LIMBILE EURO-ASIANE. POPORUL ARIAN
Petre Morar – NOI NU SUNTEM LATINI
2. LIMBILE EURO-ASIANE
Exista in lumea de azi o mare familie de limbi inrudite, localizate in toata Europa, dincolo de Marea Neagra in Armenia, Iran si India, familie cunoscuta sub numele de limbile Euro-Asiane. Aceasta denumire sugereaza centrul de greutate si de origine inclinat in favoarea Europei, nu neaparat ca numar de vorbitori ci ca raspindire si diversificare.
Analizam mai jos mecanismele lingvistice si sociale prin care limbile devin inrudite, ca sa intelegem originea si dezvoltarea familiei Euro-Asiane.
2.1. Inrudirea cuvintelor.
Consideram aici legaturile de rudenie care pot exista intre doua limbi diferite, fara a face nici un fel de referire la limbile respective. cu alte cuvinte ne intereseaza generalul si nu particularul. Notiunile pe care le definim aici vor fi folosite intensiv in capitolele urmatoare.
Se poate trasa o paralela intre inrudirile sociale si cele lingvistice desi relatia este corecta doar cu referire la trecut, cu sensul ca daca doua limbi diferite sint cumva asemanatoare inseamna ca un anumit contact socio-uman a avut loc intre cele doua limbi. Relatia poate deveni incorecta in prezent, incepind cu secolul trecut, cind mijloacele de comunicare in masa pot produce influente lingvistice in afara contactului uman direct. Extrema la care se poate ajunge este de influentare lingvistica prin mijloacele electronice moderne de tipul calculator si internet, unde nu mai este nevoie de o relatie duala intre persoane umane pentru a produce influente lingvistice : o masinarie te poate influenta lingvistic pe plan vocabular si gramatical.
Elementul de baza al oricarei limbi este cuvintul, care are o semnificatie atomica in procesul de comunicare verbala ceea ce sare in ochi in prima instanta cind se compara doua limbi, este acest cuvint elementar. Prin urmare, daca doua limbi sint inrudite sau nu, se reduce in prima instanta la vocabularul celor doua limbi.
Cea mai simpla forma de inrudire lingvistica trebuie sa fie cea de vocabular, in care cuvinte din doua limbi diferite sint asemanatoare intre ele, de unde deducem ca un anumit schimb de cuvinte a avut loc intre cele doua limbi. Pentru ca doua cuvinte sa fie comparabile, trebuie sa fie sintactic si semantic asemanatoare.
Observati ca nu este vorba de identitate ci doar de asemanare intre cele doua cuvinte. Asemanarea se refera si la felul in care se pronunta cuvintele, numita sintaxa cuvintelor, cit si la semnificatia cuvintelor, numita semantica cuvintelor.
Ca un exemplu de asemanare sintactica, cuvintul rominesc „apa” si cuvintul latin „aqua” sint evident asemanatoare sintactic si amindoua inseamna acelasi lucru, deci sint cumva inrudite, desi consoana din interiorul cuvintului nu este aceeasi, ca un exemplu contrar, cuvintul rominesc „apa” si cuvintul corespunzator „water” din germana nu au evident nimic in comun intre ele deci nu exista nici un fel de relatie de inrudire.
La nivel sintactic, se pot observa diferite grade de inrudire a doua cuvinte. Ce mai inalta treapta este cea de identitate sintactica. De exemplu, cuvintul rominesc „apa” si cuvintul arian „apa” sint identice si inseamna acelasi lucru. Aceste doua cuvinte sint mai mult decit inrudite, fiind identice. Urmatoarea treapta de inrudire este relatia de derivare sintactica. De exemplu, cuvintul latin „agua” si cuvintul arian „apa” sint cumva inrudite fara a fi identice. Cuvintele in relatie de derivare sintactica pot manifesta diferite grade de derivare sintactica. De exemplu numeralul arian „naua” este in romina „noua” iar in latina „novem”, toate trei in relatia de derivare sintactica, dar numeralul „noua” mai apropiat de „naua” decit de „novem”.
O relatie speciala sintactica este relatia de anagramare sintactica. De exemplu, numelui vedic „Danu” ii corespunde in limba romina de azi numele Duna-rea, numelui vedic „Agni” ii corespunde „a igni, ignat”, etc. Ca un exemplu extrem, in DEX este inregistrat atit cuvintul „cobori” cit si cuvintul „pogori”, avind acelasi sens si fiind in relatia de anagramare reciproca.
In cazul numelor „Danu-Duna” scheletul consonantic este pastrat, vocalele fiind schimbate intre ele, proces identic in perechea „Agni-Igni”. In cazul perechii cobori-pogori, primele doua silabe se inverseaza, succesiunea de silabe gutural-labial (co-bo-ri) a devenit labial-gutural (po-go-ri). Poporul romin nu ia in considerare reguli gramaticale cind deriveaza prin anagramare ci aplica pur si simplu sonoritatea limbii romine in acest proces. Altfel spus, „cobori” si „pogori” suna cumva la fel, deci pot fi folosite interschimbabil. La fel perechea Danu-Duna, Agni-Igna, etc. Citi dintre noi nu au prununtat in copilarie „cribite” in loc de „chibrite”, alt proces viu de anagramare? Incercati sa analizati singuri perechile anagramate de „crapati-carpati”, „veda-deva”, „bihar-briha”, „patru-catur”, „ignat-agnita”, etc.
Deducem de aici ca relatia de anagramare sintactica este o relatie de identitate sintactica. Aceasta inseamna ca „Danu” nu vine inainte de „Duna” iar „Duna” nu vine inainte de „Danu”, amindoua putind exista simultan in limba romina.
Înrudirea cuvintelor are loc cind exista apropierea sintactica si semantica a acestora, sau altfel spus, cuvintele trebuie sa se pronunte cumva asemanator si sa insemne acelasi lucru sau un lucru asemanator. Observati ca noi nu avem nevoie de identitate semantica ci doar de asemanare semantica pentru a stabili o relatie de rudenie. De exemplu „a alerga” si „a fugi” au sensurile foarte apropiate, fara a fi identice. Un alt exemplu este de „a lupta” si „a se bate”, din nou asemanatoare semantic, fara a fi identice. Un alt exemplu, cuvintul arian „stana” inseamna „sin”, iar cuvintul rominesc „stina” este legat de „locul de unde vine laptele”. În ziua de azi „sin” si „stina” nu mai sint semantic identice, dar amindoua sint legate de „lapte” deci sint cumva inrudite.
Similar identitatii sintactice si derivarii sintactice, putem avea o identitate semantica sau o derivare semantica intre cuvinte. Identitate semantica inseamna ca doua cuvinte au sensuri identice. Derivare semantica inseamna ca doua cuvinte au sensuri apropiate, cum a fost exemplificat mai sus.
