INTERVIU CELEBRU cu Sosia lui NICOLAE CEAUȘESCU care și-a trădat comandantul suprem

 

Interviu realizat de jurnalistul și  scriitorul Viorel Patrichi

–   Domnule colonel Dumitru Burlan, au trecut 30 de ani de la conspirația din decembrie 1989. Eu n-o numesc revoluție pentru că o revoluție presupune existența unei conduceri unitare prealabile și un program de luptă pentru înfăptuirea reformelor ce vor urma. Iar Ion Iliescu nu a avut așa ceva. Abia în seara de 22 decembrie, a ieșit la televizor cu un program însăilat. În schimb, acum cunoaștem că lovitura de stat fusese pregătită cu mult timp în urmă. Conjurații urmăreau provocarea revoltei populare interne și provocau la izolarea totală a regimului Ceaușescu pe plan extern. Deși aici nu trebuiau depuse eforturi, făcea Nicolae Ceaușescu destul. Generalul Rogojan relata recent că, în luna mai 1989, șeful serviciilor secrete franceze a venit la București. Francezul l-a întrebat ce ar face Iulian Vlad dacă ar fi o lovitură de stat în România. „Așa cum îl știu eu pe șeful meu, cred că nu ar face nimic…”. Dumneavoastră ați fost în cercul apropiat al lui Nicolae Ceaușescu. Știați cine a făcut parte din această conjurație, i-ați și înregistrat. Ați avut 6 casete cu acești indivizi. Sigur, cel mai important pion și asasinul familiei Ceaușescu a fost Victor Atanasie Stănculescu, care era și un intim al Elenei. După cum relata șoferul președintelui, Stănculescu a avut o ultimă partidă de amor cu Leana la Snagov în dimineața de 21 decembrie 1989. Stănculescu i-ar fi ordonat responsabilului pentru fondul cinegetic să trimită gonacii înainte și să alunge orice urmă de vânat din pădurile regiunii pentru ca președintele să umble cât mai mult. A urmat o ceartă cruntă între Leana și Nicolae Ceaușescu din cauza „erorilor” de la Timișoara, după care președintele și-a luat pușca și a plecat. Știați atunci că Stănculescu era racolat de serviciile secrete britanice?

 

–     Știam din 1985. Nu aveam dovezi. Aveam un coleg, Ion Stanciu, locotenent-colonel. Era ofițer acoperit, lucra la o firmă româno-libaneză. Stanciu a fost în Libia secretar III la ambasada României. Era ambasador un ungur, fost prim secretar din Regiunea Autonomă Maghiară. După ce și-a terminat misiunea la post, serviciile secrete libiene și românești au creat o societate mixtă la București în anul 1986. Stanciu a stat acolo 4 ani. A plecat la post cu nevastă-sa. Eu am avut grijă de băiatul și de soacra lui: le aduceam mâncare, veneau zilnic pe la noi. Firma era făcută pentru vânzări de armament, uniforme militare, încălțăminte, parașute și alte echipamente militare. Vindea în Libia și în multe state africane. Stanciu era un executant. Ceaușescu știa de această firmă importantă pentru comerțul exterior. Stanciu a rămas reprezentantul României în această firmă de stat și după 1990. Stănculescu era ministrul Apărării. A fost adus în locul lui Stănculescu generalul Nicolae Popescu. Stănculescu lucra pe față cu o companie britanică. Stanciu spunea că Stănculescu se ocupa de comerțul cu englezii. Banii veneau prin Banca de Comerț Exterior Bancorex, care avea să fie falimentată. Banii ce reveneau României erau depuși de acel libian la Bancorex. Auzisem atunci de Temeșan. Stanciu avea drept de semnătură și să scoată banii din Bancorex și să-i dea Securității. După 1990, am fost cu el la Bancorex și scotea bani din fondul acestei companii la cererea lui Stănculescu. El făcea tranzacțiile și una grasă trimitea banii. El primea comisioane de la libian. Eu am primit de la Stanciu patru cutii de valută și lei de la firmă în octombrie 1989. Stanciu intrase în conflict cu generalul Olteanu. Am luat cutiile și le-am dus la mine acasă. Stanciu a plecat apoi o vreme la Adamescu, șeful serelor din Pipera. Nu știa nimeni unde locuiește. Nu mi-a fost teamă de vreo înscenare. Le-am dus în cameră și am desfăcut ușor banda de scotch de pe două cutii. O cutie avea 40 x 50 x 40 de centimetri. Am luat doar 10.000 de lei. Era un salariu și jumătate de-al meu. Puteam să iau o cutie, două, dar mi-a fost frică. Stanciu nu putea să facă nimic, nu semnasem pentru bani.

