DECLARAŢIA DE INDEPENDENŢĂ, SCHIMBAREA LA FAŢĂ A BASARABIEI SAU CE E DE FĂCUT ?

Basarabia

MIHAI CIUBOTARU

Schimbarea la faţă a Basarabiei este un vis sau o realitate. Cât de fericiţi erau basarabenii în acea zi de răscruce când a fost adoptată Declaraţia de independenţă la 27 august 1991 fiind la un pas de Reunire cu Patria-mamă România. Ar fi fost al doilea mare eveniment istoric, întocmai ca la 27 martie 1918, dacă politicienii de la Chişinău, cât şi cei de la Bucureşti n-ar fi fost , trădători şi extrem de calculaţi, călăuziţi doar de preamărirea lor personală, gudurându-se în continuare în faţa stăpânului lor de la Moscova. Amândouă taberele vor da vina pe condiţiile existente de atunci, fără a spune clar că n-au fost la înălţimea marilor bărbaţi ai neamului din 1918. Acesta-i adevărul. Aceşti profitori şi exponenţi ai neololonialismului rus în Basarabia , au continuat şi continuă sub o formă mai subtilă să ne menţină în puşcăria popoarelor care este astăzi CSI, alias Imperiul rus modernizat . În toţi aceşti douăzeci de ani de independenţă butaforică, vasală, după opinia scriitorului Vitalie Ciobanu « Snegur, Lucinschi şi Voronin ne predicau un stat moldovenesc, pentru că îşi doreau nişte posturi de preşedinţi (la fel cum şi-l doreşte azi neconsolatul Marian Lupu), adică nişte poziţii de putere care să-i facă invulnerabili (să fii calif măcar pentru un ceas! un „ceas”, iată, întins pe două decenii…). Dar statul nu este un scop în sine şi nici staţia-terminus a tuturor aspiraţiilor unei colectivităţi, ci doar un mijloc, un instrument în slujba oamenilor care îl populează. Există valori mai presus decât statul: limba maternă, cultura naţională, solidaritatea umană. Statul Republica Moldova îşi justifică existenţa atâta timp cât ajută la satisfacerea unor nevoi ale cetăţenilor săi. Dacă „instrumentul” acesta s-a perimat, nu mai funcţionează, el trebuie reformat, înlocuit cu un altul – mai eficient, mai performant -, în caz contrar, el, statul, va începe să se creadă mai important decât cetăţenii, va tinde să le suprime libertatea. Va deveni o dictatură. » Adoptarea Declaraţiei de Independenţă a Republicii Moldova din 27 august 1991 de Parlamentul ţării a înscris o nouă filă în existenţa statului şi a determinat evoluţia juridică şi constituţională a dezvoltării statului şi a societăţii Republicii Moldova. În viziunea legiuitorului, această Declaraţie trebuia să contribuie la stabilirea calitativă a proceselor de dezvoltare a relaţiilor sociale, economice şi de drept. Până la adoptarea Constituţiei, Declaraţiile de Suveranitate şi Independenţă au servit drept bază constituţională de dezvoltare a statului şi societăţii Republicii Moldova. Aşa cum va remarca ilustrul istoric Gheorghe Cojocaru: Declaraţia de Independenţă a Republicii Moldova este rezultanta tuturor energiilor naţionale şi democratice descătuşate în epoca în care URSS intrase într-un proces ireversibil de disoluţie. Ea este, în acelaşi timp, rodul activităţii şi voinţei liber exprimate a instituţiei supreme reprezentative şi legislative – a Parlamentului Republicii Moldova. Exprimând la unison voinţa populară şi voinţa politică, Declaraţia de Independenţă este Actul fondator – unic, fundamental, suprem şi consensual – al Republicii Moldova, ca subiect deplin al dreptului internaţional, este piesa de rezistenţă instalată la baza edificiului statului de drept, reflectând şi reprezentând, în egală măsură, interesele tuturor cetăţenilor săi. Consfinţind adevărul istoric şi ştiinţific cu privire la limba română şi originile etnoculturale româneşti ale populaţiei titulare a noului stat independent, Declaraţia este actul de identitate al Republicii Moldova, care nu poate fi contrafăcut. » Această declaraţie de independenţă revoluţionară până şi astăzi stă ca un ghimpe în gâtul unor cominternişti deghizaţi in democraţi etc.. Până şi astăzi se duce împotriva ei un război ascuns. Pe parcursul acestor 20 de ani « Declaraţia de Independenţă a fost discreditată de aceste guvernări», după părerea istoricului Alexandru Moşanu. « S-a propus chiar înlocuirea Declaraţiei cu un alt act. Adică să fie elaborată o nouă redacţie a Declaraţiei de Independenţă. Credeţi că asta ar fi contribuit la păstrarea în condiţii sigure a Declaraţiei de Independenţă? Lor le stătea documentul ca un ghimpe în gât. Aşa au pus-o la un loc cu alte hârtii şi a ars» Potrivit primului preşedinte al Parlamentului, Declaraţia de Independenţă «nu plăcea şi nu place comuniştilor, antidemocraţilor şi rusofililor pentru că ea exprimă doleanţele mişcării de