DE CE TRANSNISTRIA este ”TERITORIU OCUPAT” și DE CE vor fi ILEGITIME federalizarea ori confederalizarea ori statutele speciale, impuse din exterior ?

Transnistria

Igor Munteanu

La întrevederea cu Dl Tohmas Mayr Harting, Reprezentant Special al OSCE pt reglementarea conflictului transnistrean și Klaus Neuchirch, Șeful Misiunii OSCE, am reiterat următoarele:

– Transnistria este calificată ”teritoriu ocupat” prin Hotărârea Curții Constituționale N.14 din 02.05.2017; astfel, toate partidele democractice și autoritățile RM au obligația legală de a folosi acest termin cu referință la regimul de la Tiraspol, respingând orice tentative ale unor grupuri de persoane, partide politice și chiar misiuni diplomatice străine de a egaliza acest regim cu statul RM, ca stat suveran și recunoscut pe plan internațional.

– Scopul esențial al reglementării conflictului este de a extinde autoritatea și mecanismele constituționale ale statului (RM) de protecție juridică, socială și politică pentru toți cetățenii săi din stânga Nistrului, și nu de a permite unor politicieni imorali să-și asigure beneficii odioase, negociate pe sub masă.

– RM are obligația de a cere tuturor partenerilor săi internaționali aplicarea unei Politici de condiționalități democratice în procesul de reglementare a conflictului, eliminând abuzurile și corectând concesiile implauzibile oferite Tiraspolului;

– Evacuarea militarilor ruși, distrugerea echipamentului militar și a munițiilor vechi sunt priorități necondiționate pt OSCE și RM;

– Poziția principială a PPDA este de a respinge orice ”elemente de suveranitate” care pot fi atribuite regimului separatist, fie din incompetență, fie din interes meschin de către actuala putere,

– Orice soluții de federalizare ori de confederalizare ori de statute speciale, impuse din exterior, vor fi ilegitime în lipsa sprijinuli popular și în condițiile nerespectării Constituției RM, care obligă Rusia să-și retragă necondiționat militarii din RM.

Altfel spus – ”strategia 3D”, actualizată din perspectiva unui partid parlamentar.