INTERVIU cu scriitorul VLADIMIR BEȘLEAGĂ: KREMLINUL lucrează la un PLAN de restabilire a UNIUNII SOVIETICE. Ar trebui să ne trezim cât nu e târziu. Totul va depinde de rezistența intelectualității noaste

Besleaga Vladimir

Recent, primarul Ion Ceban a venit cu inițiativa de a deschide la Chișinău o filială a Muzeului blocadei Leningradului, iar președintele Igor Dodon a cerut Guvernului și Primăriei capitalei să aloce 500 de mii de lei pentru reparația Casei-muzeu „A. S. Pușkin” și 4 mln de lei pentru o nouă reparație a Complexului Memorial „Eternitate”. În același timp, un grup de activiști pro-ruși din Chișinău au solicitat autorităților locale să schimbe denumirea străzii Octavian Goga în Alexandr Suvorov. De cealaltă parte, în acest an, pentru prima dată în istoria statului nostru, Consiliul Municipal Chișinău a privat victimele represiunilor politice de dreptul de a circula gratuit în transportul urban.

Despre procesul de resovietizare a R. Moldova, declanșat și promovat cu perseverență de guvernarea socialistă, am discutat în cadrul unui interviu pentru TIMPUL cu scriitorul Vladimir Beșleagă.

– Dle Beșleagă, în ce măsură dvs., fiind chișinăuian, aveți nevoie de un muzeu al blocadei Leningradului?

– Ca un om în vârstă ce sunt și ca unul care am apucat vremuri vechi, am făcut studenție în anii ‘50, când catedra militară era obligatorie. Aveam ca profesori militari, care ne povesteau multe lucruri din timpul războiului, inclusiv despre blocada Leningradului. Pe urmă, în anul patru, am mers să vedem Leningradul. Era un oraș erou, legendar, pentru că a rezistat fasciștilor. Asta rămâne în memoria mea… Dar pe noi ne interesează un chițibuș mărunțel. De ce acest primar general a mers la Sankt-Petersburg, dar nu la Kiev, Stalingrad sau în alt oraș, unde oamenii au suferit? Leningradul este orașul de baștină al lui Putin și desigur că se mândrește că are un președinte al Federației Ruse. Și Ceban se duce acolo, pentru că toată conducerea noastră îi face hatârul sau îl linge pe Putin, iar președintele Dodon este servil Kremlinului. Care e chestia cu muzeul? Noi nu avem nicio tradiție a sărbătoririi victoriei asupra fasciștilor în contextul blocadei Leningradului. În memoria noastră, s-a conservat operațiunea Iași-Chișinău. A fost una dintre cele mai grave și sângeroase operațiuni din timpul celui de-al Doilea Război Mondial, în a cărei amintire, la Muzeul de Istorie, este edificată o dioramă. Păi, iată aici se pot face niște expoziții. Dar să deschizi tu un muzeu al blocadei Leningradului este un non-sens. Nu are rost, nici justificare, nici rațiune… Este pur și simplu un moft al domnului președinte, ca să se pună binișor cu oficialitățile din Sankt-Petersburg. Noi am discutat zilele astea la Uniunea Scriitorilor despre problema Muzeului Literaturii Române, care se află într-un hal fără de hal, unde se dărâmă tot și se pierd arhivele. Guvernul ar trebui să dea parale pentru acest patrimoniu național, în loc să deschisă alte muzee și filiale.

„Eliberatorii lui Dodon au venit și au măturat podurile, au furat totul”

– Ar putea exista vreo legătură între această inițiativă a lui Ceban și propunerea lui Dodon de a închide Muzeului Ocupației Sovietice?