renaştere şi de eliberare naţională. Aceasta cerea stabilirea adevărului despre trecutul nostru istoric. Cerea să se revină la adevărul că moldovenii din stânga Prutului sunt români, că limba lor este română, că ei împărtăşesc aceleaşi valori spirituale şi culturale ca şi românii din dreapta Prutului. Declaraţia de Independenţă este temelia politico-juridică a R. Moldova ca stat suveran, independent şi democratic. Este actul de naştere al R. Moldova».Astăzi trebuie să spunem clar şi în glas tare că Declaraţia de Independenţă ne-a redat în mod juridic identitatea noastră românească, ne-a adus în şcoală limba noastră cea română şi istoria românilor Dar acest document fondator atât de important pentru un stat a fost ignorat la adoptarea Constituţiei Republicii Moldova din 29 iulie 1994. De ce s-a făcut aceasta ? Dacă din şcoală au încercat să scoată nu o dată limba română şi istoria romnânilor, dar n-au reuşit niciodată, cu excepţia istoriei integrate pentru o perioadă pe timpul comuniştilor pentru că intelectualitatea n-a permis şi nu va permite niciodată acest lucru, diversia însă cu limba moldovenească , popor moldovenesc introduse în constituţie de agrarieni rămâne şi astăzi în vigoare, ceea ce permite unor guvernanţi, gen Marian Lupu, iar până la el Vladiimir Voronin şi altor politicieni, precum Şelin V. să afirme că R. Moldova a fost eliberată de sub jugul fascist germano-român. Şi asta se întâmplă chiar dacă în Declaraţia de Independenţă este scris negru pe alb :
LUIND ACT de faptul că Parlamentele multor state în declaraţiile lor consideră înţelegerea încheiată la 23 august 1939, între Guvernul U.R.S.S. şi Guvernul Germaniei, ca nulă ab initio şi cer lichidarea consecinţelor politico-juridice ale acesteia, fapt relevat şi de Conferinţa internaţională „Pactul Molotov-Ribbentrop şi consecinţele sale pentru Basarabia” prin Declaraţia de la Chişinau, adoptată la 28 iunie 1991;
SUBLINIIND că fără consultarea populaţiei din Basarabia, nordul Bucovinei şi Ţinutul Herţa, ocupate prin forţă la 28 iunie 1940, precum şi a celei din R.A.S.S. Moldovenească (Transnistria), formată la 12 octombrie 1924, Sovietul Suprem al U.R.S.S., încălcînd chiar prerogativele sale constituţionale, a adoptat la 2 august 1940 „Legea U.R.S.S. cu privire la formarea R.S.S. Moldoveneşti unionale”, iar Prezidiul său a emis la 4 noiembrie 1940 „Decretul cu privire la stabilirea graniţei între R.S.S. Ucraineana şi R.S.S. Moldovenească”, acte normative prin care s-a încercat, în absenţa oricarui temei juridic real, justificarea dezmembrăii acestor teritorii ş apartenenţ noii republici la U.R.S.S.;
De ce se întâmplă toate astea ? La această întrebare ne va răspunde Dan Dungaciu în articolul « INDEPENDENŢA R. MOLDOVA – FAŢĂ DE CINE? » “.La 27 august, R. Moldova sarbatoreste Ziua Independentei. La fel precum in 1991, anul proclamarii, a vorbi astazi despre independenta republicii este bizar. Avand o suprafata de circa 11% din teritoriu pe care nu o controleaza, cu trupe rusesti pe teritoriul ei si care raman surde la cererile repetate ale oricui de a parasi tara, independenta R. Moldova ramane o iluzie, o formula fara continut, doldora de ambiguitati si intrebari fara raspuns. Si nu e nefiresc sa fie asa. Aceasta a fost, in realitate, conditia independentei R. Moldova inca de la declararea ei – nu a existat niciodata consens fata de continutul sau interpretarea Declaratiei de independenta votata de corpul legislativ la 27 august 1991. Aparut dupa Declaratia de suveranitate din 23 iunie 1990 si izvodit dupa esecul puciului de la Moscova declansat la 18 august, textul a relevat confuzia de pe teren in ceea ce priveste destinul ulterior al R. Moldova. Comportamentul parlamentarilor de la Chisinau in ziua votului istoric este o veritabila hartie de turnesol. La un moment dat, prezidiul legislativului de la Chisinau se scindase in doua parti aproape egale in ceea ce priveste interpretarea textului propus spre aprobare. Obiectia opozantilor era ca documentul constituia o justificare a unirii R. Moldova cu Romania. Textul este epurat de o serie de asertiuni ambigue sau de orice referire la unirea Basarabiei cu Romania din martie 1918 si, in final, este adoptat cu 276 voturi (74%), fara abtineri sau voturi impotriva (esential este ca, in Declaratie, limba este denumita „romana”). Aparenta unanimitate nu trebuie sa induca in eroare. In realitate, interpretarile textului decupau la Chisinau doua tabere. Pe de-o parte, cei care citeau Declaratia de independenta ca independenta fata de Moscova, de alta parte, cei care o vedeau ca independenta fata de Romania. Pentru cei din prima tabara era o oportunitate pentru apropierea treptata fata de Bucuresti, prin programe comune si proiecte derulate simultan. Intra aici unionistii graduali, cei care vedeau existenta celui „de-al doilea stat romanesc” ca etapa intermediara sau cei care nu concep astazi traseul euro-atlantic al R. Moldova fara Romania. A mai existat si o pozitie radicala, ulterior repliata de nevoie in tabara gradualista, a celor care s-au opus adoptarii unei asemenea declaratii – lozinca lor era „Unire, acum!”