PROBE pentru PROCURATURA GENERALĂ : PSRM face CAMPAMIE ELECTORALĂ pentru PREȘEDINȚIE. Un bărbat din Drochia susține că ar fi primit de la SOCIALILTI o pungă cu ulei, zahăr și făină. Dle Procuror General al RM, Al. Stoianoglo, în numele Legii opriți nelegiuirile președintelui Dodon

Cadou de sarabatori
PSRM ar fi împărțit pachete cu produse alimentare de sărbători

De sărbători, PSRM ar fi împărțit pachete cu produse alimentare. Un bărbat din Drochia susține că ar fi primit de la socialiști o pungă cu ulei, zahăr și făină.

Rudele acestuia au publicat imagini cu darurile primite pe internet, dar ar fi fost avertizate să șteargă postarea, transmite Știri.md cu referire la protv.md.

Membrii PSRM nu ne-au răspuns la telefon ca să comenteze afirmațiile.

O pungă cu orez, făină, zahăr și paste, dar și o sticlă cu ulei, câteva prăjituri și o cutie cu paștet – este pomană de sărbători primită de un locuitor din Drochia.

Mihai MÂȚU, LOCALNIC DIN DROCHIA: “Eu să mă duc la Igor Dodon să-i arăt.”

“Nu sunt mulțumit că m-a chemat ca pe un sărac și mi-a dat-o, că e de Crăciun. Ce Crăciun…că ce a adus acolo.”

Imaginile cu produsele din pungă, care au ajuns la bărbat tocmai după Crăciun, au fost postate pe internet de rudele acestuia. Unii membri ai partidului socialist din Drochia le-ar fi spus să scoată postarea.

Rodica MÂȚU: “Am hotărât să fac o poză și să postez pe internet, în grupa Igor Dodon președintele poporului. După 10-15 minute a sunat de la socialiști și a spus să ștergem prostiile de pe facebook. Am observat că am fost eliminată din grup și blocată.”

Postarea femeii a fost și ea ștearsă. Am încercat să vorbim cu membrii PSRM din Drochia, cu serviciul de presă al partidului, dar și cu alți membri, pentru a confirma sau infirma cele spuse, a ne explica de unde banii pentru pachetele oferite, dar și dacă au fost repartizate și în alte regiuni, aceștia însă nu ne-au răspuns la telefon.

protv.md

Dle Procuror General al RM, Al. Stoianoglo, în numele Legii vă cerem: opriți nelegiuirile președintelui Dodon


Plicul expeditorului – PSRM, scrisoarea cu adresa exactă a destinatarului și fluturașul electoral al beneficiarului acțiunii propagandistice – Igor Dodon

Cerere publică de deschidere a cauzei penale pe numele Președintelui Republicii Moldova, Igor Dodon.

Stimate dle Procuror General,

Într-un stat de drept, cauza la care voi face referință în continuare ar trebui să oblige Procuratura Generală să se autosesizeze, dată fiind producerea unor încălcări flagrante ale Constituției și a unei serii de Coduri și Legi de către un înalt demnitar al statului.

În cazul în care Procuratura Generală încă nu are suficiente semnale care ar determina seszarea ei din oficiu, rog să fie luat spre examinare următorul demers public:

Subsemnatul, în calitate de cetățean care respectă legile statului sunt în drept să Vă amintesc că Art. 16 (2) al Constituției RM stipulează că „Toți cetățenii Republicii Moldova sunt egali în fața legii…”

Faptele pe care vreau să vi le aduc la cunoștință demonstrează că Igor Dodon, Președintele Republicii Moldova, cel pe care funcția îl obligă să fie garantul Constituției, se arată tocmai cel care primul încalcă prevederile ei.

În fapt, cu prilejul Revelionului-2020, persoane apropiate de vârsta pensionară (am văzut și m-am convins că și alte zeci de persoane) au primit prin intermediul Poștei Moldovei plicuri în care se conține o scrisoare mărimea A4 semnată de Președintele Dodon și un fluturaș alăturat, conținând imaginea și semnătura Președintelui Dodon cu urarea „La mulți ani!”. Scrisoarea, tipărită pe o parte în limba română, iar pe cealaltă în limba rusă, cuprinde o înșiruire de așa numite realizări, beneficii și ajutoare chipurile obținute, făcute și aduse populației nevoiașe de către Președinte și cei „învestiți cu încrederea” lui, cum se precizează în adresă: Prim-ministru, Guvern și „Prima-Doamnă a țării”.

În mod evident, scrisoarea și fluturașul semnate cu: „Igor Dodon, Președintele Republicii Moldova” – sunt atât prin formă, cât și prin conținut, materiale de propagandă electorală. Iar dovada de netăgăduit a faptului este că atât scrisoarea, cât și fluturașul au fost expediate către sutele de mii de destinatari în data de 27 decembrie 2019 într-un plic având imprimate pe el denumirea, însemnele electorale și adresa juridică – toate în culoare roșie – ale Partidului Socialiștilor din Republica Moldova (vezi foto).

Reieșind din cele descrise consider de interesul Procuraturii Generale următoarele aspecte:

  1. Cum s-a putut și în ce mod a intrat Partidul Socialiștilor – expeditorul scrisorii – în  posesia datelor protejate cu caracter personal a sutelor de mii de cetățeni?
  2. În baza cărui drept a început Președintele Dodon campania electorală pentru alegerea președintelui preconizată pentru sfârșitul anului 2020?
  3. De unde provin sumele care au acoperit această întreprindere costisitoare (Calcul estimativ: Biroul Național de Statistică ne dă la numărul total al pensionarilor cifra de 715 015 x 25 lei (costul estimativ minim al materialelor conținute în plic) = 17 875 375 lei)?
  4. Cine a suportat cheltuielile afacerii propagandistice  – PSRM, Președintele Dodon ori Președinția RM? 

Prezentul demers public va fi depus în cel mai scurt timp în formă regulamentară și cu dovezile citate aferente pe numele dumneavoastră la sediul Procuraturii Generale.

Valeriu Saharneanu, 4 ianuarie 2020

Lasă un răspuns