MIRCEA DRUC: MEDIAFRENIA – jurnalismul din EPOCA lui PUTIN

Putin mass media

Acest film este despre acele schimbări profunde, despre transformarea monstruoasă prin care a suferit mass-media rusă în ultimii 18 ani, astfel încât a devenit mortal periculoasă pentru întreaga lume și, mai ales, pentru Rusia însăși.

Dosar medical

«Медиафрения – это та чудовищная трансформация, которой подверглись журналистика и российские СМИ, благодаря чему они стали смертельно опасны для всего мира и прежде всего для самой России». ( ”Mediafrenia este acea metamorfoză monstruoasă la care au fost supuse  jurnalistica și mijloacele de comunicare în masă ruse…, datorită căreia au devenit un pericol de moarte pentru întreaga lume și în primul rând pentru Rusia însăși).

Игорь Яковенко. www.ej.ru

Una dintre cele mai importante caracteristici ale regimului constituit în Federația Rusă la începutul secolului XXI constă  în  ”relația  absolut inedită a câmpului  mediatic cu sfera politicii”.

Mass-media nu mai reprezintă o componentă structurală a regimului; ea a devenit regimul ca atare. Geneza și specificul acestei  metamorfoze ține de o deformare programată a mijloacelor de comunicare în masă. Igor Yakovenko, jurnalist și sociolog rus, ex-deputat  în Duma de Stat, ex-secretar general al Uniunii jurnaliștilor, printr-un ciclu de publicații, prezintă situația actuală a mass-mediei ruse. Acest intelectual de excepție a stabilit un diagnostic sui generis: ”baza regimului putinist o constituie mediafrenia”. Neologismul denotă sugestiv o gravă maladie cauzată de hibridizarea dintre ”media” și ”schizofrenie”.

Primele simptome de mediafrenie ar fi apărut odată cu înscăunarea lui Vladimir Putin. Și, deloc întâmplător, domeniul mediatic a fost restructurat din temelii cu mult înaintea sectorului economic.Astăzi, datorită unei stratageme a liderilor de la Kremlin, Rusia  nu mai este un mediu  propice pentru jurnalistica profesionistă, ca formă de conștiință socială și serviciu public.  Jurnaliști devotați eticii profesionale sunt marginalizați în bloguri, pe Internet și în diaspora rusă. Exemple: Radio NVC, Sotnik TV, ARU TV.

În 2000, noua conducere a Rusiei liberal-democrate  a preluat experiența sovietică. Imediat după puciul din 1917,  Lenin  a egalat penița cu baioneta. Și, printr-un decret special, a lichidat presa burgheză. Pe un teren viran, Imperiului ideocratic bolșevic a pus bazele unui nou tip de jurnalism. În același sens, succesorul lui Boris Elțîn a lansat Doctrina securității informaționale – unul dintre primele documente conceptuale, de importanță primordială. Doctrina a  declanșat o epurare totală a câmpului informațional precedent. Mijloacele de comunicare în  masă au fost divizate în două categorii distincte: ”ale noastre” (statale)  și ”străine” (toate celelalte ).  După care, magnații, oligarhii în devenire și structurile de forță (siloviki) au preluat asigurarea financiară și logistică a ”mass-mediei noastre”. În consecință, în Rusia contemporană, ca și în Uniunea Sovietică, ”jurnaliștii de succes” sunt și vor rămâne ”luptătorii legendari  ai armatei informaționale”.

Inițial, mediafrenia a însemnat câteva procese sincronizate: impunerea  unui control asupra televiziunii, Internetului, presei scrise, radioului, cinematografului, asupra tuturor complexelor multimedia de transmitere a informației; expulzarea jurnalisticii profesioniste din mijloacele de comunicare în masă; implicarea jurnaliștilor  în diverse operațiuni  ale agenturii ruse; trecerea tuturor studenților de la facultățile de jurnalistică prin filtrele de  recrutare ale  serviciilor secrete.Cei care nu se lăsau recrutați erau supuși unor proceduri perfide de marginalizare. Jurnaliștii de investigație nonconformiști urmau a fi lichidați,deoarece creau probleme puterii și business-ului criminal, integrat cu puterea.

