Lansarea Catalogului femeilor producătoare din Moldova: „Cumpără Local, Natural, Sustenabil”

Catalogul producatoarelor

La data de 4 august 2022, a fost lansat primul catalog în care pot fi descoperite istoriile femeilor producătoare, dar și produsele pe care le dezvoltă cu grijă și pasiune acasă, în Moldova. Catalogul a fost lansat în cadrul proiectului „Sprijin femeilor producătoare locale în dezvoltarea afacerilor, pentru creșterea durabilă și a rezilienței în contextul pandemiei COVID-19 și a potențialelor sale urmări”, implementat de Sweet Mary SRL, în colaborare cu UN Women, grație sprijinului financiar al Suediei. 

Ar putea fi o imagine cu 1 persoană şi stând în picioare

 Evenimentul a început cu o mini expoziție de produse locale și a continuat cu discursurile oficiale, intervențiiile partenerilor și a femeilor producătoare, dar și prezentarea catalogului.

Nicu Popescu, viceprim-ministru, ministru al Afacerilor Externe și Integrării Europene susține că „Bunăstarea țării noastre depinde de capacitatea de a produce, exporta, asigura salarii sigure și decente, condiții de muncă corecte și posturi atractive. Prin această prismă, la MAEIE am structurat eforturile noastre pe trei direcții: unu – atragerea investițiilor, doi – sporirea exporturilor, trei – promovarea turismului. Acest catalog va face mai ușor lucrul nostru de promovare a interesului economic al țării.”

Totodată, Svetlana Andrieș, manageră de programe UN Women Moldova a menționat „Femeile din Republica Moldova au un potențial enorm datorită contribuției lor la dezvoltarea economică, potențial pe care vrem să îl facem auzit. Datele statistice ne arată că dacă femeile ar participa alături de bărbați, în mod egal, în câmpul muncii, atunci economia globală ar crește cu 28 trilioane de dolari, ceea ce presupune 26% din produsul intern brut global conform unui studiu din 2015. Prin intermediul intervențiilor care vin să susțină femeile producătoare, precum și prin promovarea participării în mod egal a acestora pe piața muncii, ne dorim să scoatem în evidență faptul că femeile pot totul. Capitalul uman și economic al femeilor implicate în economie și afaceri joacă un rol important în bunăstarea familiei, îngrijirea copiilor, dezvoltarea comunității, dar și a țării în întregime.”

 „Trebuie să recunoaștem că mediul de afaceri din satele Moldovei nu oferă oportunități majore pentru populație de a se implica activ pe piața muncii, aceasta afectând femeile în mod disproporționat. Le suntem recunoscători donatorilor pentru sprijinul acordat femeilor producătoare, asigurându-le astfel posibilitatea să reziste în condițiile create. De fapt, fiecare din noi poate susține și motiva aceste femei, procurând produsele lor. Exemplele femeilor prezente în acest catalog arată că o femeie poate reuși orice și că sectorul agroalimentar  are perspective.”, susține Sergiu Gherciu, secretar de stat, Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare.

Femeile antreprenoare, în special micile producătoare locale și femeile proprietare de afaceri din mediul rural, înregistrează venituri și profituri mai mici decât afacerile conduse de bărbați din cauza obstacolelor sistemice în bază de gen. Deși, datele statistice demonstrează că rezultatele economico-financiare ale întreprinderilor deținute de femei ating sau chiar întrec rezultatele întreprinderilor deținute de bărbați, dacă acestea activează în condiții egale. În plus, impactul economic al pandemiei a afectat într-o măsură mai mare femeile și, în special, femeile antreprenoare. Cu toate acestea, producătoarele demonstrează reziliență și ambiție pentru a reduce inegalitățile existente, a contribui la creșterea economică și a aduce o valoare adăugată înaltă economiei naționale. 

Printre producătoarele prezente la eveniment a fost și Victoria Rusnac, fondatoarea companiei „Honey House”. Victoria spune că „Acum 6 ani, bunelul meu, apicultor în a 3-a generaţie, a rămas cu o cantitate mare de miere pe care nu reușea sa o vândă. Am căutat soluţii, am studiat piaţa și am văzut foarte puţină miere autohtonă pe rafturile magazinelor. Am depus mult efort și dragoste în această afacere, iar la scurt timp mi-a reușit să produc cea mai bună miere pentru sănătatea oamenilor.” 

Aliona Vrabie, antreprenoare, a povestit din culisele producerii Pastelor CUCA: „Din pasiunea pentru bucatele tradiţionale a apărut ideea de producere a tăiţeilor de casă! Afacerea se dezvoltă cu pași mici și multă responsabilitate. Muncim mult și cu dedicaţie, să fim cei mai buni. Astfel, creștem vânzările și chiar exportăm!”  

Catalogul reunește 50 de producătoare din țară și este o sursă utilă și informativă pentru promovarea afacerilor femeilor producătoare din Republica Moldova și stimularea vânzărilor drept măsură de susținere a acestora. 
 
De asemenea, UN Women își exprimă gratitudinea față de reprezentanții și reprezentantele  Băncii Europene pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare; Programului Națiunilor Unite pentru Dezvoltare; Fondului Internațional pentru Dezvoltarea Agricolă; Organizației de Dezvoltare a Antreprenoriatului; Kaufland România și Moldova; și BERD’s Design Hotel Chisinau, pentru contribuția lor valoroasă  în cadrul evenimentului și furnizarea informațiilor privind oportunitățile de dezvoltare a afacerilor pentru femei producătoare și a surselor de finanțare.

La fel, în cadrul proiectului  „ Sprijin femeilor producătoare locale în dezvoltarea afacerilor, pentru creșterea durabilă și reziliența  în contextul pandemiei COVID-19”, este lansată runda a II a Programului de Suport de tip Voucher care prevede finanțarea a minim 10 proiecte de dezvoltare a afacerilor conduse de femei din Republica Moldova cu câte 60 mii MDL fiecare. Apelul de propuneri este deschis pentru femeile producătoare locale cu capacitate mică de producere, indiferent de forma juridică, amplasarea, activitatea, precum și experiența în afaceri. Termenul limită pentru aplicare este 11 august 2022. În cadrul primei ediții a Programului de Suport de tip Voucher, 13 femei au beneficiat de ajutor financiar a câte 30 mii MDL. 

Ar putea fi o imagine cu 8 persoane şi bijuterii

Ar putea fi o imagine cu 7 persoane, persoane stând jos şi interior

Ar putea fi o imagine cu 9 persoane şi persoane în picioare