LA PAŞTI

Const. MIU

Ouă roşii, cozonac,
Ce gustos gătea bunica…
Mie toate astea-mi plac,
Iar acum, nu am nimica!

Nici tu drob, nici tu mieluţ,
Toate-s scumpe azi, din fire,
Iar Guvernul e drăguţ,
Că dă liber în neştire!

Şase zile sunt la rând –
De mâncat şi băutură…
Să mă satur – n-am de gând,
N-am nimic de pus în gură!

P A Ş T E L E

Traian VASILCĂU

Satele plîng în întuneric,mamă,
Visul plecat e aşteptat la porţi.
În noaptea asta nimeni să nu doarmă,
Că Dumnezeu va învia din morţi.

Satele-n zori nu vor avea suspine,
Vor pune la uscat batiste reci
Şi te vor aştepta, Iisus, pe Tine,
Să Te implore iarăşi să nu pleci.

În cimitire crinii se răscoală
Asupra Morţii lor în care-au stat,
Cînd pruncii luminoşi ca după boală
Îngînă-n cor: ” Christos a înviat! ”

Bolnavii fi-vor lume vindecată,
Saloanele o să le-aducă flori,
Nu vor mai fi spitale niciodată,
Doar crize mari de pacienţi în zori.

Cei trişti avea-vor binecuvîntatul
Tain de bucurie, negreşit,
Şi-l vor servi Cerescul Fiu şi Tatăl
Întregii lumi cu gînd blagoslovit.

Un înger îmbrăcat în strai de rază
Cădea-va-n visul nostru ca un măr,
Rostindu-ne că Domnul înviază,
Să-i spunem:” Înviază-ntr-Adevăr!”

Blajini, părinţii să împartă pască
Şi ouă zugrăvite cu mister,
Ca-n sufletele toate să renască
Poveştile uimirii, scrise-n cer.

Atunci ai să revii acasă, mamă,
Se va întoarce tata înapoi
Şi fi-vom cu surîsul lui de-o seamă,
Simţind cum urcă Paştele în noi.

Lacrimi vor tresări în amintire,
Iar sufletul va fi un pom fragil,
Sub care, turlă albă de iubire,
Trece Iisus, prin flori, ca un copil.

NU POT VEDEA…

Traian VASILCĂU

Pentru Sănduţ, la o plecare

Nu pot vedea sicrie mici
Şi-atîta jale în vecini,
Copii apuşi, cireşi în floare,
Ce-s seceraţi din rădăcini.

Nu pot vedea sicrie mici
Şi-o mamă-ngenuncheată-n drum,
Care imploră-o înviere
Ori moartea pentru ea acum!

Nu pot vedea sicrie mici,
M-aş duce eu—-ei să rămînă!,
Purtaţi de Dumnezeu de mînă
Prin văi cu îngeri şi furnici…

…Nu pot vedea sicrie mici…

SPECTACOL

Traian VASILCĂU

Spectacolul începe: Am murit.
Ce mulţi mă mai iubesc, cînd n-am cuvinte
Şi o să crească iarba pe morminte
Şi-o va cosi doar vîntul fericit.

Spectacolul începe: Am plecat.
Ce mulţi m-or căuta prin fiecare
Şi linişte va fi, şi înserare
Şi viscol de tăcere peste-un sat.

Spectacolul începe: Am apus.
Candela mea n-are mister, se stinge.
E primăvară, Doamne, şi cum ninge
Cu tainele în care-am fost şi nu-s…

17 aprilie 2013

BALADA TICĂLOŞILOR CU ŞTAIF

George PETROVAI

TARTORUL TICĂLOŞILOR:

Sunt onorat, iubiţii mei,
de-a voastră-ncredere frăţească!
Doar strâns uniţi prin legământ
putea o gaşcă să sporească

Şi să devină ce cândva
ni se părea că-i peste poate –
partidul mai presus de stat,
ca voia lui să fie-n toate.

N-a fost uşor, o ştim prea bine,
trecutului să-i facem vânt
Şi din ruine să-nălţăm
speranţa-n noul crezământ.

(Toţi oamenii cu mic cu mare
obolul faptelor şi-l varsă
în a istoriei făptură
dar numai unora li-i dat
prin vise, scopuri şi avânt
amprenta pe-al ei spirit să şi-o pună
ca să ne fie-nvăţătură
că nu din căldicel ea-şi trage seva
ci recele şi caldul tată-i sunt şi mumă.)

Învingătorii stabilesc apoi
hotarul dintre fals şi adevăr
Şi cât din toate poate fi cuprins
în nişte cărţi ce trase sunt de păr.

(Ideea asta genială
va fi-ntărită lapidar
de spusa unui precursor:
„Când tai pădurea aşchii sar”.)

De-aceea-n strategia defrişării
- ca loc să-i facem noului parcurs
în minţi, şabloane şi-n anchete –
adesea vechiul l-am inclus

Şi l-am silit să tragă-n hamul
convingerilor proletare:
Nu cu mănuşi se schimbă lumea,
ci prin ciocniri necruţătoare!

Deşi nemulţumiţi sunt cu duiumul
în tot momentul şi-n tot locul
de nedreptatea deşănţată
cu care soarta-şi joacă jocul,

ca doar câţiva mai mult să aibă
prin zorul pauperizării,
numai protestele cu cap
au forţa zdrobitoare-a mării.

Mai este palma viu miracol
când degetelor li se pare
că au tot dreptul să se mişte
după cum simte fiecare?

În parte degetele-s slabe
oricât e omul de zdrahon;
dar strânse-n pumn ele scurtează
al judecăţii maraton…

Ştiind că omu-i pentru semeni
un lup cu şanse practic nule
ca ura să şi-o ostoiască
cu beregăţile fudule,

cruzimea şi ferocitatea
strategic le-am utilizat
drept hrană lupilor din haite,
pe care-n câini i-am preschimbat.

Şi iac-aşa, dragi camarazi,
politica devine artă
când părul lupului se schimbă
în ton cu noua noastră soartă.

Ni se impută durităţi
Şi jertfe multe, foarte multe,
de parcă noi am fi creat
absurda logică de-a fi
cu ne-ntreruptul şir de stări
(azi vânător, mâine vânat),
în carnea timpului întemeniţate
de mâna întâmplării deşucheate,
când ştim cu toţii că-n istorii
evenimentele de seamă
sunt crime măcar plănuite
Şi că eroii-s zămisliţi
din praful criminalilor-nălbiţi.

Nu vom ceda de-ar fi să crape
toţi adversarii şi duşmanii,
ca despre noi să nu se poată spune
c-am dănţuit cum ne-au cântat golanii!

E greu în ţară? Las’ să fie
până ce gloatei i se limpezeşte
că drumul de la rău către mai bine
prin răul mai cu moţ se arcuieşte.

(În plan moral, ne-nvaţă sfinţii,
procesul este cam la fel:
Păcatul poate fi învins
doar după ce-ai gustat din el!)

Cu criza asta îndrăcită,
pe tot românul sfătuiesc
niţel cureaua să-şi mai strângă
cum mulţi o fac de când trăiesc

Şi cum au procedat străbunii
în veacuri lungi de împilare,
imperii trei ei îngropând
doar prin speranţă şi răbdare.

Cum doar săracii-s răbdători
Şi cu speranţa de ne-nfrânt
în creştineasca izbăvire,
ei sarea sunt pe-acest pământ.

