ULTIMUL DISCURS AL LUI MARIAN LUPU, LACHEUL MOSCOVEI SAU CUM ANUL 2012 POATE FI ANUL REVENIRII BASARABIEI LA PATRIA-MAMĂ, ROMÂNIA

armata

Ion Petrescu

Sieg Heil!/Salut Victoria! Asta mai lipsea să se strige în inima Chişinăului, după discursul aprodului Kremlinului, Marian Lupu, acest aparatcik disperat agăţat de interimatul, deloc întâmplător, la Preşedinţia celui de-Al Doilea Stat Românesc. Unul rostit cu prilejul Paradei Armatei Române, cea din Stânga Roşie a Prutului, ce execută, totuşi, acum, doar comenzi în Limba Română

Marian Lupu nu mai ştie pe ce lume se află. Îi place să fie la tribună. Să privească masele de… moldoveni. Să clameze ceea ce niciun conaţional al lui nu mai crede. Dar, în faţa sa, se aflau conaţionali în uniformă! Disciplinaţi, încolonaţi, imuni la vorbe de clacă. Şi, doar după ei, românii, de strânsură, din Chişinău…
Dr. Paul Joseph Goebbels, ex-ministrul propagandei publice, în timpul regimului nazist, unul dintre cei mai apropiați colaboratori ai lui Adolf Hitler, dacă ar fi vizionat ceea ce s-a întâmplat, în văzul uluit – prin intermediul posturilor de televiziune – a patru milioane de cetăţeni, prostiţi de oficialităţile de la Chişinău, s-ar fi prezentat, cu o mimată admiraţie, la acest mister moldovan – numit Lupu – şi i-ar fi spus, copleşit: Mein Führer!
Păcăliciul de la Chişinău, Păluga lui Voronin, s-a simţit mândru că… în spatele său se aflau Vlad Filat, Mihai Ghimpu – cerebralii săi rivali din Alianţa pentru Integrare… în ceea ce vreţi dumneavoastră, doar în Uniunea Europeană NU -, dar nu a înţeles un lucru fundamental.
Surâsul ambasadorului american, la Chişinău, telegramele protocolare de felicitare, de la preşedinţii unor state ce nu se joacă de-a geopolitica, fiind conştienţi că teritoriul dintre Prut şi Nistru va avea soarta, firească, a ex-R.D.G.-ului – o altă făcătură „statală” de inspiraţie tot sovietică – nu atestă deloc extazul faţă de existenţa liliputanei republici… Coreea de Nord, cu care ne învecinăm la răsărit. Care va reveni la România, în anul 2012. Fără Transnistria.
Chiar dacă i s-a dat raportul, de către ministrul apărării, ce simte şi gândeşte româneşte – din guvernul de la Chişinău –, pentru că, momentan, mai este preşedinte interimar al Republicii Moldova, şi…”comandant suprem al forţelor armate”, Marian Lupu intră, în istoria României, la capitolul lachei ai Moscovei.
Pe ce mă bazez? Pe afirmaţiile conaţionalului Lupu. Cel încremenit în reflexele preluate de la idolul său, Vladimir Voronin. În alocuţiunea sa, de la bun început, prezidentul interimar îşi aduce aminte de veterani. Nu precizează despre cine este vorba. Pentru că nu-i convine! Veteranii războiului din Transnistria, primul detaşament, care a defilat, prin faţa tribunei oficiale, echipat în uniforme de campanie similare celor ale militarilor din armata Statelor Unite, era format din veteranii nefastului conflict, dus din tranşeul defensiv, ordonat de primul preşedinte al ex-republicii sovietice socialiste de peste Prut, Mircea Snegur. Un conaţional care a vrut unirea! Dar duplicitarul Ion Iliescu i-a refuzat oferta. Din dorinţa egoistă de a rămâne preşedintele unei Românii (post-Ceauşescu), care nu deranjează ambiţiile imperiale ale Moscovei (post-defuncta U.R.S.S.).
„Ziua de 27 august 1991… a încununat aspiraţia poporului nostru spre libertate, independenţă şi unitate naţională!” Care popor? La ce unitate naţională se referă Lupul de la Chişinău? Eu nu cred că bunicul meu, născut în comuna Lencăuţi, de pe malul drept al Nistrului, a făcut parte din alt popor decât cel român! Asta într-o vreme când graniţele României erau vizate de trecătoare trupe imperiale, ce sprijineau orbeşte ambiţii aberante, ale unor suverani şi dictatori, cu proiecţii geopolitice aiuritoare, menite, din start, să nu supravieţuiască unui popor dârz, precum cel român.
Marian Lupu a mai vorbit de solidaritatea, curajul şi încrederea …poporului moldovenesc – ce blasfemie! – în idealurile sale! Acest aparatcik, vorbeşte de înaintaşii săi, ce nu au acceptat să fie supuşi şi lipsiţi de onoare! El însuşi fiind supus Kremlinului! Şi lipsit de onoarea de a fi parte a neamului său. Deloc sovietic. Deloc rusesc. In integrum – românesc.
„În această luptă, poporul nostru a învins!” Care luptă? Împotriva cui? Lipsă de logică! De afirmaţii clare! Ce bătălie a câştigat armata actualului comandant suprem, de la Chişinău, în ultimii 20 de ani, de mascaradă, de clamare ex-sovietică, a unei identităţi inexistente?
“Iar noi continuăm să avansăm pe calea independenţei…”! Cel ce i-a scris discursul lui Marian Lupu şi-a bătut joc de el! De ce? Acesta a citit, cu o naivitate tipică demagogică, exact cuvintele rostite, cu trei decenii în urmă, deErich Honecker, cel ce a condus Republica Democrată Germană – sora defunctă a Republicii Mimate, între Prut şi Nistru – între 1971 şi 1989!
