PROMISIUNEA

constantin-miu

Const. MIU

Coana Fulvina tocmai se-ntorsese din Grecia, unde fusese invitată la o tabără de vară pentru preotese. Nu prea făcuse ea mare brânză la testul final, pentru că nici nu a înţeles o iotă din ce li se predase: totul se baza pe tehnologia informatică de ultimă generaţie. Fiecare cursant avea obligaţia ca la întoarcerea în ţara de origine să implementeze unul din noile concepte. Despre ele aflase mai mult din broşurile găsite în camera de hotel, pentru că instructorii şi ceilalţi angajaţi preferaseră să îngroaşe numărul greviştilor. Șase luni cât a fost nevoită să mai stea în Grecia (pe lângă cele cât durase cursul de perfecționare), din cauza grevei generale, care paralizase toate activităţile, inclusiv aeroporturile şi gările, fusese la plajă şi slăbise, de-ajunsese ca un ţâr, căci tot din cauza grevei cantina stătea mai mereu închisă. Ajunsese ca până şi lenjeria de pat să şi-o spele singură în apa de mare, pe care o căra în nişte bidoane. Au invitat-o şi pe ea, într-o bună zi, să se alăture greviştilor. Maica stareţă, care se ocupa de preotesele din România, i-a spus că ele merg la grevă pentru vocalize, căci de curând Patriarhia a înfiinţat la Seminarul teologic o secţie de canto feminin şi fetele sunt obligate să meargă la cor.

Broşurile citite vorbeau de coşciuge cu cip – fiecărui mort i se dădea un cod, care trebuia accesat şi, printr-un program special, se putea intra în contact cu acela, sub forma unei holograme. Programul era folositor mai cu seamă pentru credincioşii fanatici, care aveau nevoie zilnic de întâlnirea prin rugăciune cu moaştele cutărui sau cutărui cuvios sfânt. Era vorba de un program ecologic şi sanitar sută la sută, fără a mai exista posibilitatea ca oamenii să se îmbolnăvească, prin transmiterea particulelor de salivă lăsate pe racle sau icoane, ca în proslăvirea lor tradiţională.

Vrând-nevrând, coana Fulvina a trebuit să mai meargă în Grecia, de data asta încă trei ani. De la Patriarhie, li se pusese în vedere preoților, printr-o circulară, că dacă au de gând să-și păstreze ca titulari parohia, preotesele trebuie să urmeze cursuri de formare. În Anexă, se găsea o listă lungă, din care consoartele erau obligate să aleagă nu mai puțin de cinci. Pentru fiecare se solicita patalama doveditoare.

Pe coana preoteasă circulara respectivă a bucurat-o nespus, pentru că – și-a spus ea în gând – a venit vremea să-i arate preotului Ninel Demirel de ce e în stare, că adică și ea poate fi intelectuală, și încă una de notorietate, în județ și împrejurimi… Era dorința ei expresă de a trece de la voluntariat la profesionalism – unul practicat cu devoțiune, iar părintele sigur va fi mândru de colecția ei de diplome!

Așa că, toată această perioadă, bucuroasă că a scăpat de corvada de a mai fi doar menajeră în casă pentru preot, dar mai cu seamă pentru mofturosul lor fiu, Pantelică, preoteasa și-a luat conștiincios notițe, nelipsind de la nici un curs, că ar fi fost mare păcat!

Examenele le-a susținut la sfârșitul  unei stagiaturi de cinci ani, cât a durat practica. La întoarcerea sa acasă, coana Fulvina le-a arătat cu mândrie celor doi diplomele: CIOCLU ȘI PURTĂTOR DE PANAGHIE, BOCITOARE FĂRĂ FRONTIERE, MOAȘĂ CU PROGRAM NON-STOP, SPECIALIST ÎN GĂTITUL MIRESEI și DEGUSTĂTOR DE COLIVE ȘI  DE COZONACI.

Din acea zi, coana preoteasă și-a luat ajutoare în casă (care să se ocupe cu gătitul, spălatul, călcatul și curățenia), iar ea avea program special: era nelipsită de la nunți, nașteri, botezuri și, mai ales, de la mormântări. Avea o agendă – comandă specială, de la tipografia Patriarhiei, în care își notase datele când aveau loc respectivele evenimente, pentru că ea se ambiționase să fie prezentă peste tot, chiar dacă s-a întâmplat de câteva ori să fie bolnavă.

Preferatele ei erau parastasele de nouă zile, patruzeci și de an, la care se ducea cu voie bună. Nu numai pentru că de acolo venea cu traista plină (că, deh, părintele era boier și nu se cădea la valoarea lui să se înjosească și să care sarsanalele), ci mai ales pentru că putea să compare bucatele servite și, în mod special, ce gust aveau cozonacii și colivele împărțite.

Observând cât de conștiincioasă îi este consoarta, care nu lipsea de la nici un parastas, oricât de istovita ar fi fost sau bolnăvioară, preotul Ninel Demirel, curios din fire, a vrut să cunoască motivul acestui zel nemaipomenit.

Dacă nu te duci, nu îți vine nimeni! I-a răspuns sentențios coana Fulvina.

– Ai dreptate. Ție o să-ți fac POMANĂ CU DAR! a promis părintele.

 

 

 

 

 

Lasă un răspuns