– Dl președinte cu guvernarea lui fac tot ce pot, pentru a șterge amintirea crimelor și nenorocirilor pe care le-a adus regimul totalitar în Basarabia. Dacă închizi Muzeul Ocupației Sovietice, înseamnă că afirmi în continuare ceea ce s-a băgat atâția ani în mințile oamenilor, că armata roșie e fost eliberatoare. Însă eliberatorii te eliberează și pleacă, dar nu-ți instalează acasă regimuri de opresiune. Anume acesta se subînțelege prin sintagma „ocupație”. De asemenea, dacă desființăm termenul de ocupație, înseamnă că e vorba de eliberare. Și asta se subînțelege… Să vedem ce fel de eliberare e la mijloc. Ei spun că am scăpat de sub jugul ocupanților germano-fasciști, al boierilor și moșierilor români. Este o idee criminală, dar să le luăm pe rând. Știți că, după 1944, Stalin a avut intenția să ridice toată populația Basarabiei și s-o mute în Kazahstan, așa cum a făcut cu cecenii? Pe urmă planul s-a schimbat și el a mers masiv cu foametea, războiul și deportările. Cum poți să vorbești de eliberare, dacă în 1946-1947, au fost condamnați la moarte prin foamete, în mod organizat, aproape 300 de mii de oameni? Eu am avut ocazia să comunic cu Bucov, care avea o funcție în Guvern. Am îndrăznit să-l întreb: „Emilian Nesterovici, spune te rog dumneata, dar sincer, câți oameni au murit în timpul foametei?”. El a zis că de la 250 de mii până la 300 de mii. Pe urmă s-au făcut documentări, au apărut statistici și s-a confirmat. Al doilea moment. Când contești regimul de ocupație, îți bați joc atât de memoria celor care au murit de foame, cât și a celor deportați. Și nu numai atât. Statistica spune că armata roșie, când a intrat pe teritoriul Basarabiei, a mobilizat bărbați, pe care i-a băgat neinstruiți în cele mai aspre zone de front. Numai la Konigsberg au murit în jur de 200 de mii de flăcăi de-ai noștri. Înainte de război, pământul nostru era bogat, avea pâine pentru zece ani și putea să reziste în caz de secetă. Dar eliberatorii lui Dodon au venit și au măturat podurile, au furat totul și au condamnat sute de mii de oameni la înfometare și la moarte. Să nu uităm nici de scriitorii noștri, care au fost exterminați. Nicolae Costenco, Nicolae Țurcanu și atâția alții, nemaivorbind de cei de peste Nistru, unde zeci de intelectuali au fost masacrați în timpul marei terori. Cum poți tu să numești acest mare genocid eliberare? Se vorbește mult despre suferințele evreilor, pentru că ei știu cum să-și apere victimele, însă genocidul a fost organizat pentru basarabeni.

Ministerul Culturii încearcă să impună cenzura în teatre
– Vedeți vreo deosebire între mentalitatea socialiștilor de astăzi și cea a comuniștilor lui Voronin?

– Socialiștii sunt fătați de comuniști și electoratul lor este același. Cu alte cuvinte, socialiștii nu sunt altceva decât aceeași comuniști, care s-au deghizat, după ce au eșuat în perioada guvernării PCRM. Voronin a încercat să schimbe politica națională cu Tkaciuk al lui, care era mare teoretician, dar au eșuat, desigur. În 2003, a vrut să facă federalizarea și iar nu i-a reușit. Dar când și-a început al doilea mandat, în 2005, PPCD i-a pus condiția că îl va susține doar dacă acceptă orientarea spre Occident. Și el a acceptat. Pe urmă s-a produs 7 aprilie, când s-a dărâmat totul, după un scenariu pregătit. Scopul acelor evenimente nu a fost de a-l da jos pe Voronin, dar de a da foc Declarației de Independență. Așa ceva nu s-a pomenit nicăieri și aste este o crimă fundamentală, pentru care încă nimeni nu a fost tras la răspundere. Acest președinte Dodon era tot din tagma aceea, care își dorea să ne șteargă din memorie limba română, istoria românilor și să inducă în mod metodic culori pozitive pentru foștii ocupanți. Am aflat zilele trecute că Ministerul Culturii încearcă să scoată din repertoriile teatrelor piesele despre deportări și foametea organizată. Așa se spală creierii și crimele sunt îmbrăcate în straie frumoase.
Pușkin: „Pi carbuni di m-ai pune, ibovnicu nu ți-oi spune”
– Dacă ați vorbit și despre teatre, cât de necesară credeți că este reparația urgentă a Casei-muzeu „Pușkin”, în timp ce teatrul „Guguță” riscă să se prăbușească, iar Muzeul Literaturii Române „M. Kogâlniceanu” se află într-o stare dezastruoasă?