Cronologie: la patru zile de la instalarea în funcție, Putin a demarat anihilarea holdingului NTV, proprietar Vladimir Gusinski; la 11 mai 2000, au fost efectuate  percheziții în sediile centrale; peste două zile proprietarul  NTV se afla  deja în penitenciarul Butîrka. Preluarea violentă a NTV s-a produs în noaptea de  13 spre 14 aprilie 2001. Astfel, a fost frântă coloana vertebrală a ”mass-media independente” – domeniul mediatic  al oligarhilor din promoția  lui  Boris Elțin. Oamenii succesorului, stingând lumina și sunetul în țară, au purces la  construirea propriul regim. Treptat, cu o meticulozitate exemplară, ei au reușit să curețe  mijloacele de comunicare în masă,  trecând apoi  la domeniul politic și cel economic. 

În Rusia, vorba vine, cenzura clasică este anulată. Dar, în perioada 2000-2010,  trei sute paisprezece  jurnaliști  au ajuns victime ale ”cenzurii kalașnikov”. Regimul pur și simplu a asasinat jurnaliștii  incomozi pe care nu a reușit să-i elimine din mass-media. Să amintesc doar câteva nume de răsunet: Artiom Borovik și Pol Hlebnikov, Anna Politkovskaia și Iurii Șcekocihin, Anastasia Baburova și Natalia Estemirova. Cu fiecare asasinat, frica și autocenzura punea stăpânire pe jurnaliștii  profesioniști. Iar investigația jurnalistică a devenit o mare raritate în Rusia.  Nici unul dintre criminalii care au comandat și organizat  asasinatele  jurnaliștilor nu a fost adus în fața legii și acest fapt constituie o particularitate distinctivă a mediafreniei.

Un alt simptom al mediafreniei este lipsa unei piețe a mijloacelor de comunicare în masă. În Rusia  nu poate exista o asemenea piață  deoarece 90%  din câmpul mediatic  aparține mediei afiliate cu oamenii regimului. Nu poți concura cu un ziar care primește  din bugetul federal  câteva miliarde de ruble.  O sumă  comparabilă cu toate mijloacele financiare, obținute din publicitate,  de celelalte ziare din Federația Rusă, în ansamblu. În asemenea condiții, nici vorbă de competitivitate. Unele mijloace de comunicare în masă au o economie proprie. Acestea, desigur, suportă presiuni, sunt dependente. Dar există nuanțe, dependența având diverse forme. Într-un  sens anumit, unele mijloace media  reprezintă o parte din sistem, fie și  una specifică.Deși toate  comparațiile sunt relative, să ne amintim de regimul brejnevist. Erau publicații  care își permiteau  investigații jurnalistice și o doză de libertate, dar se știa că redactorul șef făcea parte din nomenclatură și nu putea devia  de la linia conducătoare a partidului-stat.

În prezent, e cam la fel: conducătorii media, independenți în aparență, fac parte dintr-un sistem care admite alternative. Mediafrenia menține o proporție egală: materiale pro-Putin  și  materiale  anti-Putin, adică un pluralism de opinii. De exemplu, poziția oficială a Kremlinului: ”Stalin – un manager  eficient”. Dar unele mijloace de comunicare  în masă își pot permite  fraza:  ”Stalin – un călău  sângeros”.  Altă poziție oficială:  ”Putin – fericirea  poarelor Rusiei!”. Fără consecințe grave, ți-ai putea permite fraza ”Banda lui Putin – la tribunal!”, dar numai pentru ascultătorii  postului de radio  «Эхо Москвы». De ce? Fiindcă sunt mult, mult mai puțin numeroși decât telespectatorii televiziunilor federale. O aritmetică convenabilă: la posturile  care ocupă  mai puțin de un procent  din câmpul mediatic se admite orice informație. În celelalte, majoritare, nici urmă de pluralism de opinii. Pericolul intervine când jurnalistul are prea mulți simpatizanți. Sau când tergiversează, păstrând  informația-bombă  timp  îndelungat. Odată  divulgată, cei  vizați  nu mai văd de ce ar cheltui cu  angajarea unor asasini. Principalul, însă, rămâne amploarea audienței, cum a fost în cazul Anei Politkovskaia. Kremlinul se simte amenințat când audiența ajunge la milioane. Amenințările au devenit o rutină. În Rusia, libertatea de a scrie și a spune ce gândești reprezintă în continuare un mare pericol pentru propria viață.

