A venit APOCALIPSA? S-a stins din viață Victor ZUGRAVU! Un adevărat ostaș al ROMÂNISMULUI

victor-1

Omul, care în 1992 a stat, viu,în morga din Dubăsari!
În timp ce mă pregăteam să scriu ultimele știri în noaptea asta, pentru a fi liber să mă duc dimineață,la înmormântarea bunului meu prieten, lingvistul, scriitorul și publicistul Vlad Pohilă, aflu că luni, pe la ora 16.00, s-a stins viață, într-un accident de muncă, la construcție, un alt prieten – muncitorul Victor Zugravu, născut pe 11 aprilie 1956 în satul Boldurești, Nisporeni, participant activ la mișcarea de eliberare națională, dar și la războiul de pe Nistru din primăvara-vara anului 1992, care în acel an, a stat, viu, la morga de la Dubăsari.
Vestea a venit pentru mine ca un trăsnet. Regizoarea Lidia Marcu, soția regretatului prieten, mi-a spus că el astăzi a căzut de la înălțime în timp ce muncea la o construcție – de la etajul opt! Nu-mi venea să cred. Până nu mi-a adus informațiile de rigoare. Eu, ca și Lidia, născută în satul mamei mele – Drochia, raionul Drochia, ne temem de înălțime, însă Victor lucra sus de tot, văzând lumea de la înălțimile cerului!


Victor Zugravu a fost un om dintr-o bucată! Scriam acum zece ani, în ziarul TIMPUL, că a lucrat la Uzina de beton armat din Chișinău din 1975 până în 2001, când directorul Ștefan Tulum, propus de el și ales în mod democratic în 1989, l-a eliberat din funcție. Așa s-a întâmplat că, fiind muncitor simplu, în anii Mișcării de eliberare națională, s-a încadrat activ în toate acțiunile democratice. Iar când comuniștii au revenit în scenă, directorul n-a mai acceptat „marile încurcături” în care îl atrăgea angajatul său. Altminteri, timpul nu s-a jucat cu Victor Zugravu, atrăgându-l permanent în iureșul evenimentelor. A fost, precum se spune, printre oamenii mici care au făcut lucruri mari….
Biografia lui Victor Zugravu este similară cu cea a multor muncitori din R. Moldova care au pledat pentru cauza națională mult mai mult decât unii dintre pretinșii intelectuali. În 1988 a organizat la uzină prima grevă, la care, pe lângă revendicările de ordin social, ce țineau de achitarea salariilor, au figurat, în mod principial, cele privind decretarea limbii române drept limbă de stat și revenirea la grafia latină. Tot atunci, a arborat tricolorul pe toate macaralele întreprinderii. De aici încolo, se încadrează activ în Mișcarea de eliberare și renaștere națională, înscriindu-se în Frontul Popular din Moldova. Mai târziu, unul dintre liderii formațiunii, i-ar fi spus următoarele: „Tu trebuia să fii împușcat, precum a fost Grigore Vârtosu, să fii legat cu sârmă ghimpată și aruncat în apele Nistrului!”. Pe atunci, prieteni îi erau același Grigore Vârtosu, Dumitru Popa, deputatul de mai târziu din primul parlament, regretatul (azi) profesor Eugen Popușoi, precum și mulți alți compatrioți, printre care și ziaristul Nicolae Misail.
În martie 1989 a fost printre participanții activi la un mare miting în Piața Marii Adunări Naționale, loc pe care atunci vroiau să-l ocupe interfrontiștii. Au avut loc mai multe altercații, dar, spre sfârșit, interfrontiștii au cedat, organizându-şi manifestările la Manejul din capitală. Mi-a vorbit amănunțit despre demonstraţia din 7 noiembrie 1989, când, împreună cu alți compatrioți, a oprit tancurile sovietice, care vroiau să ajungă în centrul Chișinăului, unde urma să aibă loc tradiționala paradă militară consacrată aniversării bolșevice.
„În acea zi, ne-am adunat vreo 60 de tineri înarmați cu vergi de metal. La ora 6.00 dimineața, ne-am postat lângă Uzina „Topaz” din preajma Universității Pedagogice de Sat „Ion Creangă”. Acolo, îndată ne-a înconjurat miliția din Brigada cu destinație specială. Am fost bine bătuți, dar n-am cedat. Pe bulevardul central au apărut mai multe grupuri de protestatari să ne susțină. Tancurile, cu greu, au ajuns până la clădirea KGB, dar n-au mai putut răzbate în piața centrală”, îți amintea Victor Zugravu. Tot atunci, regretatul Gheorghe Ghimpu avea să spună în cadrul unui miting improvizat: „Vă felicit! Am învins! Aceasta este prima noastră victorie în fața regimului de ocupaţie sovietică!”.
Peste trei zile, se află în toiul evenimentelor din fața Ministerului de Interne. „Securiștii și milițienii au spart în mod special vitrinele magazinului din fața MAI, ca să dea vina pe protestatari. Am fost bătuți zdravăn, iar mașina miliției care îi aduseseră pe Grigore Vieru, Leonida Lari și Nicolae Dabija ca să liniștească protestatarii, a fost incendiată. Zadarnic afirmă acum Vladimir Voronin, care era atunci ministru de Interne, că a evitat la 10 noiembrie 1989 o vărsare de sânge. Eu, unul, m-am ales atunci cu picioarele fracturate…”, spunea Victor Zugravu.
”La Dubăsari, m-am trezit în morgă”
Pe 27 februarie 1992, cu doar câteva zile înainte de declanșarea masivă războiului de pe Nistru, Victor Zugravu a organizat un detașament de voluntari și a plecat să apere independența și integritatea teritorială a R. Moldova. Războiul îl începe la Coșniţa, apoi ajunge pe pozițiile de luptă de la Cocieri, Doroțcaia și Pohrebea. „Dormeam cu poliţiștii în căpițe de paie. Noi, voluntarii, organizam blocarea tancurilor. La Pohrebea, într- o livadă, am fost înconjurați de cazaci. Împreună cu alți combatanți și, în timpul luptei, am fost contuzionat. Atunci, am fost dus la morga din Dubăsari. M-am trezit pe la ora 4 dimineața. În jur – o sumedenie de cadavre. Pe la ora 5.00, a intrat un medic legist și alți câțiva lucrători medicali. Când au dat cu ochii de mine, speriați, și-au făcut semnul crucii”, își amintea Victor.
După ce i s-a acordat primul ajutor medical, a fost adus la Chișinău și internat la Spitalul „Constructorul”. Aici, medicul Ana Danu, șefa Secției de terapie, Dumnezeu s-o ierte, i-a scos mai întâi apa din plămâni.
Timp de două săptămâni, a fost pus pe picioare și s-a întors iarăși pe front. Mai întâi la Varnița și Tighina, apoi la Cocieri. A fost pe pozițiile de luptă din stânga Nistrului până la semnarea acordului de încetare a focului la Moscova, de către Mircea Snegur și Boris Elțin.
Victor Zugravu, care nu se temea nici de trădători, nici de înălțime, a revenit la pământ, ca să urce din nou la ceruri! Deși a muncit în domeniul construcției, nu i s-a dat nici casă, nici masă! În curând, urma să sărbătorească cu Lidia Marcu 20 de ani de la căsătorie! Dumnezeu să-l aibă în paza sa!
Nicolae Roibu

Lasă un răspuns