Const. MIU

De când aflase că vor merge la săpături, nu mai avea astâmpăr. Profesoara de istorie le spusese elevilor săi de la clasa a XII-a, chiar din prima oră a semestrului al doilea, că noul ministru a ridicat carantina şi, în săptămâna Şcoala alt fel vor merge în excursie de studii, la Capidava, despre care le-a tot vorbit aproape la fiecare oră.
Când a ajuns acasă, le-a spus părinţilor că anul ăsta, de ziua lui, ar vrea să-i cumpere un cort. Profa de istorie le dăduse vestea cea mare: dacă tot vor merge cu clasa la săpături, ar fi bine să facă rost de corturi şi să se cantoneze acolo o săptămână.
- Tată, spuse la un moment dat flăcăul, după ce terminase de mâncat salata pregătită de mama sa, mi-ai promis că vorbeşti cu maiorul Beşliu să-mi dea împrumut setul lui de săpăligi de campanie… Ar fi numai bune pentru ce-avem noi de făcut acolo…
Cosmin Ştefănescu rămase stupefiat, văzând echipamentul procurat de tatăl său: 12 săpăligi de diferite dimensiuni, spatule care mai de care mai contorsionate, perii şi pensule – şi ele având diverse dimensiuni, forceps şi pensete, lupe, lanterne cu leduri şi o pereche de ochelari cu lentile în infraroşu.
- Coane, ţi-ai făcut temele de nota douăzeci! îi spuse admirativ Cosmin tatălui grijuliu.

La şcoală, Anicuţa Cernescu le spuse elevilor că are de pregătit o expoziţie cu felicitări pe ceramică şi nu mai poate merge cu ei.
- O să faceţi deplasarea cu domnul Adi Iliescu, care este expert în arheologia din zonă, mai cu seamă că pregăteşte şi teza de doctorat pe această temă… El o să vă dea toate detaliile privind frontul de lucru, pe zile.
- Şi chiar nu puteţi fi alături de noi, măcar într-una din zile? întrebă cineva.
- Dragă, ţi-am spus că trebuie să mă ocup de expoziţia-aia, făcu plictisită profesoara. Fără comentarii!
- Asta înseamnă că trebuie musai să ne-ntâlnim cu dom’ profesor şi să-i comunicăm cu ce recuzită venim noi, ca să ştie cu ce mai suplimentează şcoala, fu de părere Cosmin.
- Profesoru’ Iliescu mi-a zis că trebuie să-i daţi câte trei sute de căciulă… Se ocupă el de restul…
- Ce face cu banii ăştia? se interesă Carmen Radu.
- Cam multe vrei să ştii! o repezi profesoara.
- Păi, sunt banii părinţilor şi ne vor întreba la ce vor folosi, insistă fata.
- Zicea c-o să ia pentru fiecare câte o geantă frigorifică…
- Să punem berea! se bucură Andrei Lupescu, frecându-şi palmele.
- Da’, nu-i cam mult pentru o biată geantă – fie ea şi frigorifică ? întrebă altcineva.
- Am văzut şi eu geanta-aia…, se văzu profesoara nevoită să dea asigurări, spre a atenua suspiciunea elevilor.
- E colorată?
- Nu fi obraznic domnule Alex Sava! atenţionă Anicuţa Cernescu.
- Nu sunt, doamnă, se apără cel apostrofat. Da’, ce poa’ să facă geanta-aia de trei beţe?
- Cică are nişte senzori, care sunt setaţi pentru recunoaşterea vocii posesorului…
- Uauuu! murmurară elevii în cor.
- Cei care au fost la cor într-a noua, o vor folosi fără probleme, mai explică profesoara.
- Ei, cum aşa?
- Foarte simplu… Notele înalte sunt pentru setările genţii frigorifice, iar cele grave pentru a o transforma în grătar…
- Solfegiem sau o dăm pe manele? încercă o glumă Costin Mironescu.
- Asta-i culmea să faceţi muzică, în loc de arheologie! se oţârî femeia.

*
Pe toată perioada şederii la Capidava, cei mai aglomeraţi au fost băieţii, muncind neostoit de dimineaţă, până târziu, în noapte. Domnul profesor Adi Iliescu le-a făcut instructajul cu protecţia muncii, de cum a ajuns la faţa locului. Apoi, i-a împărţit în două grupe: cea a contra-tenorilor, care cu vocea lor piţigăiată, ca de femeie opărită, avea în sarcină să activeze senzorii pentru genţile frigorifice, având grijă să fie alimentate cu sticle şi cutii cu bere, iar grupa baritonilor, cu vocea ca de soacră mereu călcată pe bătături trebuia să activeze senzorii pentru preschimbarea genţilor în grătar pentru mici şi cotlete în sânge. Responsabil cu aprovizionarea: bere, mici, cotlete şi cele necesare pentru aprinderea grătarului a fost desemnat Cosmin Ştefănescu, pentru spiritul său practic şi organizatoric. La rândul său, el şi-a ales două ajutoare: Andrei Lupescu – „berar şef” şi Bulis – „măcelaru’”. Ceilalţi băieţi au rămas la rangul de picoliţe, căci după „practica nocturnă” trebuia să fie cineva care să cureţe la „locul de muncă”, doar erau de la o şcoală eco.
Fetele au fost lăsate la săpături, pentru că – le-a explicat profesorul – e o treabă migăloasă, mai ales când trebuie dislocată o relicvă.
- Când dai peste un ciob, a mai spus el, e nevoie de multă fineţe! Numai fetele sunt în stare! Trebuie să-l iei la periat cu mare grijă, ca nu cumva să-l fărâmi! Fetele sunt mai răbdătoare şi se pricep la detalii, a conchis el.

*
Într-o bună zi, au năvălit toate în cortul profesorului, să-i arate ce-au găsit. Acesta stătuse la poker pe capace de bere, până la revărsatul zorilor. Când fetele au dat buzna, şi-au început să strige şi să vorbească în cor, entuziasmate pentru descoperirea lor, Adi Iliescu abia aţipise. L-au zguduit zdravăn de câteva ori, iar el, când a făcut ochi, nu prea avea habar pe ce lume se află.
- Mai domol, fetelor, că m-aţi aiurit de tot! se rugă acesta.
- Profu’, profu’!… Ia uite ce-am găsit! continuară ele pe acelaşi ton zgomotos.
Îi vârâră sub ochi ceva ce-aducea a placă din ceramică. Vedea ca prin ceaţă, încât trebui să se frece la ochi de câteva ori, ca să poată desluşi despre ce-i vorba. Fetele îi aduseră într-adevăr o placă din ceramică, având nişte desene în relief – un zid de cetate, iar în faţa lui erau mai mulţi războinici. În partea de jos văzu câteva cuvinte: ARMO GLOTO BULUUH DEN CETEO.
- Asta rămâne aici, zise profesorul căscând, mai-mai să-şi rupă fălcile. Când mă scol, stăm de vorbă. Pân’-atunci, poate mai găsiţi ceva. Trase pătura peste le şi le întoarse spatele.
Abia pe seară, Cosmin Ştefănescu şi Carmen Radu îndrăzniră să intre în cort. Îl găsiră pe profesor cercetând cu lupa placa şi notându-şi ceva într-un carnet.
- Ştiţi ce scrie aici? se interesă omul, arătând cu degetul spre placa din ceramică.
- Ne-am notat şi noi, lămuri fata: „ARMO GLOTO BULUUH DEN CETEO”, citi ea de pe o foaie.
- Aşa e… Adică „Gloata armatei s-a bulucit din cetate.” Probabil erau asediaţi… Desenul e grăitor: uite zidul cetăţii şi războinicii, care parcă se bulucesc s-o părăsească.
- Am făcut câteva poze, se lăudă flăcăul. Bănuiesc că n-o să putem s-o păstrăm la şcoală…
- O s-o predăm la Muzeul de Istorie. Poate ne-or da ceva, presupuse profesorul.
- „Bună-ziua” şi-o strângere de mână, fu de părere Carmen, zâmbind.
- Să vedeţi ce-o să vă laude în consiliu’ profesoral madam Anicuţa, se bucură Cosmin.
- O să-şi bage gheara-n gât că n-a găsit-o ea! lămuri profesorul. Şi-aşa nu mă-nghite, iar asta – mai zise el, arătând spre placă – o să-i provoace mai mult ca sigur coşmaruri….

*
Muzeul de Istorie şi Inspectoratul şcolar i-au decernat profesorului de istorie câte o diplomă şi au cerut ca în primul consiliu profesoral să se popularizeze descoperirea sa.
- Dragi colegi, spuse la sfârşitul şedinţei Anicuţa Cernescu, se cuvine s-o aplaudăm din toată inima pe doamna profesor Andreea Mircică pentru performanţa ei…
- Da’, ce-a mai făcut? se interesă repede Nicoleta Nicolaescu.
- A luat locul întâi, la popularitate, pe judeţ. Elevii i-au dat like-uri, pe facebook, semn că este iubită!
- Aşa e, aşa e, aprobă Mariana Copilescu. Nu degeaba i se spune Honey profa!… Sau haini profa, nu ştiu cum se pronunţă exact, da’ cred că o iubesc toţi elevii, c-are haine multe…
Profesorul Adi Iliescu trecu pe lângă directoare şi-i aruncă aşa, mai mult ca din întâmplare:
- Tot tanti rămâi, că doamnă n-ai fost niciodată!