În februarie 2013, Alexei Volin, vice ministrul comunicațiilor al Federației Ruse,  responsabil și de mass-media, le-a dat indicații prețioase profesorilor facultății de jurnalistică a MGU. El a exprimat, într-un mod concentrat, modalitatea de a transpune în viață Noua politică de stat în domeniul jurnalisicii și mijloacelor de comunicare în masă.  Citez: ”E necesar să instruim corect viitorii jurnaliști. Ficare  student să țină minte bine că  nu are misiunea de a promova  adevăratele învățături, de a ghida omenirea pe calea cea dreaptă și  de a o face mai bună. Toate acestea nu sunt  business.Sarcina jurnalitului constă în a câștiga  pentru oamenii care l-au angajat. Când absolvenții pleacă din facultate, să știe  deja precis că  ei merg să lucreze pentru  șefu. El, șefu, le va spune  ce să scrie,  ce să nu scrie și cum să scrie despre  unele sau  alte lucruri.  Și că șefu  are dreptul să facă asta fiindcă el îi plătește”.

Totuși, în Rusia zilelor noaste au mai rămas unele mijloace de comunicare în masă relativ independente. Acestea adună ceva publicitate, caută sponsori, înfiripă anumite activități economice cu venituri modeste, nesigure. Jurnaliștii care nu emigrează, lucrează pe cont propriu. Aceasta e unica modalitate pentru cei care doresc într-adevăr să rămână jurnaliști. Dacă nu suportă  presingul mediafreniei, se mulțumesc având un computer performant,  blog  și  un număr de internauți  care îi accesează. Unele ziare, ca să-și păstreze efemera libertate, nu mint, nu publică materiale incitante și nu spun adevărul. Nu au nici publicitate fiindcă oamenii de afaceri prosperi nu  colaborează cu  mijloacele de comunicare în masă  ”libere”. E riscant,  căci a doua zi  ar putea începe neplăcerile.

Mediafrenie fără  ideologie

În secolului trecut era mai simplu: politica cucerea inițial mințile elitelor naționale. Ulterior, elitele potcoveau ideologic poporul cu ajutorul propagandei clasice. Orice ideologie reprezenta un cumul de idei, valori și opinii. Iar mijloacele de informare disponibile aveau menirea să le bage sistematic în capul mulțimilor. Generații întregi de studenți din fostul lagăr socialist/comunist audiau cursuri obligatorii și susțineau examene la diverse ”discipline ideologice”.Toate ideologiile, de sorginte liberală,  conservatoare, bolșevică, nazistă, fascistă, islamistă și care or mai fi, sunt expuse în lucrări solide.Dacă aș fi marxist și m-ar întreba cineva ce reprezintă ideologia mea, i-aș răspunde simplu: poftim, 60 de volume  enciclopedice, opera lui Marx, Engels, Lenin  – citiți, totul este scris, expus. Desigur,  mi-ar putea replica: marxismul  este o ideologie hiperatrofiată, anacronică. Și, totuși, acesta reprezintă  o bază teoretică serioasă, o metodologie unitară. Același lucru se poate afirma despre celelalte ideologii consacrate. Dar niște lucrări fundamentale (precum ”Imperialism și empiriocriticism” sau  ”Mein Kampf”), lucrări în care ar fi expusă actuala ideologie oficială a Federației Ruse nu există. Nu cunosc texte, culegere de axiome și dogme putiniste. Dar, pentru a înțelege specificul ”Epocii lui Putin”, îmi sunt suficiente niște fenomene propagate intens de mediafrenie: nostalgia sovietismului, mitul pobedobesie, rașismul, mitul trinității slave (unitatea rușilor, ucrainenilor și bielorușilor), energocrația rusă.

Președintele Federației Ruse este virgin, atât în domeniul ideologic-doctrinar, cât și în problemele economice. Vladimir Putin nu se interesează cu adevărat decât de păstrarea puterii lui …  Vladimir Putin. El manifestă puțină simpatie pentru Lenin. De aceea, probabil, nici nu a inaugurat expoziția atunci când  s-a marcat o sută de ani de la ”revoluția din 1917”. În schimb se reclamă, întotdeauna și clar, de la trecutul imperial țarist și bolșevic. Întrebat care este ideologia oficială a Rusiei, Putin a răspuns scurt: ”Patriotismul”. Or, a înlocui ”ideologia” cu o singură noțiune precum ”patriotismul” e ca și cum ai indica unui călător doar denumirea localității spre care se îndreaptă, fără să-i dai o busolă și harta acelei destinații  enigmatice. Ceilalți lideri de la Kremlin își doresc o putere suspendată în aer, independentă de factori interni sau externi. Și, principalul, o putere fără atribuții și responsabilități.