Sa consideram acum cuvintul arian „iama” care inseamna „a distruge” si cuvintul rominesc „iama” care inseamna „a navali”. În mod indirect, cuvintul rominesc „iama” poate fi asociat cu „a distruge”, in contexte de genul „a dat vulpea iama in giste”. observam ca cele doua cuvinte nu sint chiar identice semantic, dar sint foarte apropiate cultural, prin contextul in care se folosesc, desi „iama” din romina este cumva mai general decit „iama” din limba vedica. Cuvintele „iama” sint identice sintactic si derivate semantic, deci sint inrudite.
Relatiile dintre doua cuvinte inrudite apartinind la limbi diferite se pot reduce la urmatoarele perechi : identitate sintactica – identitate semantica cum ar fi „apa” in vedica si „apa” in romina; identitate sintactica – derivare semantica cum ar fi „iama” in vedica si „iama” in romina; derivare sintactica – identitate semantica cum ar fi „apa” in vedica si „aqua” in latina; derivare-sintactica – derivare semantica cum ar fi „stina” in romina si „stana” in vedica. in afara relatiei de identitate semantica – identitate sintactica, celelalte elemente ale multimii de mai sus pot avea submultimi, determinate de gradele diferite de derivare, mai ales sintactica.
Aceste relatii sintactico-semantice intre cuvinte apartinind la limbi diferite ne ajuta sa stabilim anumite relatii de rudenie intre cele doua limbi.
2.2. Inrudirea limbilor.
Similar relatiilor de rudenie familiale, mai apropiate sau mai indepartate, exista relatii de inrudire lingvistica a doua sau mai multe limbi, apropiate geografic sau nu. Înrudirile sociale pot fi demonstrate prin documente de inrudire, casatorii, nasteri, arbori genealogici, etc., sau prin mijloace moderne biologice la nivel genetic. Cum se poate dovedi relatia de inrudire a limbilor?
Doua limbi sint intr-o anumita relatie de rudenie, cind exista elemente lingvistice comune intre ele, aprofundate mai jos, in cazul cel mai simplu, sa presupunem existenta mai multor cuvinte comune intre cele doua limbi, de o forma sintactica identica sau derivata, dar nu complet diferite, dar avind o forma semantica identica, in mod exceptional pot fi acceptate si forme semnantice derivate dar apropiate cultural desi ca o regula generala nu as admite variatiuni semantice dincolo de cazul de exceptie care intareste regula.
Formele sintactice identice sau derivate, dar cu forme semantice distincte, nu reflecta o relatie de inrudire. De exemplu, in Lituaniana exista cuvintul „morar” care exista si in limba romina, dar in primul caz inseamna ceva „despre mare”, iar in al doilea caz inseamna „cel de la moara”. Cele doua limbi au creat o forma sintactica identica, dar pentru ca inseamna lucruri diferite, sint doar o coincidenta de limbaj si nu reflecta o relatie de inrudire.
O intrebare sensibila este cite cuvinte identice sintactic si semantic trebuie sa fie comune intre doua limbi ca sa arate o relatie de rudenie? De exemplu, exista in maghiara cuvintul rominesc „hotar” sub forma „hatar”, cuvintul rominesc „sirag” sub forma „sereg”, etc. si exista de asemenea cuvinte maghiare in limba romina in urma suprapunerii maghiarilor peste populatia romineasca din Panonia si Transilvania. Sint oare limbile romina si maghiara inrudite? Ca un alt exemplu, jumatate din cuvintele limbii engleze de azi sint latinisme, preluate recent pe scara istorica din latina. Este oare limba engleza inrudita cu latina, doar ei spun „access”, „interesant”, „domina”, „limbaj”, etc., toata latina de la A la Z?
Limba romina si maghiara nu sint inrudite de fel, la fel cum nici engleza si latina nu sint inrudite, pentru ca simpla preluare de termeni generali, ca si neologisme din alta limba, nu sint relatii de rudenie ci doar de vecinatate sau influenta lingvistica, care pot fi descrise prin termenul de contact lingvistic. Contactul lingvistic este un proces dinamic in ultimul timp, prin mijloacele de informare in masa, reteaua internet, etc. Contactul lingvistic este forma cea mai simpla de asemanare lingvistica. Pentru ca doua limbi sa fie inrudite, este nevoie de o relatie mai profunda decit contactul lingvistic.
Pentru ca doua limbi sa fie inrudite este nevoie sa-si imparta un fond de cuvinte care este infrastructura vocabulara a oricarei limbi europene, cum ar fi : pronume personale, relatii de familie, parti corporale, numerale si ordinale, obiecte fundamentale vietii, animale domestice si mediul inconjurator, anotimpuri si fenomene astronomice. Cu alte cuvinte excludem tot ceea ce poate fi un neologism, ca opusul unui cuvint de baza a oricarei limbi. O limba preia un neologism cum este „catapulta” de la o alta limba, dar nu va prelua niciodata un alt neologism pentru „apa” sau pentru „pitar”, pentru ca aceste cuvinte sint infrastructura vocabulara a limbii.
Daca exista un anumit fond comun din multimea de mai sus, ajungem la prima treapta de inrudire lingvistica, pe care o denumim aici drept inrudire vocabulara. Uneori pot fi gasite contra-exemple la regula de mai sus, dar acestea nu trec de nivelul de exceptie care intareste regula.
Cuvintul vedic „pitar” apare in romina sub forma „pitar”, in latina sub forma „padre”, in germana sub forma „fater”, in engleza sub forma „father”, etc. Acesta este un cuvint care denota relatii de familie, deci indica o relatie de inrudire vocabulara intre aceste limbi. De observat ca relatia intre cuvintul arian si cel rominesc este de identitate deci cele doua cuvinte sint mai mult decit inrudite.
Daca doua limbi diferite au un singur cuvint comun, identic sintactic si semantic, poate fi doar un accident lingvistic uman. Daca doua limbi au mai mult decit un singur cuvint comun, acesta nu mai poate fi un joc al statisticii, limbile fiind cel putin in relatie de contact lingvistic. As spune ca daca doua limbi au trei cuvinte comune, identice sintactic si semantic, intre cele doua limbi a existat o anumita relatie in trecut.
