LA VORONEŢ, LA MĂNĂSTIREA DE AZUR

voronet

Adrian BUCURESCU

Mânăstirea Voroneţ se află în satul cu acelaşi nume, la 36 km de Suceava şi la doar 4 km de centrul oraşului Gura Humorului. Ea este una dintre cele mai impresionante mânăstiri din România, precum şi una dintre cele mai valoroase ctitorii ale voievodului Ştefan cel Mare şi Sfânt. Biserica a fost construită la leatul 1488 în doar patru luni şi jumătate ceea ce constituie un record pentru acel timp. Mânăstirea Voroneţ este înscrisă pe lista patrimoniului mondial a UNESCO.
Legenda înălţării bisericii leagă pe vecie două mari personalităţi în destinul nostru naţional: Ştefan cel Mare, ctitorul mânăstirii, şi Daniil, întâiul stareţ al sfântului lăcaş, unul dintre cei mai mari sihaştri pe care i-a dat Moldova, duhovnic al marelui voievod.
O candelă aprinsă străjuieşte mormântul Sfântului Daniil Sihastru, de unde obştea mânăstirii ia blagoslovenia pentru slujbele de dimineaţă, după-amiază şi de la miezul nopţii.

Vraciul de sub Stânca Şoimului
Numele mânăstirii şi al râului din apropierea ei, Voroneţ, vine din cuvântul dacic PORONISSON „Vraciul; Profetul”, de la care româna a moştenit şi farmazon. În plan lingvistic indo-european, PORONISSON se înrudeşte cu miticul Parnas, lăcaş al muzelor, al descântecelor şi al poeziei.
Fie că mânăstirea a fost ridicată pe temelia unui vechi templu dacic, cum s-a întâmplat cu atâtea biserici ortodoxe din România, fie că este vorba de puterile magice ale lui Daniil, ne aflăm în faţa unei continuităţi a cultului zalomoxian în ţara noastră.
De altfel, Moldova nu a fost stăpânită niciodată de romani. Daniil Sihastrul s-a născut la începutul veacului al XV-lea, într-un sat din apropiere de Rădăuţi. A fost pustnic român, duhovnic şi sfetnic renumit al voievodului Ştefan cel Mare şi stareţ al Mânăstirii Voroneţ.
El a fost canonizat de Biserica Ortodoxă Română în şedinţa din 20-21 iunie 1992 a Sfântului Sinod, cu numele de Sfântul Cuvios Daniil Sihastrul şi zi de prăznuire la 18 decembrie.
Având numele de botez Dumitru, el s-a călugărit la vârsta de 16 ani, cu numele de David, la Mânăstirea „Sfântul Nicolae” din Rădăuţi.
După o vreme, s-a retras la Mânăstirea „Sfântul Laurenţiu” de lângă satul Vicovu de Sus. Simţind nevoia de mai multă linişte, a îmbrăcat schima cea mare, primind numele de schimnic Daniil şi s-a retras într-o zonă împădurită şi greu accesibilă de pe valea pârâului Viţău, lângă actuala localitate Putna, dăltuind o bisericuţă în stâncă, iar dedesubt o chilie.
Aici a venit Ştefan cel Mare la leatul 1451, după uciderea tatălui său Bogdan al II-lea, la Reuseni, Daniil proorocind că în curând tânărul va deveni domn al Moldovei, ceea ce s-a şi întâmplat la leatul 1457.
Tot la îndemnul lui Daniil Sihastrul, Ştefan cel Mare înalţă Mânăstirea Putna în anul 1466. După sfinţirea, în 1470, a acestui sfânt lăcaş, se retrage la Voroneţ, pe malul pârâului Voroneţ, sub stânca Şoimului, unde îşi continuă viaţa monahală.
La Voroneţ îl vizitează din nou Ştefan cel Mare, după înfrângerea de la Războieni din 1476, cerându-i sfatul. Daniil l-a sfătuit să continue luptele cu turcii, prevestind că va birui, ceea ce s-a şi întâmplat. Întru pomenirea acestei izbânzi, la leatul 1488 voievodul a ridicat Mânăstirea Voroneţ.
După sfinţirea mânăstirii, Daniil se mută de la chilie în mânăstire. Aici îşi petrece ultima parte a vieţii, fiind ales ca egumen al mânăstirii. A trecut la cele veşnice la leatul 1496 şi a fost înmormântat în biserica Mânăstirii Voroneţ.
Daniil Sihastrul este la originea unei mişcări isihaste în nordul Moldovei, cu puternice rădăcini în zalmoxianism, având mulţi ucenici în pădurile din preajma Voroneţului, precum şi la schiturile şi mânăstirile din zonă.
A fost considerat sfânt încă din timpul vieţii, tămăduindu-i pe cei bolnavi, alungând demonii şi alinând multe alte suferinţe. De aceea, pe bună dreptate, i se va fi zis şi PORONISSON, Voroneţul sau „Farmazonul”.
„Capela Sixtină a Răsăritulu”
Biserica este făcută din piatră, are plan treflat şi se compune din altar, naos, pronaos şi pridvor. Naosul are absidele puţin pronunţate şi este delimitat de pronaos printr-un zid cu o grosime de peste 1 m; intrarea între cele două compartimente se face printr-o uşă cu chenar dreptunghiular, format din baghete încrucişate.