Putinismul, ca un  ”aspirator” gigantic,  atrăgea și coagula cele mai diverse forțe, precum cvasi-liberalismul șioximoronul comuniștilor pravoslavnici. Astfel, în corpul de consilieri prezidențiali erau angajați experți cu viziuni arhaice și inovatori în domeniul economiei. Într-un astfel de vid/haos/delir ideologic, politicienii Rusiei  post sovietice au conviețuit confortabil timp de trei decenii. Și, în mod firesc, ei speră să mențină această stare de spirit. Totuși, pare neverosimil, straniu că până mai ieri, această  situație era percepută fără careva rezerve sau emoții.  Și că nimeni nu explica ce construiește Rusia contemporană. Rar cine își dădea seama  încotro merge Imperiul rus. Iar acum, acest fapt reprezintă o catastrofă pentru popoarele naufragiate. În Federația Rusă ideologia era înlocuită cu mediafrenia, menită să distrugă silogismele, știința și morala, conștiința individuală și națională. Totodată, lipsa unei baze ideologice unitare a favorizat noul  regim fiindcă adversarii nu aveau un obiect concret și vizibil pe care să-l combată. Marxismul, nazismul, fascismul, liberalismul, islamismul au fost și sunt  combătute  cu succes.  Însă nu poți combate ceea ce nu există.  Într-un anumit sens, lipsa ideologiei făcea regimul mai puțin vulnerabil:  dacă nu există  teza, nu  există nici antiteza și polemica nu are rost.

Regimul  putinist este axat pe constrângere, ca toate dictaturile. Dar acesta nu poate deveni purtătorul unei ideologii din cauza obiectivilui-cheie. Tot ce debitează mass-media regimului  nu e propagandă ideologică.  Kremlinul n-are ce să  le să le spună rușilor. Discursul guvernanților are drept țintă controlul și manipularea electoratului în timpul alegerilor. În rest, conducătorii de orice rang nu urmăresc decât păstrarea  puterii și interese personale. Comparativ, marea majoritatate a propagandiștilor bolșevici, naziști și fasciști împărtășeau ideologiile respective din convingere. Aceștia rămâneau consecvenți chiar și în condițiile când asemenea  convingeri  însemnau un mare pericol personal.

”Farmecul și puterea” putinismului constă  și în ascensiunea treptată a ”iluminaților” de toate speciile la cel mai înalt nivel  al Statului  rus. Ministru al  educației naționale  a fost numită o adeptă ferventă  a stalinismului și pravoslavniciei. În  viziunea ei, Glasnost era un complot  urzit de SUA contra Rusiei. Șef al administației prezidențiale a ajuns promotorul unui dispozitiv  misterios numit ”nooscop”- o rețea de scanere spațiale care sondează noosfera, în special   gândirea umană;  este ”prima invenție care permite studierea conștiinței colective  a umanității și, implicit, gestionarea viitorului”. Responsabilă cu protecția copilului este însărcinată o preoteasă. Aceasta crede  în  telegonie, o doctrina conform căreia  uterul  feminin își amintește de toți  partenerii sexuali.  Astfel,  copiii  pot moșteni  trăsături ale tuturor amanților precedenți ai mamei lor. De aceea angajata ministerului educației militează pentru moralitate și virginitate  înainte și după căsătorie.

Inițial, în subconștient,  oamenii sovietici au resimțit dispariția ideologiei  comuniste ca ceva alarmant, insuportabil. Ulterior, s-au refugiat într-un veritabil boom al iraționalului. Mediafrenia amplifică înclinația crescândă spre mistică, pseudoștiință, astrologie, clarviziune, magie, satanism. Aceste teme, preluate masiv de televiziune, au devenit curentul ideologic principal în ”Epoca lui Putin” și lasă urme în politică.  Foarte mulți ruși sunt convinși că Vestul, dar mai ales SUA, pun la cale tot felul de planuri diabolice anti-Rusia. De exemplu:  la începutul anilor  1990, ”ambasada  americană a instalat  echipamente  pentru a zombifica populația și a o face obedientă față de regimul de ocupație a lui Boris Elțîn”. În prezent, mediafrenia excelează și asemenea subiecte nu mai par grotești. Un canal de știri ne informează că partidele de opoziție, la  întrunirile întru susținerea lor, distribuie o jucărie (fidget-spinner), la modă în SUA și în Rusia.  Din aceste vânzări, partidele fac bani pentru diverse activități și, totodată, zombifică tineretul. Agenția rusă  pentru protecția consumatorilor ar fi lansat o investigație pentru a studia  dacă  într-adevăr obiectele de acest gen  ”transformă tinerii în niște zombi”.