 

–   Spunea generalul Nicolae Pleșiță că ofițerii de Securitate aveau minte de copii. Puteați să luați toți banii și să negați orice. Avea dreptate?

 

–     Da. Înainte de Congresul XIV, m-a sunat Stanciu: „Mitică, adu cutiile alea!” Intrase un bețiv în subsol la blocul din Strada Varșoviei și a spus că nu a găsit nimic de băut acolo. Era închis beciul cu un lacăt nenorocit. Putea să ia tot. Așa era construcția mea. Prima mea ieșire cu Ceaușescu a fost de la 1 martie la 1 aprilie 1972 în opt țări din Africa. Am primit ordin să iau niște bani din fondul de deplasare pentru ofițerii de securitate, pe care îi decontai cu chitanțe. Nu am cerut nimic. Mi s-au dat 2.000 de dolari. Eu eram trecut și pe lista oficială a delegației. Aveam grad de maior atunci. Am luat banii și am făcut decontul la întoarcere. Un colonel care se ocupa de protocol la Direcția a V-a m-a întrebat ce am făcut cu cei 2.000 de dolari. „Bă, prost mai ești!…” Nu uit cât voi trăi. Îmi venea să-l strâng de gât.Aveam mașină, apartament asigurat în delegație, băuturi de toate felurile, frigidere pline. La Mobutu, erau șopârle zburătoare. Mâncau muște și țânțari. Zburau de pe un perete pe altul. Colegii mei învățaseră șpilurile cum să fure. În Egipt, un coleg zice: „Mitică, diseară mâncăm și noi?” Au mai venit doi ofițeri. Eu aveam diurnă 1 dolar, ei aveau 9 dolari. Vine ospătarul la mine. „Mitică, astă seară e rândul tău. Tu dai! Nu dai niciun ban, doar semnezi pentru 663 de dolari – o masă!” Era prima mea ieșire. „E ultima dată când mai mâncăm împreună. Pe mine nu mă mai păcăliți.” Mie îmi aducea mâncarea în cameră.

 

–   Pe ce vă bazați când afirmați că Stănculescu l-a omorât pe Stanciu în 1991?

 

–  E posibil ca și cele 4 cutii să fi ajuns tot la Stănculescu. După 1990, Stănculescu și Stanciu au deschis un bar la Casa Armatei și alte restaurante. Aveau o firmă de textile, Confex. Nu era controlată de Dunărea.  L-am dus pe Stanciu la Iosif Banc, apoi la Mihai Ghere, mare mahăr la gospodăria de partid. Lua produse pentru șefi. Familia Ceaușescu era înconjurată numai de evrei și asta n-am să înțeleg niciodată.

 

–    Pe 25 decembrie 1989, a apărut la TVR Muammar al-Gaddafi. „Astăzi au fost executați Nicolae și Elena Ceaușescu. Ea era o evreică…” Și atât. TVR nu a mai repetat această știre bizară niciodată… Ce se poate înțelege de-aici?

 

–   M-am dus în comună la Leana la Petrești. Am fotografiat crucea tatălui ei. Se zvonea că tatăl ei era evreu. Era o placă de piatră ca la evrei. Tatăl ei fusese la conducerea cooperativei agricole de producție. Avea și magazin în comună. Era un om răsărit în sat. Mama Elenei a murit după 1990 la Spitalul Floreasca. Soția lui Barbu Petrescu de la Sindicate era evreică.

Toți oamenii lui Ceaușescu erau colaboratorii mei. Eu îi recrutam din întreprinderi. Colegii de serviciu nu știau.

 

–   De ce l-ar fi omorât Stănculescu pe Stanciu?