Chiar dacă astăzi dezbinarea
piatră de moară-i pentru ţară,
ea totuşi poate să-şi revină
la forma sa de-odinioară

doar printr-o renormalizare
în suflete şi înafară,
ca din codaşi s-ajungem fruntea.
Un vis frumos să fie oare?…

CORUL TICĂLOŞILOR:

Viaţă lungă îţi dorim
conducătorule iubit,
Şi cerului îi mulţumim
că nouă ni te-a dăruit!

Te vom urma ca pân-acum
- de interesele ne-or cere –
dar înţelegerile-s scrum
când nu vei mai fi la putere.

Şi-o spunem cu curaj în faţă
să n-avem vorbe mai târziu –
cine norocul nu-l agaţă,
e ori un prost, ori un diliu.

Schimbarea de macaz politic
n-a fost şi nu va fi acuză
atâta timp cât clar se spune
că scopul mijloacele scuză.

Iar scopul nostru patriotic
este s-o ducem cât mai bine
Şi să trăiască toţi aceia
pe care brăcinaru-i ţine.

Mai precizăm un fapt banal
în practica postdecembristă:
Nu-i traseist ci luptător
cel ce-n politică mereu persistă!

(Din depărtare, slab dar distinct, se aude imnul Te slăvim, Românie, pământ părintesc…)

Sighetul Marmaţiei,
29-30 aprile 2013

MÂINILE TALE

Prinţesa ta azi ţi-a îmbrăţişat privirea,
din dor cu dor primită a fost învăluirea –
mâinile tale-şi căutau suave cuiburi,
iar buzele gustau tăcutele-i săruturi.

O lume ce cântă în interiorul ei
se zbate precum o pasăre în cuşca cu lei,
freamătă din toată fiinţa dezgolită…
de mâinile tale cercetată…pitită.

Fiecare sărutare a aşezat mici urme – fiori,
iar castelul ei a revărsat tăcut roua de culori;
dulci culcuşuri îmbrăcate-n parfume
ţi-a pus pe buze dorinţe picurate cu nume.

De vrei cu adevărat să-i cunoş ti petalele
Iubeşte-i eternitatea lumii – buzele…
cu aripi dincolo de spaţiu al ei simbol,
în noaptea nopţilor azi, visul e …gol…

CÂT DE MULT…

Cât de mult te iubesc nu pot descrie-n cuvinte,
Cât de mult te iubesc spun nopţilor fără veşminte.

Cât de mult te iubesc când plânge-n surdină vioara,
Cât de mult te iubesc mă-n-văluie-n cânt înserarea.

Cât de mult mă iubeşti răsună în mine cuvântul,
Cât de mult mă iubeşti şopteşte în noapte şi vântul.

Cât de mult mă iubeşti e tremur de trupuri tăcute,
Cât de mult mă iubeşti sunt timpuri gustate ştiute.

CUNUNI DE GÂNDURI

Un cântec vechi ce-aduce în inimi doruri
uitate într-un cuib secret, acorduri din fioruri,
o melodie picurată din lacrimi de vioară
răsună-n noaptea-ntunecată, acum e frig afară.

Un gri ce-abundă-n trupul meu din întrebări uitate
răspunsuri sunt doar buze reci cu – patimă…sărutate
şi nu voi şti nimic acum din dulcea nebunie –
frânturi de doruri sau doar doi nebuni au vrut să fie.

A fost un vis reîntregit c-o poezie? …
din rime note de-aramă au vrut să reînvie,
cununi de gânduri risipite la cumpăna-nserării,
acum îmi par necunoscute şi vreau să las uitării…

ÎNVĂLUIRI RISIPITE-ŞI CAUTĂ MUZE

Nu-mi spui nimic şi totuşi acum, ceva –
Torni peste mine toată dragostea ta,
Presari uşoare întrebări în juru-mi
Şi-aştepţi tăcut ale mele răspunsuri.

De unde ai vrea sa încep?
De ce oare simțurile mele-și petrec?
Când ziua se scurge concep
Un nou vers, o nouă zi cu tine petrec…

Sunt acasă, cuibărită în braţele tale,
Aş sta încremenită, îngheţată pe cale
Şi sunt amintirea gustată pe buze
Când zilele trec încercând să ne-amuze.

Vise încrustate la porţile cortinelor sacre
Când noaptea se lasă descriind noi acte,
Jocul tăcut adus din neştiut musteşte
Se revarsă în cupele poeţilor…clocoteşte.

Un simplu început deja renaşte
Bătând din aripi căutându-şi vechi aştrii,
Sclipiri picurate-n săruturi dulci pe buze
Risipite, acum pe cer îşi caută muze…

VORBELE-N CUGET SFÂRŞESC

Te reverşi în mine umplându-mi potirul trupului,
mă cuprinzi de-antregul cu nostalgia trecutului
şi nu şti dacă e realitate sau o nărăvaşă dorinţă,
fiindcă uneori tremuri şi tu din întreaga fiinţă.

Din petalele mele te-nfrupţi şi-mi bei iubirea
privindu-mi zbaterea când vorbele-n cuget sfârşesc,
în pumn îmi ţi inima să-i simţi fericirea –
o păstrezi, nu-i pierzi urma…să nu-ţi lipsesc…

Susură-n sânge un cânt ce-l cânt cu tine –
îmbrăţişări din lumină scăldate-n parfum de verbine…
arcuşul e la tine, doreşti şi şti cum să-l foloseşti,
iar eu sunt vioara ce-ţi dăruie ceea ce tu iubeş ti.

NEPUTINŢA DE A SPUNE CEVA

Tremurul meu n-a coborât singur din vis,
îţi simt mângâierile târzii şi simplul demers
sunt tot ceea ce sunt - parfum desuet,
fiindcă curgi prin mine…sângele fierbe-n duet.

Neputinţa mea se ridică din cenuşă,
se revarsă şi renaşte dintr-o roză ascunsă;
e miezul desfrunzit de atingeri cercetaşe –
veşmânt din miresme calde, buclucaşe.

Un pumn de culoare pitit între iubiri târzii
când se lasă noaptea sfeşnice – stele…iluzii
scapără uşor sub cupola de catifea
prezent sau trecut, urme ce le simt adesea.

Cu taina îmbrăcată-ntr-un simţ necuprins
păşesc în miezul căutărilor cu sângele aprins
şi nu ştiu dacă e secret sau dorinţă –
ard totuşi…ca un rug aprins din întreaga fiinţă.

PSIHOZE

Răsună pribeag dorul, îi simt din nou fiorul
E un chin, uneori aş vrea să-ţi cer ajutorul –
Să dorm tăcută pe-alte nisipuri plutitoare-n castel,
Când sângele creionează schiţe în noul pastel.

E un veşnic tablou ce locuieşte simplu în mine
Când amintiri se topesc din gheaţa trupului…aline –
Sunt rătăciri ce îşi caută ceasul înserării,
Nemuritoare acorduri ascunse-n fundul zării.

Mă preling stingheră în noaptea tăcută
Căutând o poveste, gustată, ştiută…
Acum nu mai sunt havuza-nnoptată
Ce-ascultă durerea veche cântată…

Tăcere… sunt femeia, felină cu ochi stranii
Ce-aşează simple linii în aureola lunii –
Respirând pitită parfum suav de roze,
Desene, schiţe…însângerate psihoze.

Dor frământat în mi şi mi de cuvinte,
Ajur de stele, petalae mici veşminte –
Un copil ce doarme legănat de îngeri
Ce-și adună în palme suave plângeri.