ŞTEFAN DUMITRESCU

Uitaţi-vă, înălţimile voastre, sau domnilor, le-ar fi spus Dromichete Şefilor de triburi…Aşa suntem noi tracii, Şefii triburilor trace, ca aceşti câini…Ne luptăm între noi, ne distrugem şi ne slăbim unul pe altul…Este semnul sigur că tendinţa de dezbinare fusese asimilată de codul genetic şi de subconştientul colectiv al tracilor pe parcursul mileniilor anterioare, milenii în care triburile trace se războiseră între ele, pentru resurse, pentru păşune, pentru pământ agricol. De aceea suntem pradă uşoară în faţa duşmanilor noştri, le-a spus înţeleptul Dromichete… Acum însă suntem atacaţi de regele Lisimah, de aceea ar fi bine să ne unim împotriva lui aşa cum s-au unit câinii împotriva lupului…(mică pauză) Aşa, i-ar fi convins Dromichete pe regişorii triburilor trace din jur ca să se unească împotriva lui Lisimah…
SCENARISTUL : Mergem mai departe cu povestea acestui Înţelept care a fost regele Dromichete…În luptă Dromchete l-a învins pe Lisimah…Şi fiind un rege înţelept nu l-a omorât, nu l-a luat prizonier, nu i-a distrus armata…Ci a organizat un ospăţ pe care l-a dat în cinstea lui Lisimah… Caz nemaiîntâlnit în istorie. La acest ospăţ Regele Lisimh şi generalii lui au fost serviţi în farfurii de aur, în care li s-au pus bucate alese…Iar Regele Dromichete şi oamenii lui au fost serviţi în vase de lemn sau de lut, cu mâncăruri obţinute…
SCENARISTUL : Uitaţi-vă la noi şi gândiţi-vă, Înălţimile voastre, sau domnilor, le-a spus Regele Dromichete lui Lisimah şi generalilor lui…Noi suntem aşa de săraci că mâncăm în vase de lemn şi de lut…Pe când domniile voastre pentru că sunteţi bogaţi mâncaţi în vase de aur şi numai mâncăruri alese, scumpe…Şi atunci, dacă sunteţi aşa de bogaţi de ce aţi mai râvnit la sărăcia noastră…?
Regele Lisimah înţeles această lecţie, şi şi-a dat seama că greşit… Regele Dromichete, cum spuneam, nu numi că nu l-a omorât şi nu ia distrus armate, nu i-a luat prizonieri pe macedoneni, dar le-a dat la plecare şi daruri…De atunci au rămas prieteni, iar regele Lisimah i-a dăruit regelui Dromichete fiica de soţie…
SCENARISTUL : Suntem deci la cumpăna secolului IV cu secolul III î. e.n…Această legendă, consemnată de istorie ne vorbeşte pe deoparte de tendinţa subconştientă, de tendinţa către dezbinare din mentalul tracilor, din mentalul şi din cultura triburilor trace, de tendinţa de a se război între ele, simbolizată de regele Lisimah, dar şi de Înţelepciunea politică, de superioritatea intelectuală la care ajunsese lumea tracă, simbolizată de purtarea regelui Dromichete…
Înaintea lui Lisimah, despre care ni se spune că ar fi fost unul dintre generalii lui Alexandru cel Mare, fiul regelui Filip, care era şeful unei Uniuni de triburi trace din sudul Dunării, Alexandru Machidon, deci în secolul IV î. e. n a întreprins şi el o campanie în nordul Dunării, pentru jefuirea şi supunerea triburilor trace din zona Bărăganului de azi…Foarte înţelept Şeful Uniunii de triburi trace atacată de genialul strateg Alexandru cel Care, care mai târziu avea să supună tot Orientul, a evitat să dea lupta direct cu armata condusă de Alexandru Macedon…L-a evitat şi l-a lăsat să bântuie prin câmpia română de azi, prin zona Ialomiţei şi a Borcei, atacându-l abia după ce Alexandru cel Mare a hotărât să se întoarcă acasă…
SCENARISTUL…Aşadar lumea tracilor, deşi o civilizaţie foarte dezvoltată cu o populaţie numeroasă, întinsă pe o mare arie geografică, era formată din triburi războinice, aflate într-o necontenită duşmănie între ele, atacându-se unele pe altele…Şi pentru că spaţiul Carpato-istro-pontic, acest creuzet genetic primordial al lui Homo Europeus devenise prea mic o dată cu creşterea demografică explozivă a tracilor, pentru că triburile trace erau prea „înghesuite” acum, iar condiţiile de viaţă, adică păşunile pentru vite şi pământul pentru agricultură nu le mai ajungeau, o parte din triburi au început să migreze în afara lumii trace…Aşa s-a născut Fenomenul Roirii triburilor pelasgo-trace din spaţiul României de azi.
SCENARISTUL : (în faţa unei Hărţi arătând traseul pe care au migrat triburile desprinse din marea populaţie tracă ce trăia în spaţiul Sarpato-istro-pontic) Astfel o parte dintre triburile trace au migrat prin nordul Mării Negre înspre răsărit, ajungând până în India… În limba hindi se găsesc un mare număr de cuvinte foarte asemănătoare cu cuvinte româneşti, semn că provin din limba vorbită de strămoşii noştri comuni… O parte dintre triburi au migrat în mileniile VI şi IV î. e. n. înspre sud şi sud est, ajungând să formeze Civilizaţii şi Imperii în Asia Mică…Sumerienii se crede că ar fi fost triburi plecate din zona Mureşului de azi, care descoperiseră şi cunoşteau scrisul, fapt demonstrat de tăbliţele de la Tărtăria, şi pe care l-au luat cu ele, fondând mai târziu Civilizaţia sumeriană, una dintre cele mai înfloritore civilizaţii ale antichităţii…Hitiţii sunt tot triburi pelasge, trace care migrează din spaţiul României de azi înspre Asia Mică, unde se stabilesc şi fondează mai târziu Marele imperiu al Hitiţilor…Hitiţii fiind primii oameni care au descoperit metalurgia în istorie… Troienii, sunt de asemenea triburi trace plecate din tara noastră şi care ajungând în Asia Mică au fondat vestita cetate Troia cucerită şi distrusă de grecii lui Agamemnon…
SCENARISTUL : Grecii înşişi sunt triburi trace, care au migrat din spaţiul românesc de azi în trei rânduri înspre sud, în Grecia de astăzi, unde au găsit o populaţie denumită populaţia sau civilizaţia minoică, cu care au convieţuit, din convieţuirea lor formându-se mai târziu poporul grec, care în secolul al V-lea înainte erei noastre a dat marea cultură greacă a antichităţii… Aheii, Ionieni şi Dorienii sunt triburi trace plecat din nordul Dunării, în trei valuri succesiva şi care ajungând în Grecia şi în insulele greceşti, convieţuind cu populaţia băştinaşă, găsită aici au format o a doua mare sinteză etno-culturală cunoscută sub numele de poporul grec şi de Grecia antică…O sinteză etno-genică şi culturală extraordinară, care a fost capabilă, după cum ştim să creeze una dintre cele mai mari culturi ale istoriei…Se ştie că la baza culturii şi a ştiinţei europene de astăzi stă cultura Greciei antice…Ea este temelia culturii europene din Evul Mediu şi până azi
SCENARISTUL : O parte din triburile trace din nordul Dunării, etruscii, romanii, umbrii, latinii au migrat înspre sud vest ajungând în peninsula Italică de azi formând mai târziu Imperiul roman şi Civilizaţia romană. Care în anul 106 e. n sub conducerea Împăratului Traian s-a întors în mod sinucigaş acasă ca să-i cucerească pe daci, să le ia bogăţiile şi să-i supună…Ne găsim în faţa unei întoarceri acasă sinucigaşe, a unui paricid istoric imens, căci cucerirea Daciei de către romani i-a provocat poporului dac, adică tulpinii centrale Marelui Arbore trac, mari suferinţe, mari distrugeri, Dacia fiind jefuită de bogăţiile ei…
SCENARISTUL : Triburile germanice şi danezii sunt triburi pelasgo-trace care au migrat înspre nord vest din spaţiul ţării noastre…(mică pauză) Danemarca s-a numit până în evul mediu Dania, adică Dacia, danii fiind daci plecaţi din zona noastră… Acesta este Fenomenul milenar al Emergenţei sau al Roirii triburilor trace din spaţiul carpato-istro-pontic, aşa cum a fost denumit de unii istorici…Mai spunem de asemenea că grecii i-au numit pe traci, încă din cele mai vechi timpuri pelasgi…Pelasgii ar fi aşadar stratul etno-genetic şi cultural mai vechi al tracilor…Ar fi tracii vechi, cum ar veni. Pelasgii sunt deci tracii pe care regele Burebista, la sfârşitul mileniului I, î. e.n i-a adunat la un loc formând Marele Regat trac al lui Burebista…
SCENARISTUL : Şi acum, după ce am făcut acest lung excurs în istoria civilizaţiei pelasgo-trace vom reveni din nou la Preotul Deceneu despre care am spus că în istoria acestui pământ stă alături de Eminescu şi la regele Burebista, ca să înţelegem şi mai bine de ce sunt oamenii aceştia Cele mai Mari Minţi şi Spirite Creatoare pe care le-a dat pământul acesta de 10.000 de ani încoace…(mică pauză. Fondul sonor este o muzică ancestrală continuă)
SCENARISTUL : Pentru că oamenii aceştia Preotul Deceneu şi regele Burebista, au realizat o Lucrare, o Construcţie socială, politică, militară şi culturală atât de mare, şi de benefică pentru traci în primul rând, pentru istorie, pentru specia şi civilizaţia umană, încât lucrare acest depăşeşte cu mult puterea umană, şi puterea de închipuire a minţii noastre…(mică pauză. Auzim la început sunetul unui tulnic, apoi sunetul melancolic al unui corn) Să refacem încă o dată în plan mental imaginea Lumii tracilor în mileniile II şi I î. e. n… Lumea pelasgilor începe aşadar să se constituie ca lumea tracilor, ca un neam unitar, ca neamul tracilor, în primul rând pentru că era un mare Fenomen social-uman, cultural care pornea din aceiaşi rădăcină genetică, etno-genetică şi etno-culturală…Era o lume de triburi războinice, care se măcinau…care s-au războit necontenit între ele, începând cu mileniile V şi IV până în momentul Burebista, Această lume a tracilor se întindea, cum am mai spus, de la Bug din nordul Mării Negre, până în centru Europei, la munţii Tatra, şi până jos în Grecia…
SCENARISTUL : Lumea aceasta a tracilor era aşadar de milenii o lume foarte agitată, o lume care se auto-măcina în războaie fratricide, aşa cum am mai spus…Era o lume care, aşa agitată cum era de milenii, cu viaţa ei fertilizase şi îmbogăţise prin Fenomenul roirii, al unei centrifuge istorice de mari dimensiuni, civilizaţia umană şi cultura civilizaţiei umane…La baza sa genetică şi culturală Euopa este pelasgă, tracică…Pelasgii au migrat în Asiei mică unde au înfiinţat Civilizaţia sumeriană, hitită şi Troia. Dar aici în interiorul ei Lumea tracică era o lume care se măcina în războaie fratricide…
SCENARISTUL. Ei bine, această lume de triburi care se războiau necontenit între ele, proces intern de autodistrugere, deci proces negativ, şi care nu acceptau o conducere Unică a fost re-gândită, re-constituită din temelii de regele Burebista şi de Marele Preot Deceneu.
SCENARISTUL : Lumea tracilor fost unificată şi transformată dintr-o lume conflictuală, autodistructivă, haotică, dintr-o lume care nu avea nici un sens istoric, într-o Lume stabilă, ordonată, într-o construcţie arhitecturală care-şi utiliza de acum energia într-un proces de dezvoltare şi re-construcţie, de Evoluţie ! Şi nu în conflicte interminabile, distructive, haotice, browniene care-i grăbeau dispariţia. Lumea conflictuală a tracilor a fost Transformată deci într-un Stat Modern pentru vremea aceea, într-un Regat unitar, într-un Sistem socio-economic, militar şi politic coerent, imens, care avea ca temelie unitatea etnică, de cultură, de tradiţii, de limbă a marelui neam al tracilor. O
SCENARISTUL : Dintr-o lume haotică, dezbinată, lumea tracilor a fost transformată aproape peste noapte într-un Regat foarte puternic având aceiaşi Conducere, Burebista-Deceneu,, Regat condus de un Stat puternic, de un Creier inteligent, obiectivat, personificat în cele două Mari Personaje ale istoriei. În cei doi Eroi, cei mai Mari Bărbaţi daţi de acest pământ, Deceneu şi Burebista, având aceiaşi credinţă religioasă. Deci o religie unică şi o cultură care închegau, structurau, fixau, permanentizau Lumea tracilor într-o Cosmos religios-spiritual unitar, într-o Construcţie social-politică ordonată,
Regatul trac al lui Burebista era deci o Lume a Ordinii, nu mai era o lume a haosului şi a conflictualităţii.
SCENARISTUL: Dintr-o lume aflată într-o continuă măcinare a forţelor şi a energiilor Burebista şi Deceneu au construit deci Cea mai mare Putere politică, militară, socială a timpului lor…Iată de ce regele Burebista şi Preotul Deceneu sunt cele mai mari Personalităţi, date de acest pământ, ale istoriei poporului daco-român…
SCENARISTUL. CADRU: Suntem la cetatea Sarmisegetuza. Cerul este senin, privirile bat până departe pe culmile împădurite care se pierd în ceţurile zărilor. Privighetorile cântă în arborii din apropiere. În fundal se aud tălăngile turmelor de oi, şi o doină cântată la caval. Acum aparatul ne redă zidurile, coloanele sanctuarelor, ceasul dacic…
Ei bine, dragii noştri…dacă adunarea tracilor la un loc într-un Regat mare şi puternic, bine organizat, Cel mai puternic cel mai mare la momentul acela din Europa, dacă transformarea lumii tracilor, dintr-o lume brawniană, formată dintr-un mare număr de triburi care se războiau între ele, într-o Lume a ordinii, unitară, într-un Regat bine structurat, închegată, dezvoltată, având o bază etnică solidă, o religie şi o cultură unică a fost una dintre cele mai mari Realizări, Construcţii social-politice-economice din istoria noastră şi din istoria umanităţii, o realizare cu mult mai mare decât cea a lui Alexandru cel Mare, sau mai aproape de noi decât a lui Napoleon Bonaparte… dacă această realizare a fost o adevărată Minune a istoriei umane, o Minune frumoasă, pozitivă, ei bine, din păcate această Mare realizare, această Mare Minune făcută de om pe pământul carpato-pontic, aşa după cum se ştie, s-a întâmplat să nu dureze mult în timp.
SCENARISTUL : Cauza principală care a făcut ca această mare Construcţie social-politică şi militară a lui Deceneu şi a lui Burebista să nu dureze în timp a fost TRĂDAREA. Trădare care s-a datorat patologiilor psihologiei neamului trac, despre care am vorbit mai sus, şi anume Egoplasmului, Atomitei, Politicianismului (setei de putere a conducătorilor de triburi trace…Toţi conductorii de triburi trace voiau ca ei să fie mai mari, ca ei să fie Conductprul. De aceea nu acceptau o Conducere unică, aşa cum ne spune Herodot, pentru că erau bolnavi de aceste patologii ale psihologiei neamului trac, egoplasmul, axiofagia, atomita. Voiau ei să fie mari, puternici, erau bolnavi deci de setea de putere şi atunci o ţineau numai în lupte şi războaie cu triburile învecinat.…Setea de putere şi de mărire a conductorilor de triburi trace, invidia i-au împins, i-au făcut să organizeze un complot împotriva Regelui Burebista, pe care l-au asasinat…Aceasta este una dintre cele mai mari clipe astrale, din istoria acestui pământ din jurul Carpaţilor. Şi aşa cum bine ne dăm seama este O CLIPĂ ASTRALĂ NEGATIVĂ, BLESTEMATĂ, NEAGRĂ.
SCENARISTUL : Pentru că din acest moment va începe declinul neamului traci, al lumii tracilor…Triburile mărginaşe încep unul câte unul să se desprindă din regat. Triburile trace din peninsula balcanică vor evolua paralel fiind cucerite de romani şi vor deveni provincia romană Moesia Inferioară. Din Marele Regat al lui Deceneu şi Burebista va rămâne însă nucleul închegat, nucleul tare al lumii tracilor, şi anume poporul dac, cel care va fi condus de regii daci până la Decebal, ultimul rege dac.
SCENARISTUL : (suntem în faţa hărţii, Scenaristul arată pe hartă) În anul 44 î.e n. când este asasinat Regele Burebista de un Complot organizat de câţiva Conductori de triburi, care nu suportau conducerea unică a lui Burebista, Imperiul Roman îl avea la conducerea sa pe Cezar, şi el un mare strateg. Dacă Imperiul roman îngloba în el etnii şi popoare diverse, disparate, cucerite şi aduse cu forţa sub conducerea Romei, regatul lui Burebista era un Regat unitar, care putea deveni în scurt timp cel mai mare popor al antichităţii…(mică pauză) Este foarte important ce spunem acum. SCENARISTUL : Deci, pe când Imperiul roman era format din popoare diverse, deosebite între ele din punct de vedere etnic, cultural şi al evoluţiei istorice, era cu alte cuvinte un conglomerat de diverse popoare şi etnii, fapt care îl făcea slab, provinciile putând să se desprindă uşor de Întreg, aşa cum s-a şi întâmplat peste un mileniu, Regatul lui Burebista aduna în el doar lumea tracilor. Era un regat care putea să devină un singur popor pentru că aduna în construcţia lui triburi care aveau aceiaşi bază etnică, aceiaşi cultură… Triburile acestea trace vieţuind sub aceiaşi Conducere mai multe decenii urmau să devină aşadar în mod natural un Popor închegat…UN MARE POPOR…Dacă nu ar fi fost asasinat Burebista şi după moartea lui la Conducerea Regatului trac ar fi venit unul din Fii lui, peste câteva decenii s-ar fi format Poporul trac, care ar fi fost unul dintre Marile popoare de pe puntea Euroasiatică, unul din marile Popoare ale lumii, ce urma să joace un Mare rol în istoria Omenirii !.
SCENARISTUL : Din păcate s-a întâmplat această mare nenorocire, Trădarea şi asasinarea regelui Burebista, care este una dintre cele mai mari Nenorociri, Tragedii din istoria poporului traco-daco-român. Trădare care s-a datorat bolilor psihologiei neamului tracilor, aşa cum am spus mai sus, egoplasmul şi politicianismul. Fiecare conductor de trib voia să fie el mare, de aceea conductorii de triburi nu acceptau o Conducere unică. De aici tendinţa lor către dezbinare…care îi făcea să se războiască între ei. Acesta patologii ale psihologiei tracilor au dus aşadar la asasinarea lui Burebista şi la prăbuşirea celei mai Mari Construcţii social-politice şi militare a antichităţii ridicată în această parte de lume…
SCENARISTUL : S-a mai întâmplă o coincidenţă ciudată în istorie…Cezar, care era Conductorul Imperiului Roman în timp ce Burebista era Regele Marelui Regat Trac voia să pornească o expediţie împotriva lui Burebista…Acest război al lui Cezar împotriva lui Burebista nu a mai avut loc în Istorie pentru că amândoi au fost asasinaţi…în acelaşi an., anul 44. î.e.n. Cezar a fost asasinat în Senatul Roman iar Burebista a fost asasinat aici, la el acasă, pe pământul nostru…(mică pauză, auzim tălăngile unei turme de oi, apoi o doină cântată la caval) Să presupunem că nu ar fi avut loc aceste două asasinate, care în ultima instanţă au fost nişte întâmplări nefericite. Ce s-ar fi întâmplat în cazul acesta : 1. Noi credem că dacă Cezar ar fi venit cu război asupra lui Burebista, Burebista l-ar fi învins. Pentru că era un strateg genial, 2. pentru că Burebista avea o armată de peste două sute de mii de soldaţi, 3. pentru că războiul s-ar fi dat pe ternul lui Burebista, el cunoscând mai bine terenul.
SCENARISTUL : Şi atunci dacă Burebista l-ar fi învins pe Cezar în acest caz Imperiul roman s-ar fi prăbuşit, nu ar mai fi avut dezvoltarea ulterioară pe care o cunoaştem, iar Regatul lui Burebista s-ar fi întărit şi mai mult şi ar fi continuat să dăinuie în istorie, să se întărească şi mai mult…Urmaşii lui Burebista ar fi menţinut Regatul închegat câteva decenii timp în care s-ar fi produs osmoza dintre triburi, s-ar fi închegat foarte trainic, definitiv poporul trac. (mică pauză) Dacă ar fi învins Cezar, pentru că s-ar fi putut întâmpla şi acest lucru, Cezar fiind un strateg strălucit, deşi credem că această posibilitate era mai mică, pământul ţării ar fi fost înglobat în Imperiul roman…În cazul acesta şirul regilor daci s-ar fi întrerupt, nu ar mai fi existat Decebal şi nici confruntarea dintre Traian şi Decebal.
SCENARISTUL: Să rămânem aplecaţi asupra acestei perspective milenare a poporului traco-daco-român…Criminalul care a împlântat sabia în trupul lui Burebista, habar nu avea el ce cumplită, ce mare lovitură le dă tracilor, întregului neam tracic. Habar nu avea el că va schimba pentru totdeauna în rău istoria tracilor, şi a urmaşilor lor pentru mii de ani, că asasinatul făcut de el va condamna neamul tracilor la dispariţie…Asasinul lui Burebista asasinându-l pe regele Burebista, a distrus Marele Regat al tracilor şi a condamnat neamul tracilor la dispariţie. Iată ce poate să însemne, ce poate să facă un simplu gest nesocotit in istorie ! Cum poate duce un simplu asasinat, atunci când este vorba despre asasinarea Conducătorului unui neam, al unui popor, cum a fost Burebista, la dispariţia acelui neam, la modificarea istoriei pe o mare arie geografică. Pentru că în cazul în care Burebista nu ar fi fost asasinat Regatul său s-ar fi consolidat în deceniile următoare, Tracia ar fi devenit o mare Ţară ca India, ca China, acoperind întregul continent european, DĂINUIND ŞI AZI!…
