ESTE CRUCEA UN SIMBOL CREŞTIN?
Semnul crucii a fost folosit cu mult timp inaintea aparitiei crestinismului. El este un vechi simbol folosit de popoarele antice pentru a reprezenta soarele si armonia dintre cer si pamant. Oamenii de stiinta ai antichitatii considerau centrul unirii pamantului cu cerul ca fiind mijlocul universului. Cele patru brate ale crucii indicau cele patru puncte cardinale. Latinii foloseau pentru cruce termenul “crux”, iar grecii “stauros”, desemnand in primul rand stalpul vertical, fara partea orizontala (numita de latini “patibulum”), pe care erau rastigniti cei condamnati la moarte. Cercetatorii contemporani, precum F. Gayet, arata ca, in Egiptul Antic, semnul crucii era folosit ca simbol al unor zei, care erau reprezentati tinand in mana acest semn. Biserica Copta (n.r. — Biserica Ortodoxa din Egiptul de astazi) a preluat semnul acesta pentru a desemna Sfanta Cruce. De asemenea, E. Burnouf arata ca simbolul crucii a fost folosit in civilizatia ariana ca reprezentare mistica a luminii zeilor sau a focului sacru si chiar a soarelui. Alti cercetatori, care au studiat obiecte din epoca bronzului, au ajuns la concluzia ca semnul crucii era folosit de multe popoare ale Europei, ca simbol al consacrarii, si era pus pe obiectele legate de nou-nascuti. De asemenea, intr-un cimitir al etruscilor din civilizatia Golasecca (Italia), fiecare mormant are un vas cu semnul crucii pe el. Obiecte asemanatoare s-au descoperit si in Tyr, Micene sau Creta.
Semnul crestinilor
O data cu aparitia crestinismului, semnul crucii capata noi valente. Crucea pe care a fost rastignit Iisus Hristos avea forma pe care o cunoastem cu totii, cu doua laturi, una verticala si una orizontala. Printre primele lucrari in care crucea apare ca simbol crestin cu semnificatii mistice, legate de mantuirea oamenilor adusa de rastignirea lui Hristos, amintim “Octavius” a scriitorului crestin Minucius Felix, scrisa la sfarsitul secolului al doilea. Apoi, crucea apare ca semn crestin si la Clement al Alexandriei, care vorbeste despre “semnul Domnului”, care a fost prefigurat de litera numarul 318 de la Facere 14:14, asa cum se explica si in Epistola lui Barnaba. Pentru numarul 300, s-a folosit litera “T” din alfabetul ebraic, fiind evidenta asemanarea cu semnul crucii, iar pentru “18″, s-au folosit primele doua litere ale numelui “Iisus Hristos” (IH), ceea ce arata legatura dintre Hristos si Cruce. Tertulian, in “De Corona”, scrisa in 204, aminteste de obiceiul crestinilor de a-si face deasupra capului semnul crucii. Unii cercetatori sustin ideea ca semnul crucii a aparut ca simbol crestin abia pe la sfarsitul secolului al IV-lea si inceputul secolului al V-lea, cand crestinii au inceput sa faca analogie cu pozitia de rugaciune, cu bratele intinse, ca semn al victoriei soarelui impotriva fortelor intunericului si simbol al mantuirii universale.
Crucea fara Trupul lui Iisus Hristos
In primele secole crestine, crucea a fost reprezentata fara Trupul lui Hristos pe ea. Cu toate acestea, legatura dintre Cruce si Hristos, care s-a rastignit pe ea, era evidenta. Motivul pentru care crucea era reprezentata simplu, fara Trupul lui Hristos, a fost amintirea dureroasa a mortii sale. Pe langa aceasta, unii cercetatori arata ca in randul crestinilor exista frica de a-L reprezenta pe Hristos rastignit, considerandu-se chiar un pacat, echivalent cu a doua rastignire. S-au descoperit apoi cruci datate din secolele al III-lea sau al IV-lea pe care era reprezentat un tanar care purta o cruce impodobita cu nestemate. In secolul al V-lea, crestinii au pus langa pietrele pretioase si un miel, simbolul sacrificiului si implicit al lui Hristos.