VEŞMÂNT AL LINIŞTII

Zâmbetul din palmele mamei e ajur armonios,
bucurie şi lumină presărat în trupul curios –
daruri ce vibrează din cuvinte simple, duioase
e freamăt de inimi răspândit în daruri frumoase…

Țesătură fină din cuvinte alese îmi coase
picături magice cu drag presară în case,
e zâna bună; inima-mi tresare prinsă-n cânt –
Da, e – MAMA ce-mămbracă-n al liniştii veşmânt.

PAŞII TĂI…

În templul liniştii mele e MAMA,
un soare prins în ajur de stele
ce gustă simfonia de lumină – anima
ca un pui legănat ce-şi scutură pletele.

Acum vreau să-ţi spun că: ,,te iubesc’’
mi-e dor în fiecare zi de ochii ce zâmbesc,
de parfumul ce-l simt în braţele tale
și da, mi-e dor de paşii ce trec agale.

TRUPUL TE CAUTĂ

Fiecare picătură din mine ţi-a îmbrăţişat iubirea,
iar pieptul a gustat cu buzele mierea şi fericirea;
strânge-mi inima în palmă, e tristă curată,
însă se scurge mai mult ca niciodată.

Când eşti stăpânul meu, sufletul se zbate –
prins în răsăritul dimineţilor o rază răzbate
şi trupul te caută cu aripile întinse spre nori,
fiindcă simte căuşul de linişte ce-i dă fiori.

ACASĂ

Nu te simţi iubit, singuratic visător… şi totuşi ai plâns
pentru o iubire pierdută cândva în braţe m-ai strâns –
o ghirlandă de amintiri, bijuterii ce ne înconjoară…
e totuşi iarnă albă acum, e frig tăios afară.

Mi-ai aşteptat îmbrăţişarea învăluit în gânduri,
ai cules din aminitiri un cuib de rânduri
şi-ai aşezat în inima mea doar regăsirea –
din dor cu dor mi-ai pus pe buze doar iubirea.

Acum şopteşte-mi la ureche că sunt ,,acasă’’,
când lacrimile dor ţi-am fost mireasă,
aripi de zefir mi-au desenat pe cer culoare…
curcubee ce cântă doruri şi dulcea visare.

NELINIŞTEA NEBUNĂ

Când eşti singur în noapte pierdut într-o lume nebună,
Când zilele trec singuratice şi-ncep să apună,
Când nepăsarea oamenilor doare şi nu mai sunt raze de soare
Te pierzi în nisipul jilav ce curge murmurând doar…o întrebare.

Câţi oameni au inimi curate?…Vorbiţi-mi voi clopote!…
Sunaţi, aduce-ţi cântul ridicat pe buze de ropote –
Şi acum vreau să-mi alungaţi neliniştea nebună
Din trupul ce frământă… dospind noi nori de furtună.

PATRIA

E Patria podoabă, coroană princiară
Ce-nnobilează răzăşeasca-mi viţă,
Ea sevă-mi dă de pom pătruns de primăvară
Căci gata-mi e de rod întreaga mea fiinţă.

Mi-i Patria un sipet plin de zestre –
Ştergarele împodobite cu poieni de rai,
Un lăicer ţesut de două mâini măiastre
Şi şoapta dinspre Cer, cu blândul mamei grai.

E Patria îndemnul tatei dinspre astre,
Să-i îngrijesc izvorul cel săpat de el,
Ca apa, susurând, s-ajungă-n valurile-albastre
Şi, de acolo, aburii de Patrie – la Cer.

E Patria podoabă, coroană princiară
Ce-nnobilează răzăşeasca-mi viţă,
Ea sevă-mi dă de pom pătruns de primăvară
Căci gata-mi e de rod întreaga mea fiinţă.

LIMBA ROMÂNĂ

Limba Română e glasul mamei
la capăt de leagăn –
eu fiind pruncul cel de demult.
*
Limba Română e porunca tatei –
la primii mei paşi –
de-a întâmpina omenia rostind „bună ziua!”.
*
Limba Română-i incantaţia din Liturghia
la care mi s-a rostit prima oară
numele de botez – Gheorghe.
*
Limba Română-i ecoul adâncului
în care-mi rostesc strămoşii
şoapte testamentare.
*
Limba Română-i graiul vorbit –
de-a valma cu oamenii –
chiar şi de Sfânta Creaţie.
La noi, de la Geneză,
vântul adie ori vijeleşte,
izvorul răcoarea-şi şopoteşte,
albina mierea-şi urzeşte,
privighetoarea trilu-şi măiestreşte –
în Limba Română.
*
O, Doamne,
abia acum aflu
că Tu eşti – chiar Tu! –
Autorul ABECEDARULUI
Limbii Române!

NEGOCIERE CU CLIPA

Clipă ce îmi porţi numele,
nu muri încă!
Mai zăboveşte o clipă,
picătură de timp!
E încă în pripă…
*
De ce-i faci tu, Clipă,
hatârul Veşniciei?!
Nu vezi că nemurirea ei
e clădită pe cadavre,
pe clipe uitate!?
Dă-mi, Clipă, dreptate…
*
Hai, lasă-te mituită,
Clipă cinstită,
şi primeşte-mi
rugămintea smintită!…
*
Clipă ce îmi porţi numele,
încă nu muri –
Că-n moartea-mi,
Tu moartă vei fi!
Ce-i pasă Veşniciei
de-o clipă, de-o zi,
sau chiar şi de două?!
Ce-i pasă mării
de bobul de rouă?!
*
Hai, Clipă ce-mi porţi numele,
încă nu muri,
amână asta pentru altă zi!…
Încă nu-mi fi, Clipă, călău,
Ca şi cum n-ai şti
Că mori şi tu
Odată cu numele meu!
*
Pe mâine, Clipă,
când…te voi ruga din nou
să nu ne zidim, încă,
în al Veşniciei soclu –
să ne amânăm, Clipă,
o clipă sorocul.

MAICA SUFLETELOR NOASTRE

În trup, o maică-avem de fiecare,
Da-n Duh avem cu toţii sus, la astre,
O Adoptivă Maică Mare –
E Maica sufletelor noastre…

Pe toţi ne ţine Maica în frăţie,
Ne mângâie-n tristeţea omenească
Şi deznadejdii noastre-i dă tărie
Durerea Ei din viaţa pământească.

Acolo sus la Ceruri Maica Sfântă
Ne pregăteşte leagăn de alint
Şi trecerea va fi mai blândă
Având-O sol la Fiul Ei Iubit.

Noi laudă-Ţi trimitem înspre astre
Şi rugăciuni adânci de întărire,
Maicuţă Sfântă-a sufletelor noastre,
Speranţa noastră-n nemurire.

TOAMNĂ

E tristă Toamna în grădină,
Căci vântu-i smulge voalul, i-l deşiră,
Că roada ei dospită e-n cămară –
Şi iarna o va prinde goală.
*
Şi totuşi norocoasă-i firea vegetală
C-aproape moare, dar renaşte iară…
Că iarna nu-i va frânge viaţa
Şi-o va împodobi din nou verdeaţa…
*
Ce-ar fi să fie-aşa cu omul –
Să amorţească-n toamna lui, ca pomul,
Şi să-nflorească iar în primavară…
Şi iaraşi să mai aibă-o…vară.
*
Iar când o toamnă va-mplini
Sorocul omului pătruns de vegetal,
Să fie asta-ntocmai cum ar fi
Că a plecat din viaţă un…stejar.