SCENARISTUL : În cazul acesta Europa ar fi fost un Singur popor şi o singură ţară, numită Tracia. În aceasta situaţie Europă fiind un popor şi o ţară, sub conducerea unui singur Monarh, Conductor, nu ar mai fi existat istoria, pe care o cunoaştem, a Europei plină de atât de multe războaie Aşadar destinului unui marea neam, cum a fost neamul tracilor, poate depinde în istorie de o întâmplare, care se transformă în clipă astrală pentru acel neam.
SCENARISTUL : Şi acum să revenim iarăşi la Erou nostru, Marele Preot Deceneu, ca să prefigurăm şi mai bine comparaţia cu Mihai Eminescu, cea mai Mare Minte dată de acest pământ de la Deceneu încoace, cum spune Ovidiu Drimba. (mică pauză. Auzim pe culmile din apropiere o doină dulce cântată din fluier, pe fondul sonor al tălăngilor unor turme. Apoi sunetul tulnicelor se înalţă în văzduh)
SCENARISTUL : Aşa cum se ştie, după asasinarea lui Burebista în ANUL 44. î. e.n. locul său a rămas ca Rege al Tracilor Marele Preot Deceneu…Vai, care deşi a fost un Geniu cultural, religios, educaţional al epocii lui, al antichităţii, lipsit fiind de puterea militară pe care o asigura regele Burebista, care impunea ordinea şi legea în regatul său, n-a mai reuşit să ţină în viaţă Marea Construcţie social-politică şi militară a Regatului Trac pe care o realizase împreună cu regele Burebista….Tendinţa către dezbinare a tracilor, patologiiile denumite de noi egoplasmul, „politicianismul”, atomita, boala atomizării, inteligenţa negativă au făcut ca triburile mărginaşe ale Statului Trac al lui Burebista să se desprindă unul câte unul. Şi astfel tot ce a construit el împreună cu Regele Burebista să se distrugă…Din Construcţia uriaşă a Marelui Regat trac al lui Burebista în câţiva ani n-a mai rămas decât poporul dac, aici pe vatra centrală pe care vieţuim de două mii de ani noi, daco-românii, un popor închegat, aşa cum îl cunoaştem din timpul regelui Decebal…
SCENARISTUL: (suntem din nou, pe locul sacru al cetăţii Burebista. De undeva din adânc de vremuri vine o muzică ancestrală) Ce observăm ? Că o Construcţie social-politică şi militară, o ţară, un popor se clădesc cu greu în ani, zeci de ani, sute de ani, şi numai de către Mari Minţi date de acele societăţi umane, aşa cum au fost regele Deceneu şi Marele Preot Burebista…Vai, dar aceste Construcţii social politice uriaşe, construite cu greu, cu jertfe nenumărate, pot să se prăbuşească într-un timp foarte scurt.
SCENARISTUL : Mai subliniem următorul lucru : Cele două Mari Genii ale anticităţii, Marele Preot Deceneu şi Regele Burebista au putut să realizeze această Cea mai Mare Construcţie social politică a antichităţii din jurul munţilor Carpaţi, în primul rând pentru că au fost genii, şi în al doilea rând pentru că au fost atât de înţelepţi şi de patrioţi, în sensul că şi-au iubit neamul şi pământul strămoşesc, încât au înţeles că trebuie să lucreze împreună în acelaşi sens. (mică pauză) Ei nu s-au luptat între ei pentru putere, cum făceau de milenii Regii Uniunilor de triburi trace, şi Şefii de triburi, încercând să se elimine unul pe altul, ci au conlucrat în acelaşi direcţia, pentru realizarea aceluiaşi Ideal, Creşterea şi dezvoltarea neamului lor, completându-se unul pe altul, ca şi cum ar fi o singură Fiinţă genială. Şi Ei chiar au fost o Fiinţă genială unică aflata la conducerea Regatului trac.
SCENARISTUL : Numai fiind o Fiinţă genială completă, unitară (Burebista era militar şi strateg, conductor, Deceneu era Preot şi Educator, creator de cultură, de viziune asupra omului şi a devenirii lui în viaţa aceasta şi în istorie, a devenirii societăţii lui în istorie) au putut ei să închege această Construcţie social-istorică imensă care a fost Regatul Trac al lui Burebista…(mică pauză) Aşadar, în momentul în care asasinul-asasinii lui Burebista şi-au împlântat sabia în trupul lui, ei da fapt şi-au împlântat cuţitul, spada în Fiinţa Burebista-Deceneu şi în Fiinţa Marelui Regat al lui Burebista. ALTFEL SPUS O DATĂ CU REGELE BUREBISTA A FOST ASASINAT ŞI MARELE PREOT DECENEU. Şi o dată cu asasinarea Preotului Deceneu a fost asasinată Fiinţa Marelui regat al Tracilor.
SCENARISTUL : Pentru că ei, Regele Burebista şi Preotul Deceneu, au fost asemenea aripilor unui Vultur…Vulturul a fost Neamul tracilor, şi el a putut să zboare şi să se înalţe atâta timp cât a avut aripile sănătoase, puternice, şi cât au bătut amândouă aripile împreună…În momentul în care o aripă a fost ucisă, cealălaltă aripă nu a mai putut ţine vulturul în zbor. Asta a făcut asasinul lui Burebista, o dată cu aripa Burebista, el a asasinat şi aripa Deceneu ! Asasinând Marele neam al Tracilor ! Iar neamul trac s-a prăbuşit !
SCENARISTUL : Ce mai vedem ? Mai observăm de asemenea că opera construită de cele două Mari Genii ale antichităţii în zeci de ani a fost distrusă de un criminal nenorocit într-o clipă, în numai câţiva ani…
SCENARISTUL : Am putea să luăm Creaţia lui Burebista şi a lui Deceneu, şi ceea ce s-a întâmplat o dată cu asasinarea lui Burebista ca pe o lecţie, din care noi, poporul daco-român trebuie neapărat să învăţăm. Dar suntem noi, intelectuali poporului daco-român capabili să învăţăm ceva din istorie ? De oamenii politici români, aşa cum au fost ei în ultimul veac nu mai vorbim, pentru că aceştia au ştiut numai să mintă, să fure şi să se îmbogăţească. Ei fiind de fapt unul din Factorii care ai nenorocit în istorie neamul daco-român ! Întrebarea este deci aceasta: va fi capabil poporul român să înveţe ceva din lecţia asasinatului Marelui Rege Burebista, odată ce de două mii de ani a fost total incapabil să înveţe ceva din istorie ? Şi odată ce de două mii de ani a fost incapabil să refacă Marea Construcţie a Regelui Burebista şi a genialului său sfetnic, Preotul Deceneu ?
SCENARISTUL : Şi acum ne vom întoarce din nou la Mihai Eminescu, pentru a vedea şi mai bine de ce este, la rândul lui, atât de mare ca Personalitate şi spirit Creator în istoria acestui pământ încât poate fi comparat cu Marele Preot Deceneu…
SCENA NR 4
SECVENŢA NR 1. CADRU. Suntem pe platoul Bucegilor.. Aparatul de filmat ne redă imagini ale platoului, ale Sfinxului, păsări rotindu-se pe bolta cerească, imagini ale plaiului românesc până la Dunăre. Pe fundal auzim tălăngile turmelor de oi, doina cântată din fluier şi din caval, muzică arhaică.
SCENARISTUL : Să revenim din nou la Tema de la care am plecat, ASASINARE LUI MIHAI EMINESCU. Am văzut de ce este Marele Preot Deceneu una dintre cele mai Mari Personalităţi creatoare pe care le-a dat acest pământ de la ultima glaciaţiune Wurt, adică de acum 10.0000 până azi…El şi regele Burebista sunt într-adevăr Cele mai Mari Personalităţi, cele mai Mari Minţi şi Spirite Creatoare pe care le-a dat acest pământ şi acest neam traco-daco-român de la Începutul istoriei până azi. Pentru că într-o viaţă de om, care la nivelul istoriei nu este de cât o clipă, lucrând împreună pentru neamul lor ei au reuşit să unifice întreaga Lume a triburilor trace, care se întindea pe un spaţiu geografic enorm, organizând această lume conflictuală, agitată şi haotică, ce se autodistrugea, pentru a o transforma într-un Mare Regat şi Stat. Adică într-o Construcţie social-politică şi militară, trainică, raţională, care avea un sens în istorie, în istoria tracilor. Au reuşit ca prin unificarea tracilor să închege Cea mai mare Construcţie statală, socială, militară a Ordinii, a raţionalităţii, a culturii, pe acest pământ din jurul Carpaţilor, una dintre Cele mai Mari Puteri politice şi Militare ale antichităţii, ce putea să facă faţă oricărei primejdii.
SCENARISTUL: Prin aceasta, într-un răstim foarte scurt, lumea tracilor, lume triburilor aflat într-o continuă confruntare şi dezbinare, dintr-o masă haotică de triburi, a devenit peste noapte, aşa cum spuneam, una dintre Cele mai Mari Construcţii sociale şi statale, care se situa pe un nivel de organizare şi dezvoltare superior din toate punctele de vedere vechii lumi tracice dezbinate, aflată în războaie intestine necontenite…Ce au realizat împreună Regele Burebista şi Marele Preot Deceneu este un dintre Cele mai Mari Realizări ale Omului în istorie ! Lucrul acesta s-a întâmplat şi pentru că Dumnezeu făcut ca în aceiaşi perioadă istorică pământul acesta şi neamul tracilor să dea două Mari genii al Istorie care au conlucrat admirabil, un Geniu militar şi politic, Burebista, un strateg genial şi un Geniu religios, spiritual, politic, educaţional, Preotul Deceneu…
Aşa cum spuneam numai două Mari Genii din aceste tipologii, conlucrând puteau să realizeze ce au construit împreună regele Burebista cu Preotul Deceneu…puteau să construiască Marele Regat al tracilor
SCENARISTUL : În cazul în care cei doi nu ar fi conlucrat cu siguranţă nu s-ar fi realizat Marea Construcţie social-politică şi militară care a fost Regatul unificat al tracilor condus de Burebista…Din această Lecţie am putea să tragem această Concluzie cât se poate de logică : în cazul în care, în orice epocă, două sau mai multe genii date de poporul daco-român conlucrează având ca ţel creşterea şi dezvoltarea neamului lor, ei izbândesc cu siguranţă, Opera lor fiind o Mare Realizare în istorie.
SCENARISTUL : Dar dacă am văzut, dacă am înţeles de ce Preotul Deceneu a fost un dintre cele mai mari Minţi date de acest pământ să vedem acum de ce Eminescu este a doua Mare Personalitate Creatoare dată de acest pământ daco-românesc după Deceneu. De ce opera sa creată de el în viaţa aceasta pământeană este nepieritore, aşa cum ne spun Ovidiu Drimba şi G Călinescu, doi Mari Cărturari români. Şi aşa cum ne spune şi filozoful Constantin Noica, cel care îl defineşte pe autorul „Luceafărului” ca fiind „OMUL TOTAL AL CULTURII ROMÂNE. Pentru aceasta o să plecăm de aici de pe platoul Bucegilor, de lângă Sfinx, din nou la Ipoteşti…
SCENARISTUL : CADRU. Suntem din nou la Ipoteşti, pe culmea Luţoaiei, puţin mai sus de Casa memorială. Privirea aparatului străbate până departe panoramând locurile.
Ne găsim acum pe culmea Luţoaei, culme care se înalţă pe costişa, pe panta pe care a fost clădită Casa de Căminar…De aici de pe această culme copilului şi adolescentului Mihai Eminescu i se deschidea în faţa ochilor întreaga panoramă a locului…(mică pauză. Aparatul ne redă panorama locurilor din preajma, Ipoteştilor aşa cum se văd ele de pe c ulme)
SCENARISTUL: Ne interesează deci, şi aceasta de foarte mulţi ani, să cunoaştem în cel mai înalt grad persoana, viaţa şi opera lui Mihai Eminescu. În acest Film documentar însă, aşa cum am spus, ne vom ocupa în primul rând şi mai mult de Asasinarea Marelui om, a Marii Minţi Creatoare care a fost şi care este în continuare Mihai Eminescu. Pentru a desluşi în toată profunzimea lor semnificaţiile, înţelesurile acestui Mare Asasinat din istoria poporului daco-român De la el, de la acest Mare Asasinat, vom porni în demersul nostru ştiinţific, istoric, în Eseul nostru cinematografic, de conştiinţă, de meditaţie asupra destinului Marelui popor traco-daco-român
În acelaşi timp însă acest demers al nostru, deci Filmul documentar despre Asasinarea lui Mihai Eminescu, ne-a deschis noi orizonturi, ne-ai sugerat noi puncte de vedere, ne-a orientat către noi deschideri epistemologice, în a regândi istoria poporului român. Destinul nostru.
SCENARISTUL : CADRU. Coborâm de pe culmea Luţoaiei către Casa Memorială.
De exemplu această temă, acest Motiv al Asasinării lui Mihai Eminescu ne-a dus cu gândul la celelalte Mari Asasinate din istorie poporului daco-român. Ne-a dus cu gândul la trădarea lui Decebal, şi la sinuciderea lui, care trebuie să fi fost o jertfă, cu siguranţă, aşa cum am văzut mai înainte, şi desigur ne-a făcut să medităm asupra unul alt Mare Asasinat din istoria milenară a neamului traco-daco-român. Este vorba despre asasinare regelui Burebista. Am descoperit astfel că Asasinarea lui Mihai Eminescu nu este un Accident, un eveniment singular în istoria poporului daco-român, ci face parte dintr-un Şir de Mari Asasinate din istorie poporului lui Decebal, şi a lui Ştefan cel Mare…Şi că aceste Mari Asasinate din istoria poporului daco-român au o legătură subterană, profundă între ele ! (mică pauză. Auzim clipocitul dulce al unui izvor şi trilurile unei privighetori. Apoi cântecul dulce unui nai, şi sunetul melancolic al cornului) În al doilea rând ne-am gândit să studiem, să cercetăm, dacă aceste mari Asasinate au influenţat destinul poporului daco-român, şi să vedem cum au influenţat acestea mari Asasinate din istoria poporului daco-român evoluţia poporului român, destinul lui, cultura lui, fericirea sau nefericirea lui.
SCENARISTUL : CADRU. Livada de deasupra Casei Memoriale…La picioarele noastre vedem Micuţa Bisericuţă unde sunt înmormântaţi părinţii şi fraţii lui Eminescu.
De ce este Eminescu una dintre cele mai Mari Personalităţi creatoare date de acest pământ, încât prin valoarea creaţiei lui, a operei lui pământeşti, el poate sta alături de Deceneu ? De ce este el un Spirit Creator imens şi etern, cum ne spune G Călinescu, atunci când afirmă că : Eminescu este „cel mai mare poet pe care l-a ivit şi îl va ivi vreodată, poate, pământul românesc. Ape vor seca în albie, şi peste locul îngropării sale va răsări pădure sau cetate, şi câte o stea va veşteji pe cer în depărtări, până când acest pământ să-şi strângă toate sevele şi să le ridice în ţeava subţire a altui crin de tăria parfumurilor sale”.
SCENARISTUL : Pentru aceasta este Mihai Eminescu unul dintre cele mai Mari Spirite Creatoare ale poporului daco-român, de când există acest popor în spaţiul carpato-istro-pontic. Pentru că prin Opera sa, prin activitatea sa, prin ideile, judecăţile sale de valoare, prin raţionamentele, prin teoriile şi unghiurile epistemologice deschise de el în aria gândirii şi a simţirii româneşti, prin sentimentele trăite de el, pe care le găsim în Opera sa, el, Mihai Eminescu, are o capacitate uriaşă de a fertiliza gândirea şi simţirea românească, de a o îmbogăţi, de a o re-gândi, de a o re-interpreta, de a o proiecta îmbogăţită în timp. de a o reînnoi. Oprea sa văzută în totalitate este o Uriaşă Uzină vie care produce necontenit spiritualitate, o nepieritoare frumuseţe poetică, o mare capacitate formativ-educaţională prin care ne structurează, ne formează ca oameni, ca tip de sensibilitate, prin care ne îmbogăţeşte sufleteşte, ajutându-ne să evoluăm ca fiinţe umane pe un nivel superior. Ne pune permanent întrebări, ne formulează puncte de vedere, coagulări ideatice, ne dăruieşte noi construcţii teoretice, noi problematizări, noi viziuni filozofice etc. Opera lui produce pentru tot poporul român, pentru toţi românii risipiţi în lumea întreagă, adunându-i astfel la un loc, şi pentru alte miliarde de cititori, poezie, gândire, simţire şi educaţie de cea mai înaltă calitate, de o profunzime şi frumuseţe, vrajă uimitoare.
SCENARISTUL : Opera lui în totalitatea ei, frumuseţe lui morală ca personalitate umană, exemplul lui în istoria şi cultura acestui neam sunt un etalon, sunt un Model neegalat, la care ne referim permanent în timp, produc permanent noi idei, noi informaţii, noi cunoştinţe, deschid noi orizonturi gândirii şi simţirii noastre. Aceasta este cauza şi explicaţia pentru care despre Eminescu şi opera sa s-au scris un număr de cărţi de mii de ori mai multe şi mai voluminoase decât scrierile care ne-au rămas de la el. Aceasta este cauza pentru care vorbim despre el mereu în cultura română, şi vom face lucrul acesta cât va exista acest neam ! Pentru că el este o Uzină vie creatore de cultură şi spiritualitate, de direcţie în simţirea şi gândirea social-politică a acestui popor. Pentru că el şi opera lui au îmbogăţit şi vor îmbogăţi necontenit cultura română, Universul cultural românesc, Fenomenul daco-românesc
SCENARISTUL : El, Mihai Eminescu şi Motivul Asasinării lui Mihai Eminescu ÎN ISTORIA ŞI CULTURA ROMÂNĂ, despre care s-a discutat mult în ultimul timp, şi aceasta datorită unor eminesciologi pasionaţi, intelectuali extraordinari, cărora le mulţumim enorm de mult, ne-au deschis, ne-au modulat, ne-au orientat gândirea şi simţirea, ne-au sugerat Ideea de a ne ocupa de toate celelalte Mari Asasinate din istoria poporului daco-român. De la Asasinarea lui Mihai Eminescu, descrisă, analizată, dezbătută în ultimul timp de către eminesciologi pe mai multe posturi de televiziune, am pornit la realizarea acestui Studiu, a acestui Eseu istoric şi filozofic filmic, a acestui Documentar istoric DESPRE MARILE ASASINATE DIN ISTORIA MULTIMILENARĂ A POPORULUI DACO-ROMÂN.
SCENARISTUL : CADRU. Am coborât în curtea Casei memoriale. Pe fundal auzim cântecele ciocârliilor, clipocitul unui izvor, şi sunetul unui caval acre parcă povesteşte toată istoria neamului românesc .
Nu cumva Asasinarea lui Mihai Eminescu, ne-am întrebat, face parte din Seria de Mari Asasinate din istorie noastră ? Şi dacă este aşa, de ce s-au întâmplat aceste Mari Asasinate în istorie noastră ? Care sunt cauzele, care este raţiunea care au făcut să se producă aceste asasinate, care ar finalitatea pentru care s-au produs ele? Există vreo legătură între ele ? Care este sensul lor în curgerea socială şi istorică a poporului daco-român prin timp ? Ce efecte au avut aceste Mari Asasinate asupra vieţii, a gândirii, a simţirii poporului daco-român ? În ultima instanţă asupra destinului neamului românesc, a fericii şi a nefericirii lui ? Al fericirii sau nefericirii noastre ca fiinţe umane trăitoare pe acest pământ, ca generaţii care ne trecem ca frunza şi ca iarba. (auzim venind de departe tălăngile unei turme de oi, apoi sunetul cornului care ne înmoaie inima şi se va auzi mult timp)
Vedeţi toate aceste Întrebări, tot acest demers epistemologic au plecat de la Tema, de la Motivul Asasinării lui Mihai Eminescu ăn istoria poporului român…Au plecat de la Mihai Eminescu, marele Spirit fertilizator al culturii, al istoriei spiritualităţii daco-româneşti.
SCENARISTUL : CADRUL. Revenim în pridvorul Casei Memoriale Eminescu.
Acest demers ştiinţific, acest Eseu cinematografic începe deci cu Mihai Eminescu, şi începe de aici din locul acesta sfânt, unde ne aflăm acum, Pridvorul Casei Memoriale Mihai Eminescu de la Ipoteşti.
Ţinem să le aducem mulţumirile noastre, pe această cale eminesciologilor care au scotocit şi care au trudit ani de zile prin arhive ca să aducă la lumină mărturiile indubitabile ale Înscenării nebuniei poetului, ale trădării şi Asasinării lui Eminescu. Să-i numim cinstindu-le numele şi să le mulţumim, domnului doctor Ovidiu Vuia, care a demonstrat, fiind medic neurolog, deci specialist în domeniu, cu probe medicale, neurofiziologice indubitabile că Eminescu nu a avut nici lues, nu a fost nici nebun, şi că nebunia lui a fost de fapt o înscenare. Să le mulţumim domnilor profesori Ovidiu Vuia, Nicolae Gergescu, Constantin Barbu, Ion Spânu, Theodor Codreanu…..tuturor eminesciologilor, şi oamenilor de bună credinţă, care sunt interesaţi de Fenomenul Eminescu şi de destinul marelui popor taco-daco-român, care se găseşte probabil acum, la începutul secolului XXI şi al mileniului III, la apusul său. În preziua dispariţiei sale din istorie…