. Sunt cei care mai cred astazi ca unirea s-ar fi putut realiza atunci – si exista argumente si pentru un asemenea punct de vedere. Daca Bucurestiul ar fi fost capabil sa gestioneze situatia ulterior, e o alta discutie… Cea de-a doua tabara, vedea Declaratia ca pe o blocare a oricaror referinte la 1918 sau la situatia de dinaintea Pactului Molotov-Ribentropp. Se includ aici adeptii CSI de ieri si de azi, moldovenistii primitivi de extractie sovietica sau cei care doreau aderarea R. Moldova la eventuala uniune Rusia – Belarus. Oricum si orice, dar fara Romania si, daca se poate, impotriva ei. De notat ca, o a treia cale, nu a existat si nu exista, de fapt, nici astazi. Tentativele recente esueaza deocamdata identitar in moldovenism primitiv de formula Lazarev-Stati-Stepaniuc, ceea ce aduce pe fereastra mostenirea sovietica alungata, declarativ, pe usa… Chestiunea cea mai surprinzatoare este ca, la Bucuresti, situatia se prezenta aproape in oglinda. Chiar daca la vremea respectiva nu era constientizata ca atare. Recunoasterea independentei R. Moldova s-a facut, la 3 septembrie 1991, aproape unanim in legislativul romanesc reunit. (Singura exceptie „impotriva” a fost atunci deputatul Claudiu Iordache.) In ciuda acestei sincronii, o masiva parte a clasei politice de la Bucuresti a interpretat, si ea, independenta R. Moldova ca independenta fata de Romania: Chisinaul sa-si vada de ale sale, iar Bucurestiul de problemele lui – si, chipurile, sa nu piarda Transilvania nazuind la Basarabia (cum perora atunci Silviu Brucan in parlament)! Din acest punct de vedere, cea mai lipsita de echivoc declaratie politica a venit atunci din partea Bisericii Ortodoxe Romane. La 27 august, Patriarhul Teoctist adresa Parlamentului de la Chisinau un mesaj in care se arata ca intreaga crestinatate ortodoxa romaneasca „era alaturi de fratii si surorile de o limba, de un neam si de o credinta, decise sa-si hotarasca liber viitorul si sa proclame independenta totala fata de URSS (s. n.)”. ..Si asta explica multe in ceea ce priveste relatia dintre cele „doua state romanesti” (Mircea Druc) si lipsa de proiect pe relatia Bucuresti – Chisinau. Daca dupa 2005, cel putin prin declaratiile prezidentiale, dar nu numai, Romania a dat semne pentru un parteneriat pro-european consistent, Chisinaul incearca inca, asteptand mesianic o Rusie mantuitoare, sa il respinga. Scandalul declansat in legatura cu vizele romanesti este doar un varf de aisberg din acest scenariu. Nici primul, dar nici ultimul… In aceste conditii, sarbatorirea dobandirii „independentei” R. Moldova este prilej de bilant posac: daca pe malul drept al Prutului lucrurile par ca s-au schimbat, pe malul stang al Prutului au prevalat din 1994 incoace, politic vorbind, cei care au interpretat Declaratia din 27 august ca independenta fata de Romania. »
Ce se întâmplă astăzi în Basarabia la 20 de ani de Independenţă ? Putem spune că « avem un
bilanţ jalnic: două conflicte separatiste, armată străină pe teritoriul ţării, o treime din cetăţeni fugiţi peste hotare, o limbă fără denumire. Vorba filosofului Ludwig Wittgenstein: «nu e nimic de celebrat»”, potrivit scriitorului Vitalie Ciobanu.
Dacă clasa politică din Basarabia ar fi înţeles că Declaraţia de independenţă este un document sfânt şi ar fi urmat calea decolonizării, decomunizării şi derusificării teriotoriului în cauză, astăzi am fi avut o altă situaţie politică şi alte perspective de viitor. Trebuia de urmat strict buchia Declaraţiei de Independenţă. Putea să aibă un alt bilanţ Basarabia fiind condusă de nişte farisei proruşi şi trădători de teapa lui Snegur, Lucinschi şi Voronin ?! La ce ne putem aştepta când Basarabia de astăzi este condusă de nişte demagogi precum Marian Lupu şi Vladimir Filat, crescuţi de sistemul vechi ? Nu ne rămâne decât să reîncepem încă o dată lupta de eliberare naţională ca în anul 1989 şi la modul real să intre în vigoare Declaraţia de Independenţă care să facă pasul istoric, cel din 1918, REUNIREA cu PATRIA-MAMĂ. ROMÂNIA !