Ne-au furat doi ani din viață și sunt pregătiți să ni-i ia și pe următorii. Ce ai de gând să faci?!

Oligarhia financiara

Cei care pretind că vor să ne salveze ne-au furat doi ani din viață și nu se vor opri! Iar acest lucru se petrece în toată lumea.

Așa cum am mai spus, asistăm la cea mai mare încercare de „Lovitură de Stat” Globală care, sub acoperirea Pandemiei și cu concursul celor naivi, lași și obedienți, poate să aibă succes – adică să se termine foarte prost pentru toată lumea!

Încet, încet, printr-o campanie mizerabilă de presă în care se cultivă frica animalică față de virus și ura pentru cei care nu se supun dictaturii medicale, umanitatea este condusă spre o realitate absurdă în care adevărul, normalul și omul sănătos devin țintele propagandei Big Pharma.

O lume în care wacksinatul obedient (nu cel care s-a wacksinat prin constrângere) este setat să se simtă în pericol atunci când se află printre newacksinați, este o lume în care rațiunea a murit, în care știința a devenit propagandă și ideologie!

Simplul fapt că cei care, până mai ieri, pledau pentru reducerea populației planetei, sunt astăzi principalii apostoli ai wacksinării, pretinzând că vor să ne salveze pe toți de la moarte, ar trebui să îi sperie pe toți cei inteligenți. Contradicția este atât de flagrantă încât nu ai cum să nu suspectezi o conspirație mondială.

Dar ce putem face?

Cineva spunea că „Te vei supune crezând că se va sfârși, dar nu se va sfârși tocmai pentru că te vei supune!”. Nimic mai adevărat!

Într-o vreme ca aceasta, supunerea în fața ticăloșiei, a minciunii, a clicii mizerabile de la butoanele Pandemiei înseamnă să îți cedezi restul anilor vieții tale în mâinile unor nebuni obsedați de putere și control, și o dată cu aceasta să cedezi în mâinile lor viitorul urmașilor tăi!

Ți-au furat deja doi ani din viață! Nu-i lăsa să îți răpească viitorul! Opune-te! Alătură-te tuturor celor care rezistă în fața acestei mari manipulări globale. Urmărește ce se petrece în jurul tău. Sigur vei găsi parteneri și proiecte care să te apere și pe care să îi aperi la rândul tău. Nu îi lăsa să învingă!

Daniel Roxin

P.S. Pentru naivi: Da, virusul există, este contagios și le creează probleme multor oameni, în special celor în vârstă. Însă avem toate motivele să credem că a fost creat în laborator pentru ca păpușarii globali să aibă o justificare pentru planul lor de control al populației planetei!

Știu că voi, crezând că doar așa o să vă salvați viața (ceea ce oricum nu o să se întâmple!!!), sunteți dispuși să acceptați orice formă de dictatură medicală, dar pentru mine și alții LIBERTATEA este cea mai importantă!