O treapta de inrudire superioara inrudirii vocabulare este inrudirea culturala a limbilor. Prin inrudire culturala, doua limbi diferite folosesc acelasi set de cuvinte pentru a exprima aceeasi idee, de obicei complexa, chiar daca cuvintele in sine sint diferite in cele doua limbi. Ca un exemplu, ideea de a fi mindru prosteste prin purtarea nasului pe sus, se exprima in limba vedica prin „nAsAntika” care inseamna „un bat pina la nas”. Aceeasi idee se exprima in limba romina de azi prin „a nu-i ajunge cu batul la nas”, de sus ce este. Atitudinea de mai sus s-ar putea exprima prin alte expresii, cum ar fi „cu nasul pe sus”, prin „cu nasul in vint”, prin „cu nasul catre cer”, etc., orice va imaginati. In exemplul nostru se folosesc cuvintele „nas+bat” pentru a forma o expresie semantica complexa, unde „nas+bat” inseamna „mindrie prosteasca”. Chiar daca cuvintul „nas” este acelasi in vedica si romina, chiar daca „bat” si „Antika” sint diferite in vedica si romina, faptul ca sint folosite impreuna denota o inrudire culturala strinsa intre cele doua limbi. O limba poate imprumuta usor cuvintul „bat” sau cuvintul „nas”, dar nu poate imprumuta expresii semantice de genul „a-i ajunge cu batul la nas”, care are un sens specific si complex, de natura culturala a limbii.
Inrudirile culturale denota mai mult decit un contact lingvistic, ingemanarea sau originea comuna a limbilor, identitatea lingvistica din trecut. Daca o limba foloseste expresia „nAsAntika”, iar ulterior cuvintele individuale evolueaza, se transforma, sau sint inlocuite printr-un mecanism specific, ele ramin tot impreuna pentru a sugera expresia semantica complexa, devenind „batul la nas”. Aceste expresii semantice supravietuiesc schimbarilor sintactice din limba si devin marturii stravechi ale originii si evolutiei limbilor. Inrudirile culturale mai pot fi denumite si inrudiri semantice.
Cea mai superioara treapta de inrudire a limbilor este inrudirea gramaticala, care poate avea loc chiar in absenta inrudirii vocabulare si se refera la structura intima a limbii la nivel de componente lingvistice elementare, cum ar fi substantive, adjective, verbe, adverbe, pronume, etc. Astfel, substantivele multor limbi europene au genuri, declinari, acorduri cu adjectivele, verbele pot avea conjugari bazate pr verbe auxiliare echivalente chiar daca diferite in cazuri concrete, timpi complecsi, etc. Doua limbi care au mai multe declinari comune ale substantivelor, sint strins inrudite chiar daca cuvintul „masa” sau „casa” pe care-l declina este diferit in cele doua limbi.
Aici pot interveni noi criterii de inrudire, de genul mecanismul morfologic specific de formare a unui caz declinativ, aplicat la substantive de genuri diferite. De exemplu, ca sa areti relatia dintre „carte” si „copil”, in limba romina poti folosi genitivul „cartea copilului”, unde „copil” a devenit”copilu+lui”, eventual forma populara inversata „cartea lu copilu”.
Ca un alt exemplu, conjugarea romineasca „eu am fost” se exprima in engleza prin „I have been”. Fiecare cuvint de la stinga la dreapta inseamna acelasi lucru in fiecare limba, desi intre ele nu se poate stabili nici o relatie de rudenie sintactica. Desi partile de vorbire sint diferite sintactic in fiecare limba, structura timpului verbal este identica si anume „pronume personal + a avea la prezent + a fi la participiu”, pentru a exprima acelasi timp trecut. Asemenea identităţi structurale nu se pot imprumuta intre limbi ci pot proveni numai prin moştenire directa dintr-o limba comuna.
Daca inrudirile semnantice nu se imprumuta de la o limba la alta, atunci inrudirile gramaticale sint imposibil de imprumutat de la o limba la alta : inrudirile gramaticale pot proveni numai prin mostenire lingvistica, relatii de inrudire sociala, deoarece sint infrastructura sau natura unei limbi. Astfel, daca limba romina imprumuta un nou substantiv din engleza, cuvintul „computer” de exemplu, care inseamna „calculator” (care desi este redondant in limba, este sprijinit de catre DEX in loc sa fie combatut), devine in limba romina un substantiv de genul … neutru ! avind formele „un compiutar” respectiv „doua compiutere”, etc. Limba romina preia un cuvint nou si-l integreaza in structurile gramaticale rominesti, facindu-l inconfundabil … rominesc ! Vom incepe apoi sa-l declinam tot romineste, de genul „puterea compiutarului”, sa-l acordam in gen si numar cu adjectivele pe care ii le asociem, etc. Aceste structuri gramaticale sint mai vechi decit lumea si vor exista cit lumea, deoarece este felul in care „suna” limba romina, infrastructura sau esenta limbii. De aceea, inrudiri gramaticale intre doua limbi inseamna o treapta suprema de inrudire, de genul rudeniei de gradul intii, parinte-copil, sau frate-sora.
Ca o diferenta imensa fata de inrudirile sociale, limbile in evolutia lor pot fi entitati mono-sexuate fara a nega posibilitatea evolutiei bi-sexuate, deci pot evolua si deveni ceva nou, fara a avea nevoie de o alta limba cu care sa intre in relatii de inrudire. Transformarea mono-sexuata a limbilor produce mai mult decit o inrudire gramaticala, fiind o identitate lingvistica, prin care o limba se trage in mod direct dintr-o forma mai veche, sau din ea insasi. in acest proces nu pot fi negate alte influente externe, de genul contacte lingvistice.
Doua limbi in relatie de identitate lingvistica intre ele, prezinta o inrudire gramaticala, plus o inrudire culturala, plus o inrudire vocabulara, dupa formula identitate lingvistica = inrudire gramaticala + inrudire semantica + inrudire vocabulara. Daca toate aceste inrudiri pot fi dovedite, se poate afirma fara echivoc ca limba mai noua este limba mai veche dupa o evolutie mono-sexuata istorica, exprimata prin relatia limba noua <£> limba veche.
Facem acum o analogie biologica mai evidenta. Limbile pot fi vazute ca si organisme vii, care trec prin cicluri vitale specific pamintene, unde orice fiinta care exista, se naste, creste, se maturizeaza, imbatrineste si eventual moare. O diferenta imensa fata de organismele biologice este scara de timp la care se desfasoara aceste fenomene lingvistice. Din pacate, istoria scrisa umana nu este mai veche de 3000 de ani ca sa putem analiza fenomenele lingvistice la scara intregii lor vieti si de aceea nu le intelegem inca in toata complexitatea lor. Din cite stiu eu, nimeni nici nu a analizat sistematic ciclurile vietii limbilor umane prin prisma informatiilor pe care le avem inregistrate in perioada istorica scrisa.
La ora actuala se presupune extinctia inexplicabila a unei limbi majore europene, existenta acum mai putin de 2000 de ani in toata Europa sudica, de la Atlantic la Marea Neagra. Parerea noastra este ca aceasta presupunere este profund gresita si trebuie reanalizata prin lumina noilor descoperiri din aceasta lucrare. S-a presupus de asemenea dislocuirea acestor limbi europene de catre latina Imperiului Roman, un alt fenomen lingvistic pe care-l negam in totalitate si care va marca adevarate revelatii prin aceasta lucrare. Noi o sa aducem argumente puternice in favoarea conservarii si supravietuirii limbilor umane la scara multimilenara, fara a suferi transformari de structura.