– Se vede fără ochelari și fără lupă că e vorba de un servilism atât de obraznic din partea guvernării acesteia, încât te dezgustă și nici nu vrei să-i vezi, nici să-i auzi, nici să-i știi. Sunt niște tipi falși, care nu au în ei nimic sfânt. Nu zic de mândrie națională, ei n-au nici simplă mândrie sau demnitate umană. Pentru că una e să faci politică, dar alta este să propagi interesele unui stat străin. Am să-ți mai spun ceva. În grădina publică „Ștefan cel Mare”, avem Aleea Scriitorilor clasici și contemporani. În centrul ei stă Pușkin. Când a fost inaugurată aleea, Stalin de-acum pierise și era un pic de liberalizare. Scriitorii noștri au deschis-o cu Eminescu și Creangă în frunte, dar pe Pușkin l-au lăsat sus, nu l-au atins, pentru că el este poetul național al rușilor. A fost un scriitor mare, deși n-a avut la inimă nici Basarabia, nici pe moldoveni. Dimpotrivă, el i-a detestat, i-a râs, i-a criticat. Fiind aici, Pușkin i-a cântat pe țigani și pe bulgari, dar despre moldoveni nu are niciun cuvânt. Deși eu, când am mers la Leningrad, am vizitat Muzeul Pușkin. Și acolo, într-un stand, am văzut originalele unor caiete sau foi cu olografele poetului. Unul din acele texte l-am fotografiat cu ochii și îl am și astăzi în memorie. Era un cântec țigănesc, de la Zamfira sau din Dolna, unde a stat el printre țigani. Scria așa, cu litere rusești: „Ardi-ma, frigi-ma, pi carbune puni-ma. Pi carbuni di m-ai pune, ibovnicu nu ți-oi spune”. Asta a rămas de la Pușkin pe românește. A scris după dictarea țigăncii. Ea l-a învățat.
„Guvernanții noștri sunt niște lași, niște conformiști, niște căcăcioși”
– Propuneți ca bustul lui Pușkin să fie scos de pe Aleea Clasicilor?

– A fost cândva o idee a scriitorilor ca, în centrul Aleii Clasicilor, să nu stea Pușkin, dar Ovidiu. Marele poet latin, deportat în părțile noastre, este mult superior lui Pușkin. Să-ți spun o întâmplare. Cu vreo trei ani în urmă, găsesc într-o librărie „Русский энциклопедический словарь”, într-un singur volum. Și încep să caut ce scriitori sunt acolo. Citesc, mă uit, Sadoveanu este, Caragiale este, Creangă este, Eminescu nu-i… Caut la „E”, nu-i, caut la „Э”, nu-i. Anul trecut sau anțărț, la Congresul eminescologilor, având și eu cuvântul, le-am spus despre asta: „Măi eminescologi, măi academicieni, cum puteți voi suporta ca poetul național al românilor să fie pus sub embargou?”. Și iată au trecut doi ani, dar Academia n-a făcut nicio mișcare. Academia a sucombat. Iar în acest an, de ziua lui Eminescu, eram la Biblioteca Națională. Și o rog pe directoare să aducă Dicționarul enciclopedic rus, ca să-l vadă și alții. S-au uitat și unul, și altul, inclusiv Miroslava Metleaeva, și a spus: „Eminescu nu-i. Ei nu-l recunosc pe Eminescu.” Dar să vezi cine este în dicționarul lor: Bucov, Cruceniuc… Băăăi, am zis, d-apoi asta e mare baligă! În concluzie, cum putem noi să-l cinstim pe Pușkin și să-l păstrăm în centrul Aleei Clasicilor, dacă ei își bat joc de Eminescu și nu-l recunosc? Hai să-ți mai spun o poveste. Când era Matcovschi în viață, în biroul lui de la revista „Nistru”, era un mare portret al lui Eminescu. Deasupra portretului, era scrisă mășcat o idee a lui Eminescu: „A rosti numele Basarabia e totuna cu a protesta contra dominațiunii rusești”. Acum spune-mi de ce guvernanții noștri fac totul pentru Muzeul „Pușkin”, pentru blocada Leningradului, pentru nu știu ce, dar pentru cultura națională nu fac nimic? Pentru că sunt niște lași, niște conformiști, niște căcăcioși. Iar noi cum să ne raportăm cu dragoste la marea Federație Rusă, care ne ignoră poetul național, care este sufletul națiunii române? Eu mă gândesc că, dacă nu va fi doborât acest Dodon la alegerile din toamnă, înseamnă că e bâja. Pentru că ei se înrădăcinează și tot mai mult merg contra intereselor noastre naționale.
Uniunile de creație se vor întruni pentru a protesta contra guvernării
– Știați că salariile oamenilor de cultură de la noi se achită cu întârziere în ultimele luni? Se spune că e vorba de o problemă tehnică…