Folclor mediafrenic: cică, în campania electorală, un  viitor deputat își argumenta  prioritatea astfel: ”Sunt unicul candidat specialist în materie de video comunicare telepatică între viața terestră și inteligența superioară  astrală”; cică, o deputată de Crimeea spune că Bustul lui Nicolai Romanov,  ridicat recent  în peninsulă, varsă lacrimi!”și fenomenul are legătură  cu centenarul puciului bolșevic. Deputata face parte dintr-un grup ortodox fundamentalist. Acesta a cerut interzicerea filmului ”Matilda” despre aventurile amoroase ale împăratului cu o celebră balerină, înainte de căsătoria sa. Țarul Nicolae al II-lea al Rusiei  a fost  canonizat devenind sfânt. Prin urmare,  era inamisibil să fi avut o relație extra-conjugală. Grupul acestei deputate a mai organizat  o campanie  contra codului de bară acuzat că e satanic. Noroc de intervenția Patriarhiei Moscovei  pentru  a calma credincioșii: le-a spus că  pot accepta  codurile de bară. Dar campania continuă.

De două decenii încoace  mediafrenia, prin selectarea conform propriilor criterii, a persoanelor cu oarecare priză la public, influențează politica internă și externă a Federației Ruse. Și doar acești potențiali formatori de opinie sunt invitați cu regularitate în studiourile televiziunilor. În unison, ei prezintă telespectatorilor false valori din diverse domenii de activitate umană: politică, cercetare științifică, economie, artă etc. În alte țări, mijloacele de comunicare în masă îndoctrinează  și manipulează mulțimile cu media-minciuni (fake news). În Rusia, mediafrenia nici măcar nu minte, ci pur și simplu prezintă  la TV cai verzi pe pereți: referendumuri libere, băieței crucificați, copile violate; sau  știri de genul:”Președintele Putin a ordonat să se  ridice secretul de statimpus de Stalin asupra Arhivelor Militare Ruse. Documentele declasificate  descriu crimele și atrocitățile comise  de către naționaliștii ucraineni în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial”.  De regulă, știrile nu sunt ilustrate cu argumente și date verosimile ci mai curând cu aspecte tangențiale.

Mediafrenia posedă  un mecanism sui generes de ”ambalare reciprocă”. Formatorii de opinie parcă  ”și-ar aprinde țigara” unul de la altul. Cel care urmeză la cuvînt parcă ar fi dătaor să întreacă antevorbitorul; să atingă un nivel mai înalt de antioccidentalism și invective în adresa ”dușmanilor  norodului”.  Procedeul se justifică deoarece o coborâre a ”temperaturii” ar diminua atenția publicului față de următorul invitat al postului de radio sau TV. Tehnica de întărtare  reciprocă (autoimpulsionare, aprindere) funcționează parțial și în truinghiul: televizuinea – puterea – telespectatorii. De pe ecranele telivizoarelor,  SUA și NATO  sunt amenințate  cu arme tot mai sofisticate, cu lansări de rachete, manevre militare etc. După ani de  «победобесие», războiul  a devenit membru al multor familii din Rusia.  Imaginăm  o scenă duioasă: cina în familie cu tata, mama, bunicii și nepotul la masă, în fața televizorului.  Sub televizor  se joacă un pisicuț, iar pe ecran –  războiul. E atât de comod și domestic, căci oricând îl poți da mai încet, sau chiar să-l închizi.  În momentul când războiul din televizor intră în casă, nu mai este controlat de puterea politică  și militară  a țării. Și cu atât mai mult  cu butoanele televizorului.  

”Patrioții” argumenează în continuare necesitatea implementării unei ideologii statale. Asta contrar articolului 13 din Constituția Federației Ruse. Moderatorii emisiunilor televizate  își apără locul priveligiat prin ridicarea în spațiu a cotei de isterie xenofobă și belicoasă.  La principalele talk-show-ri politice sunt invitați maeștri ai epatării, klovni politici. Fruntașii armatei informațonale casează frecvent  istoria și geografia, logica și aritmetica, dreptul internațional și dreptul național, ridicând ratengul emisiunii printr-o hiperbolă  geopolitică. Alexandr  Prohanov, de exemplu, ne îndeamnă: ”Uitați de  frontiere intangibile. Pentru orice imperiu  frontierele sunt flotante, acestea  pot și e necesar să fie deplasate. Cu cât controlezi mai mult spațiu, cu atât  mai puțin riști să fii înghițit de alții”.  Sau  convingerea lui Vladimir Soloviev: ”Mai există numeroase pământuri de reunit  sub drapelul rus”. Și Vladimir Putin îi spunea lui Bill Clinton: ”Voi aveți America de Nord  și cea de Sud, aveți Africa și Asia. Ați putea, cel puțin, să ne lăsați nouă Europa”.