NU MĂ-NCUMET

Nu mă-ncumet să m-avânt
Dincolo de neştiut;
Tind doar până unde gândul
Află visului intrândul.
*
Nu mă-ncumet să m-avânt
Dincolo de nevăzut;
Îndrăznesc doar până unde
Soarele sub deal s-ascunde.
*
Nu mă-ncumet să m-avânt
Nici când am în pânze vânt,
Căci mă depărtez de mal
Numai cât mă duce-un val.
*
Nu mă-ncumet nici când harul
Cere doar să-ntind paharul,
Căci şi azi, precum şi ieri,
Doar râvnesc la primăveri –
*
Şi-anotompurile mele
Au fost doar un joc de iele,
Amăgiri cu chip de zâne
Ce-au tot ars în rug cu mine.

Aa

A ajuns Andrei acasă
şi s-a aşezat la masă,
acum pixul va lua
şi frumos va scrie a
în arici, în albinuţa,
și în numele Anuţa-
asta este sora sa,
ea tot ştie-a scrie A.

Ăă

ă e foarte necesară
la final, când scriu afară
şi la mijloc de cuvânt:
pălării, flăcăi, pământ…

Doar cu ă la început
vreun cuvânt n-am cunoscut.

Ââ

Cânt, român, cântar, zâmbim…
â din a noi folosim
doar în miez de rădăcină,
doi de î(â) e în îngână.

La-nceput şi în final
î din i, nu e banal,
î din i şi â din a
ambii au menirea sa.

Vezi, să-i potriveşti precis,
Nu ai teamă de prefix:
reîntors, neîntinat…
mânios, nedescântat…

Bb

Bobocel balonul bate
bombardându-l pe Ipate.
Bobocel de-acuma ştie
B de mână cum se scrie
şi-l învaţă pe Ipate:
- B e în balon şi-n bate,
doi de B în Bobocel,
în Ipate nu-s de fel.

Cc

Cic-ciric fărâme cere,
vrăbiuţa în tăcere
le culege grijulie,
cine le aduce ştie.

Este micul Ciuboţel,
(încă nu ştiaţi de el?),
cică, ştie să citească,
cum pe c să-l folosească
în căpriță, câine, cută,
ceas, cercei, ciupercă, ciută…
Dar voi ştiţi acest secret?
Nu zici ce de-i scris caiet.

Dd

Doarme Doru după dâmb,
în vis duce un druc strâmb,
poartă vrea din el să facă
şi s-o pună pe toloacă,
dar din somn s-a deşteptat-
“unde-i drucul?” s-a-ntrebat…

Vă mai spun, că Doru ştie-
numele-i cu D se scrie-
multe sunt cu D cuvine:
dor, delfin, duminici, dinte…

Ee

Eugen e eminent,
e la lecţie atent,
el, în numele lui, ştie
e de două ori se scrie,
în echer, în elefant
şi nici unul în savant.

Şi-n Elena doi de E,
ştiţi Elena cine e?
E frumoasa din poveste,
dar şi-a lui mămică este.

Ff

E un Făt-Frumos Fănel,
face tumbe fel de fel-
la dejun el lapte bea,
la prânz - lapte cu fidea.
Laptele iubeşte el
de aceea-i frumuşel.

Lui Fănel încă-i mai place
cu cuvântul să se joace:
fluturi, frunză, farfurie…
cu F-ncepe să se scrie.

Gg

Gheorghe-i un ghiduş glumeţ,
game cântă îndrăzneţ,
de năzbâtii este gata
cu-al său frate şi cu tata.

Îi zic: “Hai şi ne-om juca,
gâşte-gâşte, ga-ga-ga!”
Gheorghe fuge să le prindă,
ele se ascund în tindă…
Mic e Gheorghe, însă ştie
al său nume cum se scrie,
G de mână mult îi place-
două coarne mari el face.

Hh

Lasă Horia hârleţul-
gata, s-a lăsat îngheţul,
va lua curând lopata,
vine iarna-dezmăţata.
Horia habar nu are,
harnic e şi e în stare
viscolul să huiduiască
lângă poartă să-l oprească…

Însă, Horia mai ştie
ce cuvânt cu H se scrie:
har, halva, hipopotam,
haz, havuz, hârtie, ham…

Ii

Ionică intră-n apă.
i-i-i-i-i! un chiuit îi scapă-
primăvară-i, apa-i rece,
dar ieduţu-o să se-nece,
mic, nu ştie să înoate,
vrea să sară, dar nu poate.

Ionică îl ajută-
iată, iedul iarăşi zburdă.
Ionică bine ştie:
ied, Ion cu i se scrie.

Îî

Să găsim Î în cuvinte -
nu ne-ncearcă, nu ne minte,
la-nceput şi în final
stă, precum pe pedestal,
de auzi în mijloc î,
e de-acum astfel de â,
(â din a, dar nu-i scofală,
cred că nu-i mare greşeală)
Îngeraş, îndemn, înalt,
înălţat, îndurerat…

Jj

De-a mijatca Jan se joacă
cu băieţii pe toloacă,
dar nu-i place să mijească,
vrea pe dânsul să-l găsească.
Şi când toţi s-au adunat
singur nu s-a numărat:

- Un-doi, un-doi
am plecat la joc de joi,
doi-trei, doi-trei
amijeşte tu de vrei.

Jan şi-acum mai stă ascuns,
să-l găsească nu s-au dus.

Kk

K e-o literă străină,
dar nu poartă nici o vină,
de aceea încercăm
şi pe ea s-o învăţăm:
kiwi, karatist, kenaf,
kilometru, kimograf,
kami, kana, kinescop,
kievean, kinetoscop…

Ll

Leo lebede pictează,
lângă ele-un lup veghează,
surioara îl întreabă:
- Lupul lebăda nu papă?
Nu ai frică, ele-noată,
să le prindă n-o să poată…

Să găsim cu L cuvinte:
luntre, lumânare, linte,
lan, lăcustă, liliac,
licurici, lumină, lac…

Mm

Mihaiela-nvaţă-a scrie
şi pe Mura o îmbie:
- Uite-aici am scris eu “mama”,
să nu murdăreşti, ia seama,
mai scriu: munte, măr,mişcare,
mască, medic, monstru,mare…
Care este, ai văzut,
litera de la-nceput?

Nn

Fânul Nicuşor adună,
o să plouă, de-acum tună,
nu trecu nici un minut
ploaia a şi început.
Nicu ud până la piele,
stropii a lăsat să-l spele
şi sărind într-un picior,
caută cuvinte: nor,
negru, noapte, nasturi, nu…
Să continui acum tu!

Oo

E Onache supărat-
o oiţă i-a scăpat
din ocol, s-a dus să zburde,
be-e-e! Onache o aude,
paşte pe ogor cuminte,
el se joacă în cuvinte:
ou, omidă, ochi, ochios,
oleandră, oră, os…

Pp

Pavel prinde peşti la baltă,
pluta lin pe apă saltă:
- Poate-i ştiucă sau caras!
Unghiţa în sus a tras,
şi rămâne fără plută,
s-a prins de o gheată ruptă.

Iar cuvinte “prindem” noi
ce încep cu P: plec, ploi,
plapumă, pistol, papară,
parașută, plasă, pară…
Şi cu P-n final: scop, rup,
cap, dulap, chip, întrerup…

Qq

Q e foarte complicată-
literă împrumutată,
ea pe pagini de “chimie”
şi de “fizică”-o să fie,
când un pic vei fi mai mare,
în clasele superioare.

