cuvine a face aici o scurtă paranteză legat de atributul „heraclizi”, adică urmaşii lui Hercule. Iată cum recunosc grecii că cel mai celebru erou al mitologiei „lor” a fost pelasg.
Se formează astfel un mare Imperiu Pelasg care, la începutul mileniului II î.Hr. , se destramă. De acum, teritoriile desprinse vor fi pomenite de antici după spaţiul geografic pe care îl ocupă: tracii şi ilirii în Balcani, geto-dacii în Dacia, galii în Franţa, latinii în Italia etc…
Foarte mulţi se vor întreba, probabil, ce să caute strămoşii noştri în Asia? Asupra acestui paradox mi-au atras atenţia câteva strofe din poezia „De la Nistru până la Tisa” a marelui nostru Eminescu:

„De la China până la Rin
De geto-daci pământ-i plin
De la Vistula la Grekia
Este scumpa mea Dakia.
Mulţi au fost, puţini mai sunt
Căci destinul lor e crud

Au venit năvălitorii
Ca şi hoardele de ciori
Peste daci s-au aşezat
Pâinea toată le-a mâncat
Aurul lor le-au luat
Iar naţia le-a furat.

Noi românii, nişte brazi,
Ne împuţinăm mereu
Căci n-avem un Deceneu.

