Războiul stelelor este de domeniul trecutului, a devenit istorie ori mereu e la ordinea zilei ?
După cum scrie Dan PAVEL în « Noua Rusie intre democratizare si restauratie, ZIUA , 4 ianuarie 2000 , la sfarsitul anilor ‘70 si inceputul anilor ‘80 (din secolul trecut, daca numaram in stilul celor care cred ca secolul XX s-a incheiat), a avut loc o mutatie dramatica in delicata balanta de forte dintre cele doua supraputeri ale lumii, SUA si URSS, aflate in fruntea celor doua aliante politico-militare care se confruntau in Razboiul Rece. Mutatia s-a petrecut mai intai usor, imperceptibil, apoi brusc. Povestea a fost una complexa - multi politologi si istorici se mai chinuie inca sa o descifreze - insa factorul decisiv a fost unul de natura tehnologico-strategico-militara. Este vorba despre initiativa presedintelui american Ronald Reagan - Strategic Defense Initiative - careia jurnalistii i-au spus “Razboiul stelelor.” Ea consta intr-un sistem complex de sateliti si lasere capabil sa doboare orice racheta nucleara (sau de alta natura) lansata de URSS sau alti inamici. SDI facea inutil intregul complex militar-industrial sovietic, in slujba caruia lucra economia sovietica. 1983: Presedintele american Ronald Reagan a lansat ”Initiativa de Aparare Strategica”, un sistem spatial de aparare antiracheta cunoscut in mass media sub numele de ”Razboiul Stelelor”, o investitie uluitor de costisitoare, si un program de-o complexitate tehnica fara precedent - care nici n-a putut fi realizat. Dar Moscova n-avea de unde sti asta - americanii se apucasera de lucru, si pareau hotarati sa termine treaba. Iar cum sovieticii n-aveau banii americanilor si nici de unde sa faca rost, au cedat. Au venit la masa negocierilor, au propus fel de fel de compromisuri - dar Reagan n-a dat inapoi, s-a tinut tare, avand un singur obiectiv: capitularea Moscovei. Si a obtinut-o. Prin tratatele de dezarmare nucleara, si mai ales prin Perestroika inceputa de Gorbaciov. Care a insemnat inceputul sfarsitului comunismului in Europa. Caci nici o dictatura nu se poate reforma. Se poate doar prabusi.»
Când astăzi în Rusia care se consideră succesoarea URSS, regimul politic este unul autoritar,
când autorităţile apeleaza la “uneltele” sovietice de represiune si intimidare, un nou război rece e foarte real şi de ce nu un nou război al stelelor. Istoria e în continuă mişcare.

CINE A CÂŞTIGAT, DE FAPT, RĂZBOIUL RECE?

descopera.ro
“Atunci cand elefantii se lupta, iarba este cea calcata in picioare”, spune un intelept proverb al poporului african Swahili. Timp de mai bine de 45 de ani, superputerile lumii, fosta Uniune a Republicilor Sovietice Socialiste (URSS) si Statele Unite ale Americii (SUA) s-au luptat surd in arena de proportii mondiale a Razboiului Rece. Astazi, unii istorici si analisti politici sunt de parere ca “iarba” turtita de acesti colosi a fost reprezentata chiar de restul popoarelor lumii.

Desi Razboiul Rece a insemnat, in principiu, o lupta ideologica, a tratatelor, el a nascut totusi multa violenta. Agresiunea dintre SUA si URSS s-a consumat in regiuni precum Angola si Nicaragua, cele doua natiuni angajandu-se in razboaie delegate, sustinute militar si financiar de fortele americane si sovietice. Teritoriul Europei a servit drept spatiu de stocare a rachetelor nucleare pentru ambele parti, in timp ce popoarele satelit ale URSS erau reprimate si subjugate si exploatate de odioase regimuri comuniste.

Dictatorul chilian Augusto Pinochet (1915-2006)a comandat rapirea si uciderea populatiei de stanga din tara sa, sub un regim de tip american, iar opinia publica globala a fost contaminata de teama unui posibil razboi nuclear.

Cursa nucleara costa!

Tensiunea constanta care a caracterizat Razboiul Rece s-a finalizat odata cu destramarea din 1991 a Uniunii Sovietice, care s-a transformat si reformat, devenind Federatia Rusa. Acest colaps a fost precedat de revolutii in Polonia, Cehoslovacia si Romania, de caderea Zidului Berlinului, precum si de dizolvarea statelor sovietice. Sfarsitul Razboiului Rece s-a ivit insa atat de abrupt, incat chiar zece ani mai tarziu, neincrederea capitularii inca obseda Vestul. Paradoxal, aceasta situatie a fost foarte bine ilustrata de un episod din 1998 al serialului american de televiziune “The Simpsons”. Acesta prezinta un delegat rus la ONU referindu-se la tara sa drept “Uniunea Sovietica”. “Uniunea Sovietica?!”, intreaba mirat delegatul american. “Credeam ca v-ati destramat.” “Niet! Asta am vrut noi sa credeti!”, i-a replicat delegatul rus, razand amenintator. Aceasta scena satirica denota o concluzie clara a Razboiului Rece: nesiguranta. Ce anume a condus la caderea Uniunii Sovietice? Era colapsul URSS inevitabil, sau America i-a stimulat dezintegrarea? Sau, cum o spunea fostul director al CIA si expert in spatiul sovietice, Robert Gates, “Am castigat noi, sau doar au pierdut sovieticii?”

Istoricii care cred ca Statele Unite au castigat Razboiul Rece sunt in numar mare de acord ca victoria americana a fost garantata in special de resursele financiare ale “Unchiului Sam”. SUA au dinamitat resorturile monetare ale Sovietelor prin razboaiele delegate si prin cursa inarmarii nucleare. Ca rezultat al acestei frenezii a dominatiei asupra celuilalt, competitia dintre Est si Vest a dus lumea mai aproape ca niciodata de un razboi nuclear la sfarsitul anului 1962, in episodul denumit de istorici “Criza rachtelor cubaneze”. Fortele americane au demascat prezenta unor rachete nucleare sovietice in Cuba, la numai 150 kilometrei de Statele Unite, ocazie de care, presedintele din acel moment al SUA, John F. Kenedy, a profitat din plin pentru a acuza URSS de intentii ostile si a demoniza si umili colosul sovietic in fata intregii lumi. Momentul a venit ca o puternica lovitura in mandria nationala a URSS, care a fost nevoita sa se retraga tacut si sa-si accepte, cu oarecare indaratnicie, supliciul. Ca raspuns la aceasta intamplare, Uniunea Sovietica si-a canalizat toate resursele pentru a sta in fruntea SUA in privinta capabilitatii nucleare, insa cercetarile si progresele nu au fost deloc ieftine, mai ales cand Statele Unite se tineau foarte aproape de cuceririle tehnologice rusesti. In 1963, America a cheltuit 9% din produsul intern brut pe aparare, adica aproximativ 53 miliarde de dolari, echivalentul a 362 miliarde de dolari de astazi.