Revenind la analogia biologica, o persoana la virsta de 80 de ani nu mai seamana de loc cu ceea ce a fost la virsta de 20 ani, a evoluat, s-a schimbat, a putut chiar deveni o persoana cu totul noua pe plan social, cultural si moral, dar nu este inrudita cu persoana anterioara ci este in relatia de identitate biologica chiar daca iti este imposibil sa faci asemanarea privind din exterior. La nivel intim genetic, acea persoana este inconfundabil asemanatoare cu cea care a fost inainte.
Structura genetica a unui organism biologic, care nu se schimba pe parcursul vietii, este pe plan lingvistic inrudirea gramaticala a limbilor, care poate conduce la relatia de identitate lingvistica.
Pe baza notiunilor descrise mai sus, vom arata in aceasta lucrare ca limba romina nu este derivata din latina asa cum se credea pina acum, ci limba romina este in relatia de identitate lingvistica cu limba vedica. Vom mai demonstra ca limba latina este inrudita cu limba romina pe mai multe planuri.
2.3. Înrudirea sociala a limbilor
Existenta, evolutia si inrudirea limbilor nu poate fi inteleasa sau rupta de existenta, evolutia si inrudirea vorbitorilor limbilor respective. Cu alte cuvinte, nu poti avea un popor fara o limba, sau o limba fara un popor ! De aceea, este cumva simplist a vedea factorul lingvistic si factorul social in mod independent, cind de fapt cei doi factori sint strins legati. Pentru claritatea exprimarii din aceasta lucrare, am partajat discutia in paragraful precedent si in paragraful curent, desi in realitate factorul uman si cel lingvistic coexista simultan.
Cum pot doua limbi diferite ajunge inrudite, prin prisma factorului uman? Relatia umano-lingvistica poate fi mai usor inteleasa pornind de la treapta superioara de inrudire, catre treptele inferioare.
Daca un popor vorbind limba A traieste intr-un anumit spatiu geografic o perioada indelungata de timp, de ordinul multelor milenii, limba originala A va deveni prin evolutie, fara a exclude anumite influente exterioare, limba A’, care la rindul ei poate deveni prin evolutie normala limba A” si asa mai departe. Este o evolutie care conduce la relatia de identitate lingvistica intre limbile A, A’, A”, etc., in functie de stadiile la care limba a fost inregistrata. Ca un exemplu, avem limba greaca veche (A) si limba greaca noua (A’) in relatia de identitate lingvistica, chiar daca sint relativ diferite azi, avem limba ebraica veche (A) si limba ebraica noua (A’), avem limba ariana (A) devenita limba daca (A’) devenita la rindul ei limba romina (A”). Subliniem din nou, aceasta relatie nu este de inrudire ci de identitate prin faptul ca evolutia biologica corespunzatoare evolutiei lingvistice este mono-sexuata.
Sa presupunem acum ca limba originala A, se desprinde in doua grupe, prin migrarea unei parti a poporului A intr-o alta zona geografica, parte numita B. Initial identice, A O B, limbile devin prin evolutie independenta limbile A’, respectiv B’. Din nou, limbile A’ si B’ nu sint inrudite, neavind „stramosi” comuni, ci provin din „diviziune celulara” lingvistica, inmultire monosexuata, capatind tot caracterul de identitate lingvistica, exprimat prin A’ O B’, desi acum A’ si B’ pot fi diferite in formele sintactice concrete, dar manifesta identitate gramaticala si semantica sau culturala.
Sa presupunem acum ca o ramura a poporului A se desprinde prin centrifugare din centrul initial identificindu-se drept A’, se deplaseaza geografic si se suprapune peste o alta limba intilnita in cale, numita X. Populatia A’ si X intra in relatii de familie si apare o suprapunere sociala si lingvistica A’X, care contine atit caracteristici A’ cit si caracteristici X, mai ales la nivel de vocabular, dar si anumite elemente semantice si gramaticale. În acest fel, limba A si limba A’X sint in relatie de rudenie, de un grad mai inalt sau mai scazut in functie de relatia demografica, culturala, etc. dintre cele doua popoare. Un numar mai mare de vorbitori, sau o limba mai evoluata, inseamna o influenta mai mare in rezultatul final obtinut. Rezultatul final mai poate fi influentat si prin impunerea fortata a unei limbi asupra celeilalte, prin mijloace de opresiune directa, sociala, religioasa, etc.
Limbile A si A’X devin inrudite, desi nu au un stramos comun. Pe plan social, este asemanator unui nou cuplu, care desi formeaza o noua unitate sociala, nu sint inruditi intre ei : parintii nu sint rude, dar copii devin frati si surori care este o rudenie de gradul intii !
Acum devine clar de ce in capitolul precedent relatia exprimata prin contact lingvistic nu este o relatie de inrudire, pentru ca vorbitorii limbilor nu au nevoie de a intra in relatii de familie pentru a avea limbile influentate reciproc. Astfel, oricit de multe cuvinte tehnologice americane vor penetra in limba romina, limba romina si limba americana vor ramine tot ne-inrudite.
Chiar daca limba engleza va incorpora intregul dictionar latin, o va face prin integrare in structurile sale gramaticale si morfologice englezesti, fara a deveni vreodata inrudita cu limba latina. Analog, limba indiana este in proces de preluare masiva din limba bisericeasca sanscrita de origine vedica, dar tot nu va fi o limba vedica chiar daca preia intregul dictionar, pentru ca tot ce se preia va fi integrat in structurile gramaticale, semantice si morfologice hindu.
2.4. Familia limbilor Euro-Asiane.
Termenul de limbi euro-indiene sau indo-europene nu este corect din capul locului deoarece exclude prin denumire zona dintre Europa si India care este locuita tot de popoare si limbi din aceasta familie. Termenul apartine inceputului studierii acestei familii, in jur de 1800 in Europa si mai ales in Germania, perioada care excela prin lipsa de informatii, care au devenit intre timp disponibile. S-au creat si alte nonsensuri lingvistice de genul indo-iranian, indo-german, etc., care devenind sabloane lingvistice sau de gindire nu mai sint chestionate de nimeni. De aceea consider numele acestei familii un anacronism si ma voi referi de acum incolo la aceasta familie drept limbile Euro-Asiane, care este si sugestiva si corecta pentru raspindirea geografica a acestei familii de limbi.
Din cadrul limbilor europene nu fac parte Finica, maghiara, Tiganeasca si Turca venite toate recent din Asia. Limba greaca, venita de asemenea din Asia, este de asemenea sub semnul intrebarii, dar din cauza vechimii ei de 4000 de ani in Europa, este greu de clasificat drept ne-Euro-Asiana. Vom arata in paginile urmatoare ca limba greaca a capatat intre timp un caracter Euro-Asian in urma absorbirii limbii si culturii rominesti.