Să chemăm în ajutor istoria, care îi dovedeşte pe pelasgi ca locuitori şi element civilizator al Asiei din neolitic şi până în…secolul XV d.Hr.!
„Din Dacia, locul unde a luat naştere şi s-a dezvoltat cultura şi civilizaţia pelasgă, dacii străvechi (pelasgii) s-au revărsat nu numai peste o Europă străveche, ci şi peste continentul asiatic. Prima lor escală în Asia a fost Orientul Apropiat şi cel Mijlociu.
În ceea ce priveşte Asia Mică, Strabon ne spune, citându-l pe Mencrat Elaita, că regiunea maritimă, ce se numea pe atunci Ionia, a fost locuită de pelasgi (Geographia, XIII.3.3), fapt confirmat şi de Herodot, care-i numeşte pe pelasgii care locuiau aici, ionieni (Istorii,VII.94).
Ionienii au înfiinţat aşezări renumite precum oraşul Efes, unde au ridicat una din minunile lumii antice, Templul Artemidei” (3).
De remarcat că Artemis era figurată nu aşa cum au perceput-o grecii, ca patroană a vânătorii şi pădurilor, ci ca Zeiţa Mamă, având pieptul plin de sâni.
Alt oraş întemeiat de pelasgii ionieni, Milet, i-a dat lumii antice pe Thales – considerat unul dintre cei şapte înţelepţi ai Antichităţii şi pe Hecateu, istoric al lumii antice. Tot Milet-ul a fost multă vreme o forţă maritimă rivalizând cu Cartagina şi Fenicia.
La nord de ionieni au fost pelasgii Eoli, despre care aflăm tot de la Strabon, că se extindeau până în Lidya, inclusiv pe şesul Troiei (Geographia, XII.1.3). Cea mai renumită aşezare a lor a fost Troia, despre care legendele spun că avea ziduri construite de Apollo şi Poseidon. De naţionalitate pelasgă erau şi Lelegii, care locuiau în Pisidia, făcând parte din acelaşi neam cu Lelegii din părţile Troiei şi Cariel (Geographia, XIII.1.59) şi pe care „Iliada” îi aminteşte alături de Caoconi şi Pelasgii Divini.
Despre alte seminţii pelasge răspândite în Asia Mică aflăm tot de la Strabon: Mysienii (Geographia, VIII 2.3), Bittiynii (VII.75), Phrygienii (Istorii, VII.73), Caoconii (Geografia, VIII.3.17). De aceeaşi origine erau şi Lydienii (Istorii, 1.171).
După textele antice capodociene, locuitorii Capodociei, regiunea situată în Antalia de astăzi, făceau parte din acelaşi neam cu Frigienii. Mai mult, unul dintre oraşele Capodociei, situat în partea dinspre Armenia, se numea Dacusa Eupfiratis, iar un altul pomenit de Strabon în Geographia, XII.1.4, purta numele de Rammena (de la Râm), despre care Miron Costin spunea că de la el ne tragem toţi românii. Greşit!
Istoricii spun că acest Râm este o transliteraţie a cuvântului Roma. Fie vorba între noi, greu de crezut că marele cărturar Miron Costin nu ştia a pronunţa şi scrie corect Roma!
Autorii antici spun că armenii erau descendenţi ai Phrigienilor (Herodot, VII.73), care se trăgeau din marea tulpină pelasgă, dar Strabon le atribuie o origine theroliotă, ei venind din Thesallia sub conducerea lui Arminius, participant la expediţia argonauţilor, care apoi i-a colonizat în văile superioare ale Tigrului şi Eufratului. Oricum ar fi, originea lor este tot pelasgă, întrucât Thesallia era locuită în vechime de pelasgi…
„În Mesopotamia, prezenţa pelasgă se face simţită printr-o serie de toponime precum: Deba (asemănător fonetic cu Deva şi Beba din România actuală), Ombrea, Dorbeta (Drobeta Turnu Severin din România” şi Nisibis. Mai mult, civilizaţia mesopotamiană, a avut ca prim centru al dezvoltării sale Sumerul, ale cărei fundamente culturale sunt situate în zona Dunări de Jos, în Dacia pelasgă.
Ne dovedesc acest lucru scrierea „sumeriană” descoperită pe tăbliţele de la Tărtăria de Mureş, mai veche cu cel puţin 1.000 ani decât civilizaţia sumeriană, precum şi tipul somatic al conducătorilor sumerieni care se adresau maselor cu expresia Sag-gig (capete negre), ceea ce înseamnă că ei nu erau bruneţi, ci şateni aşa cum îi arată I.I.Russu” (3).
Pentru originea pelasgă a civilizaţiei sumeriene pledează şi statuetele descoperite la Tell-Amar, în templul lui Abu, care prezintă caracterele rasiale ale subtipului uman carpatic, precum şi elemente de vestimentaţie asemănătoare până la identitate cu portul tracilor macedoneni şi cu cămăşile lungi bărbăteşti încinse la brâu, purtate de daci.
Miturile sumeriene ne învaţă că sumerienii erau originari dintr-o zonă muntoasă de la soare-răsare. Mai uimitor este faptul că unul din eposurile literale sumeriene face referire expresă la Dacia. Mitul se numeşte „Zborul lui Ethan spre cer” şi oferă detalii despre Dacia! În repetate rânduri se aminteşte de „marea de lângă cetatea munţilor”. Ciudat, nici una din regiunile învecinate Sumerului nu posedă aşa ceva…Prima regiune care cuprinde aceste descrieri este Transilvania!
Depresiunea Transilvaniei, Ardealul (Nota A), apare ca o cetate naturală înconjurată de munţi iar în imediata ei apropiere se află Marea Neagră! La toate acestea se adaugă un fapt deloc de neglijat: limba sumerienilor are foarte multe cuvinte comune cu limba română. În vol. I al cărţii „SECRETELE TERREI/Istoria începe în Carpaţi”, regretatul Paul Lazăr Tonciulescu, prezintă nu mai puţin de 63 de cuvinte sumeriene identice ca înţeles cu cele din daco-română…
„Primii locuitori ai Palestinei sunt descrişi în Vechiul Testament drept războinici şi având o statură impunătoare (Ioşua 12:4), asemănători giganţilor situaţi de Nicolae Densuşianu în nordul Dunării de Jos. Existenţa pelasgilor în Palestina este documentată şi prin existenţa unor toponime ca: Scytopolis, desprte care Pliniu ne spune că era o colonie de scoţi: Rama, Arimateea etc.
Populaţia cea mai războinică a Palestinei preebraice se numea Amurei, derivat de la etnonimul Aromei/Aramei, nume purtat de toate seminţiile locuitoare cândva pe teritoriile Siriei, Asiriei, Sumerului, Babilonului şi Arabiei. Aceasta înseamnă că aceste nume reprezenta o altă denumire etnică a pelasgilor.
Şi în Peninsula Arabică avem toponime care amintesc de pelasgi: Istriano (Istru), Satula (Sătulă), Lugana (Lugaş, Lugoş. Lungană, Carna (Cârnă) Nassaudum (Năsăud). Arabii erau cunoscuţi în antichitate va făcând parte din neamul Arameilor. Numele etnic al arabilor se presupune că se trage din numele părintelui lor eponim Arabus, un fiu al lui Hermes sau Armis al Daciei (Strabon)” (3).
Pelasgii au constituit, de asemenea, elementul dominant şi civilizator al Indiei. Una din cele mai vechi poeme indiene se numeşte „Ramayana” şi glorifică faptele prinţului Rama în care se spune că s-a întrupat Vishnu, spiritul cel bun al Universului, pe care-l numeşte la un moment dat „prinţ scit”.
Cele mai vechi scrieri religioase indiene poartă titlul „Vede”. Ele sunt în număr de 4 şi cuprind Revelaţia hindusă. Foarte interesantă este afirmaţia lui Strabon cum că pe teritoriul Indiei existau trei neamuri mai numeroase, şi anume: Brachmanes, Garmanes şi Pramnae (în Geographia.XV.153). Cei mai cucernici erau brahmanii. Ei duceau o viaţă ascetă, mâncau doar fructe, bând numai apă şi erau devotaţi filosofiei, adorând cu deosebire Soarele. Îşi duceau viaţa sub cerul liber şi considerau moartea o naştere pentru o viaţă mai fericita.

(va urma).

Nota A. HAR.DEAL, numită Casa/Grădina Domnului sau Cetatea Munţilor era teritoriul din interiorul arcului carpatic, până la Panonia şi Mara.mureş, pe vremuri sub ape, numită „Marea Moartă”. Chiar papa Ioan Paul al II-lea, când a sosit în România, a numit ARDEALUL – Casa/Grădina Domnului.

Surse: 1. Cornel Bârsan, „Revanşa Daciei”, Editura „OBIECTIV”;
2. http://piatza.net;
3.http://www.hondaton.ro/forum/showthread.php?p=310102;