„Redobândirea independenţei ne-a oferit nouă, generaţiilor de azi, privilegiul de a decide propriul destin, de a stabili vectorul dezvoltării noastre, în condiţii de libertate şi democraţie.” Minciuni în serie! Independenţa clamată nu a fost decât efectul dezintegrării Uniunii Sovietice, care a constituit ocazia afirmării publice a desprinderii oficiale a teritoriilor cotropite anterior, în mod samavolnic, de regimul stalinist.
La Chişinău nu există nici libertate, nici democraţie! Decât în grădiniţele nesupuse ideologizării subtile a Alianţei pentru Integrarea în ce vreţi dumneavoastră…nu şi în comunitatea europeană! Libertate era, de pildă, dacă redacţiile din presa de la Chişinău tindeau să devină obiective, nu să se supună, discret, dar eficient, unuia dintre cei patru lideri politici ai partidelor parlamentare. Democraţie era, dacă aceşti trecători conducători, aveau eleganţa şi bărbăţia de a se consulta – faţă în faţă -, nu de a se ataca, unul pe altul, prin intermediul declaraţiilor făcute presei, aidoma unor glume, mai mult sau mai puţin inspirate. Unele chiar de prost gust…
„Dragostea pentru ţară, pentru tradiţiile noastre, dar şi pentru identitatea noastră, libertatea şi demnitatea cetăţeanului, încrederea în victoria democraţiei, voinţa de a merge pe calea progresului, spre viitorul frumos, pe care, cu certitudine îl merităm. Credem în aceste valori!” Cu certitudine, Marian Lupu, interimarul prezident de la Chişinău, uită că mult mai înţelepţii lui conaţionali sunt orice, dar nu şi oameni cu o conştiinţa neglijabilă.
Care identitate? Aceea a Kremlinului? Care libertate? Aceea de a alege doar pe Marian Lupu, preşedintele Republicii Democrate Moldova? Care demnitate? Aceea de a mima ceea ce nu există? Care încredere? În mafia lui Plahotniuk, vicepreşedintele partidului democrat, formal condus de Lupu cel sovietizat? Care progres? Spre Comunitatea Statelor Independente, unde al doilea stat românesc se mai află datorită fricii lui Marian Lupu şi a lui Vlad Filat – primul fiind un preşedinte pentru câteva luni şi secundul un premier cu un mandat obscur – de a extrage o comunitate aparte, majoritar românească, dintr-o uniune deloc europeană?
„Avem înscris în Constituţie statutul de ţară neutră. Statut de care nu ne dezicem.” Cu aceste cuvinte, Marian Lupu a ieşit din viitorul previzibil al mulţimii derutate, din stânga Prutului! De ce? Neutralitatea nu îl interesează nici pe Dmitri Medvedev, nici pe Barack Obama. După întâlnirea de pe Volga, dintre preşedintele Medvedev şi înţeleptul său prezicător, Vladimir Putin, este probabil că actualul şef al statului rus va avea al doilea mandat la Kremlin. Unul în care va fi secondat, tăcut, dar eficient, de premierul în funcţie la Moscova.
Visele lui Putin? Unul dintre acestea este înfiinţarea unui nou Kaliningrad. În Transnistria. Şi Vova – apelativul său popular – este realist. Ucraina se va diviza. În zona catolică şi cea ortodoxă. Un proces accelerat prin măsura stupidă a întemniţării ex-premierului Iulia Volodimirivna Timoșenko. Iar America are tot interesul să aibă, la flancul răsăritean al Alianţei Nord-Atlantice, două state pilon. Primul fiind Polonia actuală.
Al doilea – România viitoare. Una în care primul batalion nou încartiruit în Chişinău – fie în cazarma ex-regimentului sovietic, comandat de fratele năbădăiosului general Alexandr Lebed, fost comandant al Armatei a 14-a din Transnistria, fie în aceea a brigăzii de artilerie antiaeriană -, va fi unul din Forţele Armate Americane! Ale cărui uniforme au constituit deliciul celor ce vizionau parada militarilor vorbitori de română, din capitala celui de-al doilea stat românesc. Fiind purtate, cu mici ajustări şi adaptări nesemnificative, de toate detaşamentele care au defilat la Chişinău!
România a fost omniprezentă pe timpul paradei militare din Basarabia! Uniforma purtată de şeful statului major al Armatei Naţionale, din stânga Prutului, cea cu care era echipat şi comandantul paradei, indicau clar de unde vine sângele europenilor derutaţi, din dreapta Nistrului. Restul? Fanfara, detaşamentele ce au defilat, nu erau decât expresii locale, pitoreşti şi necesare, ale Redeşteptării Voinţei Naţionale!
Cu sau fără voia lui Marian Lupu, anul 2012 poate fi anul revenirii Basarabiei la Patria Mamă. Bine informat, Vladimir Voronin nu a luat parte la parada de la Chişinău, El nu mai aşteaptă, în pofida comunicatelor oficiale, decât imunitatea pe viaţă.
Una garantată de preşedintele României. Care a tratat inteligent mascarada de la Chişinău. Optând, ca din întâmplare, pentru o întâlnire cu colegii săi de promoţie, de la Academia Navală. Doar şi Mihai Eminescu prevedea:”Ce e val, ca valul trece…”