– Era de așteptat, pentru că guvernanții vor să-i verifice dacă sunt loiali față de noua politică, iar în caz contrar să scape de ei. În general, în domeniul culturii, va fi un dezastru mare. Intelectualii vor fi atacați, pentru că sunt singura redută contra deznaționalizării. Cealaltă parte a populației ori e plecată, ori e îmbătrânită. La ultima ședință a Consiliului Uniunii Scriitorilor, s-a redactat o declarație cu privire la cele bolmojite de Dodon despre limbă și istorie. Și s-a preconizat întrunirea unui congres al tuturor uniunilor de creație, unde lucrurile să se pună pe tapet și să se facă un fel de act de acuzare pentru guvernarea actuală, care merge contra ființei naționale și a intereselor naționale. În felul ăsta, vom putea propaga ideile adevărate și vom demasca mârșăviile lor. Este un an electoral și oamenii trebuie să știe pentru cine votează. Să nu meargă cu ochii închiși și să-i voteze tot pe ăștia. Vreau să-ți spun că, deși formal acest Dodon este președinte, nu el a câștigat alegerile, ci Maia Sandu, cu 48%. Nu Ceban a câștigat primăria, ci Andrei Năstase. Dar din cauza susținerii și finanțării din afară, a corupției și a presiunilor ideologice, au câștigat socialiștii. Acum Dodon plătește polițele, pentru că toate astea au fost fraude. Atât el, cât și Ceban, sunt niște fraude.
„Ei toți știu că vorbim româna, pentru că-s oameni versați”
– De ziua lui Eminescu, în acest an, ministrul Culturii, Corneliu Popovici, a depus flori la bustul poetului. Deși este un moldovenist convins și unul dintre autorii manualelor de istorie integrată, fiind întrebat atunci de mulțime ce limbă vorbește, a spus că româna. Cum să-l înțelegem?

– Fa-ri-sei! Eram acolo și am auzit. Ei au ajuns în funcții și vor să fie și cu dracul, și cu Dumnezeu. Dar se țin nu de adevăr, dar de fotolii și treucă. Când a început să-l huiduiască lumea, el a întors-o că vorbește română, Ăștia-s oameni absolut fără valori morale.
– Oare cum gândesc ei acasă, în familie, în afara politicii? Sunt conștienți că mint lumea și că vorbesc româna, și că am fost ocupați de sovietici…

– Sigur că da! Sigur că da! Toți știu, pentru că-s oameni versați. Și orice copil știe. Dacă vor mai face porcării, o să-și ridice lumea în cap. Nu degeaba Președinția a fost înconjurată cu gard înalt, cu țevi, cârlige și nu mai știu ce. Nu degeaba și Parlamentul a fost îngrădit, pentru că ei sunt contra poporului. Iată, Erdogan i-a dat lui Dodon șapte milioane de dolari pentru reparația Președinției și a primit în schimb șapte profesori turci. Să vinzi oameni, îți dai seama, cu un milion bucata? Când Dodon va muri, Dumnezeu o să-l întrebe: „Cum ai vândut tu oameni pe bani, idiotule?”.„Nu Rusia a oprit războiul, dar Ruțkoi l-a oprit pe Snegur”– Dacă sunt conștienți că luptă contra neamului lor, o fac numai pentru bani?

