ZAMOLXIANA, ÎNVĂŢĂTURILE EZOTERICE ALE NEOZAMOLXIANISMULUI

OCTABIAN SĂRBĂTOARE

Motto: Simbolurile sunt puteri ale universului.

Introducere

Acceptarea neozamolxianismului, ca imaginar spiritual şi religios printre românii trăitori la începutul mileniului al IlI-lea, a creat necesară expunerea unui ezoterism propriu crezului. Lucrarea de faţă, prima care tratează esenţa gnozei neozamolxiene, îşi propune o prezentare succintă a ezoterismului neozamolxian, ale cărui idei vor putea ulterior fi amplu dezvoltate.
Ezoterismul prin definiţie înseamnă cunoaştere interioară, care în contextul neozamolxianismului, ca spiritualitate şi religie în acelaşi timp, duce la iluminare şi la salvarea sufletului. Zamolxiana, ca gnoză neozamolxiană, permite un înalt nivel de înţelegere a miturilor, simbolurilor şi a sacralităţii pertinente nu numai cunoaşterii, dar însăşi existenţei umane. Ezoterismul neozamolxian abordează teme care răspund ideatic spiritualităţii universale conceptualizând un etos specific neamului românesc.
Gnoză neozamolxiană permite înţelegerea profundă a celor patru coloane ziditoare ale zamolxianismului modern, respectiv: 1. Munţii Carpaţi sacri, cogaionii; 2. Peşterile iniţiatice sacre; 3. Spiritul lui Deceneu ca supremă funcţie sacerdotală şi 4. Legile Belagine.
Lucrarea tratează sistematic un ezoterism bine definit în simbolistica sacră şi tradiţia spirituală universală, pornind de la simbolul floarea vieţii. Ideile generatoare ale ezoterismului neozamolxian, sunt prezentate în relaţie cu cele şapte arhetipuri strămoşeşti neamului românesc, respectiv Zamolxe, Bendisa, Marele Lup Alb, Iisus Fiul Daciei, Cavalerul trac, Deceneu, Dumnezeu/ Domnazâna.
În contextul spiritualităţii neozamolxiene există un sistem evolutiv şi o psihofiziologie aparte care-i conferă originalitate de idei. O expunere mai complexă o reprezintă cele 36 de elemente esenţiale de coborâre a divinităţii în materie (sau de ridicare a omului către divinitate), care fac conexiunea cu floarea vieţii, omul cosmic şi puterile vieţii pământene. Ultimul capitol prezintă câteva elemente de numerologie sacră neozamolxiană.
Lucrarea de faţă are o hermeneutică densă care poate fi ulterior dezvoltată în alte scrieri cu tematica Zamolxiana, gnoza neozamolxiană.
De remarcat în acest context este reconsiderarea tradiţiei creştinismului printr-o nouă perspectivă dată vieţii lui Iisus, care în neozamolxianism iese din imaginarul religios iudaic şi intră în cel spiritual-religios zamolxian modern. Iisus Fiul Daciei ca personaj reprezintă una din pietrele de temelie ale neozamolxianismului, fiind unul dintre cele şapte arhetipuri. Lucrarea Evanghelia Dacilor a creat o portretizare pertinentă lui Iisus ca Fiu al Daciei.

Octavian Sărbătoare, anul 2012

Cap. 1 – Simbolistica sacră şi tradiţia spirituală

Simbolurile sunt puteri ale universului. Pentru început este necesar să reconstituim sumar simbolistica sacră prezentă în tradiţiile spirituale ale lumii. Ea se regăseşte şi la strămoşii neamului românesc. O vom aplica elementelor care constituie în prezent bazele zamolxianismului modern. Floarea vieţii este un simbol arhaic reprezentând creaţia şi dinamica existenţei vieţii umane, promisiunea şi perenitatea nemuririi spirituale.

Sămânţa vieţii

Fig. 1 – Cele şapte cercuri care construiesc în centrul desenului simbolul floarea vieţii.

Mecanismul geometric generator formării petalelor florii vieţii îl reprezintă şase cercuri, ale căror centre se găsesc pe circumferinţa unui cerc interior. Cele şase cercuri se unesc tangent două câte două într-un centru comun. La mijloc se creează floarea vieţii având două petale pe verticală, sus-jos, celelalte patru petale aflându-se în decalaj adiacent de 60 de grade una faţă de cealaltă. Aceste şapte cercuri formatoare se numesc sămânţa vieţii.
Floarea vieţii generează fructul vieţii în desfăşurarea ei dinamică pe axa timpului. Există prin urmare un determinism exact în care sămânţa vieţii dă naştere florii vieţii, care la rândul ei creează fructul vieţii. Hermeneutica acestor transformări este larg interpretativă. Fructul vieţii este un sumum de ciclicităţi care la rândul lor dau naştere altor ciclicităţi (sămânţă-floare-fruct), cercul fiind prin excelenţă simbolul succesiunii ciclurilor.

