PROBE-DEZVĂLUIRI: DE CE L-A DEMIS PROCURORUL GENERAL ALEXANDR STOIANOGLO pe PROCURORUL ANTICORUPȚIE VIOREL MORARI ?

Stoianoglo Morari

Amintim că, luni, Procuratura Generală a anunțat că procurorul-șef al PA, Viorel Morari, va fi delegat pe termen de o lună la PG, iar procurorul-șef interimar al PCCOCS, Dorin Compan, va reveni în funcția sa de procuror în Procuratura Anticorupție. Totodată, procurorul general, Alexandr Stoianoglo, a dispus efectuarea de către două grupuri de procurori a unui control complex al activității celor două procuraturi specializate.

Emisiunea integral o puteți vedea aici:

Procurorul-șef al Procuraturii Anticorupție, Viorel Morari, susține că în circumstanțele în care vor fi administrate probe, este obligatorie ridicarea imunității unor deputați. Declarația sa vine ca răspuns, în cadrul unei emisiuni la TV8, la întrebarea „dacă este adevărat că se pregăteau demersuri de solicitare ridicare a imunității unor deputați?”, în cadrul investigării dosarului „Bahamas”.

Totodată, declarația a fost făcută în contextul în care acesta anterior a solicitat de la Inspectoratul Fiscal informații privind finanțarea din exterior a PSRM, mai exact informații referitor la declarațiile unor persoane publice care au beneficiat de împrumuturi, acesta fiind unul din pașii la care a ajuns Morari în investigarea dosarului „Bahamas”.

Acesta nu a dorit, însă, să se expună mai mult pe „un dosar care este o investigație și persoanele nu au statul oficial”, dar a menționat că „dosarul este în legătură cu finanțarea ilegală a PSRM”.

Întrebat dacă se mai regăsesc și alte persoane în dosar, Morari a răspuns că „nu poate spune, însă în mare parte e PSRM” și „Dodon nu este vizat, pentru că nu are statul oficial”.

Menționăm că, în 2016 a apărut o investigație despre o afacere secretă a socialiștilor cu o companie offshore conectată la Federația Rusă și creată în unul dintre cele mai cunoscute paradisuri fiscale din lume – Bahamas. Miza a fost mare: un transfer de peste 30 de milioane de lei, sumă care depășește cu mult bugetul Partidului Socialiștilor de la alegerile locale din 2015.