La Sinodul Trullan din anul 691 s-a acceptat prezentarea unui tanar anonim pe cruce, in locul mielului, iar mai tarziu, unii istorici indicand chiar secolul al X-lea, dupa abolirea pedepsei de moarte prin crucificare, cand din memoria colectiva a crestinilor a inceput sa dispara asociatia crucii cu chinurile crucificarii, s-a pus si Trupul lui Iisus pe cruce in locul tanarului anonim. In primele reprezentari, Iisus apare prezentat imbracat, fara barba, cu corp neinsangerat, apoi, mai tarziu, apare cu corpul distorsionat, plin de sange, cu barba. Tot din aceasta perioada apar si primele cruci pe turlele bisericilor.
Cele mai cunoscute cruci
Se cunosc circa 400 forme de cruci, din care urmatoarele cele mai raspandite sunt crucea “Tau”, in forma de “T”. Este poate cea mai veche forma cu origine in vechea Chaldee, unde simboliza Zeul Tammuz. Crucea catolica, (crux immissa), cu brate inegale (latura verticala mai lunga), este forma cea mai raspandita la ora actuala. Bisericile catolice au o sectiune orizontala corespunzatoare acestei forme. Crucea ortodoxa (greaca) este a treia forma a crucii care cunoaste o larga raspandire. Sectiunile orizontale ale bisericilor ortodocse au aceasta forma, a unei cruci cu patru brate egale. Totodata, reprezinta simbolul actual al organizatiei “Crucea Rosie”.
Legenda lemnului Sfintei Cruci
Cea mai interesanta legenda referitoare la cruce este cea a legaturii ei cu pomul cunoasterii binelui si a raului din rai. Conform legendei, la moartea lui Adam, fiii sai au hotarat sa-i faca sicriul din pomul care semnificase pacatul neascultarii protoparintilor nostri. Copacul urias a fost taiat, iar sicriul lui Adam a consumat o parte infima din lemn. Tot ce a ramas a fost pastrat ca un semn al amintirii pacatului si a promisiunii rascumpararii noastre. Cand Noe a primit porunca sa construiasca arca — simbol al Bisericii, al mantuirii noastre -, el a folosit marele copac din mijlocul raiului, tocmai fiindca era legat de promisiunea salvarii. La terminarea potopului, apele au adus parti din lemnul corabiei pana in tara sfanta. Oamenii au vazut lemnul care era dintr-o esenta necunoscuta si foarte tare. Un dulgher a luat tot ce a gasit din copacul respectiv si a cioplit o masa mare si grea, care s-a mostenit din generatie in generatie, pana in vremea lui Iisus. Dupa ce Mantuitorul Iisus Hristos a fost condamnat la moartea pe cruce, ultimul descendent al vechiului dulgher si-a adus aminte de lemnul special mostenit de la stramosi si a facut o cruce mare si grea pe care a oferit-o spre crucificarea lui Hristos, cerand apoi confirmarea sentintei lor de la procuratorul roman Pilat. Astfel a murit Iisus pe crucea facuta din lemnul pacatului adamic, lemn care a devenit instrumentul ispasirii pacatelor omenirii prezente atunci si ale celei viitoare, pana la Judecata finala. Legenda, ca orice alta legenda, ascunde in ea o farama de adevar istoric, dar, mai ales, un sens spiritual pe care evlavia populara l-a insamantat in ea. Cel mai important element al acestei legende este legarea ei de pacatul adamic si de iertarea neamului omenesc. Acolo unde Adam a gresit, acolo s-a facut si fagaduinta mantuirii viitoare.
