EXCLUSIV. Scula Kremlinului. Cine este în realitate Nicu Popescu, ministrul de Externe care se laudă la Moscova că ”majoritatea absolută a populației R.Moldova nu dorește unirea cu România

sandu alegeri

Faptul că ministrul de Externe al R.Moldova – mediocritatea Nicu Popescu – a găsit de cuviință să se laude, recent, la Moscova, că ”majoritatea absolută a populației Republicii Moldova nu dorește unirea cu România”, nu certifică doar ampla beznă mintală în care acest personaj se complace, ci și o serie de alte aspecte relevante pentru înțelegerea adevăratului său profil.

Lavrov si Papescu

În realitate, vizita lui Nicu Popescu la Moscova a reprezentat un nou eșec rușinos al diplomației moldovenești în fața Kremlinului. Prin declarațiile și comportamentul său, ministrul de Externe demonstrează fără urmă de tăgadă că a fost și rămâne una dintre sculele de forță ale influenței rusești în R.Moldova, dar (atenție!) și în spațiul Uniunii Europene.

Prin atitudinea sa și prin diversiunile rusești pe care le împrăștie (și asta nu de ieri, de azi), numitul Nicu Popescu demonstrează că rămâne un alunecos și fidel absolvent al MGIMO (Institutul de Relații Internaționale de la Moscova, la fel ca ex-premierul de tristă faimă Iurie Leancă), această instituție reprezentând o adevărată forjerie de cadre pentru serviciile secrete rusești, ulterior acestea fiind infiltrate și înșurubate atât prin instituțiile diplomatice ale Federației Ruse din întreaga lume, cât și prin structurile guvernamentale ale fostelor republici unionale sau din Uniunea Europeană.

După compromiterea totală a lui Nicu Popescu – ”expert european în domeniul războiului civil” din așa-zisa Trasnistria, urmare a halucinantelor sale declarații emise la București, în 2019 –, absolventul MGIMO-ului își reiterează acum poziția agresiv-rusofilă, demonstrând că acea declarație devastatoare pentru Republica Moldova NU a fost o simplă eroare sau întâmplare, ci este convingerea fermă a ministrului de Externe: anume că, în ꞌ92, pe Nistru ar fi fost un ”război civil” și nu un sângeros război declanșat de Rusia, minciună care coincide întocmai cu poziția oficială a Kremlinului. Prin astfel de apucături și luări de poziție, Nicu Popescu demonstrează că e o autentică uneltă rusească infiltrată în conducerea Republicii Moldova și prin structurile UE, în același timp fiind susținut cu mândrie și fermitate de noua putere de la Chișinău. Oare de ce?

De remarcat că același Nicu Popescu și-a însușit de minune limbajul de lemn și duplicitar al diplomației rusești, arătându-ne asta cu vârf și îndesat, la conferința comună de presă cu Serghei Lavrov, organizată la Moscova. Pentru Nicu Popescu, limba rusă este mai importantă decât cea română, realitate demonstrată prin faptul că a refuzat să vorbească în limba statului pe care îl reprezintă, așa cum prevede chiar și protocolul, preferând să se reproducă în limba rusă. Cel mai probabil, deprinderile și obligațiile asumate încă din dubioasa perioadă a studiilor lui la Moscova trebuiau manifestate din nou, plenar, în fața lui Serghei Victorovici Lavrov.

Lavrov si Papescu
Cât de iresponsabil să fii ca să lauzi destrăbălat, în Rusia, din poziția de ministru de Externe al Republicii Moldova, împlinirea a 20 de ani de la semnarea Tratatului bilateral dintre Chișinău și Moscova, în 2001?, în aceste două decenii Federația Rusă consolidându-și poziția și influența totală în așa-zisa Transnistria, care e posibilă tocmai din pricina politrucilor telighidați de teapa lui Nicu Popescu. În loc să insiste pentru suspendarea Tratatului bilateral, până când vor fi retrase trupele rusești ilegale și de ocupație de pe teritoriul Republicii Moldova, Popescu îl elogiază, menționând ”caracterul pragmatic” al documentului ce îngenunchează definitiv Republica Moldova în fața Kremlinului.

