Adevărul-Adevăr rămâne! MAMA VITREGĂ

Orfeu poetul

Nicolae Robu

Cică au fost odată doi vecini : unul bogat şi cu o moşie mare, iar altul sărac, ce se hrănea din ogorul de lângă casă şi o viişoară peste pârâul satului. Dar trăiau în duşmănie, de, ca bogatul cu săracul. Bărbaţii au intrat în pământ, tot duşmănindu-se de la hat, aşa că au rămas văduvele să-şi crească copiii şi să îngrijească moşiile. Însă văduva bogată avea apucăturile împărătesei bizantine Izabela şi poftea morţiş via văduvei sărace.Aşa că, a pândit odată, când văduva săracă cu copiii şi-a prăşit via înainte de cules şi au plecat acasă. A dat ordin slugilor să mute gardul său peste via vecinei şi s-o treacă în moşia sa, de parcă ar fi fost a ei. S-a întâmplat, însă, că în via vecinei adormise sub o tufă copilul mezin şi maică-sa n-a observat lipsa lui, când au plecat acasă. Slugile, găsind copilul adormit, l-au dus stăpânei care, înţelegând că acesta-i moştenitorul, l-a ascuns la o rudă şi l-a crescut apoi cu copiii săi, dându-l drept copil al ei. Înzadar s-a străduit văduva săracă să demonstreze lumii că via furată este proprietatea ei. Bogătaşa i-a cumpărat pe judecători şi a continuat să se războiască cu vecina.Cât despre copil, sărmana mamă n-avea ştire ce a păţit. Gândeau cu toţii că s-ar fi rătăcit prin pădure, când veneau acasă şi l-o fi mâncat vre-o fiară. L-au căutat cât l-au căutat, dar în zadar, aşa că l-au socotit pierdut şi mort. Le-a luat apoi Dumnezeu pe ambele, ca şi pe bărbaţii lor, dar vrajba dintre vecini pentru vie s-a transmis la urmaşi. Mai tare se certa, însă, copilul crescut de mama vitregă, neştiind cine este şi cu cine se ceartă. Ba chiar a ridicat şi un gard de sârmă ghimpată la hotar, pe malul râului, aşa că fiii văduvei sărace nu mai aveu nicio speranţă.
O slugă îmbătrânită, care cunoştea advărul, nevrând să plece pe cealaltă lume cu acest păcat, a îndrăznit şi le-a povestit copiilor bogatei ce-i cu via şi cine este mezinul lor. Pe dată fiii bogatei s-au dezis de „fratele” lor şi s-a început cearta între ei. De împărţirea egală a averii nici nu putea fi vorba. Totuşi, „fratele” vitreg s-a ales, până la urmă, cu o parte din viişoara de pe malul râului, pentru care se bătuse până acum cu „vecinii” săi săraci. Rămas singur, fără casă şi masă, alungat de foştii săi „fraţi”, şi-a făcut o colibă în vie şi trăia acolo în sărăcie. Dar nu l-a crezut pe bătrân, aşa că o socotea şi mai departe mamă pe cea, care l-a furat cândva, iar de fraţi pe cei care l-au alungat şi l-au lăsat sărac. N-a vrut să-şi recunoască nici mama adevărată, nici pe fraţii săi de sânge, n-a vrut să se împace cu ei şi să stăpânească viea strămoşească împreună. Continua să trăiască aparte şi să se certe cu fraţii săi.
TĂLMĂCIREA PILDEI: – vecinii ar fi Rusia şi România; – viişoara de peste râu ar fi Basarabia; – pârâul ar fi Prutul; – mezinul mamei sărace ar fi populaţia română din Basarabia; – „fraţii” bogaţi ar fi neamul rusesc; – partea moştenită din vie de mezinul pierdut ar fi actualul teritoriu al RM fără Nord şi Sud, fără Transnistria; – Mama vitregă ar fi Imperiul Rus; – Bătrânul care le-a povestit adevărul, ar fi Istoria Românilor; – Cearta dintre „fraţii” bogaţi ar fi destrămarea URSS; – împărţirea averii între ei ar fi proclamarea independenţei RM; – nerecunoaşterea mamei adevărate ar fi nerecunoaşterea de către moldovenii din RM a patriei-mame România; – continuarea certei dintre fraţii adevăraţi ar fi nedorinţa românilor moldoveni din RM de a se reuni cu neamul; – păstrarea recunoştinţei faţă de mama şi fraţii vitregi ar fi păstrarea recunoştinţei moldovenilor faţă de Rusia şi de neamul rusesc stră