Termenul de limbi Euro-Asiane se refera la distributia lingvistica contemporana a acestei familii de limbi inrudite si nu are nici un fel de semnificatie antropologica. S-a crezut initial ca limbile din familia Euro-Asiana provin dintr-o limba comuna straveche, din care se trag atit limbile cit si popoarele contemporane, ipoteza falsa si absurda din punct de vedere rasial, ceea ce a produs mari confuzii ulterioare. in Germania secolului XiX s-a incercat chiar reconstituirea limbii originale, printr-o analiza comparata a limbilor Euro-Asiane si reducerea acestor informatii la numitorul comun, ceea ce a fost un esec total.
Chiar dupa mii de ani de evolutie, se poate face distinctia intre limbi ajunse sa se asemene in urma unui proces de mostenire sau de imprumut lingvistic. Astfel, desi limba engleza de azi are inregistrate cam jumatate din cuvinte din latina, tot nu este o limba latina, pentru ca a imprumutat acele cuvinte din lipsa de cuvinte proprii, uneori doar ca sinonime „culte” si le-a integrat in propriile sale structuri gramaticale engleze. Analog, limba Olandeza este din familia Teutonica pentru ca este structural asemanatoare cu germana, prin mostenire si nu imprumut. Daca o limba se muta in alta zona geografica impreuna cu vorbitorii ei, se suprapune peste limba locala si produce cu timpul o noua limba, acea noua limba va fi inrudita prin mostenire cu limba originala.
Limbile pot ajunge in relatii de rudenie, fie printr-o origine comuna asa cum s-a postulat initial, fie prin suprapunerea unei limbi majore peste celelalte limbi regionale, rezultind dupa milenii limbi inrudite, ceea ce este cazul limbilor Euro-Asiane. in zilele noastre sintem martorii nasterii unor limbi noi in Africa de sud, una de origine olandeza numita africana si cealalta de origine engleza. Peste secole si milenii se va presupune oare ca au origine comuna? Ar fi gresit, din moment ce Olandeza, germana si engleza s-au suprapus peste limbile locale din Africa de sud ca sa produca Africana si engleza locala de acolo.
Un proces similar s-a produs in Euro-Asia in trecut, cind una dintre limbi a devenit majora prin poporul care a raspindit-o, dind nastere la intreaga familie Euro-Asiana de azi. Lucrarea de fata grupeaza dovezi istorice din surse dispersate in demonstrarea existentei si raspindirii unui popor si limbi stravechi care sta la baza intregii familii Euro-Asiane, familie de limbi ajunse inrudite nu prin origine comuna ci prin suprapunerea unei limbi majore peste alte popoare si limbi. Poporul si limba originala care prin raspindire in lume a produs familia mare de limbi Euro-Asiane este poporul arian, limba ariana si cultura Veda.
3. Poporul arian
Cunostiintele materiale despre poporul arian ne provin din cercetările arheologice care atesta raspindirea acestuia in jur de 2000 i.e.n. pe Dunare in sus, Rin si Sena catre Europa de vest, Galia si Iberia, catre nordul Europei pina in zona Baltica si zona stepelor, catre sud spre Macedonia pina la Mediterana, apoi catre est spre Anatolia, Persia si India. Numele arheologic al acestui popor este de Cultura Ceramicii Cordate, nume folosit doar in scopuri politice, de a evita folosirea mult disputatului nume de „arian”.
Cunostiintele lingvistice si culturale despre poporul arian ne provin din zona Egeana, Asia Mica, Iran si India, unde acesta a ajuns in expansiunea sa dupa 1700 i.e.n., lasind in urma focare de limba si cultura. Poporul arian a cucerit si stapinit Mesopotamia Babilonului, Iranul si India prin mijloacele sale moderne si prin puterea de neinvins a culturii sale vedice, a „Celui ce Vede Adevarul”. Ajunsa in Iran si India, cultura Veda, a Vazatorului, a fost transmisa oral din generatie in generatie pentru 1000 de ani, dupa care a fost scrisa pe hirtie in jur de 500 i.e.n., concretizata in ceea ce azi cunoastem drept biblia Avesta respectiv biblia Rig Veda.
Numele „arian” este un apelativ pe care-l foloseau pentru ei insisi in imnurile pe care le cintau zeilor lor vedici : [RV:1.59.2a] „murdha divo nabhir agnih prithivya athabhavad arati rodasiyoh tam tua devaso janayanta devam vaisvanara jyotir id ariyaya” sau „…Agni… sa fii lumina arienilor „. Noi stim din versurile vedice ca poporul arian era un popor de rasa alba, posedind o tehnologie avansata, cai domesticiti, care de lupta, cunostiinte impresionante de agricultura, pastorit, ceramica, navigatie, astronomie si matematica.
Sistemul religios arian a fost conservat in India unde a devenit religia majoritatii popoarelor indiene. Mai tirziu s-a materializat prin biblia Rig Veda sau Riga ce Vede, inceputul cultural al Omenirii pe Tera si prima creatie spirituala a Omului dintotdeauna. Aceasta se prezinta ca o colectie de peste 10000 de versuri, organizate in 1000 de imnuri sau cintece, ca un sistem filozofic sau ca religie politeista care sta la baza tuturor religiilor de pina acum.
Nu stim cum poporul arian isi numea propria limba, dar este acceptabil sa o numim aici limba ariana, dupa numele poporului care o vorbea. Limba ariana este factorul comun al tuturor limbilor Euro-Asiene, din care fac parte limbile europene, limba armeniana, persana si multe limbi indiene.
Exista asemanari culturale vedice de la cultura ibericilor din vestul Europei in Spania, a autohtonilor din Irlanda si Anglia, la cultura stramosilor nostri geto-daci-traci din spatiul Carpato-Dunarean si pina la cultura credinciosilor hindu din India si mai departe, pina in Japonia si chiar America Centrala. Se pune in mod firesc problema originii poporului arian, a limbii ariene si a Culturii Veda.
Unii autori sustin ca poporul arian provine din vestul Europei de unde s-a raspindit catre est, altii ca provine din Centrul Europei de unde s-a raspindit catre vest si est, altii ca ar veni din Asia Centrala? de unde s-a raspindit sud est catre Europa si sud vest catre India, altii ca provine din India? de unde s-a raspindit catre vest cuprinzind Europa pina in Irlanda. Am gasit si puncte de vedere disperate, sustinind ca nu numai cultural si lingvistic, dar si rasial, intreaga Europa ar fi urmasii indienilor negroizi, arienii in viziunea lor, care au pornit din India si au colonizat Europa, pierzindu-si treptat trasaturile indiene si capatind trasaturi europene, piele alba, par blond si ochi albastri sub soarele european.