 

–  Aveau multe investiții din banii Securității împreună. Stanciu mi-a spus o dată: „Bă Mitică, fir-ar al dracului, Stănculescu crede că eu aș fi bancă. Iar îmi cere bani…” În primăvara lui 1991, după ce am fost eliberat, m-am dus la Stanciu să-mi dea ceva de lucru. Fetele mele erau la facultate și aveam o pensie de 4.025 de lei. Secretara lui era fata lui Stănculescu, căsătorită cu un căpitan de la Securitate. Avea un copil de opt ani. Apartamentul ei era deasupra apartamentului în care stătea generalul Dragnea, cel făcut de Ana Pauker general. Vine Stănculescu într-o zi. Vizavi stătea și Adrian Severin. Ne cunoșteam de la Comitetul Central. Mă chema generalul Marin Neagoe și îmi cerea sticle de whisky. El nu-mi dădea bani niciodată. Iar eu luam sticlele de la Stanciu și le duceam lor la Comitetul Central. A doua zi, zice Stanciu: „Mitică, mi-a zis Stănculescu să dispari de pe-aici…” Eu duceam protocolul la conjurație înainte de 1989. Mâncare luau de la sediul Comitetului Central. Am stat la firma lor vreo două luni. O duceam pe fiica lui, pe nepot cu mașina. Și am dispărut în aprilie 1991. La sfârșitul lunii aprilie, Stanciu a murit. S-a internat la Spitalul Elias și acolo l-au terminat. Eu nu m-am internat niciodată acolo sau la spitalul Ministerului de Interne sau la spitalul SRI… M-am ferit… Mi-a povestit Mircea Dogaru cum l-au omorât pe prietenul lui cel mai bun. L-au pus șef la Casa Poporului. Cuiele erau radioactive și într-o lună a murit la 42 de ani.

 

–   Poate este tot o legendă…

 

–   Stanciu avea 42 de ani și avea probleme cu ficatul. După șase luni a murit și nevasta lui. Nu a fost internată, dar a stat la Elias cu bărbatul ei. Eu nu m-am dus să-l văd nici la înmormântare. Îmi spusese: „Mitică, să vii când am să-ți  dau telefon.” Și nu m-am mai dus pe la el.

 

–   Stanciu v-a povestit că Stănculescu era racolat de britanici?

 

–   Mi-a povestit că are relații cu MI6. Unul Albulescu era șeful serelor de la Pipera. S-a certat cu generalul Olteanu, șeful lui, care locuia pe Calea Moșilor. Ce șuncă aveau pe-atunci… Stanciu nu știa de unde-i vine mâncarea. I-a otrăvit pe-amândoi. Albulescu a luat bani grei de la Stanciu. A primit vile pentru fetele lui. Stănculescu l-a trimis pe Albulescu administrator la Ambasada României din Italia. Băiatul lui Stanciu era șofer când l-am văzut ultima dată. Nu mai știu dacă firmele lui Stanciu mai există.

 

–   Când i-ați înregistrat pe conjurați, dumneavoastră știați deja că Stănculescu este racolat de britanici.

 

–     Știam.

 

–    Ce ați făcut cu acele casete?

 

–   M-am dus cu ele la generalul Marin Neagoe și  cu casetofonul pe 3 decembrie 1989, pe la ora 11. Alții ascultau acele casete mici, care se trăgeau pe casete mari. Martor a fost ofițerul Ilie Badea. Fusesem 13 ofițeri în garda lui Ceaușescu și rămăsesem 3. „Să trăiți, tovarășe general!” „Ce e?” „Tovarășe general, mă cunoașteți de 20 de ani și nu v-am făcut niciun fel de probleme. Am venit la dumneavoastră să vă raportez și să vă rog să mă schimbați din Direcția a V-a sau din acest serviciu.”  „De ce?” „Eu am trei copii și nu vreau să fiu acuzat mâine-poimâine de trădare… V-am adus aceste casete. Vă rog să le ascultați și luați măsurile ce se impun…”

 

El s-a aplecat să pună mâna pe telefon. Eu i-am blocat mâna pe receptor. „Ce vreți să faceți?” „Vreau să-l chem pe Florea Lăzărescu”. Lăzărescu era șeful tehnicii de ascultare-amplificare și el îmi spusese din iunie 1989 să nu mă mai duc la Neagoe cu problemele de care răspund eu, că așa a zis tovarășa. Și să mă duc la Lăzărescu direct. „Eu am venit la dumneavoastră, nu la altcineva. Nu mă duc la Lăzărescu pentru că el va spune altora ce i-aș zice eu. Și înregistrarea este aici. Eu mă ocup de personalul de serviciu. Oamenii lui controlează mâncarea președintelui. Păstrau mostrele o lună în frigider. „Și dumneavoastră mă băgați în gura lui Lăzărescu? Cel mai bine ar fi să le ascultați”. Nu i-am spus nimic altceva. „Bine, Burlane, lasă până la 1 ianuarie că, după 1 ianuarie, ai să vezi tu…”

