Ar fi putut scriitorii, intelectualii să facă mai mult, în aceste trei decenii, pentru dobândirea unei libertăți reale a Basarabiei ?

Andrei Țurcanu

Andrei Țurcanu:

1. După 30 de ani de la proclamarea independenței, despre Republica Moldova se poate spune mai ales, ca o primă impresie copleșitoare, că a eșuat în sărăcie, corupție, exod, dezmăț politicianist… De ce au ratat (dacă au ratat) moldovenii examenul independenței? Ce și-au dorit, de fapt, moldovenii? Își doresc astăzi altceva decât au obținut până acum?
– Nu e o impresie. E o realitate dramatică înclinând cu fiecare an spre o fatalitate tragică. Am și creionat ceva, ca previziune, în poemul „Ghid turistic R.M. 2050”, un tablou al Republicii Moldova din 2050 marcat de imagini apocaliptice. Cu părere de rău, prezicerile mele de acum două decenii au toate semnele să se adeverească până la capăt: exodul în masă al populației, sărăcia, dezmățul politicianist etc.
Independența, teoretic vorbind, ar fi putut fi un proiect de stat viabil. Ar fi putut, dar nu a devenit și, afirm cu tărie, nu are nicio posibilitate de a se realiza într-o formă cât de cât structurată instituțional și omenește suportabilă. De aici ar trebui să pornească orice discurs despre reunificarea cu România, de la faptul că cei 30 de ani de independență au demonstrat clar că orice forță politică ar veni la putere, orice politician creditat cu încrederea poporului termină (a terminat) invariabil în corupție și tembelism administrativ. Nici o preocupare de interes național și nici un gând pentru modelarea unei strategii de dezvoltare pentru un viitor cât de cât previzibil. Doar furtișaguri mărunte ori jafuri care au îngrozit până și niște guverne care administrează bugete de mii de ori mai mari decât cel al R. Moldova, doar o rotire în cerc, din patru în patru ani, de la un partid la altul, cu speranța (deșartă) a unui popor mereu înșelat, debusolat, sărăcit, că cei care vin și promit marea și sarea vor fi altfel. Altfel nu a fost nimeni, deși la putere s-au perindat formațiuni politice și lideri reprezentând întreg spectrul politic – de la dreapta la stânga și viceversa.
Ce și-au dorit moldovenii în vâltoarea evenimentelor din 1988-1991, care au culminat cu această independență – un dar neașteptat al circumstanțelor istorice, ajuns foarte curând la realitatea unui coșmar interminabil? Ceva! Ceva deosebit de ce le oferea fosta URSS. Poate… „oleacă de slobodă”, poate… „o țâră de dreptate”. Nimic clar definit. Prima cerință concretă (articulată de scriitori) a fost limbă de stat și alfabet latin, preluată de masele din stradă cu sloganul „LIMBĂ-ALFABET!”. Dar pentru că noi nu avem vocația distanțelor lungi, foarte curând, nu multă vreme după declararea Independenței, „mintea moldoveanului cea de pe urmă” a înghițit ușor diversiunea unei ziceri perfide, întronată în societate ca o întoarcere la înțelepciunea strămoșească odată cu victoria majorității socialist-agrariene din parlamentul următor: „important e ce-i pe limbă, nu limba”. Cu aceasta cercul s-a închis. Ceea ce a urmat nu a fost decât o reluare a acelorași eterne speranțe de „mai bine” înainte de alegeri și permanentele deziluzii postelectorale, de fiecare dată fără nici o concluzie de viitor.
2. Ar fi putut scriitorii, intelectualii să facă mai mult, în aceste trei decenii, pentru dobândirea unei libertăți reale a Basarabiei ?
– Scriitorii și intelectualii, în masa lor numerică, nu în excepțiile rare și nesemnificative, sunt, ca și politicienii, expresia fidelă a societății. Nici mai mult, nici mai puțin. O societate amorfă, dominată de egoism și comportament gregar, capabilă doar de reacții elementare de oportunism meschin sau de exaltări instinctuale, amnezice, nu poate da „din sânul ei proroci”, ca să-l parafrazez pe Mateevici. Cel care va trona mereu în inimi și în forul public va fi Baraba, idolul șmecher și rudimentar. „Scriitorul” și „intelectualul” acestei societăți va fi unul pe potriva acestei imagini colective ori va fi un marginal ostracizat, fără nicio șansă de a influența cumva cursul istoric, inclusiv procesele de dobândire a unei libertăți reale.