MIRCEA DRUC: În căutarea identității – 5. DAC LIBER

Mircea-Druc

În viața mea spirituală a existat o cotitură, un moment crucial,când am conștientizat imperativul eminescian – „În România totult rebuie dacizat”, care s-a transformat ulterior în idealul – Dacia Phoenix-Dacia Felix. Atunci mi-a trecut prin minte predicția: „noi, românii, putem materializa o realitate viitoare, care există deja, ca potențial, în trecutul nostru milenar”. Iată și un extras din jurnalul ținut în acea perioadă,o viziune personală asupra viitorului românilor:În trecut, am luptat cu un Imperiu necreștin. Și am obținut unele victorii morale. Dar nu le-am putut fructifica decât parțial. Căci apăruse un alt Imperiu – creștin-ortodox. Acesta ne ”elibera” de Imperiul precedent. În prezent, deznaționalizarea noastră continuă. ”Eliberatorii” ne mint cu mituri internaționaliste. Noi îi derutăm cu un simț nativ al umorului. Simulând obediența, renaștem, ca Pasărea Phoenix. Instinctul autoconservării s-a declanșat. Nucleul nostru genetic germinează întruna. A încolțit deja sămânța dacilor liberi nemuritori. Zalmoxis este cu NOI! Așa să ne ajute Dumnezeu!”.
În anii de studii la Universitatea de Stat din Leningrad (1961-1964), ca să aflu adevărul despre strămoșii noștri,visam să ajung cercetător științific la Biblioteca Vaticanului. Eram pasionat de civilizațiile Daciei şi Iberiei -două aripi ale latinității, două margini ale Imperiului Roman. Îi invidiam pe acei care posedă la perfecție limbile clasice și pot studia arhivele imperiale. La cei douăzeci de ani împliniți, mai visam să scriu un roman – „NOI, desculți prin Europa”.Dacă deplasarea ar fi fost liberă, ca în prezent, aș fi ajuns pe coasta Atlanticului numai cu pesmeți şi apă chioară. Mă vedeam străbătând pe jos toată Europa, ostenit dar fericit, răcorindu-mi picioarele zdrelite în apele reci ale oceanului …Uneori, visele tinereții se împlinesc, fie și parțial sau prea târziu. Am ajuns, peste o jumătate de secol, în Iberia. Scrutam orizontul la Monte Estoril, aproape de Lisabona, pe coasta atlantică a Portugaliei. Și, o lacrimă de copil se prelingea pe obraz. Târziu de tot, trăiam libertatea deplină visată în adolescență… Posibilitatea de a pleca oriunde și a reveni acasă din proprie dorință, nu cu aprobarea obligatorie a unui supervizor (куратора от КГБ), este mai importantă decât siguranța locului de muncă și abundența hranei de la ferma colhozului «Дружба» sau a sovhozului «Путь к коммунизму». Migrația nestingherită este sensul existenței gâștelor sălbatice naționaliste. Voința de a trăi în libertate, reprezintă o unitate de măsură. Cât de mult îți dorești să fii liber? Cuantificat, răspunsul la această întrebare servește drept un indiciu calitativ al etno-psihicului. La nivel individual, setea de libertate ne ajută să descifrăm obiectiv diferența dintre un simplu individ și o personalitate. Iar la nivelul poporului, lupta pentru libertate si capacitatea de autoguvernare condiționează atingerea de către acest popor a statutului superior de „Națiune”.
În februarie 1990, am participat la primele alegeri, relativ libere, din fostele colonii ale Imperiului sovietic. Am devenit, din primul tur, „deputat al norodului” în Sovietul Suprem al RSSM. In consonanță cu imperativul formulat de poetul național – dacizarea totală , am intercalat în platforma mea electorală, elaborată în decembrie 1989 la Cernăuți, următoarele două puncte: «Adoptarea unor legi și elaborarea unei strategii menite să asigure fortificarea vitalității Moldovei ca etnosistem, consolidarea tuturor resurselor disponibile (biologice, ecologice, creatoare, producătoare) și orientarea lor spre scăderea mortalității, creșterea natalității și longevității, ameliorarea fondului genetic și o nouă calitate a vieții materiale și spirituale»; «Acordarea unui statut prioritar copiilor și tinerilor în procesul general de prosperare a întregii populații a RSSM. Renunțarea la actualul sistem de educație și învățământ, bazat pe valori străine de aspirațiile moldovenilor și ale celorlalte grupuri etnice conlocuitoare. Fondarea Asociației «Dacii Liberi» a tuturor copiilor și tinerilor români (moldoveni) din URSS». La începutul anilor 90, la București, am elaborat „Homo agens-Dacul liber” – un ghid moral pentru potențialii susținători ai Proiectului de Țară „România Reîntregită-Dacia Phoenix”.
Caut să aplic ceea ce cred la nivel teoretic. Mi-am clarificat ierarhia motivelor și ritmul propriu de evoluție. Am învățat deja să mă cunosc pe mine însumi. Conștientizez ego-ul meu inconștient și depun un efort considerabil pentru a mă elibera de programe și condiționări predeterminate, care mă mențin intangibil, în tipare comportamentale perimate. Acum trei decenii, am renunțat total la orice product care conține nicotină sau alcool și caut să respect recomandările nutriționiștilor. Știința, noua biologie oferă tot mai multă materie primă pentru a face creierul să funcționeze în moduri noi și diferite. Mi-am conceput codul etic ca un mozaic și caut pietre pentru a-l definitiva – instrumente și rețete care ajută oamenii să-și schimbe creierul și viața. Cuget asupra realității prin lentilele unei noi minți – mintea dacului liber. Și de aceea percep în mod diferit viața mea și realitatea mediului ambiant.

