MIRCEA DRUC: În căutarea identității – 3. „Trădător unionist”

Mircea-Druc

Pentru rușii de profesie și moldovenii stataliști din Basarabia, autorul acestui articol este „ un trădător unionist”.În iunie 1990, Alexandr Kasatov, corespondentul săptămânalului «Коммерсантъ», a dat startul denigrării noului guvern de la Chișinău. Respectiva publicație centrală apăruse odată cu demararea procesului de reforme gorbacioviste. De aceea, eu o consideram „de-a noastră” fiindcă promova, chipurile, perestroika și glasnost. Peste puțin timp, am înțeles de ce a declanșat o campanie de anatemizare a noilor lideri politici din colonii. Neofitul Kasatov a interpretat rolul unui scamator. Scoțând demonstrativ din șapca veche imperială un iepure, tânărul gazetar a creat din mers o media-minciună – «Друк и молдаване жаждут крови» („Druc și moldovenii sunt setoși de sânge!”). La demonizarea conducerii de la Chișinău (Snegur-Druc-Costaș) a contribuit din plin și Ксения Григорьевна Мяло, o moldovenistă născută la Râbnița. Ulterior, Igor Smirnov a decorat-o cu medalia «Участнику миротворческой операции в Приднестровье» și «Орден Почёта (ПМР)». Eram deputat în Sovietul Suprem și președinte al Consiliului de Miniștri al RSSM. Și, pe ambele maluri ale Nistrului, mass-media controlată de comuniști și interfrontiști, m-a etichetat-«ставленник Народного Фронта Молдавии». Mă declarau culpabil de toate tarele extenuantei Perestroika – tranziția de la o economie planificată centralizat la una de piață liberă.

De la Chișinău, în octombrie 1990, locotenent-colonelul АнатолийЮркин, corespondentul ziarului «Красная Звезда», expedia o infogramă șefilor din capitala Imperiului în agonie: „Aici, ca și în republicile baltice, rușii îl condamnă pe Elțîn, acest fățarnic, care prin semnarea tratatului cu Chișinăul și-a atins obiectivele sale politice în contul petrolului, lemnului și metalului Rusiei. Naționaliștii locali din FPM, care au ocupat pozițiile cheie în Sovietul Suprem și în Guvern, îi cântă ditirambi lui Elțîn. Este lăudat pentru faptul că echipa sa a impus supremația legilor republicane asupra legislației unionale. Nespus de mulțumit de aceasta se arată Mircea Druc – elev și discipol al lui G.H. Popov. Însă, toți rusofonii din RSSM declară că Elțîn încă nu înseamnă Rusia”.Editorialistul revistei moscovite «Власть» întreba retoric: „Așa fel de cadre a pregătit puterea sovietică pentru republicile unionale!? Bunăoară, noul președinte al Consiliului de Miniștri al RSSM, care a absolvit două facultăți, la cele mai prestigioase universități de stat din Leningrad și Moscova. A mai făcut și aspirantura la Institutul Americii Latine al Academiei de Științe a URSS. Nu se compară cu ceilalți conducători, care au terminat doar Institutul agricol din Chișinău. Ei bine, acest Druc este, indiscutabil, un trădător unionist, fanatic și periculos… Asta-i mulțumirea că i-am eliberat pe moldoveni de sub ocupația fasciștilor germano-români !?”.În toamna lui 1990, la (ТСН) ЦТ ССС Рemisiunea de știri începea cu: „Mircea Druc, călăul Republicii Găgăuze …” sau „În Pridnestrovie, la Dubăsari, sângerosul premier a provocat….”. Regretabil, însă aceste produse, vădit exagerate și tendențioase, difuzate de «спецпропаганда» imperială sovietică, erau preluate gratuit și de corespondentul CNN la Moscova, intoxicând, volens nolens, telespectatorii din lumea întreagă. Redactorul și prezentatoarea principală a știrilor Tatiana Mitkova părea indulgentă, sau chiar solidară, cu lituanienii, letonii și estonienii, dar necruțătoare cu moldovenii.

De-a lungul anilor, Agenția de Informații Regnum a întrecut orice măsură în denigrarea României și a unionismului. Regnum se referă adesea şi la umila mea persoană titrând invariabil: „Mircea Druc – ex-prim ministru, unionist fanatic şi inițiator al campaniei găgăuze”. Iată o mostră de insinuare, repetată la infinit:„În octombrie 1990, drept reacție la cursul adoptat de conducerea RSSM de a se uni cu România, autoproclamata Republică Găgăuză a decretat organizarea alegerilor în Sovietul Suprem al Găgăuziei. Aceasta a servit ca pretext pentru a expedia în Găgăuzia coloane de mașini cu activiști ai Frontului Popular din Moldova şi voluntari din România, escortați de detașamente ale miliției cu scopul de a bloca alegerile şi a suprima Mișcarea găgăuză pentru independență națională. În fruntea „Campaniei găgăuze” s-a postat prim ministrul Mircea Druc”. Aceeași agenție publică articolul „Genocidul găgăuzilor şi esența ideologiei unioniste a românilor”. Autorii Ivan Kirioglo şi Oles Goncear (frații noștri, unul găgăuz şi altul ucrainean) cer imperativ: „să fie judecat pentru genocid călăul poporului găgăuz Mircea Druc”.Atunci, la Comrat, am evitat vărsarea de sânge nu datorită „implicării unor structuri ale forțelor armate sovietice”, ci în pofida faptului că ofițerii Diviziei aeropurtate din Bolgrad înarmau şi antrenau comandouri găgăuze. Apropo, voluntarii, invocați de Regnum, erau în exclusivitate basarabeni (Vedeți pe youtube.com documentarul „Zile de cumpănă”). Statul major al Armatei a 14-a aștepta „un piculeț de sânge”, pretext pentru „a curăța Chișinăul de naționaliști moldoveni pro-români”.