Va urma

ŞTEFAN DUMITRESCU

PREOTUL DECENEU ŞI MIHAI EMINESCU

PARTEA A DOUA

SCENA NR 1
SECVENŢA NR 1. CADRU. Suntem la Sarmizegetuza
SCENARISTUL : De la Casa memorială Mihai Eminescu de la Ipoteşţi printr-un zbor imaginar am aterizat pe locul pe care se află cetatea Sarmisegetuza. Aici suntem pe un alt loc sacru al pământului daco-românesc. Este vorba despre Sarmisegetuza, capitala Daciei, cetate ridicată de către Regele Burebista şi preotul său Deceneu în secolulii, î. e.n. Trebuie spus că nu întâmplător profesorul şi istoricul culturii Ovidiu Drimba spunea că Eminescu este cea mai mare minte pe care a dat-o acest pământ de la Deceneu încoace, legând prin alăturare, între ele, aceste două mari nume ale istoriei neamului traco-daco-român. Este vorba despre numele PREOTULUI DECENEU, măna dreaptă a regelui Burebista, împreună cu care a realizat într-un răstimp istoriceşte scurt, aproximativ 10-20 de ani, unificarea triburilor trace, din nordul şi din sudul Dunării, din nordul Mării Negre, de la Bug, până în centrul Europei, şi de numele MIHAI EMINESCU. Noi credem aşadar că nu întâmplător s-a făcut alăturarea în cultura română, de către un mare om de cultură, este vorba, subliniem, despre profesorul Ovidiu Drimba, autorul unor tomuri uriaşe privind Istoria Civilizaţiilor, a acestor două nume şi două mari personalităţi ale istoriei poporului traco-daco-român. Este vorba despre numele Deceneu şi numele Eminescu, şi de Personalităţile umane care au purtat aceste nume. (mică pauză. Pentru câteva momente auzim venind parcă din codri şi de pe văile din jur muzica arhaică a dacilor)
SCENARISTUL : Şi George Călinescu are o intuiţie genială, o revelaţie, de fapt, atunci când la sfârşitul cărţii sale „Viaţa lui Mihai Eminescu”, spune : „Astfel se stinse în al optulea lustru de viaţă cel mai mare poet pe care l-a ivit şi îl va ivi vreodată, poate, pământul românesc. Ape vor seca în albie, şi peste locul îngropării sale va răsări pădure sau cetate, şi câte o stea va veşteji pe cer în depărtări, până când acest pământ să-şi strângă toate sevele şi să le ridice în ţeava subţire a altui crin de tăria parfumurilor sale”. Ne-a impresionat şi ne-a plăcut această afirmaţie-revelaţie a lui George Călinescu despre Mihai Eminescu. (mică pauză) Dacă ne oprim puţin asupra acestui fragment vom sublinia că G Călinescu ne spune aceste trei mari adevăruri. 1. Că Eminescu este cel mai mare poet pe care l-a ivit şi îl va ivi, acest pământ. 2. durata eternă a lui Eminescu, altfel spus că atât personalitatea cât şi opera lui Eminescu, şi lucrarea de îmbogăţire continuă a operei lui Eminescu în Universul cultural românesc au o durată eternă. Aceasta însemnând cel puţin mii de ani, şi 3, adevăr şi afirmaţie foarte importantă. Şi anume, că Eminescu este produsul, expresia sevelor adunate de pământul românesc în mii de ani. Altfel spus că Eminescu nu este doar un foarte mare poet, ci că el este etern, şi că el este expresia spiritualităţii daco-române de când există acest popor. Că el este expresia cea mai înaltă, produsul cel mai mare, cel mai valoros al subconştientului colectiv al poporului daco-român de când există el şi cât va exista. Vedeţi ce intuiţie, ce clarviziune genială, extraordinară are George Călinescu ? Eminescu şi Opera lui sunt eterne, nu pentru că Eminescu a muncit mult, a fost un perfecţionist şi a vrut el să fie cel mai mare poet român, sau că vrem noi să-l facem cel mai mare poet şi Gânditor, ci că el este produsul sevelor acestui pământ, adică al subconştientului colectiv al poporului român, al memoriei lui colective al acestui pământ-popor daco-român, seve care s-au tot adunat, s-au acumulat, care s-au tot pritocit, sublimat, distilat, ca să dea acest produs cultural nemărginit, greu de definit, uriaş şi valoros care este Eminescu, Fenomenul Eminescu…Care este, în limbajul şi în viziunea noastră Fenomenul cultural Mihai Eminescu.
SECVENŢA NR 2 . CADRUL. Suntem, tot la Sarmisegetuza… Aparatul de filmat ne arată incinta cetăţii, sanctuarul, ceasul, etc
SCENARISTUL : Şi G Călinescu, asemenea lui Ovidiu Drimba, are revelaţia că Eminescu este Cea mai înaltă Expresie, Cel mai mare Produs spiritual pe care l-a dat acest pământ…De fapt chiar dacă nu face alăturarea Eminescu-Deceneu, G. Călinescu ne spune în esenţă despre Eminescu exact ce ne spune şi Ovidiu Drimba. Şi anume că Eminescu este Foarte Mare ca Poet si Creator de spiritualitate şi cultură, este ca şi Deceneu în istoria poporului daco-român şi în Universul cultural daco-românesc, şi că este etern ca şi Preotul Deceneu. Că Eminescu este, deci, atât de mare prin ceea ce a făcut, prin ceea ce a creat el în istoria şi în cultura poporului daco-român încât el stă alături de Preotul Deceneu, Mare Preot şi Educator al Tracilor, mâna dreaptă a lui Burebista.
SCENARISTUL : Şi într-adevăr Regele Burebista şi Deceneu sunt eterni, pentru că şi după două mii de ani nu numai că nu i-am uitat, nu numai că nu sunt nume necunoscute pentru cei care locuiesc acest spaţiu carpatico-pontic, dar îi pomenim foarte des, fiind printre cele mai importante personaje ale istoriei noastre… Sunt foarte pomeniţi în istoria şi în cultura română, cu mare respect pentru tot ce au făcut pentru acest neam traco-daco-român. Ei sunt Creatorii unei Mari Idei, a Ideii şi a DOCTRINEI de unitate a neamului trac, a unor Idei, a unui Mare Proiect social-cultural şi economic, cel de Unificare a tracilor, de unificare a unui Mare neam al istoriei umanităţii, idei, idealuri, teme care lucrează şi acum în cultura, în subconştientul, spiritualitatea românească şi în mintea noastră, a românilor. Şi pentru că opera lui, a Preotului Deceneu, este nepieritoare, şi ea lucrează şi astăzi în Universul Cultural daco-român, în sensul Unităţii neamului daco-român. Iar Ovidu Drimba punându-l pe Eminescu alături de Deceneu, ne spune de fapt, mai concis, ce ne spune G. Călinescu, şi anume că el, Marele Poet Mihai Eminescu a făcut foarte mult pentru poporul român, pentru revigorarea, pentru dezvoltarea, pentru Unitatea lui, la fel ca preotul Deceneu. De aceea şi el, Eminescu, este etern ca şi Deceneu. Că mii de ani vor trece, iar el va fi nepieritor ca şi Marele Preot dac ! Că el Mihai Eminescu va sta în cultura poporului daco-român alături de cele mai mari nume ale lui, Preotul Deceneu, regele Burebista, Ştefan cel mare, Mihai Viteazul, etc
SCENARISTUL…CADRUL: Cetatea Sarmisegetuza.
Suntem deci pe locul sacru al Cetăţii Sarmisegetuza. Haideţi să pipăim pământul, zidurile, coloanele sanctuarului dacic de la Sarmisegetuza, stâlpii Ceasornicului dacic, care de fapt este o Minune a Ştiinţei şi Tehnici din acel timp, produs al culturii şi civilizaţiei strămoşilor noştri. Un fel de Computer al antichităţii. Acest ceasornic pe care îl vedem în faţa ochilor şi pe care îl pipăim (Scenaristul pipăie cu mâna, mângâie stâlpii ceasornicului dacic) este de fapt nu numai un Ceasornic şi un Calendar, dar este o Carte plină de informaţii extraordinare, pe care nu am reuşit încă să le descifrăm nici până azi. (mică pauză ca aparatul să ne redea detalii ale locului. Cântecul din caval, apoi din fluier al unei doine vine de departe din timp) Pe locul acesta pe care calcă tălpile noastre au călcat tălpile preotului Deceneu, ale Regelui Burebista, cel care a ridicat această cetate, împreună cu sanctuarul ei, şi care a fost până la cel de-al doilea război daco-roman, anul 106 e n, capitala Daciei. Cetatea aceasta au apărat-o cu eroism, cu îndârjire soldaţii daci când a fost asaltată de corpurile de armată ale lui Traian. De aici, din cetatea aceasta a reuşit să se strecoare printr-un loc ascuns regele Decebal, ultimul rege al Daciei, reuşind cu un grup de apropiaţi să se îndrepte către nord, pentru a ajunge la dacii liberi din ţinuturile nordice şi răsăritene ale Daciei. Cu gândul, desigur, de a aduna în nordul Daciei o nouă armată dacă pe care avea s-o conducă apoi împotriva romanilor, ca să-i alunge de pe pământul dacic…Din păcate regele dac a fost trădat, subliniem, de ai lui, a fost ajuns din urmă de cavaleria romană şi înconjurat de romani. Regele Decebal ca să nu cadă, vai, în mâinile romanilor s-a sinucis, sinucidere care de fapt la daci era o jertfă ritualică…(mică pauză, pe fondul aceleiaşi doine cântată din caval)
SCENARISTUL : Aşadar vom spune că regele dac Decebal s-a jertfit în momentul capturării sale pentru pământul strămoşesc şi pentru Dacia. Iar jertfa sa stă ca şi jertfa tânărului Cioban din mioriţa, ca şi jertfa lui Constantin Brâncoveanu, ca şi Jertfa lui Mihai Eminescu la temelia poporului daco-român. Pentru că o să vedem mai încolo că trădarea şi asasinarea lui Eminescu, de către trădătorii şi Ucigaşii lui, la fel ca trădarea şi asasinarea lui Iisus Christos de câtre Iuda, este o MARE JERTFĂ la temelia acestui neam, ce se adăugă miilor de jertfe făcute de daco-românii care şi-au dat viaţa pentru a apăra pământul acesta !
SECVENŢA NR 3. CADRUL. Incinta cetăţii Sarmisegetuza.
SCENARISTUL : Preotul Deceneu şi Eminescu sunt doi Mari Poli, două Mari Borne
generatoare de cultură, de educaţie, de viziune istorică, de-a lungul parcursului milenar al poporului daco-român. Şi acum haideţi să vedem de ce preotul Deceneu este foarte mare în istoria poporului daco-român, astfel încât profesorul Ovidiu Drimba şi criticul şi istoricul G Călinescu îl pun alături de numele lui Eminescu. Crezând, considerând astfel că Deceneu este cea mai mare personalitate în plan cultural care a existat în istorie până la Eminescu. (mică pauză) Deceneu era Marele Preot al dacilor în momentul Burebista. Preotul Deceneu şi Mihai Eminescu puşi alături descriu un arc imens peste timp prin simpla alăturare a numelui lor. Dacă alăturăm numele lui Eminescu de cel al Preotului Deceneu vom avea instantaneu în faţa ochilor chipurile lor, imaginea lor. (Mică pauză. Aparatul ne redă detalii ale sanctuarului dacic. Din adâncul timpului auzim venind o muzică arhaică) Preotul Deceneu împreună cu Regele Burebista, cel mai mare geniu politic şi militar pe care l-a dat poporul traco-daco-român, au realizat în istoria acestui pământ un lucru extraordinar. Este vorba despre Cea mai mare Creaţie umană, care nu a mai fost egalat până acum în istoria neamului traco-daco-românilor. Mai precis este vorba despre Cea mai Mare Construcţie social politică, economică şi militară care s-a închegat şi care s-a ridicat în acest spaţiu din jurul munţilor Carpaţi, din neolitic, adică de la Începutul istoriei până astăzi. Deci de când există neamul traco-daco-român. Regatul trac şi statul trac conduse de Burebista şi Deceneu fiind Cea mai Mare Realizare a Omului, a oamenilor care au trăit în spaţiul carpato-istro-pontic din neolitic până astăzi. (în timpul acesta aparatul ne redă imagini ale incintei cetăţii Sarmisegetuza, pe fondul n muzicii ancestrale)
SCENARISTUL : Subliniem încă o dată. Marele Regat Unificat al tracilor din timpul regelui Burebista este Cea mai Mare Construcţie sociala, politică şi militară, Cel mai mare Regat şi Stat, cea mai Mare creaţie Umană ridicată în jurul Munţilor Carpaţi, în aria Carpato-Pontică, locuită de triburile tracice, care erau toate de acelaşi neam. Cea mai mare Construcţie social-politică şi militară care a adunat la un loc toate triburile trace, adică NEAMUL TRACILOR. Neam care în antichitate era unul dintre cele mai mari neamuri ale lumii, alături de inzi, aşa cum ne spune Herodot, părintele istoriei.
SCENARISTUL : (suntem tot în spaţiul cetăţii Sarmisegetuza. Aparatul ne redă întreaga perspectivă care se poate vedea din acest loc) Tracii aveau aceiaşi rădăcină etno-genetică, aceiaşi cultură şi limbă, aceleaşi obiceiuri, credinţe, acelaşi mental, aceleaşi obiceiuri şi aceleaşi mentalităţi…Pentru că ei se trăgeau din aceiaşi strămoşi…Din păcate însă lumea tracilor era un spaţiu agitat pentru că triburile trace se războiau între ele. (mică pauză) Neamul tracilor a avut din nefericire câteva însuşiri negative, pe lângă cele pozitive desigur. Ne referim în primul rând la primele două însuşiri negative semnalate de istoricul Herodot : „După indieni, neamul tracilor este cel mai mare; dacă ar avea o singură conducere şi ar fi uniţi în cuget, ei ar fi, după părerea mea, de neînfrânt”, zice Herodot. Deci Herodot, părintele istoriei, ne spune că după indieni neamul tracilor este cel mai mare, deci era unul din Marile Neamuri ale antichităţii, ale istoriei vechi ceea ce era foarte adevărat, aceasta fiind o însuşire pozitivă. Dar, dar din păcate : 1. nu erau uniţi în cuget. Nu erau uniţi nici în cuget şi nici în realitate, în relaţiile dintre triburi. Şi 2. Nu suportau să aibă o singură Conducere, un Singur conductor. Nu aveau deci Instinctul statalităţii, al unităţii neamului lor, cum am spune astăzi utilizând un termen modern.
SCENARISTUL : Pentru că cei care erau Conducători ai triburilor trace, voiau ei să fie Conducători. Aveau în ei, deci, setea de putere, TENDINŢA DE A FI CEI MAI MARI ! Setea de putere de care erau bolnavi îi făcea să dorească ei Puterea. Aşa cum spuneam în cartea noastră „Psihologia şi Pedagogia poporului român” psihologia lor era marcată de aceste patologii: egoplasmul, atomita, celulita, inteligenţa negativă, care le cultivau tendinţa către dezbinare. De aceea nu se puteau coagula între ei, şi nu se subordonau unui Singur Conducător. Din cauza acestor patologii nu puteau să aibă o Singură Conducere, cum ne spune Herodot. Pentru că în cazul acesta, ei, Şefii de triburi trace, sau de Uniuni tribale, şi-ar fi pierdut Puterea. Ceea ce nu puteau accepta. Acolo, în subconştientul lor, ei nu puteau accepta lucrul acesta. (mică pauză. Din adâncuri de vremi vine o muzică arhaică, apoi auzim clipocitul dulce al unui izvor) Aceasta desigur pentru că aveau în mentalul lor, în codul lor genetic, în cultura lor TENDINŢA CĂTRE DEZBINARE. Setea de putere egoistă, individuală, şi tendinţa către dezbinare. Tendinţă care venea din istorie, din subconştientul colectiv al tracilor. Şi pe care din păcate am moştenit-o şi noi, poporul daco-român, tendinţă, însuşire a subconştientului colectiv al poporului daco-român care le-a făcut foarte mult rău daco-românilor ! Care ne-a nenorocit pur şi simplu în istorie, pe noi, pe daco-români. Din cauza acestei tendinţe şi a acestor patologii suntem noi, poporul român, astăzi, un popor prăbuşit la pământ, distrus !
SCENARISTUL : (aceiaşi muzică arhaică, de fundal) Şi acum să revenim pentru un moment în actualitatea istorică. (mică pauză) Este adevărat că dacă ne uităm la oamenii noştri politici, de astăzi şi din ultimele două veacuri, şi dacă ne uităm şi la poporul român, vedem cele două însuşiri negative, cele două defecte psihologie ale tracilor, 1. tendinţa către dezbinare şi 2, setea de putere a individului uman, egoismul lui, politicianismul, ca fiind foarte prezente şi astăzi la noi, la poporul român ? Este foarte adevărat ! Şi că nu întâmplător se spune că noi, românii, nu suntem un popor ci o populaţie ? Desigur că acesta este adevărul ! (mică pauză, cu tristeţe) Aşadar, din păcate, noi am moştenit de la traci ce au avut ei mai rău, 1. setea de putere individuală, egoistă, individualismul şi egoismul, patologie pe care noi am denumit-o egoplasm, cancerul egou-lui altfel sus, şi 2. tendinţa către dezbinare, care derivă din prima tendinţă…
SCENARISTUL : CADRU. Suntem pe locul Cetăţii Sarmisegetuza. Aceste însuşiri negative ale psihologiei, ale caracterului tracilor, 1. setea de putere individuală, egoistă şi 2 tendinţa către dezbinare, care-i împiedicau să accepte să se unească şi să aibă o Conducere unică, aveau să ducă mai târziu la asasinarea regelui Burebista, şi ulterior la dispariţia Marelui Regat al tracilor construit de Burebista şi Deceneu. Iar peste secole şi milenii chiar la dispariţia neamului tracilor…(mică pauză)
SCENARISTUL : Mai subliniem acest lucru foarte important. Una dintre cele mai fericite întâmplări din istoria multimilenară a neamului traco-daco-românilor, care suntem în realitate unul şi acelaşi neam văzut în continuitatea sa, a fost faptul că în acelaşi timp, în aceiaşi perioadă istorică, s-au întâlnit în istoria acestui neam, al traco-daco-românilor, două Genii uriaşe, care au lucrat împreună pentru neamul, pentru poporul lor. Este vorba despre regele Burebista, care şi-a început destinul ca rege al unei Uniuni de triburi trace din zona Bucureştiului şi a râului Argeş, Cetatea de la Popeşti, aşa cum înaintea lui a fost înţeleptul rege Dromichete. Ei bine, acest tânăr rege Burebista, Rege al unei Uniuni de triburi trace din zona Bucureştiului de azi şi a râului Argeş, comuna Popeşti, reuşeşte cu o inteligenţă uimitoare, cu un curaj, cu o strategie subtilă şi complexă, într-un cuvânt cu geniu, să unifice toate, sau marea majoritate a triburilor trace, care până la el, secole de-a rândul, se războiseră între ele. El reuşeşte deci, Primul, să adune triburile trace, neamul tracilor într-o Mare Construcţie social-politică şi militară cunoscută astăzi în istorie sub numele de Statul trac şi regatul trac al lui Burebista. (mică pauză) Era cea mai mare Construcţie social-politică, economică şi militară a timpului ridicată în această parte a lumii, alături de cea a inzilor, având aceiaşi bază unică, aceiaşi temelie genetică, etnică, de limbă, şi cultură, neamul tracilor. (mică pauză)
SCENARISTUL : CADRU. De la Sarmisegetuza ne mutăm pe locul sacru al cetăţii Costeşti.
Şi acum haideţi să vizităm o altă cetate dacică, foarte importantă, situată nu departe de Sarmisegetuza. Este vorba de cetatea de la Costeşti, care are şi ea un sanctuar, ca şi Sarmisegetuza, ca de altfel toate cetăţile dacice. Cetatea Costeşi, înconjura, împreună cu alte cetăţi, ca o anvelopă de apărare, Cetatea Sarmisegetuza. Aşa după cum se ştie dacii credeau în Zeul Zamolxe. Acest era Dumnezeul la daci. Ei bine, fiind noi pe locul Sanctuarului, al Altarului de la Costeşti, cu siguranţă că pe locul acesta au călcat tălpile lui Deceneu, ale regelui Burebista, ale lui Decebal, ale multor preoţi daci…Dacă privim înspre Sarmisegetuza ochii noştri văd aproximativ aceiaşi imagine pe care au văzut-o ochii Preotului Deceneu şi ai regelui Burebista, fiind pe locul acesta şi privind către Sarmisegetuza. La fel dacă privim înspre răsărit sau înspre miază-zi…Vedem imaginea impresionantă a munţilor şi a pădurilor nesfârşite…
SCENARISTUL : Şi acum să revenim la eroul nostru, la Decenu…Pentru a înţelege de ce a fost Deceneu unul dintre cei mai mari oameni, una dintre cele mai mari Minţi şi unul dintre cele mai mari Suflete, Spirite creatoare date de cest pământ. (un moment ascultăm foşnetul vântului trecând prin arborii care se găsesc pe platoul cetăţii Costeşti. Aparatul pipăie zidurile, coloanele altarului dacic. Apoi privim în depărate înspre Dunăre zările înceţoşate).
SCENARISTUL : Când vorbim despre Marele Regat al tracilor condus de Burebista, majoritatea oamenilor, a istoricilor cred că el, regele Burebista, a realizat Unitatea Triburilor trace. Adevărul este însă altul. Şi anume că regele Burebista, cel mai mare geniu politic şi militar dat de acest popor, a reuşit să realizeze Marele Regat Unificat al tracilor pentru că a avut inteligenţa, geniul, să-l ia ca mână dreaptă a lui, pe preotul dac Deceneu. Un geniu s-a unit cu un alt geniu şi au lucrat împreună la realizarea aceluiaşi Ideal, Scop. Şi au realizat astfel Cea mai Mare Construcţie social-politică şi militară din toate timpurile, realizată pe acest pământ carpatic.
SCENARISTUL: Regele Burebista era un bun strateg, un geniu militar, pe când Preotul Deceneu era un geniu religios, educaţional şi spiritual. Numai pe calea Armelor Regele Burebista nu ar fi reuşit singur, oricât de mare strateg ar fi fost, să unească triburile trace. El a reuşit acest lucru pentru că şi l-a asociat la Conducere, l-a luat ca mâna sa dreaptă pe Preotul Deceneu…(fond de muzică arhaică) Aşadar procesul de unificare al tracilor, care nu a fost deloc simplu şi uşor, ba dimpotrivă a fost un proces complex, sinuos, a avut două mari componente, 1. una militară, social-militară, şi 2. o alta spiritual-religioasă, social-educaţională. Burebista şi Deceneu sunt de fapt Co-autorii, care au format împreună o Fiinţă, o Putere, o Forţă, o Inteligenţă politică extraordinară. Un Autor care a reuşit să adune la un loc lumea tracilor…În aceasta constă Geniul lui Deceneu, şi Măreţia extraordinară a Operei lui. Că el a înţeles că tracii trebuie Adunaţi la un loc, Uniţi, pentru că sunt un neam. Sunt acelaşi neam. Ca să nu se mai războiască şi să nu se mai distrugă între ele triburile trace trebuiau unite în cea mai mare Uniune de triburi trace, şi acesta a fost Regatul trac condus de Burebista…Că această Unire a tracilor nu putea fi făcută numai pe cale militară, ci în primul rând pe cale spirituală, religioasă şi educaţională, combinată cu cea militară !
SCENARISTUL : Aşadar, pentru aceasta este Preotul Deceneu foarte mare în istoria multimilenară a traco-daco-românilor. Pentru contribuţia sa extraordinară la Unificarea triburilor tracice pe baza religiei. Pe baze spirituale, pe bază educaţional-religioasă…El a înţeles că triburile trace nu pot fi unite numai pe cale religioasă, dar nici numai pe cale militară…De aceea a acceptat să conlucreze cu regele Burebista, un tânăr rege al unei Uniuni tribale, formată din câteva triburi trace, din zona Bucureştiului…În primii ani ai campaniilor militare ale regelui Burebista, şi apoi până la asasinarea acestuia, Deceneu a fost sfetnicul şi consilierul lui Burebista…El este Înţeleptul, poate şi Strategul cu care s-a sfătuit Burebista, care l-a sfătui pe Burebista în multe privinţe…El este cel care a înţeles că Burebista singur, deci numai pe cale militară, nu ar putea realiza Marea Unificare a tracilor…De aceea o dată cu unificarea lor pe cale militară, trebuia realizată unificarea religioasă, spirituală a triburilor trace…Temelia şi liantul Procesului complex de unificare al triburilor trace realizată de regele Burebista şi de Preotul Deceneu a fost Unificarea spiritual-religioasă…Proces deloc simplu, ba dimpotrivă…
SCENARISTUL: Preotul Deceneu trebuie să fi fost Conducătorul a multor preoţi daci, aşa cum este astăzi Conductorul Bisericii ortodoxe române, care asemenea unor ucenici ai lui Christos au mers la triburile trace, au lucrat împreună cu preoţii triburilor, au avut loc discuţii, tratative, ritualuri religioase. Unirea religioasă a tracelor se făcea deci din interiorul lumii tracilor şi din interiorul triburilor trace…Lucrarea aceasta de unificare religioasă a triburilor trace este desigur CEA MAI MARE LUCRARE RELIGIOASĂ ŞI SPIRITUALĂ CARE S-A FĂCUT ÎN SPAŢIUL CARPATO-ISTRO-PONTIC de la începutul lumii până azi…Este asemănătoare, deşi de dimensiuni mai mari, cu creştinarea poporului dac, încă din primul secol al erei noastre!
SCENARISTUL : (suntem tot pe loculo sacru al cetăţii de la Costeşti) Pentru Lucrare aceasta imensă, spirituală şi religioasă, de unificare educaţional-religioasă a triburilor trace, care este o LUCRARE URIAŞA DE CONSTRUCŢIE, DE SINTEZĂ A LUMII TRACE, de ridicare pe un Nivel superior de organizare şi existenţă al neamului tracilor, este Preotul Deceneu una dintre Cele mai Mari Personalităţi. Minţi creatoare dată de pământul din jurul Carpaţilor. De aceea îl compara profesorul Ovidiu Drimba pe Eminescu, da, cu cea mai Mare Personalitate, cu Cel mai Mare Spirit creator care a existat înaintea lui Eminescu pe acest pământ daco-românesc. Pentru că Eminescu era şi este şi el o Personalitate de talia lui Deceneu…Subliniem, deci Deceneu este Cel mai Mare Spirit Creator dat de acest Pământ, alături de Burebista, zicem noi, pentru că el participă în mod activ, creator la realizarea CELEI MAI MARE CONSTRUCŢII ŞI SINTEZE SOCIALE, POLITICE, CULTURALE REALIZATE PE ACEST PĂMÂNT…El este Creator de Construcţie şi Sinteză social-culturală-politică uriaşă, şi nu autor de destrucţie…El este Un Geniu al Creaţiei, al Adunării tracilor la un loc, al Alcătuirii al Construcţiei şi Organizării fenomenului social-uman din jurul Carpaţilor într-o Sinteză Unitară, într-o Construcţie social-politică uriaşă. Al celei mai Mari Construcţii social-politice, economice şi spirituale realizate vreodată pe acest pământ…
SCENARISTUL: Înainte de a porni mai departe să mai întărim încă o dată în mintea citirilor şi a celor care urmăresc acest film documentar, alăturarea acestor două Nume Mari ale istoriei noastre, ale istoriei poporului traco-daco-român, alăturare care formează un arc imens peste timp. Ne referim la numele Preotului Deceneu, şi la numele Mihai Eminescu, la Fenomenul Deceneu din istoria tracilor şi la Fenomenul Eminescu din istoria poporului daco-român !. Este vorba deci despre Preotul Deceneu şi despre Marea Minte, Marele Poet şi Gânditor politic, Mihai Eminescu, unul dintre cele mai Mari Spirite creatoare date de acest pământ din neolitic până azi.

