GH. A. NEAGU – SCRIITORUL-SCENARIST

NEAGU-AG

– Const. MIU –

Noua carte semnată de către scriitorul vrâncean, Gh. A. Neagu – Explozia, Editura StudiS, Iași, 2021, are forma unui scenariu de film. Autorul a mai publicat și alte cărți cu tematică socială, pe care le-am prezentat, la timpul respectiv: Tabăra damnaților (Editura Atec, Focșani, 2016), Așezământul (Editura SudiS, Iași, 2018). Însă, de astă dată, este doar punctul de plecare în desfășurarea unei anchete a miliției (acțiunea se petrece într-un oraș din provincie, pe vremea regimului comunist, epocă în care se practica rotația cadrelor – cf. p. 57, delațiunea – primarul îi raportează cu mândrie comunistă primului secretar de la județ că a venit să noteze pe toți membri de partid care vin la slujbă – cf. p. 63) referitoare la mai multe crime și o răpire, în carte fiind inserată și o poveste de dragoste interzisă.


În revista PLUMB, nr. 183/ iunie 2022, p. 16, Mioara Bahna publică o recenzie, considerând această scriere drept o nuvelă: „Explozia – Editura StudIS, Iași, 2021 –, cartea lui Gheorghe Andrei Neagu, este o nuvelă a cărei acțiune este plasată în plină perioadă comunistă a României și aduce în prim-plan o umanitate ale cărei date definitorii, dincolo de nuanțele specifice epocii, la nivelurile pe care le trece în revistă, sunt caracteristice
pentru condiția omului dintotdeauna și de oriunde…” (s. n.). Spuneam în introducerea cronicii că Explozia are forma unui scenariu de film… În acest sens, acțiunea urmărită pe mai multe planuri (ancheta desfășurată de către organele județene de partid, cea a organelor de miliție și securitate și povestea de dragoste a lui Andrei Marinescu – directorul Institutului de Cercetări dintr-un oraș provincial – cu Sanda Vasiliu – inginerul tehnolog de la întreprinderea unde a avut explozia) se desfășoară într-un ritm alert, ca niște flash-uri, dintr-un film polițist.
Din depoziția celui care a pus la cale sustragerea documentației necesare funcționării unor reactoare, aflăm că s-a folosit de nepotul său – Marin Săndulache – director economic la acea întreprindere de stat, care îndrăgostit fiind de soția directorului economic – Sanda Vasiliu – a vrut să o compromită pe aceasta și pe amantul ei – directorul Institutului de Cercetări – pozându-i goi, în escapada de la un conac părăsit și a fost nevoit să-l ucidă pe bătrânul care avea în grijă conacul, pentru că a vrut să-l oprească în tentativa sa de a-i suprima pe cei doi amanți. O altă victimă a creierului acțiunii de spionaj industrial este maistrul Ichim Iordache, care putea dovedi că n-a fost vorba de nicio greșeală în privința datelor ultimei șarje, dictate din memorie de către directorul economic, din cauza faptului că registrul în care ele fuseseră trecute luase foc – cf. p. 168-171. Datorită vigilenței și profesionalismului maiorului Olaru și a subordonaților săi ancheta a fost dusă la bun sfârșit.
S-a spus că Gh. A. Neagu este un fin observator al psihologiei umane. Chiar în prefața cărții în discuție, Emilian Marcu punctează acest aspect – cf. p. 6. De altfel, cuplul Andrei – Sanda este urmărit prin prisma a doi nefericiți în familie, care se refugiază într-o iubire interzisă, căutându-și liniștea sufletească. La fiecare întâlnire a celor doi amanți, Andrei îi declară partenerei sale iubirea:
„- Dacă a fi fericit înseamnă a fi normal, prefer să fiu așa. Nimic nu mă mai poate opri. Tu îmi dai forță. Tu mă faci om…!
– Nu-e așa! Te-am văzut om întotdeauna. N-am nici un merit. Ești atât de inteligent, atât de delicat…
– Iartă-mă!
– Pentru ce?
– Pentru că te iubesc, pentru că nu mai pot fără tine, pentru că-mi ești dragă, pentru că-ți cer să fii a mea pentru totdeauna…” (s. n., p. 25).
Nu de puține ori, iubita lui Andrei, deși recunoaște că împărtășește aceleași sentimente, se gândește la cei doi copii ai săi:
„- Cum mă mai dor vorbele tale!
– De ce?
– Pentru că nu pot. Pentru că n-am dreptul să distrug fericirea copiilor mei…!”
După o lungă tiradă, în care bărbatul încearcă să facă femeia să înțeleagă că nefericirea unuia, în familie e asemănătoare cu nefericirea celeilalte, acesta își dă seama că a mers prea departe cu dorința sa:
„…ce este viața, viața adevărată? O mare suferință. Însurat cu o femeie în ale cărei calități am sperat, iată că după atâția ani, constat că m-am înșelat. Îmbătrânesc lângă o femeie care se mulțumește cu cratița sau nici măcar cu atâta (…)
