ADRIAN BUCURESCU: NECONDIŢIONAT, SUFLET VALAH, COPIII BĂRĂGANULUI, DUH DE CĂPRIOARĂ

bucurescu adrian

NECONDIŢIONAT

Ai încărunţit torcând fuiorul
sorţilor ce ni le-ai pregătit.
Biată Românie, le duci dorul
chiar şi celor ce te-au părăsit!

Eu nu pot, dar nici n-aş vrea vreodată
să mă-nstrăinez de rostul meu,
nici de soarta ta întortocheată,
nici de dorul tău curat şi greu.

Nu sunt fiul tău cel mai de seamă,
dar nici cel mai rău şi mai pătat.
N-am de ce să-mi caut altă mamă –
te iubesc necondiţionat.

Nu mă laud, nu mă amăgesc –
fără tine, ţară, nu am rost.
Dacă numai proştii te iubesc,
atunci eu sunt cel mai mare prost.

SUFLET VALAH

Salţi ca un val, ah,
prea încercat
şi-ntortocheat
suflet valah!

La Nord şi la Sud,
la Est, la Vest,
celest, agrest,
parcă te aud.

Nu ştii de prăpăd
să te fereşti,
şi ce iubeşti
nu ştiu şi nu văd.

La chef, la răstrişti
glumeşti mereu
cu Dumnezeu,
dar ochii-ţi sunt trişti.

Nu e oglindă,
suflet ciudat,
cu-adevărat
să te cuprindă.

Ard stele pe cer
şi peste mări,
în depărtări.
Arzi şi tu în ger.

Îţi ninge în foc
şi ţii ascuns
un tâlc de sus
şi nu-ţi afli loc.

Salţi ca un val, ah,
prea încercat
şi-ntortocheat
suflet valah!

COPIII BĂRĂGANULUI

Prietene de luptă forte, prietene de vis şi muncă,
de demult purtăm pe lume o poreclă de ţăran
şi ne doare când vreo snoabă prin autobuz aruncă
aspre vorbe despre larmă amintind de Bărăgan.

Da, noi mirosim a iarbă, şi din când în când ne strigă,
asurzind întreaga luncă, sângele de hoţi de cai,
şi-am lăsat la barieră o sudalmă şi-o opincă
şi iubimn salcâmii încă şi islazul cu susai.

Noi nu vindem idealuri pentru nici o limuzină,
ci cu patimă firească iscodim ades cetatea.
Iute ne-a-mpărţit destinu-n amfiteatre şi uzine,
şi-n puzderia de oameni ne-asumăm singurătatea.

Da, noi mirosim de-o viaţă ca măceşii şi ca macii
şi iubim salcâmii încă şi ciorchinii plini de struguri;
da, noi cei de pe Naparis, în grădina Sfintei Dacii,
străjuim merii de aur încă de când le dau muguri.

DUH DE CĂPRIOARĂ

Sălbatică, întunecată pădure,
neatinsă vreodată de secure.

Rănită, căprioara greu şchioapătă.
Copacii înalţi din vârfuri freamătă.

Grozav mai schiaună haita flămândă,
grozav mai tremură căprioara plăpândă!

Ah, o zăreşte un lup de pe prispa Lunii
şi zadarnic de deşi sunt alunii!

De-ar fi această groază doar vis urât!
Dar tocmai când lupul o muşcă de gât,

căprioara se caţără pe stânci de văzduh
şi îngenunchiază în faţa Sfântului Duh.