Așadar, particularitatea esențială a mediafreniei este determinată de corelația dintre mass-media, structurile statale și politică. Și, bineînțeles, de statutul și rangul  jurnaliștilor în ierarhia puterii.

Propaganda clasică însemna deservire. Hrușciov îi numea pe jurnaliști ”ajutoarele partidului”. Sintagma  exprima exact rolul mass-mediei în ierahia sovietică – un statut de simplă subordonare. În condițiile actuale din Rusia nu poți spune așa ceva. Adeseori, rolurile puterii și mass-mediei se inversează. Principalul furnizor de informație pentru Kremlin este mass-media de stat. FSB-ul, elaborează rapoarte pentru președintele țării în baza extraselor din mass-media.

Mediafrenia  acordă capital simbolic, fabrică, înmatriculează  și lansaeză pe orbită  mari gânditori, politologi eminenți, scriitori de marcă și sociologi celebri. Problema e că aceștia pretind la statut și recunoaștere în domeniile respective și  prin aceasta le degradează. Astăzi, unii  colaboratori ai mijloacelor de comunicare în masă își pot permite să bată pe umăr condescedndent președinții fracțiunilor parlamentare; de voința lor depinde  timpul de antenă al deputaților, care,  inevitabil,  influențează rezultatele următoarelor alegeri. Cu toate acestea, lipsa unei ideologii declarate și asumate constituie indiciul determinant  al mediafreniei. Elitele intelectuale ruse se agită. În acest cadru, merită studiată apariția și evoluția noiilor curente de gândire: Pax Russica, Russky Mir, Dughinism, Nebopolitica.

”Martorii… lui Putin”

Relația dintre puterea politică și mass-media este marcată de o mare și reciprocă iubire. Președintele țării  preferă televiziunea, locul nașterii sale politice. Față de cele trei canale federale principale Pervîi kanal, Rossia-1 și NTV, Putin manifestă o atitudine inedită. Fiind percepute ca armatele sale informaționale, acestea urmăresc interese diferite de cele ale altor structuri  și instituții statale.Conducerea Uniunii ziariștilor nu pierde nici o ocazie pentru ași demonstra elocvent sentimentele  puternice și stabile față de actuala putere. Anual, de ziua presei ruse, administrația Moscovei organizează  ”Balul presei” – sărbătoarea  unității și solidarității dintre putere și mass-media. La Bal, conducătorilor care iubesc presa le sunt înmânate diplome de onoare speciale.

Desigur, și jurnaliștii care iubesc puterea sunt gratificați. Anual, primăria Moscovei oferă premii în sumă de un milion de ruble. Motivația? Guvernul capitalei generează zilnic circa zece mii de  pretexte informaționale. Dar numai  profesioniștii sunt capabili  să le proceseze cum se cuvine transformându-le în știri de presă. ”Pentru viitorul luminos sunt responsabili politicienii, pentru trecutul luminos sunt responsabili istoricii, iar pentru prezentul luminos sunt responsabili  jurnaliștii”. Această  ”mantră” cunoscută, rostită întotdeauna răspicat, determină exact rolul mass-mediei în stratagema putinismului. Important e să nu încurcăm borcanele. Ferească sfântul să-i facem răspunzători de prezentul maculat pe actualii liderii politici. Cu jurnaliștii e simplu: nu vor fi invitați la bal și nu vor mai primi premii bănești. Sau cadouri de genul celor oferite jurnaliștilor de către președintele Igor Dodon, un fruntaș  printre  martorii  lui… Putin  din întreg spațiu ex-sovietic.  La Chișinău, jurnalistul Ion Buraga  abordează amuzant și sugestiv subiectul în  schița ”Cadouri pentru jurnaliști: cine poate oferi și cine poate lua”. 

