De ce Klaus Iohannis nu admite că reîntregirea națională este „un proiect de țară” pentru România

klaus-masonerie-nazism

Patrichi Viorel
·
Pierduți în ceață la Chișinău
Klaus Iohannis, președintele României, Volodimir Zelenskii, președintele Ucrainei, și Andrzej Duda, președintele Poloniei, au venit pe 27 august la Chișinău pentru a asista la ceremoniile dedicate împlinirii a 30 de ani de independență a Republicii Molotov față de România. Duda a venit cu o zi înainte în calitate de putere tutelară fiindcă polonezii nu-și uită moțocul medieval: să controleze ei regiunea, desi nu-i roagă nimeni. Așa se explică și inițiativa Poloniei privind „pământul dintre mări” – Marea Baltică, Marea Neagră, Marea Egee și, de ce nu, Marea Mediterană.
Klaus Iohannis și Volodimir Zelenskii au ajuns cu o întârziere de trei ore: era ceață groasă deasupra Chișinăului și nu puteau ateriza. Mai rău, era negură de-a dreptul, nu se vedea nimic fiindcă așa este viitorul acestui fragment de provincie care a năzuit să devină… țară. Iurie Roșca, pe care îl prețuiau atât de mult Ana Blandiana, „seniorul” Corneliu Coposu, Nicolae Lupan și alți luptători anti-comuniști din tot spațiul românesc, a lansat chiar o teorie după care partea devine întreg. După mintea lui Roșca, coada ruptă a șopârlei devine… șopârlă. Orice zgârci poate ajunge un organism complex, așa cum orice cătun devine țară în toată regula. Este justificarea ideologică actuală a stalinismului, deci și a moldovenismului.
Ce să priceapă Klaus Iohannis în această negură prin care își dă cu deștele-n ochi? Cam cât au priceput și alde Ion Iliescu, ultimul politician din lume, care a semnat ultimul tratat de bună vecinătate cu muribunda Uniune Sovietică. Ambasadorul Aurel Preda, general în rezervă, profesor universitar de drept internațional public și relații internaționale, mi-a relatat cum a fost în august 1991 pentru redactarea Declarației de independență. A vrut ca proiectul redactat de el să devină un act ireversibil pentru reunficarea celor șase județe din fosta Basarabie cu România. Ulterior, l-a convins chiar și pe Mircea Snegur să accepte ideea, dacă i se oferă funcția de vicepreședinte al României reîntregite. Ion Iliescu i-a trimis la plimbare pe cei doi emisari: s-a speriat de moarte fiindcă semnase tratatul cu Mihail Gorbaciov. L-am întrebat pe Ion Iliescu de ce a refuzat oferta lui Mircea Snegur. „Aurel Preda este un nebun! Nu putea fi vorba atunci de unire, Uniunea Sovietică era o realitate. Cine ar fi fost de accord atunci cu un asemenea act politic?”, mi-a spus Ion Iliescu. Și Snegur avea să nege mai târziu că ar fi existat asemenea negocieri. Marele maestru de la Kremlin pusese în mișcare mașina de împrăștiat negură.
„Dacă, în 27 august 1991, la Chișinău s-ar fi supus la vot Declarația de Unire cu România, Parlamentul ar fi votat-o! Nu se știa foarte bine ce înseamnă acest lucru, era o confuzie generală. Majoritatea morală a țării dorea revenirea la „patria mamă”. Însă, presiunea venită dinafara Parlamentului era destul de mare, pentru ca o astfel de opțiune să fie validată”, explică acum Dan Dungaciu. „Validată” de cine? Profesorul vine și cu „lămuriri”: „La vremea aceea, în Parlamentul Moldovei a fost votat steagul României, Imnul României ca Imn al Moldovei, Leul ca monedă națională și s-a trecut la alfabetul latin. Practic, majoritatea cetățenilor din Moldova nu știau pe ce lume se află…” Lumea reală poate să însemne și o lume pe care vrei s-o transformi prin voința poporului tău. Dacă te duce mintea, dacă te ține intuiția ca lider politic să sublimezi acele energii naționale. Dacă nu, se lasă negura ca peste Klaus Iohannis.
