De ce iubim ROMÂNIA ?

Sandu Iohannis

România este iubită în Rep. Moldova pentru ajutorul acordat când ne este greu și susținerea puternică în procesul de aderare la Uniunea Europeană, a declarat președinta Maia Sandu la recepția oferită de ambasada României la Chișinău cu ocazia Zilei Naționale. La evenimentul organizat cu prilejul împlinirii a 104 de ani de la Marea Unire, Ambasadorul Cristian-Leon Țurcanu, a subliniat că ziua de 1 decembrie este un moment cu o importanță deosebită pentru toți românii, cei care vorbesc, gândesc și simt românește, iar cetățenii din Rep. Moldova prin limba română au făcut deja un pas în Uniunea Europeană, transmite Radio Chișinău.

Președinta Maia Sandu a transmis cuvinte de recunoștință și de mulțumire statului român pentru susținerea puternică acordată de-a lungul anilor prin renovări de grădinițe, construcții de poduri, motorină, vaccin și alte ajutoare. Astăzi, cu războiul lângă noi, România este iubită în Rep. Moldova pentru lumină, în perioada în care rachetele rusești aduc întunericul în regiune, a menționat Maia Sandu în cadrul evenimentului:

„România este iubită aici în Rep. Moldova pentru umărul pe care ne putem baza când ne este greu, pentru grădinițe, microbuze școlare, burse studențești, motorină, vaccin, ajutor umanitar, sprijin pentru modernizarea satelor, comunicarea mai ușoară cu cei dragi datorită eliminării tarifelor de roaming, pentru susținerea adusă culturii din Rep. Moldova și construcției de poduri care ne leagă. De asemenea, este iubită pentru lumină, în perioada în care rachetele rusești aduc întunericul în regiune, dar și pentru limba română în care am crezut ca într-o casă părintească. Pe o parte, dar și pe cealaltă parte a Prutului, oamenii își doresc aceleași lucruri, să trăiască în pace și libertate, într-o casă europeană comună prosperă”, a declarat Maia Sandu.

Potrivit Ambasadorului Cristian-Leon Țurcanu, România a fost este și va rămâne principalul susținător al Rep. Moldova și al cetățenilor săi. Diplomatul s-a referit și la implementarea acordului privind asistența nerambursabilă de 100 de milioane de euro oferită de statul român, care asigură finanțarea unor proiecte menite să îmbunătățească concret viața cetățenilor în domenii precum sănătate, educație și infrastructură.