Exista surse care sustin originea indiana a limbii ariene si a poporului arian, dar n-am gasit decit argumente emotionale, politice sau personale. Un cuvint greu de spus il are genetica, dar lumea de azi se fereste de genetica ca dracul de tamiie, doar de teama fantomelor trecutului fascist al Europei. Genetica a devenit acceptata cultural in lumea criminalisticii si nu este decit o problema de timp pina cind va deveni acceptata ca mijloc de cercetare istorica, sociala, rasiala, etc.
Intreaga lume incearca sa-si adjudece originea culturii Veda, ca inceput cultural al Omenirii. Chiar daca cunostiintele noastre lingvistice despre arieni provin din Iran si India, nu inseamna ca si arienii provin tot de acolo.
Este socant, dar inca nu exista un consens despre originea si devenirea poporului arian. Germanii sustin gratuit ca ei ar fi arieni, dar noi stim ca arienii nu provin din zona Baltica unde s-au format Teutonii, ci arienii au cucerit zona Baltica, la fel cum au cucerit zona Egeana, Asia Mica, Iranul si India. Este posibil ca cel mai mare popor antic sa nu aibe un loc de origine? Este posibil ca din cel mai mare popor antic sa nu fi ramas nimic la origine? Este oare doar o coincidenta ca dacii erau cel mai mare popor european la inceput de era? Este doar o coincidenta ca atit arienii cit si dacii de mai tirziu „au disparut” fara nici o urma?
Este posibil ca din limba ariana ajunsa Sfinta de trei ori, sa nu mai fi ramas chiar nimic in ziua de azi? Noi vom demonstra in aceasta lucrare ca poporul si limba ariana provin din spatiul Carpato-Dunarean, leaganul poporului arian dintotdeauna. Observati ca noi nu sustinem aici o alta teorie, printre multele alte existente, ci demonstram lingvistic, cultural si istoric originea carpatina a arienilor.
Noi vom demonstra in aceasta lucrare ca poporul arian, originind din spatiul Carpato-Dunarean, s-a raspindit in toate colturile lumii ajungind pina in India. Expansiunea arienilor, dovedita arheologic, atinge Macedonia inainte de 2000 i.e.n., Europa Centrala pe la 1900 i.e.n., zona Baltica pe la 1900 i.e.n., zona stepelor din nord-estul Europei pe la 1900 i.e.n., zona Egeana (devenita ulterior Grecia) pe la 1900 i.e.n., Anatolia din Asia Mica pe la 1900 i.e.n., Iranul pe la 1700 i.e.n. si India pe la 1500 i.e.n., intr-o succesiune coerenta si consistenta cu deplasarile umane de acum 4000 de ani. Datele de mai sus sint irefutabile, date care descriu un cerc in jurul spatiului Carpato-Dunarean.
Spatiul Carpato-Dunarean la care ne referim, include la est zona gurilor Dunarii, Moldova si Basarabia in nordul Marii Negre, tot bazinul Dunarean mijlociu pe ambele maluri, trece peste arcul carpatin transilvan si contine la vest paminturile manoase din Banat si Panonia, iar la sud intreaga zona Balcani si Dobrogea. Dunarea a fost intotdeauna fluxul sanguin care a mentinut legatura intre diversele zone ale spatiului carpatin, din Panonia in Basarabia, a fost axa vitala a rominismului antic, coloana vertebrala a poporului arian-carpatin. Destinul poporului arian de ieri, poporul romin de azi, nu poate fi inteles in afara sferei zeitei Danu, Dunarea noastra.
In spatiul Carpato-Dunarean au existat doua focare puternice ariene, unul fiind zona Dunarii de Jos, cealalta fiind zona Dunarii de Mijloc, avind la mijloc arcul carpatin. Cele doua focare nu erau diferite in natura lor, fiind unul si acelasi popor Dunarean, dar ambele zone excelau prin conditii de trai ideale pentru dezvoltare demografica, culturala si tehnologica.
Scara temporala a Rig Vedei, precum si a sosirii arienilor in India, poate fi stabilita destul de precis, fiind documentata arheologic, corespunzind sosirii in India a rotii olarului, a ceramicii de tipul Cordat, de inlocuire a culturii locale de tip Harappa, de aparitie a calului si a carului de lupta, toate in jur de 1500 i.e.n. Evident ca originea culturii vedice merge mult inainte de cucerirea Indiei. Mai multe secole separa plecarea arienilor din spatiul Carpato-Dunarean si sosirea lor in India.
Limba ariana, ajunsa in India dupa lungi peregrinari si devenita limba de cult, a avut o anumita evolutie religioasa in India si fost denumita mult mai tirziu de catre lingvistii indieni drept limba sanscrita, cu sensul de limba „scrisa” sau limba „culta”, ca si opozitie fata de limba in circulatie curenta, denumita prakrita sau limba „practica” sau „vorbita”.
Pe parcursul acestei lucrari vom face distinctia dintre denumirile de limba ariana si limba sanscrita. Vom folosi numele de limba ariana cind ne referim la poporului arian, ca si creator si vorbitor al acesteia, raspindit de la oceanul Atlantic la India. Vom mai folosi terminologia de limba vedica, cu referire la limba in care este redactata Rig Veda, mai ales capitolele III-VII, cele mai vechi din colectie, dar fara a le exclude complet pe celelalte. Capitolele din afara intervalului III-VII manifesta o limba mai elaborata, evident dezvoltata in conditiile din India, deci tot mai diferita de limba originala.
Vom folosi numele de limba sanscrita cind ne referim la ceea ce a devenit limba ariana in India. Limba sanscrita a fost imortalizata pe hirtie cam pe la 500 i.e.n. cind isi pierduse caracterul ocult. Chiar daca limba sanscrita este apropiata de limba ariana originala, este totusi transformata printr-o evolutie fireasca chiar pentru o limba de cult. Pe masura ce s-a dezvoltat in India capatind un puternic caracter indian, limba sanscrita a devenit tot mai distantata fata de limba vedica ariana. Avem motive puternice sa credem ca si limba ariana initiala care a atins India dupa 1500 i.e.n. era deja diferita fata de limba originala ariana, in urma peregrinarii poporului arian pentru 500 de ani inainte sa atinga India.
Urmind cronologia expansiunii poporului si limbii ariene, avem la origine limba ariana sau Carpato-Dunareana, avem la sosirea in India si ceva mai tirziu, primele cinci secole, limba vedica pastrata oral prin Rig Veda si avem mult mai tirziu transformarea limbii vedice in India, cunoscuta azi sub numele de limba sanscrita. Limba vedica este o submultime a limbii sanscrite.