Rr

Râde Radu de Rodica,
i-a pus piedică surcica,
fata s-a rostogolit,
pe Răduţ l-a-nveselit.

Tot râzând, n-a observat
că şi el s-a-mpiedicat,
acum nimeni nu mai râde,
doar surcica le surâde:
- Fără rost vă supăraţi,
vrăbii nu mai număraţi.

Cu R ce cuvinte ştiţi?
Nu doriţi să le numiţi?
Rană, rupe, rar, coral,
rac, român, recrut,rural…

Ss

La scăldat Sorin s-a dus,
soarele străluce sus,
stropi de-argint prin aer saltă:
- O-o-oh, ce bine e la baltă!

Arşiţa o răcoreşte
şi Sorin cu drag citeşte:
Surioara sare sus,
Sanda sare-n sup-a pus.

Şş

Astăzi şapte ştrengărei
în costum de şoricei
au sosit la carnival.
Mai erau aici, la bal
patru şoimi, doi peşti mascaţi
şi-o duzină de piraţi.
Colo, uite, o puştoaică
dichisită ca şerpoaică.

Alfabetul toți îl ştiu
şi cu Ş cuvinte scriu:
şase, şură, şef, şosete,
şal, şopârlă, şoim, şarete…

Tt

Toderică toba bate,
se aude hăt, departe,
suflă Tinu în trompetă,
iar Titel în clarinetă,
tropăind tot din picioare-
uite ce orchestră mare!
Numai Toma ia aminte,
cu T caută cuvinte:
tavă, tanc, topor, trăsneşte,
talie, tractor, tiveşte…

Ţţ

Ţică pune-n lanţ căţelul
c-a gonit din ţarc viţelul,
Cuţu-i trist că-i pedepsit,
mu-u-u! din ţarc s-a auzit.
Viţeluşul s-a întors,
pe căţel din lanţ l-au scos.

Ţică temele-şi învaţă,
scrie:ţine, ţară, ţaţă,
ţinte, ţol, ţugui,ţăran,
ţeastă, ţap, ţânţar,ţigan…

Uu

Ulea usturoiul udă,
cald e, fruntea îi asudă,
nu mai plouă, de o lună
nourii nu se adună.

Soarele de sus se uită,
straturile el sărută
cu înfierbântate buze,
sorbind vlaga de pe frunze.

Ulea din furtun stropeşte
şi cuvinte noi găseşte:
urs, umbrelă, ulcioraş,
umed, umbră, uriaş…

Vv

Vlad, Vichentii, Valentina
îngrijesc cu drag grădina-
sapă, pomii văruiesc,
vara florile prăşesc,
toamna frunzele adună,
iar când clopoţelul sună
intră-n clasă şi citesc,
azi în carte V găsesc:
vulpe, varză, vânător,
veveriță, vrăjitor…

Ww

W fusese o străină,
azi acasă-i şi-n română,
sunet more-i al ei nume-
aşa-i cunoscută-n lume.
Împreună s-o citim,
în cuvinte s-o găsim,
watt,wigwam ,wow,wattormetru
web, wolfram, witz,webermetru…

Xx

Xenia cu xilofonul,
Alexei cu saxofonul
cântă piese muzicale
cu interpretări vocale.

Iar Roxana pixul scoate
şi tot copie din carte
exerciţii şi probleme
să răspundă mâini la teme.

Noi îl căutăm pe x:
lexic, toxic, luxuri, fix,
exerciţiu, a tixi,
taximetrist, a îmbâxi…

Yy

Y - auzim “i grec”,
cred că vrea să înţeleg
că din Grecia-i venit
şi la noi s-a oploşit.

Stă-n cuvintele străine
ce la noi primite-s bine,
limba să ne-mbogăţească.
Cine vrea să le găsească?
Yoga,ytriu, yement,yală,
yorc, yen, yard,yuan, yucca…

Zz

Zina zidul zugrăveşte,
Zoia zeamă pregăteşte,
mătură Zorin zăpada
să elibereze strada,
căci aşteaptă azi să vie
pe Zânel în ospeţie.

Vor zburda, se vor juca
şi apoi vor învăţa-
Z vor scrie, vor citi:
zale, zornăieşte, zi,
zare, zâmbet, zodii, zice,
ziarist, zid, zimbru, zece…

Vocabular
kami - . (la japonezi) Nume generic dat spiritelor, forţelor şi fenomenelor supranaturale.
kana - Semn silabic în scrierea japoneză
karatist - (sport) Persoană care face karate; karateka. pl. -işti. /karate + -ist.
KENÁF - Plantă din estul Indiei, bogată în fibre. (cf. engl. kenaf)
kilometru - . Unitate de măsură pentru lungime, egală cu 1000 de metri (km).
kimograf Aparat folosit pentru înregistrarea grafică a mişcărilor unor organe interne (stomac, intestin etc). 2 Aparat pentru înregistrarea sunetelor vorbirii.
kinetoscop - Aparat cu ajutorul căruia se poate reconstitui o mişcare, privind printr-o lupă imagini fotografice care se succed repede.
kiwi - Pasăre acarinată din Noua Zeelandă şi Australia, pe cale de dispariţie, înaltă de cea 30 cm, cu ciocul lung şi ascuţit, uşor curbat, care nu poate zbura
watt - (fiz.) Unitate de măsură a puterii electromagnetice, egală cu puterea care corespunde schimbului de energie sau lucrului mecanic de un joule într-o secundă (W). scris şi wat.
wattormetru - (electr.) Contor pentru măsurarea în waţi-oră a energiei electromagnetice care trece printr-un circuit.
web - . (inform.) Sistem hipermedia care permite accesul la internet.
webermetru - (tehn.) Instrument pentru măsurarea variaţiei fluxului magnetic.
wigwam - 1 Cort de piele, colibă a indienilor din America de Nord. 2 Sat alcătuit din astfel de locuinţe.
witz - Capacitate a fanteziei de a face asociaţii ciudate între elementele cele mai disparate, mai eterogene sau de a disocia elemente care nu pot exista disparat. Joc al imaginaţiei.
wolfram - (chim.) Element chimic, metal tranziţional extrem de refractar şi deosebit de rezistent la atacul acizilor, care se prezintă sub formă de pulbere de culoare cenuşie-neagră
wow - interj. Exclamaţie care exprimă mirarea, surprinderea, admiraţia.
yală - încuietoare a unei uşi, a unui sertar etc. fabricată dintr-un aliaj special de alamă, cupru etc, în mecanismul căreia este montat un zăvor (semi)automat; broască de siguranţă.
yard - . (metr.) Unitate englezească de măsură pentru lungime, egală cu 0,914398 m(yd). pl. yarzi.
yen (fin.) Unitatea monetară principală a Japoniei. pl. yeni.
yeoman - (în Anglia) 1 (în Ev.Mediu timpuriu) Nobil de rang inferior la curtea regală engleză. 2 (în trecut) Ţăran care deţinea în proprietate pămîntul pe care îl lucra singur
yoga - 1 (filos.) Şcoală filosofică indiană cu o tradiţie deosebit de veche, evoluată dintr-un sistem filosofic brahmanic, ce urmăreşte adîncrrea cunoaşterii eului în scopul eliberării
york - Nume dat unei rase de porci de culoare albă, cu pielea roşie şi cu părul rar, cu urechi mari, creată în Anglia; porc care face parte din această rasă.
ytriu - . (chim.) Element chimic, metal tranziţional, cu proprietăţi asemănătoare lantanidelor, care cristalizează în sistemul hexagonal şi se găseşte în natură sub formă de combinaţii
yuan - subst. (fin.) Unitatea monetară a Chinei..
yucca (bot.) Plantă lemnoasă monocotiledonată din familia liliaceelor, cu tulpina scurtă, ramificată, cu frunzele lungi grupate în smocuri, cu florile mari, albe sau roz.

