ZAMOLXIANA, ÎNVĂŢĂTURILE EZOTERICE ALE NEOZAMOLXIANISMULUI

OCTABIAN SĂRBĂTOARE

Cap. 3 – O reprezentare a sistemului evolutiv în spiritualitatea neozamolxiană

Direcţia de evoluţie spirituală porneşte de la rădăcină, de la Zamolxe în sus, precum se întâmplă şi în cazul ezoterismului pomului vieţii.
Primul pas pe Calea Lui Zamolxe este făcut prin dărnicie/ generozitate (arhetipul Zamolxe), aceasta fiind psihologia comportamentală care deschide porţile luminii spirituale. Obţinând dărnicia (generozitatea), se urmăreşte apoi dobândirea bucuriei (arhetipul Bendisa) şi prin aceasta accesul la parteneriatul masculin-feminin. În continuare călătorul spiritual aspiră la pacea interioară (arhetipul Marele Lup Alb), conducând la eliminarea fricii şi a frământărilor de orice fel. Mai departe se păşeşte în domeniul iubirii de oameni (arhetipul Iisus Fiul Daciei) dezoltându-se compasiunea şi empatia. Apoi călătorul spiritual absoarbe calitatea de a fi respectat dobândind virtute şi statut social onorabil (arhetipul Cavalerul trac).

Bucurie – Bendisa

Aceste cinci calităţi, odată obţinute, îl predispun pe om la discernământ (arhetipul Deceneu) şi astfel să poată judeca limpede. Şi ultima treaptă ascensională este cea a trezirii sufletului (arhetipul Dumnezeu şi Domnazâna) deschizând astfel panorama largă a împlinirii vieţii umane şi a îndumnezeirii.
Ca pom al vieţii, sistemul evolutiv, în spiritualitatea zamolxiană modernă, exprimă o creştere calitativă a psihologiei umane şi o integrare treptată cu universul conştient aflat într-o continuă regenerare. Viaţa omului se află în ascensiune către cer fiind marcată de ciclicitatea existenţială umană aspirând la contopirea cu spiritul universal.
De remarcat la pomul vieţii sunt cele trei nivele la care vieţuieşte un arbore, al rădăcinei, al tulpinei şi al coroanei, nivele care au corespondenţe atât în lumea umană cât şi în cea a universului. Aflat în planul intermediar dintre pământ şi cer, omul îşi sublimează legăturile cu pământul prin regenerarea lor la nivel cosmic. Prin aceasta şi conştiinţa umană se extinde de la cea pământeană la cea sacră a cerului. Astfel omul îşi creează o axis mundi proprie şi devine întruchiparea umană a arborelui vieţii. Femeia este expresia cea mai înaltă uman a pomului vieţii reprezentat prin brad.
Pomul de Crăciun păstrează în esenţă semnificaţia transfigurării de la vegetal la uman şi apoi la universal a conştiinţei umane ca o creştere continuă a trezirii spiritului înterior, a cărui bază este scânteia divină primordiale din care treptat a evoluat fiinţa umană. Această asociere între pomul vieţii şi existenţa transcendentă a divinului este pertinentă marilor tradiţii ezoterice ale umanităţii, fiind în fapt un subiect a cărui înţelegere marchează drumul trezirii spirituale. Divinul se coboară pe arborele vieţii pe care umanul îl urcă treptat către desăvârşire.
Arhetipurile strămoşeşti ale neamului românesc (Zamolxe, Bendisa, Marele Lup Alb, Iisus Fiul Daciei, Cavalerul trac, Deceneu, Dumnezeu/ Domnazâna) arată în specificitatea lor un drum iniţiatic de ridicare/ evoluţie.