Rolul exclusiv al Indiei in pastrarea limbii ariene este exagerat prin [BRITANICA], care din motive politice insista doar pe ceea ce India a primit si pastrat de la arieni, pe care de altfel nici nu-i numeste explicit „arieni” nici unde. Pe nedrept este diminuat rolul Persilor in pastrarea limbii si culturii arienilor care au inflorit in Persia. Prin Imperiul Britanic, biblia Rig Veda este raspindita in toata lumea, dar putini au auzit de biblia Avesta care este tot vedica in esenta ei, sau varianta persana daca vreti. Avesta a fost mai tirziu tinta miscarii reformatoare a lui Zoroaster care s-a ridicat impotriva anumitor aspecte oculte ale religiei ariene imortalizata in Avesta.
Din punct de vedere al puritatii rominesti a celor doua Biblii, Rig Veda este mult mai bine conservata decit Avesta, care sufera influente locale mai puternice, sau se transforma pur si simplu mai mult. De exemplu, numele „Somes” de azi apare „soma” in Rig Veda si „haoma” in Avesta; numele rominesc „Deva” apare „deva” in Rig Veda si „daivas” in Avesta; numeralul rominesc „suta” apare „sata” in Rig Veda si „satem” in Avesta; etc. Scrierile din India sint mai corect conservate desi ele provin initial din Persia unde arienii au ajuns inainte sa atinga India in expansiunea lor de la Marea Neagra catre Asia. In India au avut un caracter mai ocult decit in Persia, pentru care avem o explicatie clara.
Din punct de vedere rasial, persanii sint si azi foarte asemanatori la infatisare cu arienii-carpatini, asa cum aratam noi rominii. Aceasta inseamna ca la asezarea lor in Persia arienii erau numerosi, altfel nu si-ar fi pastrat fondul genetic pe parcursul a 4000 de ani de istorie. Deducem de aici ca societatea ariana-persana nu era prea polarizata, neavind de a se opune unei populatii locale puternice din punct de vedere demografic. In aceste conditii, limba ariana initiala circula liber ca o limba vorbita curent, suferind transformari puternice in decursul timpului.
Arienii, venind dinspre Persia, au patruns in nordul Indiei, zona numita azi Pakistan unde au intilnit o populatie indiana numeroasa. In ziua de azi Pakistanezii sint un amestec rasial intre indieni si arieni, nemaiavind trasaturi tipic indiene, asa cum este inca partea de sud a Indiei unde arienii nu au fost niciodata un factor demografic important. Amestecul rasial din Pakistan demonstreaza ca populatia locala indiana era foarte numeroasa.
Se vorbeste in citeva locuri din Rig Veda despre lupta arienilor, oameni albi, cu populatiile locale negroide din India, cum ar fi [RV,7.5.3.a-c] „tuvad bhiya visa ayann asiknir asmana jahatir bhojanani vaisvanara purave sosucanah puro yad agne darayann aditeh” sau „De frica Ta, Agni, cei din Tribul Negru, fiinte hidoase, s-au imprastiat pierzind orice speranţa, cind lumina Ta a stralucit asupra oamenilor (nostri) …”. Deducem de aici ca intrarea arienilor in India s-a facut prin confruntare cu populatiile locale, pe care le-au invins prin superioritate tehnologica si militara.
In conditii de minoritate, arienii, care tintesc la pastrarea fiintei lor, creaza o societate stratificata pe patru nivele, in care clasa de sus erau ei arienii, iar clasa cea mai de jos era populatia locala negroida din India, Sudra. Pe plan lingvistic, arienii detin monopolul formulelor si descintecelor vedice secrete si interzic divulgarea limbii ariene populatiei locale, ca sa pastreze secretul accesului la bunavointa zeilor. Ca urmare limba vedica isi formeaza un caracter ocult, pastrat cu strictete, ceea ce se traduce in pastrarea pura a formei initiale a limbii ariene.
In India, religia Veda este transmisa numai initiatiltor (preotilor) in mod oral, din generatie in generatie, in limba originala ariana. Preotul arian, initial numit Hotar sau „Cel ce Hotaraste”, va fi denumit mai tirziu in limba indiana drept Brahma. Un Brahman isi inchina 20 pina la 30 de ani de viata invatarii pe de rost a tuturor imnurilor inainte sa-si primeasca consacrarea.
Arienii aveau credinta profunda ca executind ritul vedic la perfectie, in toate detaliile sale, puteau obtine de la zeii vedici indeplinirea tuturor rugamintilor lor, cum ar fi bunastarea si succesul arienilor ori nimicirea dusmanilor. Acesta era motivul major pentru care limba ariana era pazita impotriva divulgarii acesteia populatiilor locale, intr-un caracter exclusivist dus pina la extrem. Nici nu se punea problema scrierii limbii ariene pe hirtie, ceea ce s-a facut mult mai tirziu, cind si-a pierdut acest caracter ocult. Datorita acestui exclusivism, limba ariana a devenit o limba de cult moarta, cistigindu-si astfel nemurirea si a ajuns pina la noi in forma clasica intilnita in Rig Veda.
Este surprinzator, dar in Persia unde rasial vorbind arienii erau majoritatea, limba originala se transforma puternic, pe cind in India unde rasial vorbind arienii erau minoritatea, limba originala se pastreaza in forma mai pura, ca un reflex de aparare nationala si lingvistica.
Filozofia Veda sta la baza religiei hindu, cea mai raspindita din India, careia ii si datoram conservarea religiei si a limbii de cult sanscrita. Filozofia sau biblia Rig Veda a fost pusa pe hirtie in limba vedica, de catre un preot Druid in jur de 500 i.e.n. ajungind astfel pina la noi. Aceasta este sursa directa de cunostiinte despre poporul arian si limba ariana, chiar trecuta prin influentele drumului catre India, apoi a celor locale indiene si prin transformarile suferite in multele secole de transmitere orala.
Rig Veda si limba ariana au fost conservate in India prin biserica hindu pina in zilele noastre sub forma limbii sanscrite, dar adevarul este ca limba ariana originala a fost o limba straina in India in trecut si este o limba straina in zilele noastre, cum ar fi latina ca limba de cult in Polonia.
Arienii, care au patruns in India venind dinspre Persia, s-au asezat in zona numita azi Pakistan. De aici s-au raspindit pe valea Indusului spre sud, de-a lungul frontierei vestice a Indiei. Arienii au penetrat si pe Gange in jos, spre sud-estul extrem al Indiei si sudul Asiei, sudul si centrul Chinei.
In acest proces de expansiune, limba ariana s-a suprapus peste limbile indiene locale producind in decursul mileniilor multe limbi pe care azi le consideram de influenta ariana. Originea ariana a fost reclamata in decursul ultimelor secole de mai multe tari, cum ar fi germania, Persia si India.
In anul 1935 Persia cere oficial guvernelor lumii sa ii se adreseze drept Iran, ca sa sublinieze pe originea lor ariana, folosind un proces de anagramare specific limbii romine, „Iran-arian”. Dupa cel de-al doilea razboi mondial, Iranul nu mai insista pe numele de „Iran” din motive politice originate in Germania, dar a ramas deja incetatenit prin procesul de sablonare lingvistica. La ora actuala numele de „Iran” si „Persia” sint interschimbabile.