Războiul stelelor: Star Wars: Initiativa de Aparare Strategica

Desi de-a lungul anilor ’60, SUA au continuat sa-si consolideze arsenalul nuclear, in perioada anilor ’70, administratiile Ford si Carter au condus o politica destul de critica atat la adresa strategiilor sovietice de creare a unui stoc de armament atomic cat si la adresa aceleiasi tendinte a SUA. Cand presedintele Ronald Reagan a venit insa la guvernare, in 1981, a reluat in forta proiectele din anii ’60, concentrand mari sume de bani in strategiile de aparare. Multi istorici il acrediteaza pe Reagan cu meritul administrarii loviturilor letale care au doborat intr-un final Uniunea Sovietica; poate cea care a marcat finalul URSS fiind Initiativa de Aparare Strategica a lui Regan (SDI). Acest proiect incomplet, denumit popular “Razboiul Stelelor”, ar fi costat sute de miliarde de dolari, iar planul viza “inarmarea” spatiului cosmic cu un scut alcatuit dintr-o retea de rachete nucleare si lasere amplasate pe orbita terestra, care ar fi interceptat si anihilat orice atac al Republicilor Sovietice si ar fi reactionat devastator in cel mai scut timp. Aceasta initiativa ar fi fost punctul culminant atat al cursei spatiale cat si al cursei inarmarii dintre SUA si URSS. Desi “Star Wars” a fost criticat si catalogat drept o fantezie de catre reprezentanti ai ambelor parti ale Cortinei de Fier, Reagan era loial proiectului, iar economia vlaguita a Sovietului pur si simplu nu a mai putut tine piept escaladarii cheltuielilor de aparare. Parte din colapsul monetar al URSS a venit insa si din varsarea uriasa de fonduri intr-un sac fara fund: Afghanistan. In 1979, sovieticii au invadat si au ocupat aceasta tara, astfel incat SUA au raspuns prin sustinerea si antrenarea in secret a mujahedinilor, rebeli insurgenti care s-au mobilizat impotriva sovieticilor in Afghanistan. SUA i-au sustinut masiv pe mujahedini, iar invazia rusilor s-a prelungit si a devenit tot mai costisitoare. In cele din urma, afganii au infrant URSS, iar sovieticii s-au retras in 1989.

1982. Intr-o memorabila conferinta de presa, presedintele de atunci al SUA, Ronald Reagan lanseaza “Razboiul Stelelor”

Lovitura fatala, amanata cu un deceniu

Dar nu toata lumea este de acord ca sfarsitul comunismului a fost rezultatul buzunarelor adanci ale Statelor Unite. Unii istorici cred ca URSS si-a incheiat natural ciclul de viata si ca SUA a fost numai un martor al mortii sale. Exista teorii care sustin ca regimul comunist este pur si simplu insuportabil pe termen lung, la o scara larga – o constructie artificiala si imposibila care l-a un momentdat se prabuseste. Ca atare, declinul URSS era inevitabil. Deci, poate fi cineva declarat invingator intr-un razbboi in care unul dintre oponenti se “sinucide”? Depinde din ce unghi privim problema. Teoretic, SUA au fost cele care au ramas in picioare in urma bataliei, iar acest lucru le-ar declara castigatoare, insa nu toata lumea impartaseste acest punct de vedere. Unii istorici sunt de parere ca SUA a prelungit Razboiul Rece cu cel putin un deceniu, preferand o retorica agresiva impotriva URSS, in locul actiunilor concrete. Iar administratia lui George Bush (senior) aduce unele dovezi in sustinerea acestei teorii. Pe masura ce URSS parea sa se destrame, toata lumea se astepta ca Washington-ul sa-i acorde lovitura de gratie. Dar Bush a fost rezervat. In timp ce unii critici se intreaba de ce acesta nu a profitat de ocazie pentru a lovi fatal URSS, altii ii acrediteaza rezerva, spunand ca presedintele american a adoptat o strategie foarte inteleapta si i-a permis Uniunii Sovietice sa moara natural. Fara alte interventii ale Statelor, Bush a evitat sa impinga URSS la acte disperate si astfel, sub administratia lui, Uniunea Sovietica s-a dezintegrat fara a fi necesara o lupta nucleara devastatoare inaintea capitularii.

Chiar si cei care sunt de parere ca SUA au adus moartea URSS (si ca Reagan a fost in mare parte responsabil de aceasta “performanta”), trebuie sa accepte ideea ca in lipsa lui Mihail Gorbaciov si a politicii sale reformiste, perestroika, disolutia Uniunii Sovietice ar fi putut dura mult mai mult. Gorbaciov, care a fost oponentul lui Reagan in Razboiul Rece, a introdus reforme navalnice care au alternat in mod fundamental fabrica sociala, politica si economica a URSS. Celebra perestroika (restructurare) a lui Gorbaciov a deschis economia detinuta de stat unor patroni privati, ghidand tranzitia catre o economie de piata mai libera. Dar economia rezultata in urma acestei tranzitii radicale si rapide nu a fost capabila sa sustina URSS. Probleme cu larga raspandire, precum saracia si lipsa de hrana, au imbolnavit tara.

George H.W. Bush, presedinte al SUA intre 1989–1993, un lider incomparabil mai abil si inteligent decat fiul sau

Cine a impartit hainele mortului?

Aceste probleme se poate sa fi avut un efect mai redus asupra dezintegrarii URSS, daca nu ar fi fost reforma majora a lui Gorbaciov. “Glasnost” (libertate) a inversat initial politicile URSS de totalitarism brutal, suprimare a criticii la adresa guvernului si a libertatii de expresie. Sub glasnost, muncitorii puteau sa faca greva, jurnalistii isi puteau publica editorialele de opozitie la adresa Kremlinului, iar protestatarii se puteau manifesta liber. Combinatia dintre reforma politico-economica adusa de perestroika si libertatea sociala data de glasnost si-au adus contributia la revolutia din mediul rural al URSS, ce a condus la inlocuirea unui sistem comunist totalitarist cu unul democratic pluralist. Cel putin in teorie.

