Eugenia BULAT: evocarea Mișcării de Renaștere Națională (raionul Călărași)

calarasi

Scriitoarea Eugenia Bulat este cunoscută publicului larg din Republică Moldova și România nu doar ca autoarea unor versuri memorabile, publicistică incitantă, dar și ca unul din cei mai de vază reprezentanți ai Mișcării de Renaștere Națională (MRN) a românilor basarabeni. Fiind originară din Sadova, raionul Călărași, doamna Eugenia Bulat s-a implicat activ în susținerea politicii de restructurare a URSS, promovată de Mihail Gorbaciov. Politica de restructurare și transparență, altfel spus – de liberalizare a regimului sovietic, – a ajuns în RSS Moldovenească mai târziu: abia în 1988 au apărut primele articole critice în presa periodică de la Chișinău. Dar problemele reale cu care s-a confruntat conducerea URSS (deficitul mărfurilor de larg consum, de produse alimentare, militarizarea excesivă a economiei etc.) au fost completate cu un șir nou de revendicări, între care revenirea la valorile naționale ale românilor basarabeni, stabilirea unor relații echitabile între Centru (Kremlin) și republicile unionale etc. Autoarea cărții[1] a expus geneza Mișcării de Renaștere Națională în raionul Călărași, greutățile cu care s-au confruntat primii promotori ai adevărului despre trecutul nostru istoric, ai limbii și culturii române, altor valori general-umane, toate acestea pe fundalul unei rezistențe disperate a nomenclaturii comuniste.

Cadrul cronologic stabilit de autoare este 1988-1991, adică de la începutul MRN până la Proclamarea Independenței de Stat a R. Moldova. Cartea este astfel structurată: „În loc de Prefață”, p. 9-186, cam mult am zice noi), un scurt compartiment, întitulat „De unde venim” (p.187-190, despre istoria localității Călărași). Urmează publicarea interviurilor cu persoanele implicate activ în promovarea valorilor noastre naționale („Noi am îmbrățișat cauza națională în chip dumnezeiesc”, p. 193-568), apoi compartimentul „Transnistria – o țară de dânșii inventată” (p. 571-576). „În loc de epilog” (p. 579-592) și Anexele (p. 595-638) încheie volumul recenzat.

Autoarea cărții este profesoară de limbă și literatură română (dar și rusă și explică de ce), este poetă; a fost aleasă în mod democratic primar în localitatea Sadova, a creat Cenaclul „Datina”, la ședințele căruia s-au spus lucruri noi, s-au abordat diverse probleme economice, sociale, dar și de identitate a românilor basarabeni. La aceste cenacluri, dar și la mitingurile organizate de liderii locali, au fost invitați și au participat cu discursuri și îndemnuri de a ne apăra libertatea și drepturile intelectuali de vază din capitală. Autoarea scrie cu mult drag despre întâlnirile cu Ion Hadârcă, Dumitru Matcovschi, Ion Vatamanu, Ion Ciocanu, Valentin Mândâcanu, alți scriitori și poeți, dar și cu istoricii Ion Conțescu, Vladimir Nicu, Ion Niculiță și alții.

Eugenia Bulat evidențiază importanța adoptării, la 31 august 1989, a Legii privind funcționarea limbilor pe teritoriul RSS Moldovenești, în care limba română, numită „moldovenească”, expusă în grafia latină, a fost decretată limba oficială a republicii. Sunt evocate evenimentele anului 1990, în special – organizarea călărășenilor la primul Pod de flori (6 mai 1990), eveniment la care au luat parte 1 200 000 de oameni, persoane care s-au simțit un tot întreg, un popor întregit. Evenimentul dat s-a produs înainte de declararea Suveranității de Stat a RSS Moldova (23 iunie 1990). Autoarea descrie organizarea și participarea dumneaei, alături de sute de călărășeni, la Marile Adunări Naționale, prilejuite de mari probleme apărute în fața Republicii (respingerea Referendumului unional privind reformarea URSS, decembrie 1989, proclamarea Independenței R. Moldova, august 1991).

Pe baza discuțiilor avute de dna Eugenia Bulat cu unii parlamentari (Ștefan Maimescu, p. 174) aflăm că imediat după eșecul loviturii de stat de la Moscova (august 1991), Parlamentul R. Moldova a constituit o Comisie pentru studierea cazurilor de susținere directă și indirectă a puciului de la Moscova, care însă, a fost dizolvată la ordinul președintelui R. Moldova Mircea Snegur. Este limpede: a fost ratată ocazia adoptării Legii Lustrației. Atunci a fost cazul, dar nu a fost să fie!