Dincolo de faptul că s-a gudurat fără pic de rușine pe lângă oficialii ruși, diseminându-le narațiunile, vizita lui Nicu Popescu la Moscova nu s-a soldat cu niciun rezultat favorabil intereselor naționale ale Republicii Moldova. Dimpotrivă, prestația lui e o nouă confirmare a dependenței cvasitotale a acestei gubernii față de Federația Rusă.

Nicu Popescu a emis doar fraze generale și respingătoare – ”relații programatice, calme și liniștite” – și altele mai ”frățești”, de genul: ”Convorbirile bilaterale au decurs într-un adevărat spirit tovărășesc”, exact ca în perioada URSS. Nu a existat nici cea mai mică diferență de abordări sau luare de poziție în cadrul conferinței comune de presă, astfel încât nu s-a putut face nicio deosebire când vorbea Lavrov sau Popescu: același limbaj de lemn cu fraze generale, fără vreun sens clar, doar că Lavrov promova interesele Rusiei, în timp ce Nicu Popescu i se alătura cu multă satisfacție, așa cum poate observa oricine.

Însă culmea eșecului, a lipsei de elementară stofă diplomatică și a ignorării totale a adevăratelor interese naționale ale Republicii Moldova l-a constituit interviul pe care absolventul MGIMO l-a acordat postului de radio ”Eho Moskvi” – detalii AICI.

În cadrul discuției, arogantul ”expert european în războaie civile” s-a prezentat, de la un capăt la altul, ca un adevărat susținător al intereselor Federației Ruse și ale ”lumii ruse”, promovând cu ardoare păguboasa lozincă rusească a ”politicii externe echilibrate” din partea Chișinăului în relațiile cu Moscova, exact așa cum o făcea și Dodon și cum, din nefericire, o face în prezent și șefa Executivului de la Chișinău. Să nu uităm că Popescu nu a avut elementarul curaj să spună tranșant poziția Republicii Moldova în raport cu ineficienta și muribunda Comunitate a Statelor Independente (Uniunea euro-asiatică) în care a tot încercat Igor Dodon să bage Republica Moldova.

S-or fi întristat oare admiratorii și prietenii lui Nicu Popescu de la București, când l-au auzit pe absolventul MGIMO-ului raportând, cu mândrie, la Moscova, că ”majoritatea absolută a cetățenilor Republicii Moldova nu-și doresc unirea cu România”? Aceasta era misiunea vizitei lui acolo, declarațiile astea?! Dacă totuși mai e cineva la București care crede în gogoșile lui Nicu Popescu despre cultura, limba și identitatea comună românească, îi recomand să citească sau să asculte acest interviu devastator sub aspectul incompetenței și a slugărniciei lui față de Moscova. De asemenea, sugerez doritorilor să analizeze integral vizita ministrului de Externe în capitala Rusiei. Oare nu a fost suficient cazul din 2019, când același Popescu debita, la București, cu o sinceritate debordantă, că în 1992 nu Rusia a atacat Republica Moldova, ci a fost un ”război civil” între cele două maluri ale Nistrului? La urma urmei, așa au fost învățate cadrele de la MGIMO să spună prin lumea întreagă.

Oricât s-ar strofoca (de ce?) noua putere de la Chișinău să-l prezinte pe Nicu Popescu drept ”exponent al valorilor Uniunii Europene”, în realitate acesta rămâne același absolvent al MGIMO, cu același vocabular de lemn, cu aceleași apucături și obligații față de Mosova, care l-a educat și l-a făcut ce este.

Recenta vizită la Mosova a lui Popescu ne demonstrează cu prisosință că actualul ministru de Externe NU se deosebește cu absolut nimic de predecesorii săi. El doar și-a însușit câteva fraze și vorbe în vogă pe coridoarele și prin ONG-urile finanțate de Uniunea Europeană. Adevarata lui față și ”vocație europeană” s-au manifestat plenar pe meleaguri rusești, în cadrul puțin spus rușinoasei vizite oficiale. Închipuiți-vă doar de ce a fost în stare în spatele ușilor închise.

E indubitabil: acest Nicu Popescu nu vrea și nici nu își poate depăși condiția de pion al Moscovei, care l-a educat și l-a trimis prin structurile și ONG-urile UE.

Oare când vor începe ”vremurile bune” și în diplomația moldovenească?