Totodată,constat că partea cea mai dificilă în procesul dacizării ține de o anume barieră de ordin psihic: la start m-am simțit inconfortabil că nu mai aveam aceleași reflecții și opțiuni pe care le-am avut anterior. Această stare de a fi îmi părea străină, „anormală”; totul devenea nesigur, nu mă mai simțeam ego-ul meu familiar. Reveneau în forță cugetările compulsive, care duceau la aceleași opțiuni, făcându-mă să acționez automat, în formulă stereotip, să trec prin aceleași întâmplări pentru a reafirma aceleași emoții ale identității mele. Totuși, oricât de inconfortabil și dificil ar părea la început, știu că acesta este momentul în care am intrat pe teritoriul necunoscut al dacizării; că mă aflu în procesul redresării și am de străbătut o distanță între vechiul meu ego și noua mea identitate – cea a dacului liber.

Trecerea „Podului regenerării traco-geto-dacilor” presupune abandonarea ego-ului familiar și previzibil – conectat la aceeași cugetare, aceleași idei, aceleași opțiuni, aceleași comportamente și aceleași sentimente. Pășirea dincolo, peste râu, într-un tărâm necunoscut, semnifică plecarea din trecutul meu familiar, previzibil și îndreptarea către un viitor nefamiliar, imprevizibil. Distanța dintre vechiul ego (român) și noul ego (dac liber) reprezintă moartea biologică a vechii mele personalități. În consecință, creez un nou ego, cu o nouă cugetare, cu noi reflecții, opțiuni, comportamente, cu noi emoții. Și militez în continuare pentru biodiversitate și antropodiversitate, pentru supraviețuirea Statului și Națiunii. Sunt ferm convins: fără teorie precisă, nu există acțiune eficace. Un pas înainte în teorie înseamnă doi pași înainte în practica pură. Necesitatea unei Etnoutopii devine acum lucrul cel mai practic din lume. Enunțata Paradigmă Etnosistemică pretinde să devină o teorie a Etnomodelării, un suport pentru știința și arta guvernării Statului-Etnosistem.

Mircea Druc,
un dac liber
București, octombrie 2020