El fusese ridicat de jos de tot de Ceaușescu, la fel ca Radu Burciu. În 1960, Ceaușescu a făcut colectivizarea într-o comună din Argeș. Țăranii s-au revoltat. Burciu și Neagoe l-au apărat pe Ceaușescu. Neagoe provine dintr-o familie de țigani mai spălați din Craiova. Ceaușescu i-a adus pe amândoi la București. I-am dat telefon generalului Stan. „Să trăiți, tovarășe general.” „Ce faci, Burlane?” „V-am sunat în legătură cu articolele pe care le-ați publicat în „Evenimentul zilei”. V-am apreciat, v-am stimat, dar cred că dumneavoastră ați uitat că mai trăiesc ofițeri care au fost de față și care au rezolvat acele probleme. M-ați dezamăgit…” „Du-te, bă, dracului!” „Ia mai du-te tu în…”

Am luat casetele și le-am băgat în fișet. Aveam numai eu chei și sigiliu. Am lăsat și 5.000 de lei pe masă pentru un frigider pe care mi l-a luat colegul meu.

 

– Marin  Neagoe este un trădător al lui Ceaușescu. Dumneavoastră vă considerați tot un trădător? Sosia l-a trădat pe președinte sau nu?

 

Urmează o ezitare…

 

–   Eu?… Normal că l-am trădat.

 

–    Și vă pare rău?

 

–    Domne… trebuie… trebuie explicată treaba.

 

–    Regretați sau nu?

 

–   Eu nu mă dau în lături…

 

Eu sunt un civil prost, dar care știe ce înseamnă ierarhia militară. Mă gândesc de multă vreme ascultându-vă că un asemenea om nu l-a avertizat pe președintele lui, pe comandantul lui suprem: Ăștia vor să vă omoare!

 

–  Eu i-am spus lui Ilie Badea în decembrie 1989, înainte să mă duc cu casetele la Marin Neagoe. El alesese cele mai reprezentative casete. Conjurații se auzeau pe acele casete ce anume și cum vor face ca să-l dea jos pe Ceaușescu. Scenariul pus la cale în biroul lui Marin Neagoe de la parterul Comitetului Central s-a derulat întocmai pe 22 decembrie. Ei pregăteau lovitura de stat din 1985. Pentru poporul român, cel mai bine ar fi fost ca armata să fi preluat conducerea țării, dar Stănculescu era un idiot. Primele două măsuri luate de Ion Iliescu au fost deschiderea granițelor și abrogarea legii patrimoniului național. Ce dacă era comandă din afară?

 

–   Ion Iliescu l-a acuzat pe Ceaușescu de „subminarea economiei naționale”. Cine a subminat-o cu adevărat?

 

–    Vai de capul nostru! Apoi a dat aurul înapoi țiganilor pe care i-a folosit ca masă de manevră. Da, l-am trădat pe președinte pentru că despre înlocuirea lui se discuta din 1985. Și eu voiam vechime și funcții, să-mi mărească leafa… Ceaușescu a blocat tot. El nu înghițea Securitatea. Teroriștii erau ai lui Stănculescu. Leana ținea la el. Plecau toți când venea el la Cabinetul 2. Afară, pe hol, era un ofițer de la Direcția a V-a. „Să nu intre nimeni!” Și nu intra.

I-am spus lui Ilie Badea că orice ofițer are un șef.

 

–    Și dacă șeful era corupt?

 

–       Știam eu că e corupt?

 

Știați ce era pe casete…

 

–   Te-aș vedea eu pe dumneata ce răspunzi când te ia la rost șeful direct…Am două posibilități: să mă duc la generalul Neagoe, șeful meu direct. Așa face un militar. Și i-am povestit ce v-am zis și dumneavoastră. A doua posibilitate era să mă duc cu casetele direct la Ceaușescu.

 

–       Cum ar fi reacționat?

 

–   Îl chema pe Neagoe și pe Stănculescu…  Și îi spuneați apoi: Ăștia pun la cale o lovitură de stat, ascultați casetele.

 

Îl chema și pe Iulian Vlad?

 

–   Vlad era tot cu ei… Se întâlneau toți. Ceaușescu era repezit și bolnav, toată Europa fierbea. Crimele s-au produs pentru că Iliescu a vrut să dea tentă de revoluție loviturii de stat. Există o convorbire între Stănculescu și acest nenorocit de colonel Dragomir de la Sibiu, șeful de Stat Major. Stănculescu era la Brașov. „Dragomire, câți morți ai?” „Vreo 40”. „Prea puțini. Mai trebuie!…”

 

–    Din acele discuții, vă mai amintiți vreun fragment?

