Parisul chiar acum este ca un vernisaj de artă din iad

Grevă, gunoaie și despoți. Există o atmosferă tensionată în Franța, după ce Macron a impus reforma pensiilor.
Sinziana Ravini scrie dintr-un Paris unde oamenii visează să-l decapiteze pe
președinte.
Ca psihanalist la Paris, de câteva săptămâni am putut să observ situația politică
prin intermediul pacienților mei. Este un amestec de furie și neputință, care crește
în ritm cu reformele impuse de Macron. Un tânăr lucrător cultural fantazează să-l asasineze pe Emmanuel Macron, decapitându-l pe stradă. Și nu numai
președintele, ci și ministrul de interne Gerald Darmanin, Bernard Arnault, toți cei
care secătuiesc economia Franței prin evaziune fiscală și alte lucruri. „Ei sunt cei
care trebuie să plătească, nu oamenii. Și trebuie să le fie frică, cu adevărat, altfel
nu se va întâmpla nimic”, spune el. „A da foc magazinelor Dior nu este suficient”.
Îl întreb dacă el crede că cel mai bun răspuns la violență este violența, el promite
râzând că nu va acționa niciodată.
Alaltăieri, Parisul era în flăcări. Din nou. Reforma extrem de nepopulară a
pensiilor a lui Macron, care a ridicat vârsta de pensionare de la 62 la 64 de ani, a
fost adoptată în cele din urmă, în ciuda faptului că 73% dintre francezi se opun.
Macron a folosit legea 49.3 care îi dă puterea de a face tot ce vrea. Niciun
președinte francez nu a folosit această lege atât de des până acum. „Trăim într-o
dictatură!” strigă oamenii pe străzi. „La ce folosește sistemul juridic dacă Macron
calcă peste propriul popor, din nou și din nou?”, „Pe vremea lui Sarkozy
munceam mai mult pentru a câștiga mai mult. Acum vom munci până vom muri”,
scrie pe pancartă. Pe o altă pancartă scrie: „De ce să te pensionezi la 65 de ani,
când te poți pensiona la 69 de ani? Dacă oricum trebuie să ne f…, barim să
alegem în ce poziție”.
Aseară 217 persoane au fost arestate la Paris. Demonstrații, revolte și ciocniri
cu poliția au avut loc și la Marsilia, Dijon, Nantes, Caen, Rennes, Rouen, SaintEtienne, Grenoble, Bourges, Toulouse și Nisa. Liderii de opinie francezi se tem
de câteva săptămâni de un război civil. Alții cred că furia oamenilor va duce la o
nouă mișcare 68, una semnificativ mai violentă. Nu m-ar surprinde. Dacă n-ar fi
fost pandemia, care i-a forțat pe oameni să se întoarcă în casele lor, demonstrațiile
vestelor galbene ar fi continuat, ramificându-se și creând inele pe apă pe care nici
nu ni le putem imagina astăzi. Pentru că un lucru este sigur. Francezii s-au săturat,
într-adevăr, și îi înțeleg. După cum știți, democrația înseamnă conducerea de către
popor. De către oameni, pentru oameni. Dar Macron se comportă ca un despot
care se auto-preamărește, surd, ca Ludovic al XIV-lea. Știm cu toții cum a mers
pentru el.
Greva durează de câteva săptămâni. Cel mai de succes este cel al gunoierilor,
pentru că străzile orașului sunt pline de gunoaie și oamenii sunt nevoiți să meargă
cu bicicleta pentru a se deplasa. „Este ca și cum suburbiile s-au mutat în centru”,
a spus un trecător ieri, în timp ce încercam să mă strecor pe trotuar fără să răstorn
gunoiul împuțit îngrămădit peste tot. „E timpul să-mi pui masca din nou”, a spus
un bătrân care stătea uitându-se consternat la mormanele de gunoi din fața porții
lui. Oamenii vorbesc acum între ei pe stradă și comentează tot ce se întâmplă ca
și cum aceasta ar fi un vernisaj de artă din iad.
În mod simbolic, ciocnirile violente de joi au avut loc pe Place de la Concorde,
locul unde revoluționarii francezi i-au decapitat cândva pe aristocrați pe bandă
rulantă. Pacientul meu își va vedea într-o zi visele împlinite? Eu însămi încerc să
îmi reamintesc marea învățătură a lui Gramsci: pentru a cuceri spațiul politic,
trebuie mai întâi să-l cucerești pe cel cultural. Ultimul lucru de care Franța are
nevoie este un martir. Franța are nevoie de o adevărată revoluție. Singura întrebare
este la ce preț și cine va plăti.
În prezent, factura este plătită de francezi. Pe spinarea lor, sudoare și lacrimi.
Suferința poate și înnobila sufletul, îl poate face puternic și mândru. Zilele trecute
am văzut trei măturători mergând pe strada mea, calmi și majestuoși. Purtau
salopetele lor galbene strălucitoare și o mătură în fiecare mână, ca niște războinici
după o luptă reușită. Păreau fericiți. Li s-a făcut lehamite. Noaptea visez că o
mașină de strâns gunoaiele se oprește în fața porții mele pentru a ridica gunoiul.
La volan stă Macron.