Mihail Gorbaciov despre perestroika si glasnost

Deci daca URSS a murit din cauze naturale sau s-a sinucis, cine merita titlul de victorios al Razboiului Rece? Au existat de fapt mai multi castigatori. In mod cert, democratia a castigat pe masura ce a inlocuit sistemul comunist nu doar in URSS, dar si in satelitii sovietici. Libertatea pietii a avut de castigat, de asemenea, asa cum si corporatiile transnationale au castigat milioane de clienti in plus dupa caderea Uniunii Sovietice. Si in cele din urma, toata lumea a castigat, pentru ca a iesit din Razboiul Rece fara a suferi anihilarea nucleara

RUSIA AMENINŢĂ SUA CU „ RĂZBOIUL STELELOR”

ZIUA.ro
Moscova se pregateste sa plaseze arme nucleare in spatiu pentru eventualitatea in care bazele SUA din Romania vor instala la Marea Neagra Scutul anti-racheta Topol.
Ministrul rus al Apararii lanseaza perspectiva demolarii tuturor tratatelor internationale care guverneaza planeta. “Cea mai buna alegere pentru Rusia sunt fortele mobile, unde componenta militaro-aeriana, poate chiar cosmica, constituie factor determinant de succes”, afirma Serghei Ivanov intr-un articol de pozitie publicat ieri de Vedomosti, prin care se anunta schimbari extreme in doctrina militara a Rusiei. Articolul intitulat “Doctrina militara: Rusia trebuie sa fie puternica” si preluat de Agentia Rusia la Zi, il reproducem integral in randurile care urmeaza. “Rusia nu vrea razboi”, spune Ivanov, completand insa amenintator: “Dar a ignora viitorul este ceva iresponsabil”.Afirmatia oficialului rus referitoare la un eventual razboi in/din spatiul cosmic aduce in discutie intregul sistem de echilibru international actual. Este vorba in primul rand de “Tratatul Spatiului Cosmic incheiat in 1967 intre Statele Unite, Marea Britanie si Uniunea Sovietica prin care este interzisa plasarea armelor de distrugere in masa in spatiu. De asemenea, Tratatul SALT II dintre SUA si URSS din 1979 interzice dezvoltarea, testarea sau plasarea pe orbita terestra a armelor de distrugere in masa.Dezvoltarea armamentului nuclear la sfarsitul celui de-al doilea razboi mondial, urmata de o cursa a inarmarilor intre cei doi oponenti ai Razboiului Rece - SUA si URSS - a dus la aparitia “distrugerii regiproce” (Mutual Assured Distruction). Declansarea unui razboi atomic intre SUA si URSS ar fi dus la disparitia concomitenta a ambelor super-puteri - iar politicienii au vazut in acest mecanism asigurarea ca un razboi de aceasta natura nu va izbucni niciodata. Tratatele mentionate mai sus au fost incheiate in conformitate cu aceasta doctrina, devenind principalele garantii ale stabilitatii internationale.
Distrugerea reciproca asigurataPe de alta parte, oamenii de stiinta americani au cautat solutii tehnice pentru a putea iesi din capcana “distrugerii reciproce”. Solutia: crearea unor mijloace care sa impiedice rachetele intercontinentale sovietice sa-si atinga tintele. Rusii au incercat sa blocheze aceste dezvoltari prin intermediul Tratatului impotriva rachetelor balistice din 1972 care interzicea celor doua super-puteri sa construiasca un sistem de protectie la nivel national impotriva unor atacuri cu arme de distrugere in masa.Cercetatorii americani au explorat in continuare posibilitatile de realizare a unui scut anti-racheta. In 1983, presedintele Ronald Reagan a lansat un nou program numit “Initiativa Strategica Defensiva” (SDI) prin care intentiona sa protejeze SUA de un atac nuclear sovietic. Ridiculizata sub denumirea de “Razboiul Stelelor”, SDI a trecut prin mai multe transformari, iar pe 16 decembrie 2002, presedintele George W. Bush a semnat o directiva prezidentiala de securitate prin care a demarat actiunile pentru punerea in practica a SDI. In cadrul cercetarilor pe 24 februarie 2005 s-a reusit in cadrul unui exercitiu interceptarea cu succes a unei rachete balistice. In cadrul SDI exista trei proiecte de anihilare a unui atac balistic: rachete interceptoare, raze laser de mare putere declansate prin explozii nucleare sau inarmarea satelitilor americani cu tunuri electromagnetice. Insa pentru a fi eficace aceste sisteme trebuie sa se gaseasca in apropierea granitelor tarii atacatoare.In prezent, bazele americane si sovietice stau fata in fata in trei puncte de pe planeta: intre Alaska si regiunea siberiana Cucki, separate prin stramtoarea Barents, in Groenlanda prin Oceanul Arctic si - din momentul instalarii bazelor SUA in Romania - la Marea Neagra. Urmatoarea “granita” este cea spatiala.Optiunea strategica a MoscoveiRusia isi reconfigureaza in prezent dispunerea strategica a fortelor. Organizatia Tratatului pentru Securitate Colectiva (CSTO), proiectat pentru tarile membre ale Comunitatii Statelor Independete este reactivata in paralel cu dezvoltarea Organizatiei de Cooperare de la Shanghai. CSTO dezvolta, la fel ca NATO, o forta de reactie rapida capabila sa actioneze imediat in orice colt al spatiului CSI.Pe de alta parte ministrul rus al Apararii subliniaza in articolul sau capacitatile rachetelor balistice rusesti - o aluzie directa la scutul anti-racheta american.