Fig. 2

Prin urmare sămânţa vieţii reprezintă potenţialitatea vieţii, floarea vieţii este viaţa însăşi, iar fructul vieţii e împlinirea vieţii.

O structură dinamică pe orizontală şi spaţială a florii vieţii ViL^ este cea având 19 elemente întrepătrunse, totalizând 90 de petale, ţesătura matricială a substratului universal generator. Din ea se dezvoltă un cub al spaţialităţii, deci o expansiune din planul bidimensional în spaţiul cu trei dimensiuni.

Fig. 3 – Floarea vieţii extinsă având 19 elemente întrepătrunse.

Fig. 4 – Floarea vieţii extinsă, generatoarea cubului spaţialităţii.

Această formă a florii vieţii încadrează cubul spaţialităţii care implică o sfericizare a elementului planar floarea vieţii ale cărei petale dobândesc spaţialitate tridimensională fiind acum în număr de 18 (3 x 6). De aici se poate expanda interpretativ conceptualizând grafice multidimensionale.

O imagine relevantă aplicării florii vieţii în simbolistica sacră universală este reprezentarea zeiţei egiptene Isis ridicându-se către cer (Fig. 5). Imaginea divinităţii este în fapt cea a omului cosmic. Faptul că zeiţa posedă aripi este amintirea mitică pământeană (vezi pagina 19) a existenţei îngerilor veghetori, fondatorii veniţi din stele. Isis se ridică la cer încadrată în floarea vieţii ca simbol al trecerii omului în nemurire.

O altă imagine relevantă, aplicării florii vieţii în simbolistica sacră, este cea a zeului Ahura Mazdah venerat de perşii zoroastrieni (Fig. 6). Reprezintă omul cosmic, acel înger veghetor, considerat ca fiind om cu aripi sau propulsat de aripi. Simbolul omului cu aripi este prevalent în toate tradiţiile religios-spirituale care au preluat într-un fel sau altul mitul ancestral al existenţei unor oameni veniţi din cer, fiinţe extraterestre care se puteau deplasa uşor în spaţiu. Pământeanul acelor vremuri a considerat că acei oameni aveau aripi ca să se poată deplasa prin aer.

Omul pământean şi reprezentarea lui cosmică se poate încadra in spaţiul a două piramide sub formă de tetraedru (Fig. 7), centrul corpului uman, zona buricului, corespunzând centrului sferei. Vom vedea ulterior că triunghiul este simbolul portalului centrului fiinţei umane. Lumea interioară omului se corelează cu cea exterioară, pământeanul devenind astfel om cosmic. Sunt trei lumi – micro, umană (pământeană) şi macro, ale căror manifestări existenţiale se întrepătrund în ezoterismul lor. Din perspectiva aplicării practice a acestor idei putem spune că apexul (zenitul), atunci când este un vârf de munte (precum Vârful Omu), este locul natural de iniţiere şi capătul evoluţiei umane. Nadirul, sau vârful de jos, este locul iniţierii care are loc într-o peşteră sacră (precum sunt Peştera lui Zamolxe de la Polovragi sau Peştera Ialomiţei din munţii Bucegi) şi punct de pornire al călătoriei spirituale.
O folosinţă deosebită a florii vieţii, de-a lungul istoriei culturii umanităţii, o reprezintă runele arhaice, baza grafică a tuturor scrierilor (Fig. 8).

În neozamolxianism ca şi în marile tradiţii spirituale ale antichităţii Focul Lui Zamolxe are statut sacru deoarece îl reprezintă pe Zamolxe, fiind în esenţă mijlocul prin care se accesează Spiritul Lui Zamolxe care se face prezent în omul care priveşte focul sacru. În Focul Lui Zamolxe se găsesc spiritele tuturor zânelor şi zeilor, focul având putere transformatoare.

Mărturiile istorice despre doctorii geto-daci, arată că ei practicau o medicină integrată celor trei planuri: spiritual, mental şi fizic. O astfel de învăţătură se poate aplica la vindecarea multiplelor boli. Prin folosirea Focului Lui Zamolxe practicantul neozamolxian se află într-un proces de vindecare personală, începând cu cea a sufletului. Elementul de sacralitate are o expunere raţională şi explică vindecările pe care religiile le cred miraculoase. Focul Lui Zamolxe este astfel mijlocul principal de vindecare a sufletului, forma lui elementară fiind simpla lumânare (Fig. 9). Focul sacru dacic este, după tradiţia neamului românesc, asociat accesului la spirit. În cazul de faţă este Spiritul Lui Zamolxe şi prin intermediul lui, ca Mijlocitor, cel al Lui Dumnezeu.