– Pentru că sunt cutre și pramatii. Cutre, cu-tre! Cine se bagă în politică și se crede apt de a-i învăța pe alții își ia rămas bun de la morală. În hora politicienilor, nu există morală. Acolo dictează cineva de sus, după interesul său, iar aceluia îi dictează altcineva din afară. Eu revăd acum jurnalele mele mai vechi și am găsit în ele o notă despre aceasta. Și anume că politicienii fac lucruri absurde, pentru că sunt supravegheați de forțe oculte. Ei sunt controlați din afară de către cei care trag sforile prin ei. Și când un politician o ia razna față de cei care îl supraveghează, el este imediat șantajat sau amenințat tacit. Să-ți mai spun una. Când s-a produs războiul pe Nistru, la Chișinău a venit Ruțkoi (Alexandr Ruțkoi, vicepreședinte al Rusiei în anii 1991-1993 – n.r.), s-a dus direct la Snegur și i-a spus să oprească luptele, pentru că voluntarii i-ar fi pisat pe separatiști, după ce au pus mâna pe Smirnov și pe alții. Ruțkoi a cerut și demiterea urgentă a generalului Ion Costaș și a șefului securității Anatol Plugaru. Costaș atunci a fost nevoit s-o șteargă, de altfel risca să fie executat. Iar Plugaru s-a retras din funcție, dar și-a lăsat barbă și umbla sărmanul așa. Se dădea pe lângă Lucinschi. Și-l întrebam noi cu Serafim Saca: „Ce-i cu tine, Anatolie?”. Dar el a zis: „Vreau să mai trăiesc și eu”. Cam asta e politica. Ăștia care țipă într-un fel sau altul nu fac decât să le tremure fundul în fața marilor stăpâni din afară. Ce, Dodon e stăpân aici? El face tot ce-i spune Moscova. Cum poate el să admită Muzeul Ocupației Sovietice, dacă această ocupație a fost rusească? Mai ales că acum și Moscova își schimbă culoarea și spune că puterea sovietică a fost bună și Stalin a fost mare. Astfel se reabilitează marii criminali.– Apropo de războiul de pe Nistru. Deunăzi, ministrul de Externe, Aureliu Ciocoi, a declarat că Rusia a oprit acel război.

– Nu Rusia a oprit războiul, dar Ruțkoi l-a oprit pe Snegur, în momentul în care voluntarii noștri îi făceau praf pe separatiști.„Intelectualitatea noastră trebuie să deschidă ochii electoratului”– Cum am putea stopa acest proces de resovietizare?

– La alegerile din toamnă putem s-o facem. Intelectualitatea noastră trebuie să se mobilizeze și să deschidă ochii electoratului, ca oamenii să vadă ce prostii și porcării fac socialiștii ăștia.– Dar de ce electoratul nostru votează oricum cu partidele de stânga?

– Auzi? În America, care e o țară democrată și dezvoltată, votează 20% din populație. Votează cei de culoare și nevoiașii, cu speranța că cei care vin la guvernare le vor da subsidii și alte ajutoare. Acolo oamenii au afaceri, economii și nu depind de stat. Dar la noi ce se întâmplă? S-a distrus echilibrul național, s-a diminuat numărul populației autohtone, care s-a dus în lume. Au rămas veneticii și bătrânii, în special electoratul rusofon. Aceștia sunt alegătorii cei mai activi și organizați încă de pe timpul comuniștilor. La noi tineretul nu se mai implică în politică și orașele ne-au devenit străine. Vezi ce se întâmplă la Chișinău, la Bălți, la Orhei? Astfel rămâne populația rurală, adică satele, care sunt pustii. Iată asta-i tragedia noastră.

– Dacă la toamnă câștigă Dodon, la ce să ne așteptăm?

– Atunci situația noastră va fi dezastruoasă. Îl auzisem cândva pe un strateg al Kremlinului, care spunea că se lucrează la un plan de restabilire a Uniunii Sovietice într-o perioadă de 50 de ani de la căderea imperiului. Cu acest scop, ar fi fost create regiuni separatiste în Georgia, Moldova și, mai nou, în Ucraina. Dacă așa stau lucrurile, mai avem 20 de ani până în 2041. Ar trebui să ne trezim cât nu e târziu. Repet, aceasta depinde în mare parte de rezistența intelectualității noaste, pentru că ăștia de la guvernare bagă cuțitul în inimă, în identitate, în limbă și istorie, acolo de unde cresc generațiile noi. De aceea, la un moment dat, aceste porcării se vor întoarce împotriva lor, când răbdarea tinerei generații ar putea să răbufnească. Uneori, cum se zice, răul contribuie la aducerea binelui. Neamul nostru este așa – până nu-i ajunge cuțitul la os, nu se revoltă. El e răbdător, merge, târâie, duce, dar până la urmă răstoarnă călărețul și-l calcă în picioare.

Un articol de: Pavel Păduraru 

Lasă un răspuns