(George DAMIAN)Serghei Ivanov lanseaza o noua provocareNoua doctrina militara a KremlinuluiSecuritatea nationala constituie o sarcina cheie pentru Rusia, tara inzestrata din belsug cu teritorii si resurse naturale. In centrul strategiei noastre militare se afla, asadar, asigurarea capacitatii de reactie la amenintarile, interne, externe si frontaliere.Amestec externIn ultimul timp a devenit evidenta o tendinta de extindere a amplorii de folosire a fortei armate, in mare parte din cauza aparitiei unor noi amenintari la adresa securitatii nationale. Una dintre cele mai importante - amestecul statelor straine in treburile interne ale Rusiei - fie direct, fie prin intermediul structurilor sustinute de respectivele tari, - precum si tentativele anumitor capitale, coalitii si organizatii extremiste teroriste de a fabrica arme de distrugere in masa sau accesul la ele. De asemenea, trebuie sa fim pregatiti pentru eventuale actiuni de incalcare a ordinii constitutionale in unele din fostele state sovietice si pentru posibila destabilizare a situatiei la granite. Se impune o supraveghere constanta si responsabila a contrabandei cu arme si narcotice, sau a altor practici criminale la frontiera.InteresulNici unul dintre aceste pericole nu se diminueaza. Se stie ca atunci cand este vorba de prevenirea razboaielor si conflictelor, Rusia se pronunta intotdeauna pentru masuri politice, diplomatice, economice si altele decat cele armate. Dar mentinerea si intretinerea unei inalte capacitati de lupta este, fara indoiala, in interesul nostru national.Principala misiune a fortelor armate ruse rezida in prevenirea unei agresiuni ordinare sau nucleare impotriva Rusiei. De aici si apartenenta noastra la principiul demersurilor preventive. Prin care noi intelegem nu doar capacitatea de a ataca grupari teroriste, dar si alte masuri de prevenire a amenintarilor cu mult inaintea aparitia necesitatii de a o contracara. Acest principiu este fundamentul de modernizare profunda si de amploare a fortelor noastre armate. Nivelul real de lupta si eficienta depind de reusita acestui proces de modernizare.Preocupare pentru CSIRusia nu vrea razboi. Razboiul niciodata nu e optional. Acum, dincolo de granitele noastre nu sunt conflicte sau dispute care sa poata fi considerate drept amenintare militara directa. Dar a ignora viitorul este ceva iresponsabil. Trebuie sa gandim cu cativa pasi inainte la toate nivelurile, de la planificarea militara pana la imaginea strategica privind viitoarele conflicte armate. Trebuie sa tinem cont de rolul asa numitului “factor al incertitudinii”, precum si de gradul ridicat al amenintarilor existente. Prin incertitudine intelegm fie un conflict politic sau politico-militar, fie procesul care, potential, ar putea reprezenta o amenintare directa la adresa securitatii Rusiei sau sa modifice realitatea geopolitica in regiunea intereselor strategice ale Moscovei. Principala noastra preocupare o constituie situatia interna din unele tari participante la Comunitatea Statelor Independente, vecinele tarii noastre.InvingatorulCum trebuie sa arate fortele miltiare moderne? Cea mai buna alegere pentru Rusia sunt fortele mobile, unde componenta militaro-aeriana, poate chiar cosmica, constituie factor determinant de succes. Evident este si faptul ca invingator in viitorul razboi va fi cel care va putea formula un tablou de informatii integrational in regim de timp real si sa corecteze operativ planurile de folosire a fortelor militare in conformitate cu situatia rapid schimbatoare. Cu alte cuvinte, Rusia are nevoie de o armata, gata sa faca fata tuturor tipurilor de conflicte militare, sa previna orice agresiune sau un joc de forta indreptate impotriva noastra si a aliatilor nostri. Prioritatile sunt deja conturate.PrioritatiPrimul - mentinerea si dezvoltarea fortelor de intimidare strategica. La sfarsitul anului trecut, am dezvoltat un nou detasament strategic de rachete, inarmat cu sisteme Topol-M (SS-27). Anul acesta vor aparea mai multe sisteme mobile Topol-M (SS-X-27), care nu au analog in lume, iar in decursul urmatorilor ani - Proiectul 955 “Borei”. Intotdeauna ne-am indeplinit si ne vom indeplini obligatiile, inclusiv cele ce decurg din acordurile cu SUA, referitoare la reducerea si limitarea armamentului strategic ofensiv, care prevad diminuarea rezervelor nucleare ruse pana la 1700 - 2200 de ogive.In acelasi timp, Rusia nu intentioneaza sa renunte la armamentul nuclear care va ramane factor cheie in prevenire si un instrument dintre cele mai importante de aparare a intereselor noastre nationale.Prioritatea doi - dezvoltarea fortelor militare conventionale - subunitati de reactie rapida in armata, in marina, flota, in trupele de desant-aerian, unitati formate din soldati profesionisti.Prioritatea trei - dezvoltarea pregatirii militare. Anul trecut, numarul exercitiilor militare a depasit 50. Cele mai importante au fost manevrele tactice in Orientul indepartat, in Asia Centrala, China si India, operatiuni care au oferit armatei ruse posibilitatea de a colabora cu armatele altor state de-a lungul unor operatiuni antiteroriste si de mentinere a pacii.Articol publicat de Vedomosti si preluat de Agentia Rusia la Zi