SCENA NR 3
SECVENŢA NR…1
SCENARISTUL : Şi acum haideţi să ne mutăm pentru un moment într-un alt loc sacru al poporului traco-daco-român…Suntem, aşa cum v-aţi dat seama, lângă statuia Sfinxului din Bucegi…(de undeva de departe auzim tulnicele sunând) Locul acesta este un loc misterios şi sacru…Radiesteziştii şi oameni care se ocupă cu studierea fenomenelor paranormale spun că aici în Bucegi s-ar afla o Poartă energetică ce ne-ar putea conduce într-un alt nivel ale existenţei, într-o altă dimensiune…Către un alt tărâm. Sfinxul din Bucegi este iarăşi o mare enigmă a istoriei acestui pământ. Istoricul Nicolae Densuşanu, care l-a cunoscut pe Eminescu, vorbeşte despre existenţa în neolitic în spaţiul nostru a unei Civilizaţii pelasge foarte dezvoltate, cea care a construit un Val de pământ care pleacă de la Turnu Severin ca să ajungă în nordul Morii Negre. Această Civilizaţie credem a fi creat de asemenea Sfinxul din Bucegi. Cert este că Mitul Hiperboreei, care se întindea din regiunea Deltei până în Moldova, în spaţiul de la nord de Istru, este mitul şi argumentul existenţei unei Civilizaţii bogate şi avansate care a existat demult pe pământul daco-românesc. Acelaşi lucru ni-l spune şi Mitul Lânii de aur…Ele sunt cu siguranţă mituri ale unei Civilizaţii foarte dezvoltate, a abundenţei.
SCENARISTUL: Acelaşi lucru ni-l spun şi Arheologii, şi descoperirile arheologice realizate în spaţiul carpato istro- pontic…Adică pe vatra pe care s-a întins Marele Regat Trac al lui Burebista. (toată această prezentare se va face pe un fond de muzică arhaică) Arheologia, care este o ştiinţă scrupuloasă şi exactă, pentru că merge numai pe ce ne dezvăluie artefactele, produsele civilizaţiilor care au existat, şi nu pe interpretarea unor legende sau a unor mituri, ne spune că în valea Dunării, în spaţiul carpato-pontic, deci în spaţiu Daciei, după încheierea glaciaţiunii Wurt, ultima glaciaţiune, aceasta însemnând acum 12.000- 10.000 de ani, omenii primitivi care rezistaseră şi supravieţuiseră în peşterile din munţii Carpaţi, încălzindu-se clima, au ieşit din peşteri şi au început să-şi ridice aşezări în spaţiul extracarpatic, adică în Câmpia Română, în Oltenia şi Muntenia, în zona Moldovei şi în spaţiul intracarapatic, Ardealul de azi. Oamenii aceştia ai mileniilor IX î. e n. -VIII î. e n. nu mai erau demult hominizi, ei erau homo sapiens sapiens. Erau oameni evoluaţi.. Ei bine oamenii aceştia pe parcursul primelor milenii care s-au scurs de la glaciaţiunea Wurt au domesticit animalele, au început să dea foc la păduri, să are terenul defrişat şi să practice agricultura…Producând astfel în mileniile VI-IV î. e. n prima revoluţie agrară din istorie, datorită în primul rând inteligenţei şi creativităţii lor şi în al doilea rând solului, pământului foarte productiv.
SCENARISTUL: Acolo unde găseau condiţii bune de viaţa, aceasta însemnând locuri mai bune pentru păşunat şi agricultură, îşi întemeiau aşezări, adică un fel de sătuce, de sate, în care locuiau din generaţie în generaţie şi care cu timpul, populaţia Aşezării crescând, au început să se dezvolte, să se întindă…Aceste aşezări care s-au dezvoltata într-un anumit Areal, pornind de la aceiaşi familiei, sau de la aceiaşi rădăcină genetică, urmaşii unei Mame mater, a unei mame străbune, de exemplu, pentru că suntem în Matriarhat, au stat mai târziu la baza formării gintei matriarhale şi a triburilor…De asemenea aceste triburi, care erau formate din mai multe aşezări, pentru că vorbeau aceiaşi limbă, comunicând între ele, au dezvoltata o Cultură specifică, proprie…O Cultură sau o Civilizaţie, cum ar fi Cultura Cucuteni, Cultura Căscioarele, Cultura de la Hamanagia. Adică oamenii aceluiaşi trib, făceau într-un anume fel plugul, uneltele, olarii construiau şi împodobeau cu motive plastice în acelaşi fel vasele de lut, le pictau la fel, folosind aceleaşi motive florale, geometrice, plastice, etc…
SCENARISTUL: Deci mai multe triburi vorbind aceiaşi limbă, comunicând între ele şi-au creat o cultură proprie, specifică lor, DEFINITĂ DE ELEMENTE ŞI CARACTERISTICI COMUNE, SPECIFICE, expresie a modului lor de a simţi şi de a gândi, a cunoştinţelor acumulate până la cel moment. Aceste triburi şi aşezările în care trăiau triburile care aveau o cultură proprie, unitară au fost denumite de arheologi peste câteva mii de ani, Culturi sau Civilizaţii. Aşa cum sunt Cultura sau Civilizaţia Cucuteni, Gumelniţa, Căscioarele, Hamangia, care a creat sculptura genială pe care noi am denumit-o Gânditorul de la Hamangia, etc etc…Pământul românesc este plin de aceste aşezări, de aceste Culturi şi Civilizaţii foarte dezvoltate ale neoliticului…
SCENARISTUL : Ce este foarte important de ştiut, şi subliniem acest lucru, triburile şi Culturile care s-au dezvoltata în spaţiul carpato-istro-pontic între mileniul X şi mileniul I aveau aceiaşi rădăcină genetică, aceiaşi bază generică, etnică şi culturală, spirituală, aşa cum o pădure se dezvoltă în mii de ani din aceiaşi ghindă. La un moment dat după mai multe generaţii o asemenea aşezare, acelaşi trib sau aceiaşi Civilizaţie se dezvolta şi devenea atât de numeroasă încât o parte din oameni, o parte a acestor aşezări, îşi lua avutul şi pleca să caute un alt loc mai bun pentru păşune şi agricultură, unde întemeiau o altă Aşezare. Astfel tribul devenea şi mai numeros şi mai mare. Sau întemeia cu timpul un alt trib, o altă Cultură, o altă Civilizaţie, mai departe în spaţiu…