Inițial, sarcina principală a mediilor de comunicare în masă era să  impună  opiniei publice internaționale imaginea noului președinte al Federației ruse. Jurnaliștii ruși evidențiau diferențele notabile dintre Putin și predecesorul său. Însă, cu trecerea timpului, imaginea ”moștenitorului lui Boris Elțîn”, inițial pozitivă, s-a deteriorat din cauza guvernării autoritare. Restricțiile impuse mass-mediei s-au soldat cu o confruntare  dramatică  dintre echipa lui Putin și diversele  grupări politice. În zilele noastre,  crește alarmant numărul ”calomniatorilor interni și externi”. Media afiliată puterii menține pe agenda sa apărarea onoarei și demnității președintelui, și, mai ales, contracararea denigrării Lumii Ruse în fostele colonii ale Imperiului sovietic. Evident, nu este o misiune ușoară. Însă, adversarii lui Putin ar fi, în masă, niște ”rusofobi ordinari, aserviți unor interese străine”, iar Kremlinul dispune de remedii  profilactice.

Promovând cultul personalității, ”martorii lui… Putin” continuă tradiția mitologică ancestrală. Totodată, ei apelează la cele mai noi descoperiri științifice. În acest context, oponenții ruși ai regimului susțin că mediafrenia  ”are consonanțe cu teoriile naziștilor germani din secolul trecut”. Exemplu: în filmul ”Sângele blocadei. Genetica”, prezentat în 2018 la Moscova doar șefilor și veteranilor, se încearcă o ”elucidare științifică a fenomenului Putin”. Autorii filmului ne sugerează că ”oamenii care au trăit blocada Leningradului, precum și descendenții acestora, posedă un genom aparte, genomul învingătorilor”. De aceea nimeni nu mai poate să-i răpună. În Rusia, lideri cu ”sânge de învingători” ar mai fi ex-colonelul KGB Vladimir Mihailovici Gundeaev, actualmente Patriarhul Kiril și alte personaje originare din Sankt-Petersburg.

Evident, mediafrenia este originală, mai eficientă decât propaganda PCUS; folosind tehnologii informaționale de ultimă generație, invadează universul,influențează politica internă și externă a Rusiei și are  repercusini grave  fiindcă  apelează  la resentimente. La ura aproapelui, la dorința ca totul să meargă din rău în mai rău la celelalte națiuni. Timp de trei decenii, mediafrenia indică rușilor obiectele urii consolidând o societate extrem de agresivă. Inventariind obiectele urii, avem istoria mediafreniei. A început  pe timpul lui Elțîn cu ”sindromul nistrean” – baza ”patriotică” a mediafreniei. Tonul l-a dat marele liberal-democrat Vladimir Jirinovski cerând: «Задействовать русские танки в Молдавии!» (”Să acționeze tancurile rusești în Moldova!”). Tot el promitea: «Сотрем молдаван и литовцев с лица земли!» (”Îi vom șterge pe moldoveni și lituanieni de pe fața pământului”). Apoi, obiectul urii au devenit cecenii și georgieni. Acum parcă polonezii, ucrainenii, românii  și americanii ar fi cei mai detestați de către martorii lui … Putin.

Indiscutabil, complicitatea mediafereniei cu politica Kremlinului ține, în general, de conjuncturism. De exemplu, majoritatea absolută a starurilor TV împărtășeau exact acele convingeri pe care astăzi le denigrează; zilnic, invocă  ”blestemata  perioadă a anilor  nouzeci”,  înfierează ”Occidentul putred  cu  falsele valori general umane”,  precum  și ”idealurile străine ale democrației  și liberalismului,  care ne sunt impuse”. În Republica Moldova, mimicria jurnaliștilor de la site-urile rusești kp.md, vedomosti.md, regnum.md, point.md, sputnik.md, enews.md este simplistă și banală. Pe unii îi țin minte din anii de dinaintea prăbușirii Imperiului sovietic. Atunci se declarau liberali și democrați, occidentaliști convinși. După anul 2000, ca și colegii lor din Moscova, au trecut cu arme și bagaje de partea puterii promovând mediafrenia cu elan comsomolist.

După două decenii, îmi pare dificil să găsesc  în mass-media de limbă rusă un comentariu, un cuvânt, o tendință favorabilă, sau cel puțin  obiectivă,  în legătură cu viitorul putinismului.   Paradoxal, le găsesc mai ușor în mass-media multor țări vest europene. În prezent, din cauza reformei pensiilor precum și a protestelor pentru democrație și alegeri libere, adepții putinismului s-au cam rărit. Conform sondajelor Centrului Levada ratingul regimului scade  din lună în lună. Comuniștii ruși anunță  că deja e coaptă revoluția. Iar mass-media opoziției  titrează: ”O nălucă umblă prin Kremlin… năluca  dezmembrării Rusiei”.  În caz de emergență, Putin ar avea deja  un plan operațional. Încă din 2016, cele circa cinci mii de familii profitoare, încăpușate pe corpul Rusiei, s-ar putea îmbarca în 64 de avioane destinate special evacuării, iar o bună parte ar folosi mijloacele personale de transport. Astfel,pentru propria lor mântuire,  martorii lui … Putin se vor refugia  în diverse  locații de pe mapamond, stabilite din timp.