 

–      Eu eram șef. Nu mă ocupam eu de înregistrări. Aceste acțiuni erau la Direcția a IV-a. Ofițerul CI era în Direcția a V-a. El îmi spunea: „Mitică, ai grijă. Trei luni, știi tu…” Mă atenționa că îmi ascultă telefonul. Sergiu Nicolaescu a regizat evenimentul. Cei mai mari nenorociți au fost atunci Ion Iliescu, Victor Atanasie Stănculescu și Sergiu Nicolaescu. Ei trebuiau judecați.

 

Dacă eu mă duceam la Ceaușescu, mă asculta, apăsa pe buton și venea șeful de cabinet.

 

–  Bun, dar dacă i-ați fi spus: ăsta, ăsta și ăsta pregătesc o lovitură de stat. Ce ar fi făcut Ceaușescu? Vă lega?

 

–   Nu știu. Nu am riscat pentru că m-am gândit tot timpul la copii. Nu meritau copiii mei să sufere din cauza acelor nenorociți…

 

–    V-ați gândit la eventualitatea ca însuși Stănculescu să fi fost o victimă a serviciilor secrete? Mai precis, un sacrificat?

 

–    Nu, pentru că el se avea bine cu toți șefii Securității. Știa Direcția a IV-a că Stănculescu fusese racolat de britanici.

 

–  Nu cumva este un al doilea sacrificat ca Emil Bodnăraș, care a jucat cartea românească în condiții cumplite sub controlul bolșevicilor?

 

–       Unele structuri speciale sunt foarte închise. Nu poți face orice afirmație. Eu am altă abordare pentru noțiunea „trădare”.

 

–    Deci ați fost de partea revoluției și Ion Iliescu v-a băgat la pușcărie pe nedrept? Sau ca să vă protejeze? De ce nu l-ați dat în judecată?

 

–       M-am gândit și i-am dat dracului pe toți…

 

–       Nu v-ați gândit să cereți acele casete?

 

–       Cine mi le dă? I-am spus subalternului meu despre trădare. Eu nu pot să trădez, dar eu am trădat, dacă șefii mei nu erau ticăloși.

 

–     Doamna mea mi-a spus pe 22 decembrie că este o lovitură de stat. Eu eram membru de partid și am pus mâna pe kalașnikov, dar ea nu era comunistă…

 

–   Eu am zis că, dacă Nicolae Ceaușescu și-a ales asemenea oameni, atunci merită să moară… Așa am gândit atunci.

 

–    Conducătorul se poate înșela.

 

–  Cum poți să pui ministru de Interne pe unul ca Tudor Postelnicu? Și Direcția a IV-a era interesată încă din 1986 s-au adus foarte mulți ofițeri din Direcția a IV-a la Direcția a V-a. Lupoi era din serviciile de informații ale armatei. A venit cu tatăl lui care era colonel în armată. Și toate se leagă. Direcția a IV-a a adus 7 ofițeri în Direcția a V-a. Toți se comportau ca niște șefi. Asta presupune că în spatele lor s-a discutat ce misiune au ei.

 

–   Iulian Vlad și Marin Neagoe au vrut să vă omoare. Credeți că ei au avut această intenție fiindcă știau că aveți casetele?

 

–  Știam prea multe… Ilie Badea era subalternul meu. M-am dus la bucătăria Comitetului Central. Și l-am văzut la intrarea A1 a Comitetului Central, cu automatul de gât, cu pistolul la brâu. „Ce-i cu tine aici?”  „Mi-a zis tovarășul colonel Petcu și colonelul Lăzărescu să-mi iau armamentul și să vin aici.” „Ilie, tu ești militar sau nu? Numai eu, șeful tău, pot să-ți dau ordin. Du-te în birou că ai de lucru.” Era 22 decembrie, la ora 11.10. Lăzărescu le-a zis ofițerilor să arunce armamentul într-un birou cu dosare și să fugă. Ofițerii au ieșit pe un gemuleț. Ilie Badea era gras. Nu încăpea pe gemuleț. Eu mi-am dat seama că vor să-l lase să-l linșeze oamenii. De-atunci, el nu s-a mai despărțit de mine. Pe 25 decembrie, l-am luat acasă la mine. A dormit cu mine în pat, apoi mergea după mine peste tot.