VLADIMIR PUTIN A DAT STARTUL LA “ RĂZBOIUL STELELOR” ÎN VARIANTĂ RUSĂ

Autor: Cornelia Rosoga
Gardianul
Cortina de Fier, termen folosit pentru a indica diviziunea in perioada sovietica, a fost inlocuita de scutul antiracheta. Initiativa americana de a construi un astfel de scut in Europa de Est a fost interpretata de Moscova ca un atac la adresa propriei securitati. Represalii ruse au venit prin numeroase anunturi legate de modernizarea sistemului militar rus, inclusiv apararea antiracheta. „Scutul national antiracheta“, proiect pe care presedintele american Ronald Reagan l-a denumit „Razboiul Stelelor“, este vazut ca principalul mijloc de intimidare a adversarului, fara folosirea efectiva a armamentului. In acest razboi psihologic, Romånia este partial descoperita, intrucåt scutul american proiectat nu acopera estul tarii. Militarii americani sunt asteptati la baza de la Kogalniceanu, unde vor incepe saptamåna aceasta un exercitiu militar comun cu fortele romåne si bulgare.

Presedintele rus Vladimir Putin a anuntat in acest weekend un vast program de modernizare a scutului antiracheta care protejeaza Rusia, ce ar urma sa fie finalizat pana in 2015, relateaza AFP. Presedintele rus a vizitat o statie inaugurata anul trecut care gazduieste un radar, localizata la 50 de kilometri nord de orasul Sankt-Petersburg. „Sunt fericit sa anunt nu numai ca radarul a fost construit in timpul prevazut, dar si prin eforturile intelectualilor rusi“, a spus Putin. Proiectul este o replica data intentiilor SUA de a construi un scut antiracheta bazat in Cehia si Polonia, pana in 2011. Construit intr-un an si jumatate, radarul il inlocuieste pe cel aflat in Letonia, pe timpul URSS. O statie similara urmeaza sa fie activata la Armavir, in sudul Rusiei. Sistemul antiracheta rus s-a deteriorat de la finele Razboiului Rece. Acesta se baza pe radare aflate in afara tarii, precum cel din Azerbaidjan sau cele doua din Ucraina. Situatia politica din Ucraina ar putea duce la revocarea intelegerii cu Kievul privind folosirea radarelor. In acelasi timp, realizarea efectiva a scutului american din Europa de Est ramane sub semnul intrebarii. Proiectul, care ar trebui finalizat pana in 2011, este doar o piesa din scutul american. Bulgaria, Grecia, Turcia precum si estul Romaniei nu se vor afla sub raza de acoperire a sistemului.

Primul pas s-a facut la Moscova
Moscova, considerata un punct ramas descoperit si regiunea centrala a Rusiei, este de acum la adapostul unui nou sistem de aparare antiaeriana - S400 Triumf. Anuntul a fost facut saptamana trecuta. S400 poate distruge tinte care ating o viteza de pana la cinci kilometri pe secunda, inclusiv avioane si rachete cu raza medie de actiune, dar nu rachete intercontinentale, care au o viteza mai mare. Raza de actiune este de pana la 400 de kilometri.

Armata pune presiune in negocierile cu SUA
SUA si Rusia poarta mai multe runde de negocieri pana in octombrie pe marginea principalelor tratate privind inarmarea, care au tinut in frau escaladarea Razboiului Rece. Negocierile au fost impuse de anuntul Kremlinului privind iesirea din Tratatul CFE, care limiteaza armamentul conventional in Europa. Pentru a creste presiunea, Moscova face numeroase „dezvaluiri“ legat de ofensiva militara. Marina rusa a testat cu succes o racheta balistica de pe un submarin nuclear din Oceanul Pacific; doua bombardiere strategice de tip Tu-95 au survolat zona apelor insulei Guam, unde fortele americane începusera o serie de aplicatii maritime ample în regiune; un submarin rus a infipt steagul rus pe fundul Oceanului Arctic in semn de revendicare a acestei zone bogate in hidrocarburi sunt doar cateva exemple de actualitate.