Cine a descoperit crucea lui Hristos
Evangheliile ne vorbesc despre faptul ca Iisus Hristos a fost rastignit cu adevarat pe o cruce de lemn, pe Golgota “impreuna cu alti doi, de-o parte si de alta” (Ioan 19:17-18). Cea care a descoperit crucea pe care a fost rastignit Hristos a fost Sfanta Elena, mama Imparatului Constantin. Aceasta a cerut Imparatului sa-i dea bani pentru a face sapaturi pe Golgota spre a descoperi crucea, care a fost gasita in 326. Sfanta Elena, asa cum ne spun scriitorii crestini Ambrozie sau Rufinus, a trimis fiului ei, Constantin, doua cuie din crucea Domnului, unul din cuie fiind incastrat intr-o diadema. Crucea a fost pusa in Biserica Sfanta Cruce din Ierusalim, zidita de Imparteasa Elena. Acolo era, de asemenea, un cui si placa pe care Pilat porunciose sa se scrie INRI. In urma unui razboi cu persii, crucea a fost luata ca un trofeu de mare valoare si astfel Ierusalimul a ramas fara obiectul de venerare cel mai sacru. La cativa ani dupa aceasta, imparatul Heraclius a pornit un razboi contra persilor pentru a redobandi crucea. Persii au fost infranti, crucea a fost adusa cu mare cinste la Ierusalim si patriarhul orasului a inaltat-o in fata poporului, pe 14 septembrie, cand tot poporul a cazut in genunchi si a cantat cu lacrimi: “Crucii Tale ne inchinam, Hristoase, si sfanta Invierea Ta o laudam si o marim”. Cu timpul, Sfanta Cruce s-a pierdut si nu au mai ramas decat parti din ea, aflate in proprietatea unor patriarhii.
Biserici din Moldova puse sub ocrotirea Sfintei Cruci
Singura biserica din Iasi inchinata sarbatorii “Inaltarea Sfintei Cruci” , cunoscuta ca Biserica “Ziua Crucii”, a fost si punctul de plecare a pelerinilor de aseara, care au mers spre Dealul Paun, pentru a se ruga alaturi de soborul de preoti, aproape de cea mai mare cruce din Arhiepiscopia Iasilor. Lacasul de cult aflat in zona Garii Nicolina, in Protopopiatul Iasi 2, a fost construit de breasla dubalarilor in mijlocul cimitirului care exista si astazi. A fost sfintit in 1803, iar in 2003, dupa ample lucrari de renovare, s-a resfintit. Anul acesta, sarbatoarea este una deosebita, intrucat la finalul ei s-a bucurat de binecuvantarea IPS Daniel, Mitropolitul Moldovei si Bucovinei, Patriarhul ales al Bisericii Ortodoxe Romane. “Sarbatoarea hramului din anul acesta este deosebita, pentru ca este marcata de bucuria alegerii noului Patriarh. Aseara, de la orele 17.00, am oficiat slujba Vecerniei si a Litiei, impreuna cu mai multi preoti condusi de parintele protopop Vilie Dorosinca. Dupa aceasta, am oferit credinciosilor, care nu au putut merge in pelerinaj la crucea de pe Dealul Paun, peste 300 de pachete cu alimente. Dupa pelerinaj si dupa slujbele de la Paun, am oferit preotilor si invitatilor o agapa frateasca, care a avut loc la Centrul “Providenta” din Iasi, unde, la ora 20.30, a sosit si noul Patriarh al Bisericii noastre, care a tinut un cuvant de invatatura”, ne-a declarat parintele Constantin Grigore, parohul de la Biserica “Ziua Crucii”. Astazi, sarbatoarea continua cu slujba Utreniei, oficiata de la ora 7.30, apoi cu Sfanta Liturghie, dupa care credinciosii prezenti vor participa la o agapa frateasca oferita de parohie, in casa sociala de aici.
In Arhiepiscopia Iasilor exista si un schit cu hramul “Inaltarea Sfintei Cruci”, situat in apropierea satului Coroaia, judetul Neamt. Schitul a fost ridicat dupa 1989, de parintele Ilarion Argatu de la Manastirea Cernica, impreuna cu fiul sau, Alexandru Argatu, si mai multi credinciosi. Schitul este situat pe locul unde in timpul celui de-al Doilea Razboi Mondial au avut loc mai multe lupte grele. Schitul, care apartine de Manastirea Bistrita, a fost sfintit in 1994.
Si in Botosani exista o biserica inchinata sarbatorii de astazi, unde preot paroh este parintele Ioan Iordachi. De asemenea, sub ocrotirea Sfintei Cruci se afla si cateva asezaminte din Arhiepiscopia Sucevei si Radautilor, Manastirea Rasca din judetul Suceava, schitul “Inaltarea Sfintei Cruci” din Iacobeni, biserica stefaniana din Volovat si Biserica “Sfanta Cruce” din Patraut, ridicata la 1486 de Stefan cel Mare. La Barlad este astazi sarbatoarea orasului, ocazie cu care au loc slujbe religioase si manifestari culturale.