PĂRINTELE IUSTIN PÂRVU – MĂNĂSTIREA PETRU VODĂ

ParvuPetru

PREZENTAREA MĂNĂSTIRII PETRU VODĂ

Urmând drumul naţional DN 15 B de la Poiana Teiului spre Târgu Neamţ, după puţin timp un drum se desprinde în stânga, continuând printre brazii înalţi până la Mănăstirea Petru Vodă. După câţiva kilometri, îi afli obârşia pe un platou însorit, pe care se înalţă o biserică albă, străjuită de două rânduri de chilii. Deşi a fost constituită recent (sfârşitul secolului al XX-lea), mănăstirea – realizată într-o manieră ce trădează influenţe ale stilului medieval – a devenit deja loc de pelerinaj pentru zeci de mii de credincioşi.
Dominată de figura impunătoare a părintelui Iustin Pârvu, considerat de mulţi unul dintre cei mai mari duhovnici români în viaţă, un om care a dovedit că un vis poate deveni realitate dacă îl înconjuri de credinţă şi dacă îţi doreşti cu adevărat împlinirea lui, cocheta mănăstire de azi era în urmă cu doar câţiva ani un vis născut în întunericul umed al celulelor comuniste. O speranţă. Acum adăposteşte aproximativ 60 de călugări, iar turlele ei ce par poleite cu aur vestesc de la kilometri distanţă că în acele locuri sălăşluieşte un om care şi-a închinat viaţa anevoiasei cărări a credinţei. O cărare plină de greutăţi şi pe care nu puţini se străduie din răsputeri să o năruie. Însă Mănăstirea Petru Vodă este un vis de credinţă care nu se va nărui niciodată, pentru că pe aceste meleaguri cerul se zămisleşte pe pământ.
Sub îngrijirea acestei mănăstiri a luat fiinţă un azil de bătrâni şi o casă de copii cu predare, existând două clase, (întaia şi a doua). Pe lângă acestea mai există şi un dispensar medical pentru asigurarea asistenţei medicale.
Actualul stareţ este ieromonahul Lavrentie Carp Lucian. Acesta a intrat în monahism la vârsta de 20 de ani, în anul 1998, la 14 septembrie, la mănăstirea Pângăraţi. A urmat cursurile Facultăţii de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloaie” din Iaşi, pe care a absolvit-o în anul 2004. A fost hirotonisit diacon de către Înalt Preasfinţia Sa, mitropolitul Daniel, la data de 25 iulie 2002. A venit în mănăstirea Petru Vodă în data de 14 octombrie 2003, unde a dat dovadă de ascultare şi dăruire pentru viaţa monahală.
Acum Mănăstirea Petru Vodă este unul dintre cele mai căutate locuri de pelerinaj pentru credincioşi şi, totodată, unul dintre locurile cele mai vizitate de către iubitorii de turism ecumenic. Iar numărul atât de mare al celor care-şi propun să viziteze această mănăstire se datorează aproape în totalitate celui care a ridicat acest sfânt lăcaş de cult, părintele Iustin Pârvu.
Şi mai trebuie amintit că aici a fost înmormântat, la 3 decembrie 2006, părintele Gheorghe Calciu Dumitreasa (23 noiembrie 1925 – 21 noiembrie 2006), unul dintre disidenţii cei mai înverşunaţi ai perioadei comuniste motiv pentru care a făcut, alături de părintele Iustin, ani grei de temniţă şi despre care se spune că Nicolae Ceauşescu l-a considerat ca fiind chiar duşmanul său personal.

PARINTELE IUSTIN PARVU

Viata Parintelui Iustin Parvu

Parintele Iustin Parvu este unul dintre cei mai mari duhovnici ai tarii noastre, din mila Domnului, inca in viata. Parintele Iustin s-a nascut la data de 10 februarie 1919, in satul Poiana Largului, comuna Calugareni, judetul Neamt, fiind cunoscut ca mare duhovnic si staret la Manastirea Petru Voda.
In anul 1936, tanarul ravnitor de doar 17 ani intra frate la Manastirea Durau. Dupa numai un an, in anul 1937, tanarul frate merge la Seminarul Teologic de la Manastirea Cernica, de unde va pleca, mai apoi, spre seminarele din Ramnicu-Valcea si Roman.
In anul 1940 va vea loc tunderea sa in monahism, iar la doar un an distanta, hirotonia intru preot. A primit hirotonia la varsta de 22 de ani.
Intre anii 1942-1944, Parintele Iustin Parvu este numit preot misionar pe Frontul de Est, in Neamt, pana la Odesa. El a participat, impreuna cu „Divizia 4 Vanatori de Munte” la luptele din cel de-Al Doilea Razboi Mondial, ajungand pana la Don. Dupa lasarea la vatra, el continua studiile la Seminarul din Roman, amintit mai sus. Dupa razboi, au inceput vremurile de prigoana a romanilor de catre bolsevici. In anul in care va absolvi seminarul, in 1948, el va fi arestat.