GEOPOLITICA ŞI NOUL RĂZBOI RECE
ziua.ro
Incepand de la mijlocul anului trecut, relatiile Rusiei cu SUA au intrat intr-o faza de “racire” accentuata * Tensiunile sunt, insa, mai vechi si s-au acumulat gradual
Dupa dezmembrarea URSS si caderea comunismului o relatie de “antanta” cordiala parea ca s-a instaurat, in “epoca Eltin”, intre Kremlin si Washington. In Rusia, epoca a fost marcata de ascensiunea marilor oligarhi mafioti si de o rapida decadere economica si sociala. Situatia s-a schimbat, insa, radical, odata cu ascensiunea lui Vladimir Putin. Un partener de dialog mult mai dificil pentru neoconservatorii Adminstratiei Bush, care promoveaza o strategie mult mai agresiva decat cea a democratilor lui Clinton. “Doctrina Bush” i-a pus serios pe ganduri pe geopoliticienii si analistii rusi, care vad in ea expresia vointei SUA de a-si specula in scopuri ofensive pozitia de “singura super-putere militara”.Ofensiva lui Putin în decembrie 2001, Administratia Bush a abrogat in mod unilateral “Tratatul ABM”, dintre Rusia si SUA. A urmat Afganistanul (2002) si Irakul (2003). Iar acum, in pregatire, Iranul (2007). Aceasta ofensiva militara este insotita de o politica de sanctiuni economice dure si de izolare a statelor de pe “axa raului”.
In ultimii ani, Rusia a contabilizat cu atentie toate semnalele nelinistitoare de peste Ocean. Si acestea nu au fost putine, de la controlul global asupra petrolului, la stabilirea unor baze americane in spatiul Eurasiei, de la modernizarea rapida a flotei de submarine, la constituirea comandamentului pentru misiunile strategice ale bombardierelor B-52. Teoriile neoconservatorilor de la Washington cu privire la razboaiele preventive sau la justificarea utilizarii armamentului nuclear (considerat pana acum strict un instrument de “descurajare”) constituie tot atatea motive de ingrijorare pentru Moscova. Care se teme ca, in ciuda declaratiilor diplomatice linistitoare, Statele Unite urmaresc un singur tel: sa obtina “suprematia nucleara”.La “Conferinta de Securitate” de la München, din 10 februarie 2007, Vladimir Putin a criticat extrem de dur politica “hegemonica” americana. El a vorbit despre o lume unipolara, cu un singur centru de autoritate, un singur centru de forta, si un singur centru de luare a deciziilor. O lume “cu un singur stapan”. Este pentru prima data, dupa 1991, cand un presedinte al Rusiei ataca direct politica Statelor Unite.”Astazi suntem martorii unui cert hiperuz de forta militara in gestionarea relatiilor internationale, care va arunca lumea in abisul conflictelor permanente”, a declarat Putin. El a adaugat: “Vedem astazi un dispret din ce in ce mai mare fata de principiile de baza ale legilor internationale. Un stat, si ma refer la SUA, si-a depasit demult granitele si in repetate randuri.”Putin a avertizat asupra consecintelor imprevizibile ale noilor arme spatiale, o noua zona de confruntare intre marile puteri: “Este imposibil sa nu dezaprobam aparitia unei noi generatii de arme high-tech, mai ales in spatiul cosmic. Razboiul stelelor nu mai este doar o fantezie, este o realitate. In opinia Rusiei, militarizarea spatiului cosmic va avea consecinte imprevizibile, ce vor provoca inceputul erei utilizarii armelor nucelare.” Referire directa la scutul american antiracheta, gazduit, in Europa, de Cehia si Polonia. Un sistem care “va crea neliniste”, a avertizat Putin.Suspiciuni legate de “scutul” american din Cehia si PoloniaGeneralul de brigada Patrick J. O’Reilly, adjunctul al “Missile Defence Agency” din cadrul Pentagonului, a facut publice, la 29 ianuarie a.c., planurile Statelor Unite de a desfasura rachete antibalistice in Europa, pana in 2011. Sistemul de rachete ar avea sarcina de a proteja instalatiile militare ale SUA si NATO din Europa impotriva unor atacuri lansate din Orientul Mijlociu. Rusia nu a fost mentionata in nici un fel. Totusi, Moscova se simte vizata direct. Si sustine ca amplasarea “scutului” american atat de aproape de granitele Rusiei tradeaza intentii ostile.Remarcile critice lansate de Putin la München au provocat “uimire” la Departamentul de Stat. Diplomatii americani au asigurat, din nou, ca Rusia nu are nici un motiv sa se ingrijoreze din cauza unui sistem pur “defensiv”. Conceput strict pentru a zadarnici un eventual atac din centrul fierbinte al fundamentalismului islamic, cel mai probabil din Iran.Kremlinul considera ca aceste explicatii sunt cusute cu ata alba. State ca Afganistanul, Irakul sau Iranul nu au capacitatea de a pune in primejdie, nici macar pentru o clipa, securitatea teritoriului american. Sa ameninte, oare, rachetele iraniene instalatiile NATO din Europa? Atunci, se intreaba rusii, de ce nu este instalat scutul in Turcia? Care se afla mult mai aproape de Iran, este tara membra NATO si gazduieste baze americane.De ce Polonia si Cehia? Si de ce acum?Strategii de la Moscova sunt demult convinsi ca Washingtonul are planuri de lunga durata impotriva Rusiei. Si ca alegerea amplasementelor sistemelor de rachete “anti-balistice”, asa-zis “defensive”, ar putea sa faca parte din aceste planuri.Pentru Kremlin un lucru este clar: “razboiul rece” nu a incetat niciodata. Sub forme acoperite, el a continuat neabatut sub mandatele succesive ale lui G.H.W. Bush, Bill Clinton si G.W. Bush. Iar reluarea proiectului “Razboiului Stelelor” - initiat si abandonat in anii ‘80, de Ronald Reagan - le trezeste rusilor cele mai negre suspiciuni.Intr-adevar, “scutul anti-racheta” american este concretizarea unei idei avansate de Pentagon in 1983, in plin razboi rece. Aceasta viza interceptarea si detonarea in spatiu a oricarui proiectil care ar fi amenintat teritoriul american, detectat cu ajutorul unui sistem complex de sateliti militari, radare plasate in spatiu si statii de ascultare. Proiectul a fost poreclit de ziaristi “Star Wars” (”Razboiul Stelelor”). A fost intampinat, insa, cu multa reticenta. Specialistii americani au avertizat ca ar fi extrem de costisitor, fara sa fie catusi de putin sigur. La momentul respectiv, multe dintre tehnologiile necesare punerii sale in practica se aflau abia in faza experimentala. Ronald Reagan a renuntat, in cele din urma, la idee. Multi analisti au considerat ca a fost vorba, de fapt, despre un bluff, menit sa-i forteze pe sovietici sa supraliciteze in cursa inarmarii, mult peste ce le dadea mana de fapt. In incercarea de a tine pasul cu SUA, URSS-ul si-ar fi grabit falimentul.Abandonat la sfarsitul anilor ‘80, proiectul “Razboiul Stelelor” a fost resuscitat, in 2002, de Presedintele Bush. La mai bine de un deceniu de la disparitia Uniunii Sovietice. Anuntul a produs stupoare la Kremlin. Intr-o lume unipolara, ce nevoie mai aveau americanii de un sistem gandit in logica razboiului rece? De ce sa cheltuiasca sume fabuloase pentru a se apara de o amenintare inexistenta?La 31 decembrie 2001, presedintele Bush a anuntat ca Statele Unite abandoneaza, in mod unilateral, “The Anti-ballistic Missile Treaty”(ABM), incheiat