CONSTANTIN MIU: POEZII pentru SUFLETUL OMULUI

constantin-miu

CUVINTELE

Ca niște turme,
cuvintele coboară
nerostite
din țarcul cerului…
Și dau năvală,
behăind ndeslușit
la porți de inimă
închise de cu seara…
Dar unde li-i păstorul
să le strângă
cu fluieru-i divin?

LECȚIA

MOTO:
Timpul îți ninge părul,
dar nu-ți poate troieni sufletul!

Ca să le treacă de urât,
le-am vorbit copacilor
despre nemurire,
iar ei,
privindu-mi părul troienit,
mi-au șoptit:
– Cât de frumos
te minți!

TAINA

Fiecare copac
își ascunde
sub coajă
iubirea nebună
după mugurii primăverii,
iar frunzele
mor suspinând
după roua dimineții
și nimeni
nu le poate ști taina.

INSCRIPȚIE PE O LAMPĂ

MOTO:
„Tu avais une lampe,
J’ avais la lumière…
Qui a vendu la mèche?”
Jacques Prévert

Sufletul meu
– fitil de lampă –
arde mocnit
la fereastra zăbrelită
a ochilor tăi.

CEALALTĂ JUMĂTATE…

Ți-am regăsit
sufletul
într-o jumătate de măr.
Putrezise
tot așteptând
să mușc din carnea lui…
Păstrează
semințele păcatului;
poate vei găsi
un nou Adam,
ca să-l amăgești
cu cealaltă jumătate…

BLESTEMAȚII

Bolta îngenunchiază
în preajma munților pleșuvi,
pentru a pune stele
pe umerii lor goi…

Ca un vultur,
vântul mușcă
din pieptul munților –
blestemați
să rămână înlănțuiți
în marea lor încremenire.

SCHIMB

Cu părul ei despletit,
noaptea
mi-a furat
lumina ochilor
și mi-a dăruit
cântecul ei
de fecioară nenuntită…

Aș vrea să mă prind
în hora ei,
dar nu mai știu
să joc.

INCERTITUDINI

Spre care țărm de buze
corabia inimii
se-ndreaptă?

Fiordul ochilor
primi-va
Lumina duhovnicească
spre a-ți fi
călăuză?

VEAC GRĂBIT

În acest veac grăbit
ce ne va lăsa
visul nevisat,
noi n-avem decât pe azi.
Ieri s-a risipit
dureros de iute,
iară mâine
pare ca o zi cu ceață…