Voronet

Turla, situată deasupra naosului, are 16 laturi şi este luminată de patru ferestre. Pronaosul este separat de pridvorul închis printr-un zid gros, cu o deschidere mai largă şi mai înaltă decât cea dinspre naos. Portalul pronaosului este încadrat de un impunător chenar de colonete terminate în arc frânt.
Afară, naosul este susţinut de contraforturi; sub streaşină are două şiruri de cornişe oarbe zugrăvite. Iniţial biserica a fost împodobită cu discuri smălţuite, care astăzi se mai păstrează doar pe partea de miazănoapte.
Pictura interioară şi exterioară, înfăptuită între 1534-1535 şi 1547, impresionează prin modalitatea de realizare şi prin colorit, caracterizându-se prin armonie cromatică, vigoare compoziţională şi monumentalitate.
Fondul întregii picturi exterioare, celebrul „albastru de Voroneţ”, este unic în lume. Cu acest albastru, sfântului lăcaş i se mai poate spune şi „Mânăstirea de Azur”.
În naos şi în altar o parte din pictură se păstrează din veacul al XV-lea, tabloul votiv din noas înfăţişându-l pe Ştefan cel Mare, însoţit de Maria Voichiţa cu o fetiţă, poate Oana, şi cu Bogdan, viitorul domn.
Pictura exterioară a Voroneţului, datând din vremea domniei lui Petru Rareş, este realizată la un înalt nivel artistic, fiind considerată drept cel mai reuşit ansamblu al artei feudale moldoveneşti. Figurile biblice din aceste fresce exterioare sunt pline de viaţă, fireşti.
Frescele se disting prin coloritul lor viu, apropiat de cel al naturii înconjurătoare şi în care predomină verdele şi albastrul, prin compoziţia larg desfăşurată a diferitelor scene.
Scena „Judecăţii de Apoi”, zugrăvită în 1547 pe faţada de apus de către meşterul Marcu, i-a adus monumentului denumirea de „Capela Sixtină a Răsăritului”. Această faţatdă este alcătuită compoziţional pe patru registre.
În partea superioară se află Tatăl Ceresc, registrul al doilea cuprinde scena Deisis, încadrată de apostoli aşezaţi pe scaune. De la picioarele Mântuitorului porneşte un râu de foc în care păcătoşii îşi află chinurile.
Cel de-al treilea registru este Etimasia Sfântului Duh, simbolizat în forma unui porumbel, Sfânta Evanghelie şi Protopărinţii Neamului Românesc – având spre miazănoapte uin grup de credincioşi călăuziţi de Sfântul Apostol Pavel, iar spre miazăzi grupurile de necredincioşi.
În registrul al patrulea, la mijloc, apare Cumpăna care cântăreşte faptele bune şi pe cele rele, lupta dintre îngeri şi demoni pentru suflete; în zona de Miazănoapte este Raiul, iar în cea de miazăzi iadul.
Pe zidul de miazăzi este „Arborele lui Iesei”, în stânga intrării suntzugrăviţi mitropolitul Grigore Roşca şi Cuviosul Daniil Sihastrul, iar deasupra acesteia, lângă pisanie, scena „Deisis”. Foarte sugestive sunt scenele ce prezintă viaţa Sfântului Ioan cel Nou de la Suceava, ca şi Sfântul Gheorghe, zugrăvit pe contrafort.
Turnul-clopotniţă a fost clădit din piatră, cu gang de intrare, şi adăposteşte două clopote dăruite de Ştefan cel Mare şi Sfânt. În curte se văd vestigii ale altor construcţii medievale – chilii, casa domnească etc., astăzi demantelate.
Taina cea mare a Voroneţului
O notă caracteristică a acestor fresce o constituie şi bogata imaginaţie creatoare a realizatorilor lor, care introduc în compoziţie elemente folclorice, cum ar fi arhanghelii care suflă din buciume, instrumente specifice păstorilor de munte, portul popular moldovenesc etc.
Înăuntrul bisericii reţin atenţia jilţurile şi stranele din veacul al XVI-lea, printre altele un jilţ domnesc, o adevărată capodoperă a sculpturii în lemn.
În biserică se mai află şi mormântul mitropolitului Grifore Roşca, în pridvor, iar în pronaos, mormântul Sfântului Daniil Sihastrul. Viaţa monahală a Voroneţului s-a întrerupt, ca la aproape toate mânăstirile din zonă, după anexarea frauduloasă a Bucovinei la Imperiul Habsburgic şi a fost reluată în anul 1991.
Am menţionat caracterul profund naţional al unor fresce, prin elementele locale, străine de ambianaţa biblică: arhanghelii cu buciume, precum şi personaje îmbrăcate în portul nostru popular. Apar şi animale specifice faunei din România, care nu se întâlnesc în Biblie.
Pe deasupra, în mijlocul iadului de pe fresca Judecăţii de Apoi, ars de flăcări neiertătoare, apare însuşi sultanul Mahomed, marele duşman al Moldovei, sub numele de „Mehmet”!
De aceea, nu mai pare de crezut că frescele de pe zidul de miazănoapte al bisericii au fost şterse de intemperii, ci că le-au şters fanaticii de pe vremuri, mâniaţi de posibile subiecte „necanonice”.
Altfel, cum de s-au păstrat tocmai pe partea nordică, şi nu pe celelalte, discurile smălţuite? Cine ştie ce mare taină din negurile istoriei noastre dezvăluia zidul de nord al Voroneţului!

Foto: Florin EŞANU