După dezmembrarea URSS, ne-am transformat din RSSM înRM și, culmea, propaganda antiunionistă s-a amplificat. Tinerii jurnaliștii Stan Horja (Valeriu Reniţă), Lilian Ciubotaru și Lucian Apostu, tutelați de deputatul Valeriu Daraban, colonel KGB, antiunionist şi românofob, continuau defăimarea lui Druc. Merită menționată și poziția unui proeminent moldovean statalist, colonelul KGB Ivan Mahu. Acesta scria într-un ziar rusesc de la Tiraspol: „În 1989, până la obținerea Independenței, au început schimbările în structurile KGB din RSSM. Ofițerii au prevăzut venirea la putere a naționaliștilor. Atunci s-au transferat la Moscova 20, iar la Kiev 25 de profesioniști. Unii au ajuns generali ai serviciilor de informație. La 9 septembrie 1990, KGB a fost transformat în Ministerul Securităţii de Stat. Druc avea grijă ca naționalismul şi românismul să pătrundă în structurile ministerului. De fapt, exact aceasta era misiunea lui principală: să pregătească serviciile speciale ca acestea să renunțe la funcția de apărare a statului. Să facă în așa fel ca serviciile de informație şi contrainformație să nu împiedice românizarea republicii. Însă, colectivul nostru rămânea încă un întreg monolit. De acea speranțele lui Druc, în general vorbind, nu s-au încununat de succes. După debarcarea lui Druc a fost numit un nou ministru – Anatol Plugaru. Dar revenirea serviciilor în făgașul lor firesc a fost posibilă odată cu numirea în funcție a generalului Vasili Calmoi. Pe timpul lui, problema naționaliștilor din „contingentul Druc” a fost rezolvată definitiv, în mod practic. Frontul popular din Moldova, în plan politic, a fost anihilat”.

Ivan Mahu coordonează activitatea foștilor ofițeri KGB, care luptă cu „încercările fără precedent de românizare a Republicii Moldova și cu riscul înalt de pierdere a identității naționale, limbii și istoriei”.În spatele ”foștilor” se află acum Dodon și Vlad Bătrâncea, scutierul său, deputatul care a rupt demonstrativ în parlamentul de la Chișinău harta României Reîntregite. Mișcarea antiunionistă e formată din ex-directori ai SIS și MAI, nepoți de KGB și FSB. „Dodoniști și stataliștii” (sintagma sugestivă aparține scriitorului Alexandru Vakulovski) fabrică dosarele ”trădătorilor” – o bancă de date on line intitulată ”Iudele Moldovei”. Listă neagră cuprinde adevărate personalități basarabene, din cele mai diverse domeniul de activitate. Printre iudele RM figurez și eu, fapt care mă onorează. Cunosc polemica de secole privind „posibila reabilitare a lui Iuda”. Mulți istorici din diverse țări îl descriu drept „revoluționar și conducător al rebeliunilor iudaice contra Imperiului Roman, unul dintre apostolii cei mai stimați,calomniat că l-ar fi trădat pe Isus”. Am locuit la Rio de Janeiro chiar alături de Catedrala Sfântul Iuda. Uneori, duminica, asistam la serviciul divin, după care discutam cu enoriașii „despre sfântul Iuda, un adevărat erou al luptei de eliberare națională a iudeilor”. „Trădarea lui Iuda” rămâne una dintre istoriile cele mai controversate ale Creștinismului.
Până în prezent, homo sovieticus, cu logica sa specifică, justifică acțiunile Kremlinului, dar neagă dreptul Republicii Moldova de a-și apăra integritatea teritorială.Desigur,Centrul imperial era obligat să evite colapsul, dar Periferiile nu mai puteau să suporte captivitatea.În această ordine de idei, portalul www.enews.md scria în 2010,citez: „Cine i-a permis odiosului premier să bată câmpii cu Unirea!? După logica acestui сукин сын,Centrul ar fi trebuit să ridice lăbuțele în sus, să capituleze, dându-se pe mâna lui Mircea Druc, fără să întreprindă careva acțiuni întru apărarea măreței Uniuni Sovietice. Într-adevăr, acest om nu merită pedeapsa cu moartea prin împușcare, merită să fie executat prin spânzurare”. Bineînțeles, într-o asemenea abordare a relației ”Moscova-Chișinău”, am putea admite că portalul de limbă rusă, condus de Iulia Semionova, o mercenară a războiului informațional-psihologic, are dreptate. ”Odiosul premier” nu avea voie nici măcar să aducă vorba despre o eventuală Reunire a Basarabiei cu România. El nu avea decât să alerge la Comrat cu buchete de flori, ca să felicite ”eroii norodului găgăuz” – Topal, Kendighelean și Burgundji – cu proclamarea Republicii Găgăuze. Sau să fi procedat ca următorii prim miniștri, care au acceptat autonomia pe criterii etnice, sau ca actualul președinte Dodon. În consecință, situația la Comrat nu s-a ameliorat nici astăzi, fiindcă separatiștilor și mafioților găgăuzi le vine pofta mâncând. Exemplu – politica duplicitară pro rusă a bașcanilor Mihail Formuzal și Irina Vlah.