SCENARISTUL: Şi aşa întemeindu-se aşezări noi pământul traco-daco-românesc pe care trăim noi, românii, acum, s-a populat, s-a umplut de aceste aşezări…Acesta este procesul lent şi complex prin care s-au dezvoltat în neolitic triburile pelasgilor, strămoşii tracilor, care au ajuns mai târziu să formeze o Civilizaţie unitară ce se întindea pe un spaţiu geografic foarte mare. Acesta este deci procesul prin care s-a format şi s-a dezvoltat Lumea tracilor, pe care preotul Deceneu şi regele Burebista au adunat-o într-unul din cele mai mari Regate al antichităţii.
SCENARISTUL : Haideţi să ne mutăm acum pe locul sitului arheologic de la Bugiuleşti, în locul numit Valea lui Grăunceanu. Suntem iarăşi pe un loc sacru al pământului românesc. (mică pauză. În arborii din apropiere auzim trilurile unor privighetori, din cer curge ninsoarea dulce a cântecelor ciocârliilor…În fundal auzim o muzica arhaică, îndepărtată. Aparatul de filmat investighează, locul, „pipăind” suprafaţa săpăturile arheologice şi ne redă imaginea întregului sit arheologic pe secţiuni şi în ansamblu) Arheologii ne spun că aici în „Valea Dunării”, la Bugiuleşti, o comună din sudul judeţului Vâlcea, în locul denumit Valea lui Grăunceanu, s-au descoperit cele mai vechi urme ale lui Homo Europeus. Ale Omului European…Hominizii care au locuit la Bugiuleşti, acum 1.800.000 - 2.000.000 de ani, subliniem, acum două milioane de ani, erau creatori de unelte primitive…Erau fiinţe raţionale, cu un intelect dezvoltat deci…În final vom spune că de aici, din acest loc, de aici din aceste locuri a început acum 2 milioane de ani înmulţirea lui homo eurpeus şi locuirea omenească, umană a Europei…De aici a pornit procesul de colonizare al întregii Europe de către Om…Procesul îndelungat de transformare a Europe în habitat uman, adică în spaţiu în care omul trăieşte, munceşte, se odihneşte, se înmulţeşte…Aici, în valea Dunării s-a născut şi de aici a pornit Omul European să transforme Europa într-un spaţiu de locuit, în care urmaşii lui se vor dezvolta şi vor evolua. De aici au pornit primii europeni într-o aventură extraordinară care s-a întins pe milenii, şi care l-a condus pe Om la formarea Civilizaţiei europene de azi.
SCENARISTUL : Acest lucru ne spune că aici în Valea Dunării s-a petrecut, s-a consumat etnogeneza Europei, în această lungă perioadă istorică, între anii 2.000.000 î. e. n - şi anii 40.000, când asistăm la dispariţia în Vatra carpato-istro-pontică a Omului de Neanderthal.
SCENARISTUL : Temelia genetică a populaţiei care locuieşte astăzi, în epoca modernă, în Europa, aici s-a pus, în acest spaţiu a aşezat-o Dumnezeu. Deci, aici în valea Dunării se găsesc mormintele primilor strămoşi ai noştri, ai poporului daco-români, şi ale Omului European. În această lungă perioadă care se întinde între anii 2.000.000 şi 40.000.000 î. e. n. aici în Valea Dunării, care oferea cele mai bune condiţii de viaţă hominizilor cu intelect dezvoltat, şi oamenilor primitivi, s-au dezvoltat în acele timpuri de început nenumărate aşezări…În concluzie de aici din Valea Dunării omul primitiv s-a răspândit apoi în toată Europa…
SCENARISTUL : (este filmat vorbind, prezentând acest text în spaţiul sit-ului arheologic. Aparatul de filmat ne redă imaginea arborilor, a Văii lui Grăunceanu. Dealurile care se văd înspre Bălceşti) Măcar şi pentru acest fapt, că pe pământul românesc s-au găsit cele mai vechi urme ale lui Homo Europeus, că aici în Valea Dunării a făcut civilizaţia europeană de azi primii paşi, ar trebui să ne fie recunoscătoare Europa…Din păcate însă Europa nu ne-a fost şi nu ne este prietenă…(imagini ale satului Bugiuleşti văzut de pe dealul din apropiere)
SCENARISTUL: Acum 12.000-10.000 când peste Europa se înstăpâneşte Glaciaţiunea Wurt în faţa gerului şi a pământului îngheţat acoperit de zăpadă oamenii primitivi se retrag ca să supravieţuiască în peşteri…(pauză. Auzim o doină plină de melancolie cântată din caval) Oamenii primitivi care au supravieţuit în timpul glaciaţiunii Wurt în peşterile din Carpaţi, după terminarea glaciaţiunii, când vremea s-a încălzit au ieşit din peşteri şi au început, ca şi strămoşii lor de dinainte de glaciaţiune, să populeze spaţiul extracarpatic şi intracarpatic prin înfiinţarea de aşezări…Adică au populat cu aşezări, cu Civilizaţii, cum spun Arheologii, întregul spaţiu carpato-istro-pontic…(în timpul acestei lecturi vom auzi tot timpul, o muzică arhaică ce vine parcă din adâncul timpului)
SCENARISTUL: Perfecţionându-şi uneltele agricole şi de vânătoare, inventând alte unelte mai bune, care îl ajutau să producă mai mult, locuind pe un pământ foarte fertil, începând cu mileniile VII. şi VI î. e. n aici în Valea Dunării Omul produce Prima mare revoluţie din istoria omenirii, Revoluţia agrară.…Şi mitul Hiperboreei şi al Lânii de aur, tocmai lucrul acesta ni-l spun, la lucrul acesta se referă. Omul reuşeşte să creeze o abundenţă de produse, care îi asigură un trai îndestulat, o securitate şi un confort existenţial mai mare…Aşa cum era şi normal, trăind mai bine, având această abundenţă de produse alimentare oamenii au putut să nască mai mulţi copii şi să facă să ajungă la maturitate mai mulţi copii dintre cei născuţi. Datorită surplusului de produse alimentare şi condiţiilor mai bune de viaţă au supravieţuit, deci, mai mulţi copii din cei care se năşteau, iar media de viaţă a oamenilor crescut şi ea…Altfel spus revoluţia agrară a dus în spaţiul carpato-istro-pontic la producerea celei de a doua mare revoluţii, Revoluţie demografică…
SCENARISTUL : CADRU. Scenaristul se găseşte pe locul sitelui arheologic de la Cucuteni.
Suntem acum pe vatra aşezării neolitice de la Cucuteni, şi suntem în neolitic, acum patru, cinci mii de ani…(mică pauză. Aparatul ne redă imagini ale aşezării neolitice de la Cucuteni)…Ei bine, multe din aceste aşezări, pentru că se dezvoltă şi devin numeroase într-un areal geografic finit, încep să comunice între ele mai mult. Încep să se influenţeze cultural, să-şi transmită valori culturale, descoperiri tehnologice etc.., Şi pentru că între triburi apare lupta pentru locuri de păşunat şi pentru deţinerea unor locuri propice agriculturii aşezările încep chiar să se războiască între ele. Această luptă pentru condiţiile de viaţă dintre aşezări, dintre triburi trace devine după un anumit timp un fenomen des întâlnit în istoria populaţiilor neolitice din spaţiul carpato-pontic.
SCENARISTUL : Pentru că populaţia triburilor a crescut continuu, aşezările înmulţindu-se, devenind mai mari a început lupta între ele pentru resurse, pentru condiţii de viaţă, pentru păşuni, pentru pământ bun pentru agricultură. Această luptă dintre triburile pelasge care acopereau spaţiul din jurul Carpaţilor generalizându-se pe parcursul mileniilor această realitate avea să fie interiorizată şi asimilată de fondul sufletesc, de subconştientul colectiv al tracilor, şi să genereze ceea ce mai târziu s-a numit tendinţa de dezbinare din psihologia şi din comportamentul triburilor trace. Tendinţă moştenită în mileniile şi secolele viitoare de poporul daco-român, deci şi de noi, românii.
SCENARISTUL : Aşa se face că datorită revoluţiei agrare şi revoluţiei demografice multe aşezări s-au dezvoltat, au evoluat atât de mult încât în mileniile III şi IV. Î.e.n au ajuns să fie printre cele mai dezvoltate aşezări din acel timpuri…De exemplu aşezarea de la Cucuteni, unde ne găsim acum, era în neolitic o aşezare proto-urbană, sau mai bine zis este primul oraş din istoria omenirii. Precedând cu 2000 de ani aşezările de la Sumer, de la Babilon. Ba mai mult, la Tărtăria, o localitate din Ardeal, unde s-au descoperit celebrele Tăbliţe de la Tărtăria, oamenii care trăiau în această aşezare descoperiseră şi foloseau scrisul…Şi asta cu 1500-2000 de ani înaintea scrierii descoperite la Sumer…
SCENARISTUL : De aceea ar trebui ca noi, românii, să fim mândri de faptul că Civilizaţia europeană de astăzi, care este foarte dezvoltată, îşi are rădăcinile, îşi are temelia aici pe pământul pe care trăim noi, românii, acum. Primii noştri strămoşi, ai poporului român, fiind primii strămoşi ai Civilizaţiei europene de azi. Iar poporul daco-român se trage dintr-una dintre cele mai mari civilizaţi ale neoliticului şi ale antichităţii….Şi că noi, românii, poporul daco-român, suntem cel mai vechi popor european. Şi suntem poporul a cărui rădăcină este aici, în pământul din jurul Carpaţilor, de la începutul lumii…
SCENARISTUL : De aceea ar trebui să nu ne mai purtăm ca un popor de sclavi, ca un popor mic, defensiv, laş, care se lasă înfrânt, manipulat, jefuit şi umilit. Ci ar trebui să fim în istorie un popor demn, bogat, puternic, fericit. Să avem conştiinţa şi comportamentul unui Mare Popor. Ar trebui să fim cu alte cuvinte la înălţimea strămoşilor noştri ! Aşadar, aici, pe pământul românesc s-a dezvoltat în neolitic şi în anticitate una dintre cele mai dezvoltate şi mai mari civilizaţii ale timpului. Cu un nivel de cultură, de organizare, de cunoaştere foarte înalt, dacă prima scriere din istorie a fost descoperită şi inventată de oamenii care trăiau în aşezări în Ardeal, şi dacă aici, pe pământ românesc a fost făcută prima pictură rupestră şi a fost întemeiat primul oraş din lume, oraşul neolitic Cucuteni…
SCENARISTUL : Să mai spunem o dată : aici în valea Dunării are lor prima mare revoluţie agrară din istorie, are lor deci o mare revoluţie agrară, urmată de o mare revoluţie demografică, şi de o revoluţie a cunoaşterii, s-o numim aşa, de o mare revoluţie în planul cunoaşterii…Adevăr pe care îl confirmă descoperirea primei scrieri istoria umanităţii, a scrierii de la Tărtăria, şi artefactele culturale, ceramica şi statuetele, statuile create de oamenii care locuiau în neolitic acest pământ românesc…Cum ar fi Gânditorul de la Hamangia, capodoperă a artei plastice a umanităţii, de când există Omul pe pământ până azi…La acestea adăugăm miturile şi credinţele traco-daco-românilor. Toate acestea demonstrează o dezvoltare extraordinară a Omului care a locuit acest pământ din jurul Carpaţilor în planul cunoaşterii…
SCENARISTUL : (auzim clipocitul dulce al unui pârâu. Apoi auzim sunetul unui bucium şi o doină cântată la caval) Suntem acum pe situl arheologic de la Căscioarele, care arată ca un sat din zilele noastre. Mergem acum pe drumul principal al unui sat, cum ar veni, iar de o parte şi de alta se văd casele, care sunt asemănătoare cu casele satelor noastre de la începutul secolului XX. (O doină dulce cântată de o femeie vine parcă din începutul timpului)
SCENARISTUL : Să ne continuăm discuţia despre Culturile şi Civilizaţiile din neolitic, de pe teritoriul României… Revoluţia agrară, creşterea demografică a triburilor, a aşezărilor, revoluţia demografică fac ca începând cu mileniile IV- I î. e. n populaţia din zona Carpaţilor, deci numărul triburilor şi populaţia lor, numărul aşezărilor să crească atât de mult încât NU MAI ÎNCĂPEAU ÎN ACEST CREUZET ETNOGENETIC PRIMORDIAL AL EUROPEI.
SCENARISTUL : Şi atunci datorită densităţii aşezărilor, al oamenilor pentru că resursele, adică pământul pentru păşune şi pentru agricultură, erau limitate triburile au început să se lupte între ele…Bineînţeles că acest proces, fenomen al luptei, al războaielor necontenite dintre triburi şi aşezări a durat mii de ani…Acest lucru, războirea în continuu a oamenilor şi a triburilor din spaţiul carpato-istro-pontic, între ele, a fost interiorizat, asimilată de către memoria oamenilor, de către mentalul colectiv, de către memoria colectivă, de către subconştientul colectiv al oamenilor şi al triburilor care locuiau în acest spaţiu. Acum, în această perioadă lungă, de milenii, credem noi că s-a născut şi s-a dezvoltat în subconştientul populaţiei trace, al triburilor trace, al indivizilor umani care alcătuiau aceste triburi TENDINŢA CĂTRE DEZBINARE, pe care au moştenit-o, dacii, şi pe care o moştenim şi noi, românii de astăzi. Nu avem decât să ne uităm în jur, nu avem decât să privim la clasa intelectuală şi la clasa politică de la noi ca să vedem cât de dezbinaţi, de atomizaţi suntem. Tendinţa aceasta către dezbinare din mentalul tracilor i-a nenorocit, i-a distrus şi pe traci, şi pe daci, şi pe noi ! Dezbinare de care noi, românii, dacă nu învăţăm să scăpăm repede, şi dacă nu scăpăm de această patologie a psihologiei poporului român, denumită de noi, atomită, cât mai curând NOI ROMÂNII VOM DISPĂREA CA POPOR
SCENARISTUL… CADRU. suntem lângă sfinxul din Bucegi.
Haideţi să revenim din nou la sfinxul din Bucegi, în acest loc sacru, în acest punct care se află în centrul României, dar şi în centrul Lumii trace…
Pentru că lumea triburilor trace, deci triburile trace, prin dezvoltarea lor iradiantă, dinspre centru înspre în afara unui cerc imaginar, se întindea în mileniile II şi I î e. n, din nordul Mării Negre peste România de azi şi peste Câmpia Panoniei, adică peste Ungarie până în centrul Europei, până la Munţii Tatra… Şi de la Munţii Tatra până în peninsula Balcanică şi până în Nordul Greciei, în provincia denumită Macedonia. Atât de mult se întinseseră triburile trace care s-au format de milenii în spaţiul carapato-istro-pontic…Şi pentru că tracii erau o populaţie foarte numeroasă, întinsă pe un Areal geografic foarte mare, având o unitate etno-genetică, de limbă şi cultură străveche, erau al doilea neam după al neamul inzilor, aşa cum ne spune părintele istoriei.
SCENARISTUL: (pe fundalul unei muzici ancestrale) Din păcate însă Lumea tracilor, formată dintr-un mare număr de triburi, care se întindea din nordul Mării Negre şi chiar mai de la Est, până în centru Europe, la munţii Tatra, şi până în Grecia, era o lume foarte agitată, instabilă…Triburile se luptau, se războiau continuu între ele, fie pentru păşune şi pământ agricol, fie pentru că începând cu mileniul I î e. n unii Şefi de triburi, ca să fie şi mai puternici, au început să formeze Uniuni tribale…Un şef de trib, luptându-se cu triburile învecinate, le învingea şi alcătuia astfel o Uniune tribală…(mică pauză) Pe parcursul mileniului I s-au alcătuit astfel multe Uniuni tribale tracice…
SCENARISTUL : Cunoaştem că în zona Constanţei, a Tomisului exista în secolul VI î. e. n o Uniune de triburi trace condusă de regina Tomiris, cea care l-a învins pe Cirus cel Mare, regele perşilor. De la numele reginei Tomiris vine deci numele de Tomis, al cetăţii Tomisului, în care s-au stabilit ulterior grecii colonizatori, iar mult mai târziu, la sfârşitul sec I î. e. n a fost exilat marele poet Ovidiu. Dacă Regina Tomiris l-a învins pe Cirus cel Mare, regele Perşilor, cu siguranţă ea era nu numai inteligentă şi vitează, dar era regină peste o Uniune tribală tracă forte mare, care a putut să-i pună la dispoziţie un număr mare de luptători. În câmpia Bărăganului în secolul IV î e n., în jurul anului 300, exista Uniunea de triburi trace a regelui trac, getul Dromichete, care îşi avea capitala la Elis. Desigur o aşezare cu întărituri de pământ, şi cu o casa mai mare, numit Palatul regelui situată în Brăganul de azi. Regele Dromichete a fost atacat de regele Lisimah, regele unei Uniuni tribale tracice din Sudul Dunării…Acesta a trecut Dunărea cu armata sa de traci şi a intrat pe teritoriul regelui Dromicheta ca să-l înfrângă, să-l supună sau să-l omoare, desigur. Şi ca să-i ia bogăţiile adunate de el…(mică pauză) Regele Dromichete ne dă câteva dovezi de mare înţelepciune politică şi educaţională, expresia a unui Nivel de gândire şi de Educaţie foarte înalt la care ajunseseră tracii..…
SCENARISTUL : CADRU. SUNTEM ACUM ÎN CÂMPIA ROMÂNĂ, ÎNTR-UN LAN DE GRÂU. (pe fundal se vor auzi pe parcursul derulării filmului o doină din fluier, tălăngile turmelor de oi şi cântecele ciocârliilor) O să stăruim asupra acestui rege, asupra lui Dromichete, pentru că îl iubim şi pentru că el este un Simbol al înţelepciunii sociale, al superiorităţii Intelectului uman la care ajunseseră tracii. Şi pentru că el ne spune foarte multe lucruri despre lumea tracilor…(mică pauză) Capitala lui, aşezarea întărită, Elis, trebuie să fi fost pe aici prin zona Ialomiţei. (mică pauză. Acum se aude cântecul doinit al unui nai) Ştiind că va fi atacat de Lisimah regele Dromichete i-a adunat pe şefii de triburi trace sau de Uniunii tribale din împrejurimi şi le-a arătat un spectacol…Într-un ţarc a băgat mai mulţi câini…Câinii, bineînţeles, au început să mârâie unul la altul, să se încaiere, să-l tăvălească unul pe celălalt…Pe la jumătate luptei Dromichete a introdus în ţarcul câinilor care se luptau între ei un lup. În acest moment s-a întâmplat un lucru cât se poate de normal, câinii nu s-au mi atacat între ei, ci s-au unit împotriva Lupului, pe care l-au pus jos…

( Va urma)

ŞTEFAN DUMITRESCU

ÎŢI MULŢUMIM DOAMNE PENTRU TOT !
CUVÂNT ÎNAINTE, LĂMURITOR DESPRE ACEASTĂ CARTE

În rugăciunile noastre îl rugăm pe bunul Dumnezeu să ne inspire în tot ce facem şi să ne ajute să facem cât mai mult bine în existenţa aceasta. Îi mulţumim cu adâncă recunoştinţă Domnului pentru că ne-a ajutat să scriem acest Scenariu pentru un film documentar care ne redă întreaga viziune asupra destinului nefericit al neamului traco-daco-românilor pe pământul carpato-istro-pontic, pe care trăim noi, românii de astăzi, din neolitic până azi. Acest roman cinematografic s-a născut pentru că aşa vrut Dumnezeu ca el să existe… Cu mai mulţi ani în urmă prietenul nostru, editorul foarte talentat şi curajos dl Emil Catrinoiu, un al doilea Al Rosetti al nostru, ne-a sugerat şi până la urmă ne-a cerut imperios să scriem o Carte cu Martirii Neamului Românesc… Ideea ni s-a părut foarte bună, cu atât mai mult cu cât literaturii române, şi poporului român îi lipseşte această carte de căpătâi.
Ideea a încolţit în mintea şi în inima noastră şi a început să crească, să lucreze…Cu trecerea timpului am început s-o visăm…Am scris câteva povestiri neterminate din această carte, dar lucrul mergea greu… Pentru că lucrăm de ani de zile la un Scenariu de film „VIAŢA LUI MIHAI EMINESCU”, pe care sperăm să-l terminăm anul acesta, dacă nu la anul, cutremurat de documentele şi de filmul Asasinării lui Mihai Eminescu, pe care ni le-a dezvăluit un Grup de eminesciologi extraordinari, cărora le mulţumim din suflet, şi pe care îi amintim şi îi cităm elogios în această carte, ne-am gândit să scriem un Scenariu de Film documentar intitulat „Asasinarea lui Mihai Eminescu”, în care să dezvăluim până în cele mai mici detalii şi în profunzimea lui procesul foarte abscons, subtil, de un cinism oribil prin care a fost asasinat Marele nostru Poet şi Gânditor politic Mihai Eminescu… Aşa că ne-am apucat să lucrăm la acest Scenariu de film care să intre în profunzimile şi în tainele Asasinatului lui Mihai Eminescu, şi să abordeze procesul asasinării din mai multe puncte de vedere, istoric, psihanalitic, psihologic, sociologic, politic, filozofic…După ce am scris câteva pagini la acest Scenariu ne-am gândit să scriem un Scenariu de Film documentar despre întreaga Viaţă a lui Mihai Eminescu, în finalul vieţii urmând să ne ocupăm de dezvăluirea nivelelor profunde ale acestui asasinat…
Şi într-adevăr acum avem un Scenariu de film documentar care ne prezintă întreaga Viaţă a lui Mihai Eminescu văzută în Ansamblul ei, şi care ne dezvăluie toate dedesubturile asasinatului lui Eminescu…Un asemenea film este binevenit pentru elevi şi pentru studenţi, pentru noi, toţi românii. În timp ce lucram la acest Scenariu de film documentar, care tot creştea, ne-am dat seama că de fapt Asasinarea lui Mihai Eminescu, a celei mai Mari Minţi pe care a dat-o acest pământ după Marele Preot Deceneu, nu este un Eveniment, un fenomen izolat. Că la rândul lui acest Asasinat face parte dintr-un şir de trădări şi de asasinate, care încep cu Marele Rege Burebista, continuă cu regele Decebal, cu Vlad Ţepeş, cu Radu de la Afumaţi, cu Mihai Viteazul, cu Constantin Brâncoveanu, cu Tudor Vadimireascu, cu Al Ioan Cuza, cu mareşalul Ion Antonescu şi se termină cu ultimul şi singurul Preşedinte al României, Nicolae Ceauşescu…Studiind acest şir de asasinate, am descoperit că de fapt toate acestea au aceleaşi cauze…că există o legătură profundă între ele. De aceea Scenariul nostru de film documentar şi-a propus să redea şi aceste Asasinate, astfel că a ieşit un Roman Cinematografic, care poate fi transpus oricând, şi cu mijloace puţine, deloc costisitoare, într-un film documentar, care poate fi prezentat în peste 60 sau 70 de seriale…
Acest film documentar în final ne prezintă cea mai largă şi profundă viziune asupra destinului tragic al poporului traco-daco-român, ajutându-ne să ne cunoaştem mai bine pe noi ca popor. Să ne înţelegem istoria mai bine , să ne înţelegem pe noi mai bine. Să vedem care sunt acele cauze care au făcut ca poporul daco-român, care în antichitate era unul dintre marule neamuri ale lumii, alături de inzi, să decadă, şi de ce an avut noi poporul daco-român istoria nefericită, de popor victimă, pe care am avut-o şi pe care o avem. Acum când poporul nostru se află în cea mai mare criză, în cea mai tragică şi periculoasă situaţia din istoria sa, şi când putem dispărea ca popor de pe scena istoriei…Şi tot lucrând la acest Scenariu al Asasinării Martirilor poporului român, pentru că toţi Conducătorii pe care noi i-am trădat şi i-am asasinat, începând cu Burebista şi terminând cu Nicolae Ceauşescu sunt de fapt Martiri ai poporului daco-român am ajuns la sfârşitul acestei Cărţi, care cuprinde în ea istoria poporului daco-român, dimpreună cu tainele lui cele mai adânci.…Vizionând acest Serial, care sperăm că va deveni film cât de curând, noi, românii, o să ne cunoaştem mult mai bine istoria, o să ne cunoaştem mai bine psihologia, profunzimile noastre abisale… O să ne cunoaştem şi o să ne iubim Martirii care şi-au dat viaţa ca acest neam să existe în istorie. O să înţelegem, în sfârşit, de ce suntem un popor care şi-a asasinat Conducătorii, de ce îşi invidiază şi îşi distruge valorile, promovându-şi lichelele, nulităţile, hoţii, demagogii…O să înţelegem în sfârşit de ce suntem un popor care ne-am făcut singur rău în istorie, şi de ce ne autodistrugem, de ce suntem un popor suicidal, care poate dispărea cât de curând în istorie…Dar poate că Domnul ne va da minte şi vom învăţa din acest Film documentar serial, sau din acest Roman Cinematografic şi cum să ne salvăm în istorie… Mulţumindu-i Domnului că ne-a dat putere şi ne-a inspirat să terminăm acest roman cinematografic, îl rugăm să binecuvânteze această carte, şi s-o ajute să devină cât mai curând un serial istoric, urmărit de români cu sufletul la gură. Şi nu în cele din urmă ne cerem scuze dacă această carte va avea şi unele neîmpliniri, dacă nu am reuşit să dăm numele tuturor autorilor citatelor, multe luate de pe internet. Specificăm şi sursa, „Dosarul Eminescu”. Pentru că avem de gând să revenim cu a doua ediţie, şi să ne continuăm truda, încercând să le prezentăm românilor pe toţi martirii acestui neam, care sunt mulţi, şi datorită cărora existăm noi astăzi…Cartea aceasta este o carte de meditaţie asupra istoriei Omului pe acest pământ din neolitic până azi, este un studiu literar, cu mijloacele artei vizuale de filozofie a istoriei poporului daco-român. Este şi carte de Psihologie a poporului român, dar mai ales este o Carte de PEDAGOGIE A NEAMULUI DACO-ROMÂNILOR, DE SUFLET ŞI DE CONŞTIINŢĂ. Îi lăsăm regizorului care va realiza acest Film documentar serial toată libertatea de a gândi fundalul sonor şi de a alege cadrele. Noi ne-am mărginit doar la a ne face lucrarea noastră de scriitor umil. Avertizăm cititorul că se află în faţa unui roman, care este totodată scenariu de film, eseu, studiu filozofic, psihologic, viziune istorica şi antropologia… Iar daca uneori ne-am repetata aceasta s-a datorat faptul ca in ultima instanţă romanul este un Scenariu de film serial.

