RELIGIA SOLARĂ A LUI ORFEU

In mitologia traca, muzicianul si poetul Orfeu, asociat tenebrelor si luminii, este obiectul unui cult major, rezervat doar celor initiati. Data sosirii tracilor pe scena lumii ramâne un subiect de disputa pentru istorici. Unii dintre acestia apreciaza ca tracii au aparut in regiunea carpato-balcanica prin anii 5000 i.Ch. Alti istorici sunt de parere ca aceasta populatie ar fi venit din stepele ucrainiene asezându-se in Balcani cu 2000 de ani i.Ch. Un lucru e cert: incepând cu secolul VIII i.Ch., tracii au ocupat un teritoriu vast pe teritoriile Bulgariei, României, Ucrainei (de azi) si pe litoralul sudic al Marii Egee. In secolul al V-lea i.Ch. suveranul Odrysses fondeaza primul mare regat trac. Un popor barbar, care a lasat in urma marturii uluitoare despre cultul aurului si, din pacate, foarte putine, despre viata sa spirituala.

Religiile si miturile tracilor sunt (relativ) cunoscute. Daca ar fi sa se dea crezare autorilor vechi, divinitatea majora a panteonului trac ar fi Marea Zeita-Mama. Cea care a dat nastere Soarelui (asimilat focului), lui Apollo si Dionysos. Cunoscuta si sub numele de Cybela sau Bendis, aceasta divinitate personifica Universul, substanta primordiala a lumii. In scrierile lui Herodot tracii apareau ca un popor care ii venera si pe Ares, zeul Razboiului, si pe Artemis, zeita-vânatorii.

Unul dintre cele mai importante ritualuri practicate de traci ar fi fost cultul orfic. O religie a misterelor legata de eroul Orfeu, fiul regelui trac Oeagros si al muzei Calliope, a carui figura apare prin mileniul II i.Ch. in contextul credintelor comune din bazinul mediteranean. Intr-o versiune mitica se spune ca poetul si muzicianul Orfeu ar fi fost ucis si dezmembrat de catre bacantele trace, preotese ale lui Dionysos. Un destin care aminteste in mod ciudat de cel al zeului egiptean Osisris.

In mitologia traca, figura lui Orfeu reflecta doua aspecte antagonice. De-o parte, tenebrele „guvernate” de Dionysos, de cealalta parte, revelatia, „regizata” de Apollo-Helios. In aceasta conceptie, „zeul moare pentru a renaste”, marcând ciclurile celeste, terestre si umane ale mortii si ale renasterii. Riturile orfice, rezervate initiatilor, aveau drept scop, continuarea anuala a ciclului anotimpurilor.

Prin intermediul lui Orfeu (un mediator intre oameni si divinitati) riturile se adreseaza in final lui Dionysos. Orfeu e, in cultul initiatilor, considerat stapânul Cunoasterii si al Imortalitatii. Pentru a-si asigura viata vesnica, tracii reproduceau un ritual de dezmembrare in timpul funeraliilor. O practica atestata de descoperirea mai multor schelete si ofrande fragmentate aflate intr-un mare numar de morminte. In Grecia, orfismul se va transforma in doctrina filosofica in timp ce in Tracia si in alte societati din sud-estul Europei se va mentine in traditia folclorica pâna in perioada aparitiei crestinismului, dupa ce Tracia devine provincie romana.

DORIN MARAN