Originea ariana a fost reclamata la nivel national de catre Germania fascista, in incercarile sale de teoretizare a fascismului, ca intiietate rasiala si culturala a germanilor, in viziunea lor urmasii arienilor. Pretentiile germane sint absolut nefondate, fiind doar o gluma istorica comparabila cu cartea lui Jordanes care ii sustine pe germani ca provenind din … Dacia si isi intituleaza istoria lui drept Getica. Getica este doar o minciuna patriotica germana, incercind sa la gaseasca germanilor o origine ilustra. In jur de 2000 i.e.n. cind are loc marea expansiune ariana, germanii nici nu existau ca factor activ in istoria Europei, facindu-si aparitia peste 2000 de ani mai tirziu venind dinspre zona Baltica.
Limba germana nici nu contine elemente ariene mai bogate decit sa zicem limba rusa, elemente ajunse in limba Teutonilor ca si a slavilor prin anumite influente carpatine, in urma raspindirii arienilor-carpatini spre nordul Europei si suprapunerea lor cu triburile Teutonice si slave. Raspindirea arienilor-carpatini pina in zona Baltica si amestecul lor cu triburile Teutonice este indiscutabila, dar este departe de a fi factorul preponderent in compozitia lingvistica si culturala a germanilor.
Noi vom arata ca germanii, ca si toate celelalte popoare europene, au suferit doar anumite influente ariene antice, reflectate in limba si cultura lor contemporana. In era noastra, am asistat la un proces similar de influente rominesti asupra noilor veniti in Europa cum ar fi bulgarii, sirbii si maghiarii care au preluat si continua sa preia puternice influente rominesti, la nivel genetic, lingvistic si cultural.
Tot in germania a fost incercata identificarea arienilor cu Omul Alb, Omul European, Omul Razboinic, etc. ceea ce este iar incorect. Arienii nu erau unicul popor European, nu erau Omul Alb European, ci doar unul dintre popoarele albe europene, chiar daca prin determinism geografic Dunarean era cel mai mare si mai puternic, celelalte popoare fiind familia Teutonica si familia slava.
Europa era locuita de catre Omul Alb din Paleolitic, epoca care merge cu nenumarate mii de ani in urma oricarui popor, ca formatie sociala. S-a incercat de asemenea identificarea arianului cu omul razboinic, ceea ce este iar incorect. Poporul arian nu era migrator, nu era agresiv-razboinic, ci era un popor in expansiune, care se raspindea si traia in noi teritorii, tot mai departe de centrul de plecare carpatin. Arienii nu duceau o politica de jaf si cucerire, ci doar o expansiune demografica, lingvistica si culturala. De fapt, esenta culturii si sufletului arian sta in cuvintul „pastoral” asa cum este cazul si azi in România si nici pe departe „razboinic”.
In ultimii ani, guvernul indian duce o politica de preluare masiva din limba sanscrita, care este inca considerata o limba culta in India, in ciuda vechimii ei de 4000 de ani ! Rezultatul obtinut este, potrivit hindusilor cu care am vorbit, ca nu-si mai inteleg propria lor limba !
Cultura Veda si-a lasat amprenta asupra intregii lumii antice, din Irlanda pina in India si mai departe. Europa toata vorbeste limbi inrudite cu limba ariana-carpatina. In afara Europei avem Armenia, Persia si India unde iar se vorbesc limbi cu puternice influente ariene. Exista multime de asemanari culturale, locuri numite dupa zeii vedici in toata Europa si mai ales in spatiul carpatin, Balcani, Banat-Panonia prin excelenta si in India, unde religia Veda se practica pina in zilele noastre. Cum se poate diferentia care este zona geografica originala si care este zona geografica cucerita de catre expansiunea poporului arian si a Culturii Veda?
Punctul nostru de vedere este pur lingvistic, marturie pastrata peste secole si milenii, ca dovada a originii Carpato-Dunarene a culturii vedice, fara nici un fel de conotatii arheologice, rasiale sau istorice. Aceasta nu inseamna ca arheologia, genetica, cercetarea istorica, etc. nu sint binevenite, ci chiar sper in dezvoltari noi in viitor, dar punctul nostru de vedere este consistent si suficient in sine. In spatiul Carpato-Dunarean, cultura Veda s-a nascut, a evoluat, s-a transformat si a disparut in forma originala de mii de ani, ceea ce face argumentele noastre lingvistice cu atit mai puternice.
Ne vom referi de acum inainte pe parcursul acestei lucrari la poporul arian sub numele de poporul arian-carpatin sau simplu poporul carpatin, ca sa subliniem pe originea carpatina a acestuia, iar pe plan lingvistic vom folosi numele de limba ariana-carpatina sau simplu limba carpatina.
Desi cele mai vechi dovezi despre limba carpatina originala ne provin din India, trebuie sa intelegem ca expansiunea poporului si limbii ariano-carpatine catre India nu s-a facut cu mijloacele moderne de azi, ceea ce implica lungi perioade de timp, mai multe generatii si secole intre plecarea din zona Carpato-Dunareana si sosirea in India, precum si ruperea fata de centrul initial de plecare. Sa nu uitam de asemenea ca expansiunea estica s-a facut prin etape intermediare, posibil din Balcani pe la sud de Marea Neagra, peste Anatolia si Armenia la sud de Marea Caspica pina in Persia, sau posibil pe la nord de Marea Neagra, din Basarabia, peste Caucazia si nordul Marii Caspice, pina in
Persia, sau cel mai probabil, amindoua directiile, pe la sud si nord de Marea Neagra, pina in India. Aceasta inseamna transformari ale limbii, chiar ale culturii, preluarea de motive de la populatiile locale intilnite si alte alterari lingvistice si culturale.
Chiar daca cea mai veche si mai valoroasa sursa pe care ne putem baza este limba sanscrita, trebuie sa intelegem ca nu este identica cu limba vorbita in spatiul Carpato-Dunarean, ci doar apropiata de aceasta. Limba sanscrita pe care o poti gasi in dictionare contine termeni cum ar fi „cucuruz”, „tutun”, „Roma”, „Anglia”, termeni de politica, vocabular indian, etc., care evident ca sint inclusi in limba sanscrita dupa sosirea arienilor in India sau recent pe scara istorica.
Limba la care putem face referiri mai in siguranta, este limba pre-sanscrita, numita limba vedica clasica, in care sint redactate cartile III-VII din Rig Veda. Limba din perioada vedica in sine este deja diferita de limba carpatina de la sursa, fata de care o separa multe secole, iar cu atit mai diferita este limba sanscrita dezvoltata ulterior.