Mulţumindu-i Domnului, cu umilinţă şi cu bucurie, Ştefan Dumitrescu

ASASINAREA MARELUI POET ŞI GÂNDITOR POLITIC MIHAI EMINESCU

(PSIHANALIZA, PSIHOLOGIA ŞI FILOZOFIA ACESTUI ASASINAT

Vol I

SCENARIU DE FILM DOCUMENTAR SAU ROMAN CINEMATOGRAFIC

EXPLICAREA DETALIATĂ A PROCESULUI ASASINĂRII MARELUI POET ŞI MARELUI GÂNDITOR POLITIC MIHAI EMINESCU

PARTEA I

NAŞTEREA, BOTEZUL ŞI COPILĂRIA LUI MIHAI EMINESCU

SCENA 1.

SECVENŢA NR 0. DECORUL. Suntem în curtea casei Memoriale Mihai Eminescu… Aparatul de filmat redă răsăritul soarelui, aşa cum se vede el din curtea Casei Memoriale.
SCENARISTUL : Suntem în curtea Casei Memoriale Mihai Eminescu, de la Ipoteşti…În momentul acesta răsare soarele…Aşa se vede, aşa se trăieşte, aşa se simte răsăritul soarelui dacă te afli pe locul acesta, care este unul dintre locurile sacre ale pământului daco-românesc…Aici este locul în care a copilărit, în care a trăit primii ani ai vieţii sale marele poet şi marele Gânditor politic Mihai Eminescu…Prin bătătura aceasta au călcat desculţe tălpile copilului Mihai, ale fraţilor şi ale părinţilor lui…(mică pauză. Aparatul de filmat ne redă imaginea curţii, a ierbii, a pomilor) Desigur că ieşind dimineaţa în bătătura casei copilul Mihai Eminescu a văzut multe răsărituri de soare, în toate anotimpurile…Am putea să ne imaginăm fericiţi că noi vedem acum răsăritul soarelui prin ochii copilului de atunci…Deşi nu este aşa…Copilul Mihai Eminescu avea o altă sensibilitate, şi el trebuie să fi simţit altfel răsăritul soarelui…Mai poetic, mai profund, mai tainic…mitic. (Aparatul de filmat ne redă imaginea Casei memoriale văzută din faţă, a curţii, a firelor de iarbă care se clatină la adierea vântului, imaginea bisericuţei familiei, a livezii care se întindea până pe culmea Luţoaiei.
SCENARISTUL : Acum haideţi să urcăm scara şi să ajungem pe prispa, în ceardacul casei, să vedem cum arăta priveliştea pe care o vedea copilul Mihail Eminovici, căci aşa îl chema pe copilul Mihai Eminescu în momentul în care ieşea din casă ca să se joace cu fraţii lui prin curte, sau ca să facă lungi excursii prin împrejurimi, până departe…(urcăm scara urmăriţi de aparatul de filmat, apoi privim valea largă, panorama impresionantă care ni se deschide în faţa ochilor) Să lăsăm privirea să bată cât mai departe, dincolo de valea aceasta largă…(mică pauză. În momentele acesta auzim trilurile unei privighetori care cântă în salcâmii din apropiere) Vedeţi aceasta este imaginea pe care o vedea copilul Mihai Eminescu după ce ieşea din casă…Cum priveliştea este foarte frumoasă şi impresionantă desigur că el s-a oprit de multe ori ca s-o admire…(arătând cu degetul. Mică pauză)…Vedeţi valea aceasta largă, costişa, culmea pe care ne oprim privirile…Toate locurile acestea au fost bătute de paşii copilului Mihai Eminescu.. Toate au fost pipăite de privirile lui, de sufletul lui, toate au fost mângâiate de tălpile lui desculţe…
SECVENŢA NR 1. CADRU. Cel care vorbeşte, autorul acestui Scenariu de film documentar, Scenaristul, se găseşte acum chiar în pridvorul Casei Memoriale.
SCENARISTUL : Filmul nostru documentar care începe cu viaţa lui Mihai Eminescu, se va ocupa în prima parte de Asasinarea marelui poet, a celei mai mari Minţi date de poporul acesta, de asasinarea „omului total al culturii române”, domnul Mihai Eminescu, aşa cum îl caracteriza filozoful Constantin Noica. Vom încerca să studiem procesul asasinării lui Eminescu văzut în contextul social politic al celei de a doua jumătăţi a secolului al XIX-lea, apoi vom „pătrunde” în interiorul procesului asasinării lui Mihai Eminescu, pentru a ne explica mai bine, pentru a înţelege cât se poate de profund cum a fost posibilă asasinarea lui…? De ce a fost asasinat cel mai mare Om pe care l-a dat acest popor, ce a fost în mintea asasinilor lui, care au fost cauzele psihologice, sociale, politice din vremea lui şi mecanismele psihice, raţionamentele, ideile din mintea asasinilor lui, care au dus la această Crima istorică ? De ce prietenii lui, oamenii din apropierea lui, din primul cerc, scriitorii, oamenii de cultură din epoca lui nu au încercat să îl salveze, şi i-au lăsat pe Asasinii lui să-l tortureze şi să-l măcelărească psihologic şi social în cel mai sadic mod !? Vom încerca să înţelegem cum a fost posibil ca această imensă şi odioasă crimă să se petreacă în istoria poporului român, în universul cultural românesc. Şi cât de mult a întinat şi a îmbolnăvit aceasta Mare Crimă sufletul românesc, psihologia poporului român ! Cât de mult rău a făcut această Crimă uriaşă poporului român şi României, cât de mult rău au făcut Asasinii lui Eminescu neamului daco-românesc. Vom încerca deci să desluşim, să înţelegem din punct de vedere filozofic, psihologic, psihanalitic cauzele acestei crime şi efectele ei teribile în secolul XX. (mică pauză. De undeva se aude o doină cântată din fluier)
Iar după Asasinarea Marelui poet Mihai Eminescu ne vom ocupa într-un Film serial, într-un Documentar mai lung de toate MARILE ASASINATE DIN ISTORIA MULTIMILENARĂ A POPORULUI DACO-ROMÂN. Deci Filmul documentar care se ocupă de Marile Asasinate din istoria poporului daco-român se deschide cu „Viaţa şi cu asasinarea lui Eminescu”. Şi el începe să se deruleze chiar din acest loc. (mică pauză. Aparatul de filmat ne redă imagini ale locului) Filmul despre Marile Asasinate din istoria poporului nostru, această aventură epistemologică, acest excurs dureros, de conştiinţă, pe care trebuia să-l facem pentru a ne cunoaşte mai bine istoria, şi pentru a ne cunoaşte mai bine pe noi ca popor, porneşte deci din acest loc, numit Ipoteşti. Care este unul din locurile sacre ale Poporului român, ale istoriei lui. Este una din vetrele acestui neam ! (mică pauză. În acest moment auzim sunetul melancolic al unui corne, care ne evocă vremurile de odinioară şi ne umple sufletul de jale) Aşa cum, de exemplu, Sarmisegetuza este, la fel, unul din locurile sacre ale istoriei poporului daco-român. Una din vetrele fundamentale ale acestui neam atât de urgisit în istorie ! Sau satul Hobiţa, în care s-a născut şi a copilărit marele sculptor Constantin Brâncuşi. Sau satul Livezeni în care s-a născut marele compozitor George Enescu, sau locurile numite Posada, Rovina, Podul Înalt, Neajlov…( auzim acum Mioriţa, Cântecul Mioarei cântat la caval) Dar o să ne ocupăm altă dată, într-un alt film documentar despre Locurile sacre ale poporului daco-român
SCENARISTUL : ACELAŞI CADRU. Haideţi să privim împreună, ca şi cum le-am pipăi, aceste locuri. (Imagine panoramată a împrejurimilor satului Ipoteşti, a dealurilor pe care ni le descoperă aparatul de filmat) Vedeţi, pe acest loc pe care ne găsim noi acum (imaginea bătăturii) au trăit părinţii lui Eminescu, Raluca şi Gheorghe Eminovici, fraţii lui Eminescu, şi Eminescu. Pe acest loc, pe aceste locuri au călcat, cum spuneam, tălpile copilului Mihai Eminescu, ale părinţilor şi ale fraţilor lui. Dacă stăm în acest loc şi ne scufundăm în meditaţie cu siguranţă le vom auzi paşii, glasurile, vom auzi adierea vântului prin salcâmii de lângă casă, le vom simţi sufletele în văzduhul şi lumina de deasupra acestui spaţiu. (mică pauză) În această curte a Casei Memoriale Mihai Eminescu, de la Ipoteşti, s-a jucat Mihai Eminescu împreună cu fraţii săi ! Aici, la Ipoteşti, şi-a trăit copilăria şi s-a format, s-a structurat personalitatea bazală a marelui Om, a marelui Poet şi a marelui Gânditor politic care a fost Eminescu. Aici s-a structurat biogeneza şi psihogeneza Marii Minţi care a fost Poetul şi Gânditorul Mihai Eminescu, cel care în copilărie a bătut toate locurile din jurul Ipoteştilor. (Mică pauză) Precizăm că aici, la Ipoteşti, Mihai Eminescu şi-a trăit doar copilăria şi o parte din adolescenţă. Pentru că de născut s-a născut la Botoşani, nu departe de locul în care ne aflăm acum. Haideţi să vedem acum şi locul în care s-a născut Mihai Eminescu.
SECVENŢA nr 2. CADRU. Ne vom deplasa cu aparatul de filmat de la Ipoteşti la Botoşani. Pe drum aparatul de filmat surprinde imagini ale satelor prin care trecem, ale livezilor, ale pădurilor şi ale dealurilor pe care le vedem.
SCENARISTUL : Prima dată când a venit la Ipoteşti, adus desigur de părinţii săi, Eminescu avea doi sau trei ani. (mică pauză. Imagini ale câmpului la ieşirea din Ipoteşti) Vedeţi, drumul acesta de la Botoşani la Ipoteşti şi de la Ipoteşti la Botoşani l-au străbătut în docar, sau în trăsură părinţii poetului, căminarul Gheorghe Eminovici şi căminăreasa Raluca Eminovici, fiica stolnicului Vasile Iuraşcu, poetul Mihai Eminescu însuşi, şi fraţii săi de nenumărate ori…Imaginea geografică a locurilor este aproximativ aceiaşi…Adică vedem câmpul care era semănat primăvara cu grâu, cu ovăz, sau cu porumb, cu păpşoi, cum îi spuneau localnicii pe atunci porumbului, în nordul Moldovei…Vedem livezile de pruni şi de meri, vedem dealurile şi pădurile care se întind înspre apus. Drumul, Casele şi satele pe care le vedem acum nu arătau însă aşa pe vremea copilăriei poetului…Drumul era unul îngust şi pietruit. Satele botoşănene, satele româneşti în general din cea de-a doua jumătate a secolului al XIX-lea, erau formate din case mici, cu două odăi, sau din izbe cu o odaie, cu o tindă joasă de pământ, cu ferestre mici cât palma, acoperite cu şindrilă sau paie…(imagine a unei, sau a unor asemenea case din secolul XIX luată dintr-un album) Iar drumul acesta, care acum este o şosea asfaltată, pe vreme copilăriei lui Eminescu, după ce Căminarul Gheorghe Eminovici a cumpărat moşia de la Ipoteşti, şi unde şi-a construit casa, o casă care arăta ca aceasta din zilele noastre pe care am văzut-o mai înainte, era un drum de cară, de căruţe, este adevărat ceva mai bun.
SCENARISTUL : CADRU: drumul care leagă Botoşaniul de Ipoteşti. oraşul Botoşani.
Marele poet Mihai Eminescu nu s-a născut deci la Ipoteşti, aşa cum am mai spus. Ci s-a născut la Botoşani. Haideţi să vedem şi noi acest loc în care s-a născut Mihai Eminescu, în care a făcut primii paşi cel mai mare Poet şi cel mai mare Gânditor român, prin ochiul aparatului de filmat. (Aparatul de filmat ne redă imagini ale livezilor, ale dealurilor, ale locurilor din apropierea Botoşanilor, de la intrarea în Botoşani venind dinspre Ipoteşti. (mică pauză. Acum auzim sunetul unui tulnic tânguindu-se) Vedem panorama oraşului Botoşani de pe dealul dinspre nord vest, prin care se intră în oraş. Acum aparatul de filmat ne redă imaginea străzii prin care intrăm în oraş. Apoi imaginea străzii pe care s-a aflat casa Căminarului Gheorghe Eminovici, numită pe vremea aceea Uliţa Mare, casa care se află acum pe locul casei în care s-a născut Eminescu, casele învecinate, trotuarul pe care ajungem la biserica Uspenia)
SCENARISTUL : Aşa cum am spus, Eminescu s-a născut la Botoşani, în casa Căminarului Gheorghe Eminovici, a treia casa de la Biserica Uspenia, care există şi astăzi, pe Uliţa Mare, cum se numea atunci strada. Uliţa Mare în limbajul de astăzi ar veni Strada Principală a Botoşaniului de la jumătatea secolului XIX. Aceasta este casa care există astăzi pe locul casei în care s-a născut Mihai Eminescu. (mică pauză, aparatul de filmat ne redă imaginea casei, a locului). Casa în care s-a născut Mihai Eminescu fusese a stolnicului Vasile Juraşcu, bunicul poetului dinspre mamă, pe care acesta i-a dat-o ca zestre fiicei sale Raluca Iuraşcu, în urma căsătoriei acesteia cu Gheorghe Eminovici. (Acum ne apropiem, venind dinspre casa în care s-a născut Eminescu, de biserica Uspenia, pe care o vedem din faţă în toată splendoarea ei. Urcăm treptele bisericii şi pătrundem înăuntru).
SCENARISTUL: CADRU : Drumul de la casa în care s-a născut Eminescu la biserica Uspenia. Am venit pe jos de la casa în care s-a născut Eminescu până la Biserica Uspenia, în care a fost botezat pruncul Mihai Eminescu, parcurgând pe jos drumul pe care l-au făcut în ziua de 21 ianuarie 1850, când a fost botezat copilul Eminovici Mihail, Raluca Eminovici, mama poetului, care ţinea pruncul în braţe, tatăl lui, Căminarul Gheorghe Eminoivoci, bunicul dinspre mamă al poetului, stolnicul Vasile Juraşcu, care era naşul pruncului, maica Fevronia, naşa copilului, călugăriţă, stareţă la schitul Agaton în acea vreme, şi care nu era alta decât sora mamei poetului, a Ralucăi Eminovici şi fiica stolnicului Vasile Iuraşcu. Şi desigur cele câteva slugi ale Căminarului
CADRU : (suntem în interiorul bisericii, în timpul acesta aparatul de filmat ne redă imagini ale picturilor ale interiorului bisericii, imaginea catapetesmei.)
SCENARISTUL : Copilul a fost botezat de preotul iconom Ion Stamate, paroh al bisericii în acel moment. Şi desigur la botez au mai asistat, cum am spus,şi slugile şi oamenii care trăiau şi munceau în gospodăria căminarului Gheorghe Eminiovici, şi credincioşii care erau în acel moment în biserică…Domnul să-i binecuvânteze, căci au fost martorii botezului lui Mihai Eminescu…Numele cu care este trecut în registrul sau în Mitrica Botezurilor bisericii Uspenia, pe anul 1850, Mihai Eminescu, este cel de Eminovici Mihail. Deci Mihail, nu Mihai. Iar data de naştere este cea de 15 ianuarie 1850. Aşa este trecut în registrul Botezurilor, pe anul 1850, care se păstrează şi azi, Mihai Eminescu, deci, Eminovici Mihail. Iar numele tatălui de Eminovici, trebuie să subliniem acest lucru, este pur românesc, neavând nici o legătură cu o altă etnie, tatăl poetului fiind din moşi strămoşi român. Neamul său, bunicii şi străbunicii venind în Bucovina din regiunea Năsăudului, unde erau cizmari de iminei, un fel de încălţăminte de lux în vremea aceea. De unde veneau şi părinţii Veronicăi Micle, şi Veronica Micle, marea iubire de mai târziu a lui Eminescu. Deci numele de Eminovici al tatălui lui Eminescu, vine de la numele de Iminovici, cum se numea tatăl lui Gheorghe Eminovici, iar numele de Iminovici vine de la iminei…Un fel de pantofi de lux, aşa cum se numeau ei în regiunea Năsăudului, în secolele al XVIII-lea şi al XIX-lea
SECVENŢA NR 3. CADRU: Suntem în Biserica Uspenia.
SCENARISTUL : Deci Biserica Uspenia, în care ne găsim acum, şi cristelniţa în care a fost botezat Mihai Eminescu, una dintre cele mai mari Minţi pe care le-a dat poporul acesta de la Deceneu încoace, cum spune profesorul Ovidiu Drimba, există, EXISTĂ. Este aceasta pe care aţi văzut-o când am intrat în biserică, şi în care ne aflăm acum. (Aparatul de filmat ne redă imaginea cristelniţei în care a fost botezat Eminescu. Autorul acestui scenariu se apleacă şi pipăie, mângâie cristelniţa) Cristelniţa, obiectele de cult, zidurile, picturile murale le putem vedea, le putem pipăi, aşa cum erau ele în momentul naşterii şi al botezului pruncului numit Eminovici Mihail. Iată, aceasta este cristelniţa în care a fost botezat Mihai Eminescu, iar locul ei, după tradiţie, trebuie să fi fost în zona aceasta. (se arată cu mâna locul în care s-a găsit cristelniţa în ziua în care a fost botezat Eminescu)
SCENARISTUL: Dacă ar fi să ne imaginăm cum a decurs botezul lui Mihai Eminescu el trebuie să se fi petrecut astfel :
SECVENŢA NR 17 :
