Documentare VIDEO: „Asta nu este o conspirație” și „Asta nu mai este o criză sanitară”. Plus: POVESTIRILE CELOR VACCINAȚI.

coronavirus-pandemie

După „Asta nu este conspirație”, care a făcut vâlvă la începutul anului 2021, regizorul belgian Bernard Crutzen ne propune acum al doilea său documentar despre criza sanitară: „Asta nu mai este o criză sanitară”.
În timp ce se întoarce la Bruxelles cu trenul, Bernard Crutzen îi scrie o scrisoare tatălui său, cu care tocmai avusese o neînțelegere pe teme de Covid. Cineastul explică, cu ajutorul unor documente și mărturii, punctul său de vedere despre campania de vaccinare, despre lipsa de democrație de la nivelul autorităților sau despre certificatul de vaccinare care, în opinia sa, duce insidios la o societate supravegheată.
Acest film trebuie văzut de toată lumea! Vaccinați și nevaccinați deopotrivă, pentru a ne face să înțelegem scopul și sensul a ceea ce am fost supuși în acești doi ani ieșiți din comun.
O sinteză foarte bună a ceea ce trăim și a ceea ce riscăm într-un viitor mai mult sau mai puțin apropiat. Elementele menționate nu îmi sunt necunoscute, în special legăturile dubioase dintre finanțe, companii farmaceutice, autorități politice și sanitare… Cuvântul „oportunitate” este adesea folosit în domeniul farmaceutic .. în acest caz, pandemia a fost o oportunitate superbă, pentru aceste companii, pentru politică. Teama de a se îmbolnăvi, de a muri, de a-i contamina pe cei mai vulnerabili a permis autorităților să impună măsuri asupra populației, pentru a o face docilă, iar o populație docilă este mai ușor de controlat, se pot impune apoi alte măsuri etc. „pentru binele și siguranța tuturor”.
Din păcate, temele privind siguranța au fost întotdeauna foarte populare. Este o viziune tristă a unui viitor în care cetățeanul obișnuit este „fericit” și hiperconectat, nu mai deține nimic, nu se mai deplasează unde vrea așa cum vrea, dar pentru care statul are grijă de tot… (în timp ce elitele continuă să dețină și să meargă unde le place…). Între securitate și libertate, va trebui să alegem… dar între timp, în unele orașe europene, cum ar fi Bologna, se fac deja experimente cu „creditul social”, unde cetățenii virtuoși primesc puncte valoroase sub formă de vouchere etc… Chiar dacă nu suntem (încă) într-un sistem de tip chinezesc, cred că cei care sunt în favoarea opțiunii „siguranță” ar trebui să citească sau să recitească „1984” a lui G. Orwell…
La citatul teribil al lui Mark Twain care încheie filmul aș dori să adaug un altul al lui Sébastien R.N. de Chamfort: ”Este mai ușor de a legaliza anumite lucruri decât de a le legitima.”

Regia : Bernard Crutzen
Lansare : 10 iunie 2022, Belgia
Traducere în română : Ionel Trandafir