DEPORTAŢII

Nu au ştiut ai mei niciodată
în tristeţile lor puzderie
că vatra noastră curată
poate fi o altă Siberie

şi că vreodată pe Bărăganul
pe care ning salcâmi înfloriţi
neaşteptat va veni anul
cu amurgenii surghiuniţi.

Le-or fi supărat pe Rusalii
de vreme ce chiar la hramul lor
în Banat s-au spart mii de vitralii
de-au rămas templele fără decor.

Satele au rămas fără dig.
Ei nu şi-au luat în vagoane nici câinii.
Tu, Doamne, ai dat prea mult frig
în chiar Câmpia Caldă a Pâinii!

Vouă, celor pieriţi în ţărâna noastră
şi celor care vii aţi plecat,
nu v-a mai ars de zarea albastră
care în cicori s-a revărsat.

Iertare, dar n-au ştiut niciodată
ai mei în tristeţile lor puzderie
că şi vatra noastră curată
poate fi o altă Siberie!

ARBORE DE ROMÂNIA

Într-o dimineaţă cu subţire ceaţă,
M-am trezit şi m-am spălat pe faţă,
Şi-n oglinda lacului, când m-am privit,
Ce să vezi? Eram împodobit
Ca un pom în floare, şi-n loc de picioare
Aveam o tulpină luminoasă tare,
Cum are mesteacănul curat,
Şi aveam coroană ca de împărat,
Crengi în loc de mâini unduiau în vânt,
Tălpile mi-ncremeniseră-n pământ,
Plin eram de frunze proaspete în zori
Şi în loc de ochi aveam cicori…

Da, mă ţintuiră Soarele şi Luna
În pământul ţării pentru totdeauna.

FEREŞTE-NE, DOAMNE, DE SECETĂ!

Creasta Nopţii s-a pleoştit de zăduf.
Luna presară pe trestii puf.
O nagodă latră prelung prin stuf.
Seceta întrece orice năduf.

Însăşi Nădejdea fierbe în pârjol.
Mai are oare Noaptea vreun rol?
Dar Ziua mai are ea vreo menire
în cumplita ei izvrătire?

Geaba au mai ieşit cu moaştele sfântului
peste largi crăpăturile pământului;
în cimitir pe rând au luat foc
cruci de lemn şi de putred soroc.

De atâta pedeapsă câmpia tace,
Soarele o taie şi pielea-i desface.
Scheletul de hârburi n-o să-i mai scape.
Dar cine şi unde să o îngroape?

SECERIŞ

Combina-secerătoare
A tăiat o fată mare.
I-auzi tu, i-auzi tu, puştoaico!

Plângeţi-o, mamă şi tată,
C-aveaţi şi voi doar o fată!
I-auzi tu, i-auzi tu, puştoaico!

Plângeţi voi, secerători,
Plângeţi, fete şi feciori!
I-auzi tu, i-auzi tu, puştoaico!

Lui Gheorghiţă, la oştire,
Nimenea nu-i da de ştire.
I-auzi tu, i-auzi tu, puştoaico!

Of, dar şi când a aflat,
El în gardă s-a-mpuşcat.
I-auzi tu, i-auzi tu, puştoaico!

LA DIONYSUS

Arhanghel al malinconiei
Ce zâmbetul nu-şi stăpâneşte,
Născut din lutul României,
Măria Ta, spre noi priveşte!

Stăpâne din olat de stele,
Cu plete viforând lumină,
Ascultă păsurile mele
Şi de tristeţe mă alină!

Tu, domn al cetelor de îngeri,
Cu ochi de foc şi braţ de piatră,
Eu rogu-te acum să sângeri
Trei picături la noi în vatră.

Că sângele divin de pică
În cruda secetă din ţară
Pe cei ce suferă-i ridică
Iar pe scârbavnici îi coboară.

Arhanghel al malinconiei,
În vin divin prefă-ne-amarul,
Sfărâmă cupele mâniei
Şi dă-ne nouă azi nectarul!

Tu, fiu împărătesc, tu, Dacul,
Măria Ta, spre noi priveşte,
Binecuvântă-ne atacul
Şi dă semnalul româneşte!

Şi-a ta poruncă să ne poarte
Ori spre izbândă ori spre moarte!

BOTEJUNE DE VARĂ

Soarele chiar şi în murgul serii
Îngraşă ogorul şi mana.
Luna îi zădăreşte pe lunatici.
Mă lepăd de satana.

Maci fragili picotesc în răzor.
Unui nor îi străluce coroana.
Mă îmbăt de mirosnele florilor.
Mă lepăd de satana.

Câmpul plesnind de sănătate
Ne întocmeşte hrana.
Apa în izvoare se pritoceşte.
Mă lepăd de satana.

Mă botez în sudoarea pământului.
Pe luncă zorilor le dă geana.
Moartea pândeşte eroii.
Mă lepăd de satana.

ULTIMA VAMĂ

Eu nu am ţinut neapărat
Să scriu poezii paroxistice
Şi nici n-am gândit că, în plus,
Mai sunt şi din cale-afară de mistice.

Dar, de aceea, mutanţii ce au
Pâinea şi cuţitul în mână
M-au înfruntat şi m-au surghiunit
Din cultura română.

Ce-i drept, cândva am găsit
O pană de înger picată-n cărare,
Şi, înmuind-o de-a dreptu-n azur,
Am scris poezii de mirare.

Mare pagubă de n-oi rămâne
În manuale şcolare înscris!
Nu-mi pasă. Voi scrie semeţ,
Căci mă învredniceşte un vis:

Se face că ajung la ultima vamă
Şi aud spre străjeri al Cerului grai:
-Băiatul acesta e mistic.
Lăsaţi-l să intre în Rai!

AŞA O FI FOST

Nani-nani, mă legăna mama,
Lin mai lin răsărea Luna pe dâmb.
Noapte. Îngerii schimbau straja.
Tata venise cu caii din câmp.

O vecină învelea prescurile calde,
Să le împartă în biserică mâine.
Peste toată copilăria mea
Plutesc rugăciuni şi aburi de pâine.

Desigur, se copseseră merele
În crengi bogate şi mai ştiu
Că din când în când câinii lătrau
La Lună, la stele, la om viu.

Pesemne, pisica făcută ghem
Torcea sub leagănul meu de brad,
Vegheat de candele, de parcă
Dormea în el un fiu de împărat.

Naşii mei veniseră cu daruri,
Şi tata va fi adus o bardacă
Plină de vin şi-i va fi cinstit,
Apoi vor fi pus la cale vreo clacă.

Pâine şi sare, mir şi argint
Au podobit cinstita masă.
Venise şi moaşa să le poftească
Pe Ursitoare la o cină aleasă.

Cine le vedea? Cine le-auzea
De vor fi menit drept sau strâmb?
Îngerii patrulau pe potecile cerului,
Lin răsărise Luna pe dâmb.

RADU SÂNGER

Nu-n hrisoave, ci-n legende mi-am aflat străbun de slavă,
Care-mpărăţea câmpia fără niciun bob zăbavă.
Era cruce de voinic şi-o fi avut ochi de înger,
De-l iubeau mândrele toate pe haiducul Radu Sânger.