de Rusia. Bush a mai anutat cu acel prilej ca SUA vor investi circa opt miliarde de dolari in 2002, pentru un sistem numit “National Missile Defence”. Abandonarea “Tratatului ABM” semnifica, pentru specialisti, relansarea “cursei nucleare”. Pentagonul a inlocuit rachetele balistice vechi de pe submarinele nucleare cu rachete de ultima ora, “Trident II D-5″. Rachetele “MX” au fost inlocuite, in 2005, cu altele mult mai performante si de sistemul “Minuteman ICBM”.Din 1983 pana acum, Pentagonul a cheltuit pe “Star Wars” 130 de miliarde de dolari. Presedintele Bush a mai solicitat recent o alta suplimentare de 53 de miliarde de dolari, pentru urmatorii cinci ani. Sumele fabuloase inghitite de “Razboiul Stelelor” i-au alertat pe rusi. Mai ales dupa ce Statele Unite au anuntat ca vor instala sistemul “defensiv” in Europa rasariteana, la doi pasi de Rusia (Ucraina a protestat si ea) sub pretextul amenintarii rachetelor iraniene.Rusia - incercuita de baze militare ale SUAPentru Kremlin, amplasarea “scutului” american in Polonia si Cehia trebuie privita in contextul expansiunii rasaritene a Aliantei Nord-atlantice, de dupa 1991. NATO a ajuns la frontierele Rusiei sau pe aproape, a subliniat Putin in discursul sau de la München. Ceea ce - sustine presedintele rus - nu are legatura cu “securitatea Europei”.Moscova se plange ca Organizatia Tratatului Atlanticului de Nord s-a indepartat complet de doctrina sa initiala, conducand operatiuni militare foarte departe de zona Europei, pentru care a fost constituita. Dupa cum a observat Evgheni Primakov, devenit un apropiat consilier al lui Vladimir Putin, NATO s-a constituit in perioada razboiului rece, exclusiv in scopuri defensive: trebuia sa asigure securitatea Europei de Vest impotriva unui eventual atac al URSS.La sfarsitul razboiului rece, s-au dat asigurari ca, odata cu desfiintarea “Tratatului de la Varsovia”, va fi disparea si Alianta Nord-atlantica. Ceea ce, insa, nu s-a intamplat. Dimpotriva, NATO a inceput sa inainteze incet spre rasarit, in fosta zona a “Tratatului de la Varsovia” si a unor republici ex-sovietice (Tarile Baltice), incurajand Ucraina si Georgia, precum si unele state din Balcani, ca sa se integreze Aliantei.Practic, NATO cuprinde acum intregul bloc al fostelor tari comuniste din Europa de Est, plus Slovenia (apartinand fostei Iugoslavii), si cele trei tari baltice (ex-sovietice): Lituania, Letonia si Estonia. In acelasi timp, NATO are in vedere extinderea, in viitor, prin cooptarea Albaniei, Croatiei, Macedoniei si cu Georgiei.NATO s-a reformat, adoptand o structura noua, ofensiva. Astfel, la summitul de la Praga (din 2002), a fost creat “The NATO Response Force” (NFR). In 2003, vechiul “Headquarters of the Supreme Allied Commander” (HSAC) a fost desfiintat si inlocuit de “Allied Command Transformation” (ACT), cu sediul in Virginia (SUA), care are misiunea de a transforma toate structurile NATO din defensive, in ofensive. La 15 februarie 2007, “Comitetul pentru Afaceri Externe” al Camerei Reprezentantilor din SUA, a aprobat “NATO Freedom Consolidation Act”, reafirmand sprijinul Statelor Unite pentru continuarea largirii NATO, mentionand drept potentiale membre Georgia si Ucraina.Pentru Rusia, extinderea Aliantei Nord-atlantice in teritoriul ex-sovietic contrazice flagrant intelegerea convenita intre Mihail Gorbaciov si George H.W. Bush, in urma careia Kremlinul a fost de acord cu reunificarea Germaniei.In momentul de fata, prin extinderea NATO mult spre Est, si cu bazele americane din Asia Centrala, Rusia este practic incercuita de amplasamentele militare ale SUA. Ceea ce, intr-un fel, aminteste de celebrul “cordon sanitar”, constituit de Occident in jurul URSS in epoca interbelica, din care facea parte si Romania.Baze americane in Europa de EstDin iunie 1999, cand NATO a inceput bombardarea Serbiei, Statele Unite au lansat in forta un program de construire a unor baze militare strategice in intreaga lume, care nu pareau deloc sa aiba vreo legatura cu securitatea teritoriului american.Washingtonul a expediat problema, declarand ca noile baze “apara democratia” din diferite colturi ale globului. In realitate, era vorba de un plan strategic de dominatie mondiala.Plasata la granita dintre Kosovo si Macedonia, “Camp Bondsteel” a fost prima dintr-o vasta retea de baze ale SUA, constituite in ultimul deceniu. Inaugurata in vara lui 1999, ea viza direct Orientul Mijlociu, dar si teritoriul Rusiei. De aici, aviatia americana poate interveni rapid in tarile bogate in petrol din Orientul Mijlociu si de la Marea Caspica.”Bondsteel” este cea mai mare baza americana construita dupa razboiul din Vietnam, incluzand circa 7000 de militari. Baza a fost construita de compania americana “KBR”, apartinand lui “Halliburton”, al carui presedinte director general era, pe atunci, Dick Cheney, actualul vicepresedinte al SUA.”Washington Post” dezvaluia: “Cu un Orient Mijlociu din ce in ce mai fragil avem nevoie de baze si drepturi de survol in Balcani, pentru a ne proteja marile interese petroliere de la Marea Caspica.”"Camp Bondsteel” a fost modelul altor baze strategice, construite ulterior de SUA in Ungaria, Bosnia, Albania si Macedonia. Una din cele mai importante baze americane, construite in ultimii zece ani - rareori mentionata de mass-media - se gaseste la Bezmer, in Bulgaria. Are misiunea sa “monitorizeze” teritoriul Rusiei. Si in Romania se afla in constructie trei baze americane.Ofensiva americana in Asia centralaAlte trei baze militare strategice ale SUA au fost construite in Afganistan, imediat dupa ocuparea acestei tari de Statele Unite. In iarna dintre 2001 si 2002, americanii au ridicat “Bagram Air Field”, la nord de Kabul, unul din cele mai importante centre logistice din zona; “Kandahar Air Field”, in sudul Afganistanului; si “Shindand Air Field” din vestul provinciei Herat. Interesant, baza aeriana Shindand este cea mai mare din Afganistan si se gaseste la doar 100 de km de granita cu Iranul!Istoric, Afganistanul a fost in centrul luptei pentru suprematie si control asupra Asiei Centrale, dintre Imperiul britanic si Imperiul rus, rivalitate denumita de geopoliticieni “Marele Joc” din secolul al XIX-lea si de la inceputul secolului XX. Englezii au cautat sa impiedice caderea Afganistanului in mana rusilor deoarece Marea Britanie detinea aici o baza militara cu ajutorul careia controla “perla coroanei”, India.Lumea s-a schimbat, dar Afganistanul si-a conservat importanta strategica, fiind un adevarat nod geopolitic - la intersectia Asiei de Sud, Asiei Centrale si Orientului Mijlociu.Din Afganistan, Statele Unite pot ameninta militar Rusia si China, precum si India. Alaturi de alte tari, bogate in resurse petroliere din Orientul Mijlociu.Pe de alta parte, Afganistanul este extrem de important energetic: pe aici va trece oleoductul UNOCAL care va pompa petrol de la Marea Caspica pana la Oceanul Indian. Precum si gazoductul care va transporta gaz natural