Parlamentul de la București era cucerit deja de ideea independenței pentru Republica Molotov. Toți credeau că așa trag preșul de sub picioarele Kremlinului, gândind că Declarația de independență va pune punct controlului sovietic asupra Chișinăului, după cum consideră Dan Dungaciu. Singurul parlamentar român care a votat contra acestei declarații de independență necondiționată a fost revoluționarul Claudiu Iordache. „După ce textul a fost epurat de orice referire la unirea Basarabiei cu România, din martie 1918, documentul a fost votat de 276 de deputați, adică de 74%. Însă, acest procent nu trebuie să ne inducă în eroare. În realitate, erau și au rămas două tabere. Unii citeau Declarația de Independență ca pe un document redactat cu gândul la relația cu URSS, iar alții o citeau ca pe un act de independență față de România. Din această perspectivă, nu s-a schimbat nimic, până în ziua de astăzi”.
Nici nu e de mirare. România duhnește de agenți ruși. Coloana a V-a, asemenea comunismului, „n-or murit, numa-o țâră a ațâchit”. Puțini au uitat privirea lui Silviu Brucan în acel moment. „Probabil, mulți își amintesc celebrul gest al lui Silviu Brucan, care, după o declarație patriotică, emoțională, a lui Sergiu Nicolaescu referitoare la Basarabia și la frații noștri, a declarat în Parlamentul reunit că el își scoate pălăria în fața regizorului Sergiu Nicolaescu, dar când vine vorba despre politicianul cu același nume, și-o pune la loc. Pentru prima oară, official, în Parlamentul României, Silviu Brucan a lansat teza că, dacă ne vom uni cu Basarabia, vom pierde Transilvania”, a reamintit Dan Dungaciu. În realitate, nu era și nu este nimic nou în afirmația obraznică a lui Brucan. Era acolo toată ura revanșardă a speciei, nimic mai mult și suficient pentru cine pricepe. Tot comandoul lor s-a comportat la fel, ca la comandă, ori de câte ori a venit vorba de reîntregirea națională a României: Petre Roman, Vladimir Socor, Mihail Bruhis, Andrei Țăranu, Adrian Severin, Gabriel Andreescu, Renate Weber, Valentin Stan și mulți alții… Gândirea lui Klaus Iohannis nu bate mai departe prin această negură.
De aceea, mi se pare criminal să-i minți pe basarabeni cu fata morgana integrării europene, mai ales dacă lipești Republica Molotov de… Ucraina pe golgota aderării. Încă din 1990, Rusia a avut grijă să pună Transnistria în cârca Republicii Molotov pentru a dirija istoria. Astăzi, Kremlinul pretinde să i se plătească 4 miliarde de dolari pentru gazele consumate de mafia din Transnistria, chiar dacă transnistrenii obișnuiți și-au plătit gazelle către mafie, dar banii s-au volatilizat. „De atunci, au tot fost folosiți termeni precum „represiunea transnistreană”, uitând că, de fapt, legată de Transnistria, Republica Moldova nu se va integra niciodată în structurile euro-atlantice. Pentru acest motiv, rușii nu recunosc independența Transnistriei și o păstrează în interiorul Republicii Moldova. Au nevoie de Transnistria ca de un geamantan fără mâner, iar când Chișinăul vrea să plece spre vest, cineva îl bate pe umăr și îi spune: „Ți-ai uitat valiza!”. Iată de ce, dacă astăzi veți auzi pe cineva de la Chișinău vorbind despre reglementarea chestiunii transnistrene, înseamnă că face jocul Rusiei! Din păcate, însă, a prevalat ideea că nu Transnistria urmează Republica Moldova, ci aceasta din urmă rămâne blocată alături de Transnistria. Astăzi, ne găsim în situația în care, strategic vorbind, la Chișinău încă mai există două tabere. Unii au văzut independența față de România, iar alții care consideră independența ca un act privitor la Rusia”, crede Dan Dungaciu. Profesorul surprinde perfect realitatea și mentalitățile de dincolo de Prut: „Pe lângă moldoveniștii sovietici, sunt moldoveniștii europeniști, care vor să intre în Europa, dar nu alături de România, sau, ca să spun așa, vor în România, dar ca independenți. Evident că acest deziderat n-are cum să se împlinească, pentru că Federația Rusă nu le va permite să plece…”
Fără să țină seama de această realitate, Klaus Iohannis merge alături de Duda și de Zelenskii, ca să-i ajute pe basarabeni să găsească drumul prin această ceață care vine prin lumina de la răsărit. Nu-l văd în stare să admită că reîntregirea națională este „un proiect de țară” pentru România, cum susținea mult hulitul Traian Băsescu. Fiindcă este unica șansă pentru basarabeni. Cum spuneam, Duda este un hidalgo al politicii europene, iar Zelenskii conduce o țară care este adversarul nostru strategic. Ce interes am avea noi să susținem necondiționat integritatea teritorială a Ucrainei, o țară tot mai agresivă față de România?