În concluzie

Opoziția rusă, consideră că  ”putinismul a devenit amenințarea principală a civilizației umane”. Însă, multă lume  încă mai aprobă politica  Kremlinului  și nu e de acord cu definiția  regimului. O fi acesta ”oligarhie mafiotă” sau un fel de autocrație, în continuitatea istoriei ruse? Avem de a face cu un sistem eteroclit de arhaisme și modernitate sau cu o simplă dictatură? Poate că, spun unii experți, ar fi mai adecvat termenul ”cleptocrație”sau”mafie statală compradoră”. Sau,  o fi mai curând ,o”autocrație informațională”. Oricum, clarificarea terminologică este necesară. Denumirea exactă a regimului ar permite depistarea punctelor vulnerabile și combaterea sa în mod deliberat și sistematic.

Până mai ieri, opoziția rusă rămânea marcată de feblețe și dezbinare  în fața  unui  putinism care, din cauza exceselor sau  a eșecurilor incontestabile, întegistrează eșecuri flagrante.Către finele anului 2019, s-a redeschis larg Fereastra Overton: opoziția s-a înviorat iar mass-media prezice iminenta debarcare  a lui Putin. Iată câteva titluri traduse din rusă: Panică în Kremlin!; Vladimir  Putin pus sub acuzare!; Poporul adună semnături pentru destituirea lui Putin!; În 2020, Putin va fi îngenuncheat! Concomitent, înregistrăm și o avalanșă de scenarii cu genericul ”Destrămarea Federației Ruse în state independente”.

Rămâne de văzut cum și dacă va supraviețui regimul după plecarea de la Kremlin a omului forte.  Scepticii spun că oricine ar fi succesorul lui VVP, sistemul va rămâne intact, folosind în continuare mediafrenia ca antidot contra unui inamic exterior. Și acesta nu poate fi decât  Occidentul, fiindcă de China se tem. Lor le e frică și  de lumea musulmană. De aceea  nu vor confruntare.  Spre binele tuturor, unica soluție viabilă ar fi o pașnică dezmembrarea ”colosului cu picioare de lut”. Împărțirea imperiului rus în câteva state suverane, fie și conform scenariului  prezentat recent de Academia de Științe a Rusiei, ar putea fi  adevărata  ieșire din impas.

Un paradox recurent: de-a  lungul  istoriei, obsesia  alianțelor  de culise cu Rusia  s-a soldat  cu urmări grave pentru țările europene. În perioada primului mandat, Putin milita pentru cooperarea Federației Ruse cu Uniunea Europeană în patru domenii: economie,  cercetare,  justiție și securitate externă. Astăzi, încă mai urmărim mirajul  rus în Europa de Vest. Drept remediu  contra Occidentului  martorii  lui… Putin promovează ostentativ Lumea Rusă și cabala Pax Russica. Globalizând putinismul, Rusia întoarce spatele Occidentului. Astfel, camuflează  pasiunea nihilistă a liderilor săi politici față de valorile vest-europene. Gândiriea echipei lui Putin, metodele de guvernare pe verticală și orizontală poartă amprenta ex-KGB-ului, universului carceral și misticii, exercitând o influență nocivă la nivel mondial, dar mai ales în spațiul ex-sovietic. Constatăm de asemenea  alienarea țărilor  central și est europene precum și a noilor state apărute  după colapsul imperiului  sovietic. Alegerea  între Uniunea Europeană, SUA  și Federația Rusă tinde să devină o problemă  pentru elitele politice  din  aceste țări.

Important de reținut: în orice țară, iubirea și pacea dintre puterea politică și mass-media degenerează inevitabil în mediafrenie. Și această gravă maladie socială nu se tratează cu remedii homeopatice. Este necesară o intervenție chirurgicală – tribunalul internațional pentru crimele informaționale și lustrația, însoțită de o profundă reformă  a întregului domeniu mediatic. Și asta  nu doar în Rusia lui VVP.

Autor: Mircea Druc,

București, ianuarie 2020

Lasă un răspuns