Mi-l închipui noaptea-n codru cu hangerul plin de sânge,
Pe când Luna sub bărbie o basma-nflorată-şi strânge,
Iar pe nori, într-o trăsură trasă de năvalnici cai,
Chiar Valahia grăbeşte cu o jalbă către Rai –

Că-ndrăcitu-s-au turcimea, Fanarul şi Sfetagora
Şi prea des strigoii, noaptea, la răspântii încing hora,
Ci să-i ierte Milostiva, Neprihănita Mărie,
Pe Românii ce ales-au să petreacă-n haiducie.

Radule, poate în ceruri ţi-o fi stepena de înger.
De la tine am mândria, Radule, Radule Sânger;
Că-n mirază-nchipuită eu mă văd moştenitorul
Care-nfruntă cu haiducii potera şi-asupritorul.

Că şi eu, tot din pruncie, Libertăţii îi duc dorul.

ANII

Se trec anii,
bat din palme,
când le vine sărbătoarea-
ziua lor de bucurie-
sună scurt-aniversarea.
Stau la rând,
Cu florile în braţe
Şi cu vorbele alese-
Se trec anii,
Nu-i mai numeri-
Viaţa printre ei se ţese.
Pe la tâmple
Când se-adună
Şi se-agaţă de un fir-
Îndrăzneşti
mai spre oglindă
Să arăţi un trandafir..

Se trec anii,
Vine ziua
Când şi dealul s-a mărit-
Încearcă şi povârnişul-
Cât de mult ai de iubit!

CA O LEBĂDĂ PE APE

Ca o lebădă pe ape
Liniştită tu stăteai-
Aduna-i petale-n palme
Rând pe rând le sărutai.

Nu ştiai, să plângi, să urli
Ori în tine să cobori-
Pe de-asupra ta, iubirea
Înfrunta şi nişte nori.

Cufunda-i tulpine-n ape
Să răsară din nou flori,
Dar singurătatea tristă
Ţi-aducea doar nişte zori.

Căuta-i şi printre valuri
Un răvaş să mai găseşti-
Şi doar visele frumoase
Te-ajutau să nu greşeşti…

CÂND VĂ ESTE TRIST

Când vă este trist
Aprindeţi o lumânare—
Prea poate, acolo sus,
Cineva, aşteaptă o floare…
Poate, cineva aşteapt-o lumină
Acolo sus, printre nori–
Dacă vă cuprinde tristeţea –
Sărutaţi măcar nişte flori…
Dacă vă prinde tristeţea
şi gândurile vă doboară—
încercaţi să cuprindeţi soarele,
căutaţi în voi o comoară…
Lumea e mare, noi suntem mici
Tot rătăciţi printre vicii —
Lumea, suntem chiar noi
Printre pofte şI capricii

Când vă este trist-
Sărutaţi pământul !

NESFÂRŞITUL

Verdele ierbilor ne-nconjura
tăcut, încercam să-l cuprind,
Măcar cu privirea,
Ochii prea mici lăcrămau,
Iar noi încercam iubirea.
Câmpia ne ţinea pe loc,
parcă la mijlocul ei
ori într-o visare—
ne pierdeam pe şesul tăcut—
ni se părea că e marea.
Eram numai noi
Şi-un fluturaş
Ne tot câuta privirea,
Ce ştia el despre sărut,
Ce ştia el, de-i iubirea.
Căutam o barcă
Să ieşim în larg,
Pânzele se vedeau în zare,
Dar verdele, prea mult la mijloc,
Ne ţinea tot în visare…

IUBIM MOLDOVA,
IUBIM NEAMUL

Iubim Moldova, măi Dondoane,
Cu “bună ziua” în română-
Nu ne mai pune macaroane
Că nu suntem chiar de la stână.
Om fi noi creţi ori… turmă poate
Pentru-un Dondon ori un Voron,
Dar nu gândi că ai dreptate
Când ţii valiza pe peron.
Te-or duce căile ferate
Pe la “lucoarea” ce-a cu bani-
Noi, tot aici, vom sta pe veacuri
Şi nu vom crede în golani…

CÂNTEC DE IUBIRE

Odată ai spus că iubirea nu moare,
dar ascunsă-ntr-o floare neofilită,
cu rătăciri prin taine nepieritoare,
rămâne cu singurătate acoperită.

Durerea iubirii naşte numai moartea,
aducând zilele pe paginile de nori,
cu dorul portativului plecat noaptea,
dintr-o simfonie mută golită de comori.

Se ţin iubirile pe-o insulă pustie,
fără acorduri pe marginile de vis,
puse-n vârtejurile pe care le ştie,
doar un nebun părăsit în paradis.
……………………………………………………
Tu rămâi oglinda mea acum în toamnă,
pe spectrul unui vis cândva întrezărit,
în păienjenişul care mai înseamnă
doar adierea pentru care ne-am iubit.

UN NEÎNŢELES

Astăzi bradul nădejdilor sale
nu-i mai aduce nimic în rădăcini,
vede viaţa un somn cu halucinaţii
lângă o imponderabilă tăcere.

Are răsunetul unei viori pe zâmbet,
dar melancolia nu are sindicat
şi îi face din lacrimă o odaie rece,
lăsând în ecou şoaptele florilor.

Nu vrea oglinzi care arată minciuni,
crede că el cade, dar nu ca fructele,
fructele cad doar după ce s-au copt,
insă în idile i s-au pus somnifere.

Spune plictisit de vedenii şi de praf,
că iubirea nu aduce paşii în uitare,
admiră făuritorii de viitor oprit,
el nu râde dar le înţelege surâsul

ŞI AI PLECAT

Tot ce e simplu nu înţelegi
nu crezi că stelele sunt triste
şi rândunelele vesele
sunt fereastra primăverii
şi ai plecat
nu se poate nega eternitatea
gândim mereu aproape
cu vise spre infinit
şi când sufletul nu vrea trupul
sigur vom pleca
nu crezi clipa aruncată în tăcere
dar dacă alegi umbra eşti vinovat
nu înţelegeai ce spune cucul
te credeai pe o cărare străină
şi ai plecat
am spus inundă şoaptele norilor
cu îmbrăţişarea unui poem
în nimic adu măcar o rugăciune
şi ai fost sigur că nu te-am înţeles
şi ai plecat.

TĂCEREA

Petalele colorate
sub învăluirea norilor
inundă şoaptele cerului
cu îmbrăţişarea unui poem
şi aduc tăcerea.
Căutătorii de izvoare
în anii număraţi evită
rătăcirile printre sfaturi
însă vor în orizont copaci
şi aduc tăcerea.
Zumzetul de primăvară
devine mut sub fulgii de nea
pleoapele ne feresc de tristeţe
parcă dorm cu propoziţii bâlbâite
şi aduc tăcerea.
Stropii de ploaie vin
plini de nimicuri înoptate
unii vor numai munca brazdei
nepăsătorii nu vor brazda muncii
şi aduc tăcerea.

CĂILE ILUZIILOR

Harta serii e invadată de ore
dar nişte amatori îmi respiră timpul
ca să mă aducă pe o trambulină
atestată pentru săritori în moarte,

ceasurile însă s-au oprit incredibil
secundele făcând o grevă de probă
amurgul nu ştia dacă poate pleca
şi-o plăcintă era cină sau mic dejun,

de frică am căutat îmbrăţişarea
dar iubirile aveau ceasuri diferite
iar oglinzile erau nedesluşite
şi m-am destrămat când a murit frica,

în coastele câmpului şi ale timpului
soarele rupe orizonturi şi ceasuri
nu mai înţeleg nimic pe lumea asta
dar vine lângă pat cafeaua cu nevasta.