Prigoana incepe

Parintele Iustin Parvu este arestat pe motive politice si condamnat la 12 ani de „inchisoare politica”. Nevoitorul pentru tara si credinta, Iustin Parvu, va fi muncit prin mai multe inchisori ale tarii: Suceva, Vacaresti, Jilava, Gherla, Periprava si Aiud. Urmeaza apoi munca silnica din minele de la Baia Sprie, apoi „reeducarea” din Inchisoarea Pitesti. In anul 1960, Parintele Iustin este condamnat la inca patru ani de temnita pentru ca nu s-a lepadat de credinta.
Abia in anul 1964 parintele Iustin Parvu va fi eliberat, alaturi de toti ceilalti condamnati pe motive „politice”, ramasi in viata. Datorita greutatilor intampinate dupa eliberare, el ajunge sa lucreze ca muncitor forestier.
Dupa o vreme, monahul nevoitor Iustin este primit in obstea de la Manastirea Secu. Astfel, intre anii 1966-1974, el va sluji ca preot si duhovnic in aceasta manastire. Intre anii 1974 si 1989, parintele a fost preot monah la Manastirea Bistrita, unde i-au stabilit domiciliul fortat comunistii, sub supraveghere. In anul 1976, din mila Domnului, ca binecuvantare, parintele Iustin Parvu ajunge sa se inchine la manastirile dinSfantul Munte Athos.
Dupa anul 1990, odata cu Revolutia, cand s-a schimbat regimul politic, Parintele Iustin Parvu se intoarce la Manastirea Secu, unde sta aproape un an. Dupa aceasta data, el se retrage in sihastrie, cu gandul de a-si petrece restul zilelor in post si rugaciune, in isihie.
Randuiala lui Dumnezeu era insa alta cu Parintele Iustin. Astfel, intre anii 1991-1992, alaturi de alti doi monahi, Ignat si Calinic, parintele soseste in satul Petru Voda. Aici, el va intemeia Manastirea Petru Voda – judetul Neamt, pe care o inchina martirilor romani din inchisorile comuniste.
Manastirea va avea drept hram pe Sfintii Arhangheli Mihail si Gavriil. La ceva distanta de manastire, Parintele Iustin Parvu va pune temelia unui schit de maici, cam in aceeasi perioada. Astazi, se bucura de rugaciunile parintelui atat calugarii din manastire, cat si maicile din schit. Un azil de batrani si un centru de plasament pentru copii au luat si ele fiinta. In urma nu cu mult timp a inceput si mconstructia unui spital.
Pe langa toate aceste nevointe si osteneli ctitoricesti, Parintele Iustin Parvu a sustinut viata monahala si din alte schituri, precum cele de la Huta, din Bihor, Sub Piatra, Alba Iulia, Pestera Sfantul Ioan Casian, Pestera Sfantului Andrei sau Manastirea Sfantul Ioan Casian, din Dobrogea.
In anul 2003, parintele infiinteaza o publicatie de invatatura si atitudine ortodoxa, cu aparitie lunara, numita „Glasul Monahilor”. Odata cu venirea anului 2008, in data de 2 noiembrie, parintelui ii vine si cinstea de a fi ridicat la rangul de arhimandrit.
Astazi, 10 februarie 2010, Parintele Iustin Parvu implineste binecuvantata varsta de 91 de ani.

Scurt cuvant de invatatura al Parintelui Iustin Parvu

Un frate a intrebat:
– Parinte, Avva Varsanufie vorbeste ca in vremea sa mai ramasesera doar trei purtatori de Dumnezeu. Si daca asta era la 550 de ani dupa Hristos, astazi cati mai sunt?
A raspuns batranul Iustin:
– Trei sute. Caci la sfarsitul vremii sfintii nu vor mai face semne si minuni, ci vor petrece nestiuti si necunoscuti, in smerenie.

Sursa: CrestinOrtodox.ro

L-am cunoscut pe Parintele Iustin in urma cu 10 ani. De atunci incolo ne-a ramas in suflet. Ne-a salvat intr-un moment de mare cumpana a vietii noastre de familie si prezenta dumnealui in viata noastra este de nepretuit. Pacea care ne cuprinde dupa ce il vizitam, energia benefica a muntilor sai nu se pot descrie in cuvinte. Este o mare mangaiere pentru toti crestinii romani ca Parintele ne ajuta cu sfintele sale rugaciuni si ne sfatuieste umbrit de Harul Duhului Sfant.
Dumnezeu sa il tina in viata multi ani de acum inainte si sa va ajute sa ajungeti sa cunoasteti, cat mai este pe pamant, pe acest mare Sfant in viata.

Madalina Schiopu