– Iartă-mă. N-am dreptul să sper atât de mult, n-am dreptul decât să fac totul pentru a te ști fericită.” (p. 26).
Căsnicia lui Andrei și cea a Sandei se aseamănă: două mariaje eșuate. Sanda are un bărbat bețiv și delăsător. Într-o seară, aceasta are o discuție mai dură cu soțul, în care îi reproșează acestuia că trăiesc în minciună:
„- Tu crezi că se mai poate continua așa? zise ea.
– Adică ce?
– Căsnicia asta învăluită în minciună, în tot felul de lucruri necurate!
– Dar ce e minciună și ce adevăr?
– Nici măcar acum nu știi? Beția ta e un adevăr perpetuu, iar datele pe care le-ai dat la șarja finală sunt neadevărate. Viața mea de familie e o minciună… (…)
– De câte ori nu te-am rugat să nu mai bei?
– Și ce vrei să fac?
– Să citești, să studiezi, să faci ceva cu diploma aia, ceva care să justifice postul și anii de trudă. Eu trebuie să-ți spun?
– Dar tu, ce faci?
– Vă hrănesc pe toți! Eu piața, eu curățenie, eu de toate!
– Păi, asta-i treaba femeii…
– Așa o fi fost cândva. Tu ești aici, lângă mine… Și ce faci?
– Dar tu ești?
– Nu, am încetat să mai fiu!
– De ce?
– Parcă n-ai ști, Martine. (…) M-am împărțit între casă și serviciu. Spăl, calc, fac mâncare, apoi pic de somn. Nici dacă ai plăti, n-ai avea o îngrijitoare ca mine (…) Sunt eu femeie, dar o femeie ajunsă la capătul răbdărilor.” (p. 91-92).
La rândul său, Andrei îi reproșează soției sale că s-a înșelat în privința așteptărilor, că între ceea ce își închipuia în privința ei și realitate este o prăpastie de netrecut și că a trăit în tot acest timp, de când sunt căsătoriți, în minciună:
„- Spui că eu m-am schimbat, dar tu? Unde-ți sunt visele de altădată, când vroiai să scrii, să pictezi, să faci lucruri frumoase, lucruri pentru care eu te-am admirat și m-au făcut să fiu alături de tine. (…)
– Doamne, ce rău ești! zise Silvia, cu lacrimi pe obraz.
– Nu, nu sunt rău, dar m-am săturat să te tot aud acuzând fără nicio noimă, un om pe care, culmea, mai susții că-l și iubești. Este aceasta iubire? (…)
– Bine, sunt vinovat, de ce mai stăm împreună?
– Ca să plătești pentru toate. Ți-am dat cei mai frumoși ani din viața mea…
– Ai dat? Nu, doamna mea, ai luat! Ai luat speranțele mele, înșelând, mințindu-te pe tine în primul rând, apoi și pe mine. Ai creat iluzia că poți fi om… (…)
– Eu am sperat să te iubesc, intuind calitățile pe care mi le-ai înșiruit. Din tot ce părea a fi calitate n-a mai rămas nimic, dragostea n-a putut încolți… (…)
– Andrei, dar e groaznic ce spui! (…)
– Nu s-au terminat bărbații la mine. Lasă-mă și găsește-ți altul!” (p. 106-109).
Discuțiile devin tot mai aprinse și în curând se transformă în ceartă, femeia protestând vehement că bărbatul are pe alta și nu vrea să se despartă:
„- Dar cred că numai o altă dragoste, una adevărată m-a putut face să am curajul să-ți spun în ce minciună am trăit… (…)
– Andrei, tu ai pe alta!
– Și ce-i cu asta? Nu era normal? Păcat numai că a apărut prea târziu! (…) Au fost ani întregi în care am căutat. M-am resemnat. Iată marea mea tragedie: resemnare…. (…)
– Eu n-am bărbat de lăsat!
– Ba nu, tu nu vrei să fii lipsită de avantajele pe care ți le oferă acest bărbat. Tu vrei să sacrifici totul.
– Nu vreau să mă iubești cu sila!
– Atunci, renunță la mine!
– Niciodată! (…)
– …nu mai vreau să trăiesc în minciună!
– Andrei, te rog nu mă părăsi! izbucni ea în hohote de plâns.” (p. 109 -110).
Vrând să-i discrediteze pe directorul Institutului de Cercetări, precum și pe amanta acestuia, Săndulache trimite la miliție un plic cu pozele compromițătoare, de la conacul boieresc. Însă maiorul Ștefan Olaru, după discuția cu Sanda (în care aceasta îi mărturisește ofițerului că-l iubește pe director) și o alta avută cu Andrei, căruia i-a arătat acele fotografii, dând dovadă de omenie, ofițerul va distruge aceste „documente”, care nu aveau de-a face cu ancheta sa.
Noua carte a scriitorului Gh. A. Neagu are două finaluri deschise: dacă romanul polițist se încheie cu arestarea capului spionajului industrial, un criminal notoriu, cauza exploziei rămâne incertă. Iar povestea de dragoste a lui Andrei cu Sanda îi dă bărbatului speranța că ea va continua: „Tu vei rămâne bărbatul pe care mi-l doresc. Nimic nu mă va putea întoarce de la tine. Voi fi a ta, chiar dacă îmi voi pierde copiii. Atât îți cer, să ai încredere în mine și răbdare. Nu te voi dezamăgi.” (s. n., p. 174).
Din cele arătate până aici, reiese clar că Explozia este un roman în forma unui scenariu de film, Gh. Andrei Neagu probând reale calități de scenarist.