Îi vedem pe Căminar, pe stolnicul Vasile Iuraşcu, pe Maica Fevronia, pe Raluca Eminovici, urmaţi de doi dintre băieţii Căminarului, Nicolae şi George, apoi de alte două slujnice, coborând scările casei…Imaginea curţii Casei Căminarului Gheorghe Eminovici. În fundul curţii se văd doi argaţi ducând bălegarul din grajdul cailor. Este o dimineaţă frumoasă de ianuarie. Soarele a răsărit demult, făcând zăpada să scânteieze. Maica Fevronia îşi face cruce murmurând : „Slavă ţie, Doamne, binecuvântată să fie încreştinarea fiului nostru Mihăiţă”. Căminarul, îmbrăcat în haine de epocă, aşa cum îl vedem în poze, deschide poarta mică, lăsându-i să treacă pe Stolnic, pe maica Fevronia, pe soţia lui, cu pruncul în braţe, pe băieţi şi pe cele două slujnice, apoi la sfârşit închide poarta în urma lui…Acum sunt cu toţii în stradă, pe uliţa principală, în drum către biserică…Aparatul surprinde cerul senin, lumina vie a zilei de ianuarie, chipurile oamenilor, faţadele şi acoperişurile Târgului Botoşani, trăsurile care trec pe stradă, aşa cum era în acea vreme Uliţa principală…Biserica fiind aproape, familia Eminovici merge la încreştinarea copilului pe jos. Toţi, chiar şi slujnicele, sunt îmbrăcaţi în haine noi, curate, de sărbătoare…Maica Fevronia este în veşmintele ei de călugăriţă. Raluca este îmbrăcată cu un palton de atlaz, după moda vremii, iar pruncul este înfăşat într-o plapumă de mătase de culoarea albastrului deschis…Merg agale, fără să se grăbească…Pe drum sunt salutaţi de alţi oameni din Târg şi la rândul lor îi salută şi ei pe cei cu care se întâlnesc..
UN BĂRBAT : (scoţându-şi căciula) Ziuă bună, cinstite stolnic, si cinstite căminare.
CĂMINARUL : (înclinându-se) Aferim, aşişderea. Cu răspăct !
RALUCA : (se opreşte un moment şi dând la o parte colţul plapumei ne dă posibilitatea să-i vedem chipul senin şi fraged al celui care va fi botezat peste puţin timp).
CĂMINARUL : ( salutând) Plecăciunile noastre, boier Poteucă…
OMUL : Ziua bună, cinstite stolnic şi cinstite căminar…Unde mergeţi cu pruncul ?
STOLNICUL : Ziuă bună, cinstite cucoane…Iaca mergem să-l încreştinăm pe pruncul nost, acum venit pe lume.
OMUL : Să fie într-un ceas bun ! Domnul să-l ia în paza Lui şi să aibă mult noroc în viaţă.
MAICA FEVRONIA : (îşi face cruce) Amin !
18 SECVENŢA 18. Vedem familia Căminarului Gheorghe Eminovici intrând în biserică…Întâi intră Postelnicul, urmat de căminar, apoi Raluca, urmată de Maica Fevronia şi de cei doi băieţi, iar în urma lor vin cele două slujnice…În Biserică, puţină lume…Câteva femei, îmbrăcate în cojoace, se închină şi se roagă pe la icoane…Îl vedem pe preotul în vârstă, Ion Stamate, parohul Bisericii Uspenia, urmat de fiul său, Dimitrie Stamate, dascăl al preotului, ieşindu-le înainte.
PREOTUL : Bine aţi venit, cinstite Stolnic şi cinstite Căminar…Iaca tocmai am pregătit cristelniţa…iar în biserică s-a făcut focul de dimineaţă…
CĂMINARUL : Mulţămim mult, părinte Stamate, iaca venim pregătiţi
PREOTUL : Botezul pruncului se face după ritul ortodox, binecunoscut.
POSTELNICUL : Nici nu poate fi vorba altfel…Doar suntem creştini ortodocşi. (Cei patru, Raluca, ţinând pruncul în braţe şi Gheorghe Eminovici, în centru, de-a stânga Ralucăi, Părintele său, Stolnicul Vasile Iuraşcu, iar de-a dreapta Căminarului, Maica Fevronia. (botezul se va face după ritualul ortodox) Preotul citeşte din Cartea bisericească, apoi ridicând ochii de pe carte rosteşte cuvintele care se spun la botez. Din când în când fiul său Dimitrie îl însoţeşte cântând ca dascălii, cu glasul său frumos. Apoi părintele Ion Stamate cere Ralucăi să pună pruncul pe masa care se vede lângă cristelniţă şi să-l desfeşe…Acum vedem trupul gol al pruncului. Aparatul nu se grăbeşte, ne redă mişcarea ochilor, chipul senin al copilului, cum dă din mânuţe şi din picioruşe…Preotul îl ia cu mâni sigure, ţinându-l cu palmele de cap, punându-i degetele în urechi, şi îl închină către altar. În numele Tatălui, al Fiului şi al Sfântului Duh se botează pruncul lui Dumnezeu Mihail…Amin ! Se întoarce şi cu mişcări sigure ajunge cu pruncul deasupra cristelniţei…Apoi îl va scufunda de trei ori în apă, rostind de fiecare dată, „Se botează pruncul Mihail în numele Tatălui, al Fiului şi al Sfântului Duh, amin ! Se botează pruncul Mihail în numele Tatălui, al Fiului şi al Sfântului duh, amin ! Se botează pruncul Mihail în numele Tatălui, al Fiului şi al Sfântului duh, amin !” (este redat în mod realist întregul ritual al Botezului)
PREOTUL : Ţinându-l deasupra cristelniţei. Te lepezi de satana ? (către cei de faţă care răspund) Mă lepăd…Te lepezi de satana? (către cei de faţă) Mă lepăd. Te lepezi de satana? (către cei de faţă) Mă lepăd…
Acum să-l ştergem cu un prosop, şi să-l punem în scutece…(Raluca şi maica Fevronia şterg copilul cu un prosop, punându-l apoi în scutecele care se văd deasupra plapumei albastre. Preotul îl va închina de trei ori cu Mir : În numele Tatălui, al Fiului şi al Sfântului Duh !” În numele Tatălui, al Fiului şi al Sfântului Duh !” În numele Tatălui, al Fiului şi al Sfântului Duh !” (Ralucăi Eminovici) Îmbrăcaţi-l acum, cocoană căminăreasă…De acum face parte dintre copiii Domnului, a intrat în lumea Domnului şi a bisericei…(Raluca Eminovici îl înfaşă şi îl înveleşte cu plapuma curată, de culoarea cerului. În tot timpul copilul a stat cuminte).
PREOTUL : Şi acum, cinstite Căminar să-l trecem în Mitrica Bisericească…(Preotul se aşează la masă, deschide mitrica, pregătindu-se sa scrie. Vedem foaia asemenea unui tabel) Numărul curgătoriu, trii, este al treilea botezat. Data naşterii, Ziua ?
RALUCA : Cincisprezece
PREOTUL : (scrie silabisind) Cinci-spre-zece. Luna ghenari ?
CĂMINARUL : Ghenari
PREOTUL : (silabisind) Ghe-na-ri. Ziua Botezului. (tot el) Două-zeci şi unu ghenari. Secsul. Fiu. Numele carele s-au dat Pruncului la Botez ..
CĂMINARUL : Mihail.
PREOTUL (silabisind Mi-hail. (apăsă pe l). Numele şi pronumele, Starea sau meseria părinţilor pruncului…
CĂMINARUL : Domnul Gheorghi Iminovoci, căminar, cu soţia sa, Ralu, proprietari
PREOTUL : (scrie greoi, silabisind) Dom-nul Gheorghi Imino-vici, că-minar, şi soţia sa Ralu, proprietari. (citind din Mitrică) Politia sau satul unde s-au născut Pruncul ?
CĂMINARUL : În oraşul Botoşani.
PREOTUL : (scriind, silabisind) În oraşul Bo-to-şani. Numele şi pronumele naşului sau al naşii ?
STOLNICUL : Domnul Vasile Juraşcu, Stolnic
PREOTUL : (la fel, în timp ce scrie silabiseşte) Domnul Vasi-le Iu-raş-cu. Şi acu, urmează rubrica: Iscăliturile, a preotului, a naşului şi a părinţilor.
CĂMINARUL : Scrieţi-i domnia ta, părinte
PREOTUL : (ss) Preot, Ioan Iconom
(SS) Valile Juraşcu, am fost naş
(ss) G Iminovici, căminar
(ss) Raluca Iminovoci, căminăreasă…
În timp ce Preotul Ioan Stamate scria în Mitrică Maica Fevronia l-a luat pe micului Mihail care era înfăşat în plapuma albastră în braţe cântându-i aşa :
L-au spălatu-l, pieptănatu-l,
La botez l-au dus pe micul,
La icoane l-a-nchinatu-l, (îl închină către icoane)
Un diac citi tipicul.
Când pe el veni botezul,
Îi trecu auzul, văzul,
Nici că-i pasă lui săracul,
Că nănaşa spune crezul
PREOTUL : Taxa bisericii este, cinstite Căminar de…
CĂMINARUL : (scoate portofelul mare, din piele) Aşe să fie, din toată inima, părinte Iconom…(îi dă banii preotului)
RALUCA : (ia copilul din braţele Maicii Fevronia. Îi dezveleşte colţul plăpumii şi-l priveşte. Copilul este vesel, senin, îşi mişcă mânuţele şi ochii albaştri) Ptiu, să nu te deochi…Că frumos iaşti, Doamne ! De ai avea atâta noroc în lume pe cât iaşti de frumos (privindu-l chipul îi devine melancolic. O auzim şoptind : „Dragă / Ai să ai o minte-ntreagă, / Căci isteţ vei fi cu duhul, / Ca şi luna şi văzduhul (Îl priveşte cu o dragoste nespusă, chipul îi el plin de lumină) „ Fie-i dat ca totdeauna / El să simtă adânc într-însul / Dorul după ce-i mai mare / N astă lume trecătoare, / După ce-i desăvârşit, / Şi să-şi vadă la picioare / Acest dar nepreţuit.”
PREOTUL : (fiului său şi dascălului) Să strângem acum cristelniţa, iubite fiu…(către Căminar) Iar domniilor voastre vă urăm zile frumoase, pline de sănătate, şi să vă bucuraţi de pruncul cel nou venit pe lume !
STOLNICUL : (vesel) Aferim, părinte Iconom ! Şi peste doi ani să mai venim din nou la botez, cu alt prunc.
CĂMINARUL : Mulţămim mult, părinte Iconom Stamate…O să facem dar mare către cinstita biserică la praznic.
PREOTUL : Mergeţi cu Domnul, iubiţii mei !
(Raluca Eminovici, având pruncul în braţe, înfăşat în plapuma albastră, şi maica Fevronia se îndreaptă către ieşire, urmate de cei doi bărbaţi, de băieţii lor şi de cele două slujnice)
SECVENŢA nr 4. CADRUL. Se reface pe jos urmăriţi de aparatul de filmat drumul de la Biserica Uspenia la cea de a treia casă, ca să ajungem în apropierea locului în care s-a aflat casa în care s-a născut Mihai Eminescu.
SCENARISTUL: Numărând trei case de la biserica Uspenia am revenit aşadar la casa pe locul căreia s-a găsit casa în care s-a născut Eminescu. Din păcate, şi regretăm enorm de mult lucrul acesta, casa în care s-a născut Eminescu nu mai este…Putem să aflăm însă, aşa cum am făcut noi, foarte precis, locul în care s-a găsit casa în care s-a născut Eminescu, ieşind din Biserica Uspenia şi luând-o la dreapta, pe Uliţa mare, astăzi o stradă modernă, cu trotuare, şi numărând a treia casă. Prima casă, a doua casă, a treia casă.
CADRUL: (suntem în faţa casei pe locul căreia s-a aflat casa în care s-a născut Mihai Eminescu, aşa cum ne arată şi placa comemorativă) Deci cam acesta este locul în care s-a găsit pe 15 ianuarie 1850, casa în care s-a născut Eminescu. Şi în care, subliniem, Eminescu şi-a petrecut primii ani de viaţă. Primul an şi al doilea sigur. De aici, de pe locul acesta au pornit părinţii lui Mihai Eminescu, aşa cum am văzut, împreună cu naşului lui de botez, care era şi bunicul lui, cu Stolnicul Vasile Iuraşcu, şi cu maica Fevronia, cu fraţii mai mari, şi cu oamenii care trăiau şi munceau în curtea Căminarului, ca să-l ducă pe Mihail să-l boteze, la Biserica Uspenia. Pe pământul acesta, unde era curtea casei Căminarului, au călcat desculţe tălpile copilului Eminovici Mihail, când avea vârsta de un an, de doua ani…
SECVENŢA NR 5. CADRUL: Revenim din nou în ceardacul Casei memoriale de la Ipoteşti.
SCENARISTUL : Dacă, din păcate, nu mai există casa în care s-a născut Mihai Eminescu există în schimb această Casă Memorială Mihai Eminescu, de la Ipoteşti, locul, curtea, în care a copilărit şi s-a format copilul şi adolescentul Mihai Eminescu. Mai există mica bisericuţă a familiei Eminovici, pe care o putem vedea dacă urcăm, după ce trecem de Casa memorială, puţin mai sus, pe coasta pe care se afla livada familiei şi stupina, de care avea grijă, un localnic, moş Miron, prietenul de poveşti al lui Mihai…Aici, în cimitirul micuţei biserici sunt înmormântaţi părinţii lui Eminescu şi câţiva din fraţii săi. (aparatul de filmat ne arată cimitirul şi mica biserică a familiei)
SCENARISTUL : De aici din acest loc, (imagine a casei şi a curţii) a pornit în demersul său uimitor Luceafărul poeziei româneşti, unul dintre cele mai mari Spirite ale culturii daco-române, într-una dintre cele mai aventuri ale cunoaşterii umane, născut pe acest pământ, din acest popor. Aventură a cunoaşterii umane de proporţii imense şi de o profunzime uimitoare realizată în istoria acest popor de fiinţa umană numită Mihai Eminescu, îmbogăţindu-i cultura şi istoria acestui neam…(imagini ale casei luate din mai multe poziţii, ale văii largi care i se deschide privitorului aflat în ceardacul casei)
SECVENŢA NR 6. CADRUL. Intrăm din ceardac în Casa Memorială Mihai Eminescu.
SCENARISTUL : Dacă din ceardacul Casei memoriale am văzut valea largă, şi priveliştea frumoasă, ca o deschidere impresionantă asupra lumii, pe care copilul Eminovici Mihail, părinţii şi fraţii lui o vedeau în fiecare dimineaţă când se sculau şi ieşeau din casă, haideţi să cunoaştem şi casa în care a locuit copilul Mihai Eminovici. Să vedem cum arăta pe dinăuntru această casă. (mică pauză. Aparatul pătrunde în holul din interiorul casei) Precizăm că această casă memorială, în care ne aflăm acum, nu este cea originală, care s-a distrus datorită ploilor şi neîngrijirii ei de către noii proprietari după moartea căminarului Gheorghe Eminovici în 1884, dar mai ales după primul război mondial. Prin anii 1920, 1924 fosta casă ridicată de Căminar, cea în care a copilărit şi a crescut Eminescu era deja într-o ruină avansată…Oricum, în timpul primului Război Mondial, şi înaintea lui, acea casă în care a copilărit Eminescu, şi care a fost construită de căminar după anul 1852 mai exista…Era în picioare.
SCENARISTUL : Casa Memorială Mihai Eminescu are, aşa cum aţi văzut o anume monumentalitate, sacralitate, dar are şi ceva omenesc, frumos, nobil, inconfundabil în ea, impresie care este dată de percepţia noastră subiectivă, datorată faptului că aici a copilărit marele poet Mihai Eminescu. Gheorghe Eminovici fiind boier, casa aceasta era în deceniul 1850-1860, şi în deceniile următoare cea mai mare, şi desigur cea mai impresionantă din cotuna Ipopteşti, adică din satul. Şi din împrejurimi. Pentru că, trebuie spus, în perioada copilăriei sale Ipoteştiul nu era comuna mare de astăzi. Mai ales nu era satul şi comuna celebră de astăzi. Ci era o cotună, adică un cătun, un sat mai mic, format din case mici, cu o odaie sau două odăi, cu tindă joasă, de pământ, cu ferestre mici, acoperite cu şindrilă, sau cu paie…În curtea caselor din cotuna Ipoteşti se mai afla un coteţ, câţiva pomi, corcoduşi, meri, un câine legat lângă coteţ, şi un grajd sau fânar, la oamenii mai înstăriţi, care aveau vite. Care avea o situaţie mai bună, deci. (mică pauză. Pe fundal auzim viersul unei doine cântate din fluier) Ei bine, în comparaţie cu celelalte case ale cotunei Ipoteşi casa căminarului Gheorghe Iminovici părea mare, impresionantă…Le impunea respect nu numai ţăranilor din sat, dar şi celor care erau în trecere prin Ipoteşti, sau veneau în vizită la căminar…De aceea ne impune şi nouă, celor care trăim în secolul XXI foarte mult respect.
SCENARISTUL : Haideţi să pătrunde înăuntrul casei, s-o vizităm. Ne vom lăsa desigur conduşi de ghidul Casei memoriale, care este gazda noastră ospitalieră, şi îl vom ruga pe dumnealui (sau pe dânsa dacă ghidul este femeie) să ne-o descrie………….( ghidul ne va plimba prin camerele casei memoriale şi ne va da explicaţiile pe care le dă tuturor celor care vizitează casa memorială………..)
SECVENŢA NR 7 : CADRUL. Revenim din nou în cerdacul Casei memoriale, locul care ne permite să avem în faţa ochilor priveliştea largă a locurilor bătute de paşii copilului Mihai Eminescu
SCENARISTUL : Deci, de aici, din acest spaţiu sacru al pământului românesc, a început naşterea şi dezvoltarea unuia dintre cele mai mari Fenomene culturale din istoria poporului daco-român. Este vorba despre Fenomenul cultural Eminescu, (şi despre EMINESCIANISM), noţiune introdusă pentru prima dată de noi, în cultura română. Noi vorbim deci despre existenţa unui Mare Fenomen cultural, spiritual numit de noi FENOMENUL EMINESCU, în cadrul culturii române. Fenomenul Eminescu fiind unul dintre componentele esenţiale ale FENOMENULUI ROMÂNESC, ale Universului Cultural românesc. Fenomenul cultural Eminescu, are în centrul său Personalitatea lui Mihai Eminescu şi opera sa, iradiantă, vie, care de atunci produce cultură şi spiritualitate românească permanent. Fenomenul Cultural Eminescu s-a născut încă din timpul vieţii lui Eminescu dar s-a dezvoltat mai ales după moartea sa, PRIN ÎMBOGĂŢIREA EXTRAORDINARĂ A CULTURII ROMÂNE, prin mutaţiile pe care le-a produs în Universul cultural românesc, prin îmbogăţirea extraordinară Universului şi a Fenomenul cultural românesc. Dezvoltarea Fenomenului cultural Eminescu, asemenea unui bulgăre de zăpadă pornit la vale, continuă o dată cu trecerea timpului, o dată cu derularea istoriei poporului daco-român, de care este legat…O să încercăm mai încolo, când vom vorbi pe larg despre Fenomenul Cultural Eminescu, element central, component principal al Fenomenului cultural românesc, să denumim, să definim şi să descriem concret Fenomenul cultural Eminescu. Şi când vom vedea ce înseamnă în realitate Fenomenul cultural Eminescu, de ce vorbim despre existenţa Fenomenului cultural Eminescu în cultura română, şi de importanţa extraordinară a acestui fenomen spiritual, de îmbogăţire continuă a Universului cultural românesc. Ce rol a jucat şi joacă în continuare Fenomenul cultural Eminescu în dezvoltarea Culturii române.

(Va urma)