din Turkmenistan, prin Afganistan si Pakistan, la uzina Dabhol de langa Mumbai. Primul contract - cel pentru oleoduct - a fost negociat de “Halliburton” (compania lui Cheney) si Enron. Al doilea contract - cel pentru gazoduct - apartine lui Enron, in exclusivitate.Pentagonul a incheiat intelegeri cu guvernul Kargastanului (unde, anul trecut, a avut loc o “revolutie portocalie”) si a obtinut de la noile autoritati aprobarea pentru a construi o baza militara de mare importanta strategica - “Manas Air Base”- langa aeroportul International de la Biskek, capitala tarii. Un amplasament perfect pentru supravegherea resurselor de petrol si gaze naturale de la Marea Caspica. Dar si pentru monitorizarea Rusiei si Chinei!In Pakistan, SUA au obtinut asentimentul presedintelui, generalul Pervez Musharraf, pentru a folosi aeroportul de la Jacobabad, la 400 de km de Karachi, care va fi utilizat de Satele Unite si NATO pentru a-si sustine capania din Afganistan. Alte doua baze americane vor fi construite in Pakistan, la Dalbandin si Pasmi.Acestea sunt doar o mica parte din reteaua mondiala de baze militare pe care SUA le-au construit dupa sfarsitul razboiului rece.Batalia pentru energie a declansat “noul razboi rece”Conflictul global pentru petrol si gaze naturale, din ultimii sase ani, a condus - potrivit strategilor americani - la declansarea unui “nou razboi rece”. Discursul lui Putin de la München este asemanat de acestia cu cel rostit de premierul britanic Winston Churchill la Fulton (SUA), in 1946. Atunci a fost pronuntata pentru prima data sintagma “Cortina de Fier” din Europa.Lupta pentru resurse energetice, care se intinde acum pe toate continentele, a condus insa la crearea unei aliante redutabile. O alianta care a fost mereu cosmarul strategilor occidentali, de la “parintele” britanic al geopoliticii, Sir Halford Mackinder, la Zbigniew Brzezinski sau Henry Kissinger.In 2006, Moscova si Beijingul au hotarat sa creasca gradul lor de cooperare ecoonomica si militara, cu vecinii din Eurasia. Este vorba de tarile bogate energetic - dar slabe din punct de vedere militar - ale spatiului euro-asiatic: Kazahstan, Uzbekistan, Kirgistan, Tadjikistan, sustinute de Rusia si China. Iranul s-a alaturat si el acestei aliante, create pe structura lui “Shanghai Cooperation Organization”, SCO, fondata in 2001.Gruparea SCO s-a nascut din necesitatea unei contraponderi la forta militara si economica a Statelor Unite. Organizatia are in derulare proiecte foarte importante in domeniul energetic, precum si in cel al apararii.India a fost, la randul ei, invitata in SCO. Iar vizita lui Putin la New Delhi, a urmarit tocmai consolidarea “axei Rusia-India-China”.Or, Mackinder, Brzezinski sau Kissinger au urmarit permanent sa promoveze raporturi internationale care sa faca imposibila o alianta intre tarile bogate in resurse energetice, dar slabe pe plan militar.”Alianta celor fara de putere” - cum a fost denumita de strategii americani - se sprijina acum, insa, pe protectia Rusiei. Ceea ce schimba fundamental datele problemei. UE - aflata in disputa economica cu SUA - este, evident, gata la orice fel de colaborare cu SCO si “axa Rusia-China-India”. Japonia ar putea adopta o pozitie similara.Venezuela, Brazilia, Argentina, Bolivia, Peru - conduse de lideri radicali de stanga - au si stabilit contacte cu SCO, care se prefigureaza drept o alianta mondiala, sustinuta de Rusia. Paradoxal, geopolitica energetica a Administratiei Bush a fost, de fapt, cea care a creat SCO. Cea care a facut ca Rusia sa-si dea seama de formidabilul sau atu global, pe care il poate juca valorificandu-si enormul potential energetic, prin care sa-si finanteze proiectele militare si sa stabileasca “noi dependente” (ca cea a UE, China si Japonia, datorita petrolului si gazelor naturale).”Ursul rusesc” are “masele nucleare”Odata cu modernizarea lui “B-52″, pentru a transporta armament nuclear, cu submarinele strategice “SSBN” amenintand perimetrul rus, si cu sisteme de rachete balistice desfasurate din Groenlanda in Marea Britanie, Australia si Japonia, iar recent si in Cehia si Polonia - nu trebuie sa surprinda pe nimeni nici modernizarea, in contrareplica, a armamentului rusesc din ultima vreme. In anii crizei profunde din epoca Eltin, Rusia nu a incetat totusi sa produca armament high-tech.In mai 2003, dupa ce Bush a suspendat unilateral “Tratatul ABM”- deschizand cel putin teoretic, era razboaielor nucleare - Putin a sustinut nevoia urgenta de modernizare a arsenalului nuclear rusesc, in pas cu cel american, si a crearii unor noi tipuri de rachete. Ca urmare, Rusia a stopat programul de distrugere a rachetelor nucleare “SS-18 MIRV”, si a lansat programul “START II”. Acest program are in vedere reconfigurarea rachetelor nucleare “SS-18 MIRV”, capabile sa loveasca tinte situate la 11.000 de km. In acelasi timp, Rusia si-a redesfasurat sistemul de rachete nucleare “SS-24 M1″. In bugetul pe 2003, Rusia a inclus subventionarea construirii de noi rachete, cu un singur focos nuclear, din clasa “SS-27″ si “TOPOL-M”, ale caror teste au fost urmarite de ministrul rus al Apararii, Serghei Ivanov.In decembrie 2006, Putin a declarat ziaristilor rusi ca desfasurarea noului tip de rachete balistice “TOPOL-M”, este cruciala pentru securitatea Rusiei. Ministrul rus al Apararii, Serghei Ivanov, a anuntat ca, in urmatorii zece ani, Rusia va construi 63 de noi silozuri pentru sistemul “TOPOL-M”,Imediat dupa conferinta de la München, Vladimir Putin a declarat ca l-a numit pe Serghei Ivanov - vechiul sau prieten din KGB/FSB - drept supervizor pentru intreaga industrie de armament a Rusiei. Serghei Ivanov a declarat, in ianuarie 2006, ca Rusia dispune de 927 de mijloace mobile pentru rachetele nucleare, si de 4279 de focoase nucleare, fata de 1225, respectiv 5966, cat aveau, in acel moment, Statele Unite. Nici o alta tara din lume nu poate sa rivalizeze cu asemenea capacitati nucleare.In aprilie 2006, Rusia a testat cu succes un nou tip de racheta, “K65M-K”, ultra-secreta, capabila sa penetreze sistemul anti-balistic american. Noua racheta ruseasca poate fi lansata de pe pamant sau de pe mare, este hipersonica si poate sa-si modifice “urmele de zbor” de pe radare!Cu patru luni mai devreme, Rusia a testat racheta “Bulava ICBM”, versiunea navala a rachetei “TOPOL-M”. “Bulava ICBM” a fost lansata de pe un submarin nuclear rus din clasa “Typhoon” aflat in Marea Alba, si a lovit o tinta situata la 1.000 de km, in Peninsula Kamciatka. Rachetele Bulava urmeaza sa fie instalate pe submarine nucleare din clasa “Borey”, incepand din 2008. Washingtonul priveste cu ingrijorare investitiile militare ale Moscovei. “Noul razboi rece” pentru energie devine, din zi in zi, mai fierbinte. Iar spectrul unei confruntari nucleare, cu efecte incalculabile, pare tot mai aproape.

Vladimir ALEXE

You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0 feed. You can leave a response, or trackback from your own site.