Un alt moment interesant, mai puțin cunoscut publicului larg, expus de Eugenia Bulat, este discursul deputatului Ilie Bratu în ședința Parlamentului când s-a discutat și votat Declarația de Independență a R. Moldova. I. Bratu a pledat pentru proclamarea Unirii R. Moldova cu România. Dar nu a fost susținut de colegii lui deputați. A trecut timpul. Mulți oameni de stat (între care Ion Ungureanu, profesorul Sergiu Chircă etc.) ulterior au regretat că nu a fost proclamată Unirea R. Moldova cu România. Din cele citite în cartea dnei Eugenia Bulat tragem concluzia – pentru a câta oară? –, că în anii 1990-1991, în rezultatul eforturilor uriașe, depuse de intelectualitatea basarabeană, cea de la Chișinău în bună colaborare cu cea din centrele raionale și localitățile rurale, au fost create premisele de Reîntregire națională a românilor în frontierele moștenite de la URSS. Clasa politică de la Chișinău, prea strâns legată de moștenirea comunistă sovietică, n-a avut curajul să dea satisfacție cerinței maselor, și anume: proclamarea UNIRII R. Moldova cu România. Chiar dacă s-a împotrivit Ion Iliescu, invocând diverse pretexte (unele reale, altele – false), adresarea clară la poporul Român și Națiunile Lumii că noi vrem Unirea, ar fi rezolvat problema. Tot așa cum au rezolvat-o germanii, unind cele două state, în RFG fiind dislocate trupe sovietice și mai numeroase, și mai înzestrate militar în comparație cu Armata a 14-a din Tiraspol. Ei au putut, ai noștri – nu. Entuziasmul de atunci al oamenilor noștri a fost evidențiat de mai multe ori de dna Eugenia Bulat: „Oamenii de atunci ne erau dragi, apropiați, ca și cum ne-am fi știut ani de zile”.

Autoarea cărții a realizat 16 interviuri și materiale cu și despre personalitățile marcante ale MRN: Nicolae Pârțac, Ștefan Maimescu, Alexandru Trifan, Valeriu Bulat, Valentina Cușnir, Mihai Oanța, Valerian Grosu, Gheorghe Pruteanu, Gheorghe Bobeică, Inga Druță, Petru Căpitan, Mihai Lozovan, Mihai Zdraguș. Sunt trei materiale In Memoriam: Sergiu Cojocaru, luptător pentru emanciparea națională a basarabenilor, poet, epigramist (autoarea a reprodus mai multe poezii și epigrame, semnate de S. Cojocaru), Vasile Dub și Gheorghe Delegeanu.

Urmează câteva pagini consacrate războiului agresiv al Federației Ruse împotriva R. Moldova, „În loc de epilog” (concluziile autoarei). În Anexe au fost incluse mai multe documente ale timpului.

Cartea este scrisă cu bunăvoință și căldură. Autoarea nu atacă (nu critică) pe nimeni; își expune punctul de vedere asupra evenimentelor prin care a trecut dumneaei și Republica. În carte sunt reproduse multe fotografii din acei ani. Cartea are un cititor-țintă: călărășenii, în primul rând. Apoi ceilalți cititori din R. Moldova și România. Este o carte de pionierat: ar fi excelent dacă și alți veterani ai MRN din celelalte raioane ale R. Moldova ar folosi-o ca model și ar expune evenimentele și personalitățile din raioanele lor.

La un volum atât de mare de text cu expunerea atâtor evenimente și personalități, era firesc să se strecoare mici inexactități, greșeli mecanice, care pot fi ușor înlăturate în ediția a 2-a (poate și următoarele, de ce nu?) ale cărții recenzate.

Pe data de 29 septembrie, în incinta Bibliotecii Naționale a R. Moldova, în prezența multor protagoniști ai volumului semnat de dna Eugenia Bulat (Ion Hadârcă, Valerian Grosu, Valentina Cușnir, Nicolae Pârțac, generalul Valeriu Troenco etc.) a avut loc lansarea cărții.

Pe data de 30 septembrie dna Eugenia Bulat a prezentat cartea în ședința ordinară a Grupului de Inițiativă a Asociației Istoricilor din R. Moldova, a răspuns la întrebările formulate de istorici, după care a urmat o discuție pe marginea subiectelor abordate în monografie.

Felicitări autoarei!

PS. Între alte subiecte: recent, președintele Azerbaidjanului Ilham Aliyev, cavaler al mai multor ordine, inclusiv a două românești, alături de soția sa, Mehriban Alieva, au defilat la o demonstrație prilejuită de împlinirea unui an de la războiul din Karabahul de Munte, ținând în mâini portretele ostașilor azeri, căzuți în acele lupte. Conducerea de vârf a Azerbaidjanului a demonstrat o solidaritate (identitate) perfectă cu militarii-eroi, morți pentru patria lor, asta însemnând consolidarea societății azere. Întrebarea firească este: când oare un președinte al R. Moldova s-a solidarizat sau se va solidariza deschis cu eroii noștri, morți în războiul pentru apărarea Independenței și integrității teritoriale a R. Moldova?

anatol_petrencu@yahoo.com

1 octombrie 2021

[1] Eugenia Bulat, Călărașii și Renașterea Națională. Mărturii, evocări, imagini, Chișinău, Editura UNU, 2021, 640 p.