10 laboratoare renovate au fost inaugurate la Universitatea Tehnică a Moldovei datorită unei investiții în valoare de 2 milioane de euro

UTM

10 laboratoare renovate au fost inaugurate la UTM datorită unei investiții în valoare de 2 milioane de euro, în cadrul proiectului Livada Moldovei, sprijinit de UE

10 laboratoare ale Universității Tehnice a Moldovei au fost renovate în cadrul proiectului Livada Moldovei, sprijinit de Uniunea Europeană prin intermediul Băncii Europene de Investiții. Astăzi, 7 octombrie, a avut loc inaugurarea sălilor modernizate, în prezența ministrului Agriculturii și Industriei Alimentare, Viorel Gherciu, a șefului oficiului Băncii Europene de Investiții în Republica Moldova, Alberto Carlei, precum și a șefului adjunct pentru cooperare al Delegației Uniunii Europene în Republica Moldova, Gintautas Baranauskas.
Beneficiari direcți ai investițiilor în valoare de 2 milioane de euro sunt peste 1000 de studenți ai UTM. De acum încolo, aceștia vor avea la dispoziție utilaje moderne de laborator, precum și o multitudine de reagenți chimici necesari pentru activitățile de cercetare.

„Ministerul Agriculturii va susține în continuare atragerea investițiilor în sector, modernizarea universităților de profil și va facilita întru totul implementarea tehnologiilor moderne și inovațiilor în sector. Dumneavoastră, cei care sunteți generația tânără, aveți această menire, să asigurați cu succes implementarea noilor tehnologii, aplicând în practică acele cunoștințe pe care le obțineți”, a declarat ministrul Agriculturii și Industriei Alimentare, Viorel Gherciu.

În cadrul aceluiași proiect investițional a fost izolat termic blocul Facultății Tehnologia Alimentelor, prin montarea geamurilor termopan pe o suprafață de 1600 m2 și izolarea termică a pereților pe o suprafață de 3100 m2. Lucrările vor permite economisirea semnificativă a resurselor.
Investițiile au fost făcute prin intermediul proiectului Livada Moldovei, care este o linie de creditare în valoare de 120 de milioane de euro, oferită de Banca Europeană de Investiții, în calitate de bancă a Uniunii Europene, Guvernului Republicii Moldova.
Proiectul sprijină investițiile IMM-urilor în sectorul horticol, iar circa 12 milioane de euro sunt alocate pentru reabilitarea și dotarea a 10 instituții de învățământ și cercetare.
„În pofida crizei provocate de Covid-19, în 2020 au fost sprijinite peste 19 mii de IMM-uri și au fost create și menținute peste 11 mii de locuri de muncă în Republica Moldova, în cadrul Inițiativei EU4Business. Proiectul Livada Moldovei, care este linia de creditare oferită de partenerii noștri de la Banca Europeană de Investiții, merge mână în mână cu asistența tehnică finanțată de Uniunea Europeană, pentru a asigura o eficiență și un impact mai mare al investițiilor în sectorul horticol”, a declarat șeful adjunct pentru cooperare al Delegației Uniunii Europene în Republica Moldova, Gintautas Baranauskas.
Anterior, Universitatea Tehnică a Moldovei a mai beneficiat de o investiție în valoare de 1,8 milioane de euro, oferită în cadrul proiectului Filiera Vinului, sprijinit de Uniunea Europeană prin intermediul Băncii Europene de Investiții. Fondurile au fost utilizate pentru modernizarea a 15 laboratoare.

„Aceste investiții vor îmbunătăți calitatea și relevanța instruirii, educației și cercetării legate de sectorul horticol din Moldova, astfel încât acestea să corespundă standardelor europene. În rezultat, actualii studenți și viitorii specialiști vor contribui la crearea unui sector horticol avansat, bazat pe inovație și sustenabilitate”, a declarat șeful oficiului Băncii Europene de Investiții în Republica Moldova, Alberto Carlei.

„Vreau să doresc ca beneficiarii acestui proiect, și aici mă refer la studenții Universității Tehnice, să aibă posibilitatea să se mândrească cu faptul că fac studii la această universitate cu nume mondial, că au posibilitatea să aibă proiecte transfrontaliere, proiecte internaționale, cu alte universități”, a declarat Iurie Brumărel, director executiv UCIMPRSVV.
„Este importantă și pregătirea cadrelor de înaltă calificare. Atunci când se investește și în Republică apar noi tehnologii, noi utilaje, trebuie să fie și specialiști care să poată să implementeze aceste tehnologii”, a subliniat Vladislav Reșitca, prorector în cadrul Universității Tehnice a Moldovei.
Horticultura este o ramură agricolă ce asigură 14% din veniturile provenite din export, iar producătorii din Republica Moldova au acces facilitat la o piață de circa 500 de milioane de consumatori.
Exporturile către Uniunea Europeană au loc în baza unor condiții preferențiale datorită Zonei de Liber Schimb Aprofundat și Cuprinzător, care este parte a Acordului European de Asociere și presupune liberalizarea graduală a comerțului cu bunuri și servicii.