Patriarhul Daniel cere Republicii Moldova retrocedarea imobilelor confiscate de comuniști Mitropoliei Basarabiei

PATRIARHUL-DANIEL

Președintele Parlamentului din Republica Moldova, Igor Grosu (al doilea din stânga), a fost primit joi de Patriarhul Daniel al României.

Președintele Parlamentului R. Moldova, Igor Grosu, a spus la București că se află în curs de soluționare problemele referitoare la „tratamentul egal” pentru cele două mitropolii ortodoxe din R. Moldova. Patriarhul Daniel i-a cerut să înceteze discriminarea Mitropoliei Basarabiei în raport cu cea care ține de Moscova și să i se retrocedeze imobilele confiscate de comuniști.

Igor Grosu, însoțit de Marcel Ciolacu și de premierul Nicolae Ciucă, s-a întâlnit joi cu patriarhul Daniel al României „pentru a discuta modalități concrete de a sprijini mai intens activitățile Mitropoliei Basarabiei, din cadrul Bisericii Ortodoxe Române”, transmite Patriarhia Română.

La întâlnire s-a discutat despre discriminarea la care ar fi supusă de trei decenii Mitropolia Basarabiei, care aparține de Biserica Ortodoxă Română, față de Mitropolia Chișinăului și a Întregii Moldove, aflată sub jurisdicția Patriarhiei Moscovei, arată sursa citată.

Patriarhul României a cerut tratament egal pentru Mitropolia Basarabiei, astfel încât să se permită clericilor acesteia să acorde asistență religioasă în armată, penitenciare și spitale, precum și să fie invitați la evenimentele oficiale la care sunt chemați clericii din cealaltă structură bisericească de pe teritoriul Republicii Moldova.

De asemenea, Patriarhul Daniel a cerut ca Mitropoliei Basarabiei să-i fie retrocedate clădirile fostei Facultăți de Teologie Ortodoxă și ale fostului Seminar Teologic din Chișinău și să-i fie dat cu titlu compensatoriu un imobil în schimbul fostului ei sediu, demolat de comuniști, pe locul unde se află acum clădirea Guvernului Republicii Moldova.

Igor Grosu a spus că „problemele care privesc tratamentul egal sunt în curs de soluționare, la fel și solicitările privind atribuirea unor imobile către Mitropolia Basarabiei.”

Mitropolitul Petru, capul Mitropoliei Basarabiei, a cerut pașaport diplomatic moldovenesc, invocând faptul că Mitropolitul Vladimir deja îl are, ceea ce ar constitui o discriminare, scrie RFE/RL Moldova.