LA ARME!
(fragment)

Mihai Eminescu

Auzi?… Departe strigă slabii
Şi asupriţii către noi:
E glasul blândei Basarabii,
Ajunsă’n ziua de apoi –
Şi sora noastră cea mezină,
Gemând sub cnutul de Calmuc,
Legată-n lanţuri e-a ei mână,
De ştreang târâtă ei o duc.
Murit-a?… Poate numai doarme
Şi-aşteaptă moartea de la câni?
La arme!
La arme, dar, Români!…

[LA NISTRU...]
(Din manuscrise)

Mihai Eminescu

Şi departe se’ntind şesuri,
Ce cu ochii nu le măsuri,
Unde râul cela sfânt
Parcă iese din pământ;
Colo’n zarea depărtată
Nistrul mare i s’arată
Dinspre ţările tătare
Şi departe curge’n mare.
La liman ca şi o salbă
Se’nşiră Cetatea Albă.
Iar în liniştea de vânt
Trec departe de pământ
Cu-a lor pânze atârnate
Mii corăbii încărcate.
Şi privind spre miază zi
Dunărea el o zări
Întruna spre mare’ntoarsă
Şi spre şapte guri se varsă.
De la Nistru pân’la ea
Ţara mândră se’ntindea.
Vede codrii cum coboară
Deal la deal, ţară cu ţară
Resfirându-se pe şes,
Unde râurile ies –
Şi pe vârfuri de păduri,
Mânăstiri şi’ntărituri.
Vede târguri, vaduri, sate
Pe câmpie presărate.
Vede mândrele cetăţi
Stăpânind pustietăţi,
Vede turmele de oi
Cu ciobanii dinapoi,
Cu fluiere şi cimpoi.
Iară hergheliile
Petreceau câmpiile
Şi de-alungul râurilor
S’aşterneau pustiurilor.

[DESPRE BASARABIA]

Mihai Eminescu

Nu e destul că oameni de-origine barbară
Moşia’n jumătate nemernic ţi-o furară,
Că între Prut şi Nistru pe-olatele bătrâne
Domnesc pe neam şi ţară calmuci cu cap de câne,
A căror mutră slută ş’adânc dobitocească
N’o’ntrece decât doară inima lor cânească?
Nu e destul c’acolo în neagră ’ntunecime
Copiii-şi blestăm soarta neascultaţi de nime,
Că cnutul îi zdrobeşte – şi roiuri de sălbatici
Trăind sardanapalic, beţivi şi muieratici,
Să stingă-orice lumină, să smulgă limbi din gât,
Când unul româneşte o vorbă a’ndrăsnit.

TABLOU BASARABEAN DIN EV MODERN

Traian Vasilcau

Peisaj abrupt de tot, cum nu se poate,
Mi-i dat să văd ca-n vremuri antichriste:
Femei cu bîte-n mîini, ce-s poliţiste,
În negru strai şi arme negre-n spate.

Le văd şi-ncremenesc pe loc de groază,
Le văd şi mă întreb în orice zi:
“Cum vor mai naşte prunci, ce-n van visează
O mamă în civil, prin iasomii?”

Femei cu bîte-n mîini, cu arma plină
De gloanţe, numai gata de ochit,
Mă fac să mor în ţara asasină,
Prin care liliacul a-nflorit.

PRAZNIC

Vor înflori iar ghioceii, brânduşele şi toporaşii.
Spre România primăvara desigur îşi îndreaptă paşii,
căci am văzut mocnind zăpada şi-am auzit în depărtări
ţipând pe drumul către ţară pribege stoluri de cocori.

Numai din sufletele noastre să plece iarna nu se-ndură;
un frig siberian ne-opreşte să ne mai luăm după natură,
şi chiar când Soarele dă iama cu vâlvătaie din senin
în sufletele noastre ninge şi suflă crivăţul hain.

Românii nu mai ştiu să râdă ca Dacii de odinioară,
să tragă cu săgeţi în norii ce-ntunecă frumoasa ţară,
şi în vârtejuri de ninsoare nici nu mai văd cine-s duşmanii,
nici nu mai murmură „O, Helis, o, Helis, almus aba Tani!”

Dar Zeii noştri nu ne uită, şi-au hotărât un ceas năprasnic.
Compatrioţi, venit-a vremea să facem pregătiri de praznic.
Pe culmi de munţi ard focuri sacre, din corn Zalmoxis cheamă duhuri,
în ciuda iernii crapă gheaţa şi crengile-s pline de muguri;

Şi, aducându-ne aminte de vremile de vitejie,
să punem iar săgeţi în arcuri şi să ochim înspre stihie,
să ne răsară flori în suflet chiar când afară-i ger năprasnic!
Compatrioţi, venit-a vremea să facem pregătiri de praznic!

SCRISOAREA SOLDAŢILOR STOICA ŞI GHEORGHE
CĂTRE RAFIRA ŞI NICOLAE ANGHEL LAZĂR DIN COPUZU

De sub ţărână, mamă-ndurerată,
Îţi scriem amândoi în astă seară.
În sânge-am înmuiat peniţa, tată,
Pecetluind şi dorul nostru-n ceară.

Mai stăm şi noi de vorbă uneori,
Căci au şi morţii ceasuri de-ntâlnire,
Şi ne-amintim cum am plecat în zori,
Cu haine primenite, la oştire.

Trecut-am Nistrul cu izbândă, însă
Cine ştia de-om mai veni în sat?
Cântând prin Rusia o doină ninsă,
Tot aşteptam semnalul de asalt…

Săndel o fi acum la casă nouă,
El, cel mai mic, nu prea-şi aduce-aminte.
Dar Anicuţa şi Florica – două
Surori frumoase, ne-or mai ţine minte?

Dumitru şi Ion s-or fi-nsurat
Şi noi te pomeneşti c-avem nepoţi.
Binecuvântă-i, Doamne lăudat,
Şi dă-le drag de viaţă Tu la toţi!

Măicuţă, tu mai ai broboada-albastră?
Noi nu prea ştim ce mai e-n sat la noi.
Dar Basarabia acum e-a noastră?
Căci pentru ea pornit-am la război.

Tăicuţule, măcar s-a făcut pace?
Cu Stalin ce mai e? S-a potolit?
Că veştile nu prea ajung încoace…
Dar Antonescu-Ardealul a-ntregit?

Tu, mamă scumpă, nu fi-ngrijorată,
Că roua dimineţii ne-a scăldat
Şi ne-a fost giulgiu frunza scuturată
Şi-am adormit cu ochii către sat.

Noi sănătate vă dorim şi pace
Şi nu mai plângeţi pe-nserat întruna,
Că-n lacrimi morţilor nu prea le place
Orbitele să le ascundă Luna!

Nu ne mai plângeţi pe-nserat întruna!

SPRE CERNOBÎL

Raţa face mac,
Macul înfloreşte.
Raţa stă pe lac,
Popa prinde peşte.

Căpăstrul de peşte
Nu e prea cochet.
Frâul nu-i prieşte
Oricărui poet.

Dragostea de ţară
Fost-a doar o modă?
Pe pădurea rară
Plouă des cu sodă;

Iar spre Cernobîl
Plouă cu uraniu,
Şi corbul – fâl-fâl –
Zboară fără craniu.