 

Eu nu pot înțelege cum e cu trădarea. La români, este în fibra lor. Toți conducătorii au murit de trădare.

 

–   Toate popoarele au trădători…

 

–    Eu i-am zis generalului Voinea să citească motto-ul cărții mele: „Și a fost trădat de oștenii lui…” M-am referit la Marin Neagoe. „Mai precis, a fost trădat de gorjenii lui, i-am spus lui Voinea în biroul lui prin anul 2000. Încep cu mine, sunt gorjean. Eu m-am dus la Ceaușescu. Nu știam cine era generalul Voinea, știam că fusese avocatul lui Ceaușescu care s-a transformat din avocat în acuzator. Generalul Vlad este tot gorjean, generalul Stamatoiu, tot gorjean. Generalul Militaru, Păsărin, Apostolescu, generalul Alexie de la Craiova, Ghițoiu, aghiotantul tovarășei…

 

–   Kemenici, care a câștigat marele premiu la 6 din 49.

 

–    Nu mă băgați la Loto acum… Eu am făcut verificări și Voinea era consătean de-al meu din Licurici.

 

–       Și tocmai lui i-a dat Iliescu dosarul revoluției.

 

–      A văzut că Voinea are structura genetică a trădătorului. Era avocatul lui Ceaușescu. Aperi și un criminal. Generalul Popa s-a sinucis. Jos pălăria! A avut mare caracter.

 

–       Sau a fost sinucis?

 

–    Toți ofițerii trebuiau să aibă familii. Pe 3 decembrie 1989, Marin Neagoe mi-a zis: „Stai liniștit, ai să vezi tu după 1 ianuarie…” Atunci am simțit că devin un om liber.

 

–       Așa credeți?

 

–       Da.

 

–       Erați angajatul lui Neagoe sau angajatul președintelui?

 

–       Nu, eu eram angajatul Direcției a V-a…Al statului român, deci al comandantului suprem.

 

–       Pacepa a fost sau nu un trădător?

 

–    Cel mai mare trădător. În istoria scrisă și nescrisă a mai multor popoare, schimbarea de putere poate duce și la omoruri.

 

Am făcut-o de oaie în ziua de Crăciun. Vecinii nu au omorât mii de oameni pentru schimbarea regimului. Cu Direcția a V-a s-a întâmplat ca la Word Trade Center, unde fuseseră mari cantități de aur și de bijuterii.

 

–  Dumneavoastră și toți colegii care ați fost la un pas de execuție colectivă, ați făcut apoi închisoare, nu ați avut niciun fel de resentimente în toți acești ani, nu ați cerut daune.

 

–     Am stat închis 48 de zile. Alții au făcut mai mult. Nimeni din Direcția a V-a nu a fost implicat în represalii. Romanescu susține că teroriștii erau de la Direcția a V-a. Lucra la Circa financiară de la Sectorul 1. El fusese injectat și l-au înnebunit. Ce am spus eu în toți acești ani s-a adeverit. Din 8600 de ofițeri care au fost închiși, nu a spus nimeni că a fost hipnotizat. Eu am descris tot ce am făcut. Timp de o lună nu ne-au dat voie să facem duș. Le-am spus să intrăm câte 10 la duș. Nu mai mulți, să nu ne omoare pe toți. Când au ajuns la mijloc, m-am dus și eu. Aflau ceilalți că au fost omorâți unii. Am început cu stadionul Ghencea. Nu plecăm de-aici dacă nu vin generalii Neagoe, Vlad. Lovitura de stat a fost pregătită cu mult înainte de 1989. Bucuci era șeful Serviciului 2. A plecat și el în vizita din Iran. Ofițerii plecau înaintea președintelui. Vlad i-a spus să scoată 200.000 de dolari de la casierie și i-a pus într-o geantă. Când s-a întors Ceaușescu, Vlad a venit, dar Bucuci nu s-a mai întors.

 

„Despre mine ai scris?” „Am scris, dar n-am scris tot…” Bucuci a venit cu vaporul prin Turcia după 7 zile. Ceaușescu era deja împușcat. M-a chemat de trei ori la firmele lui de bodyguarzi. Nu am scris despre cei 200.000 de dolari. El și Vlad au luat banii. A fost primul care și-a făcut firmă după 2 săptămâni. Ce să mai deconteze? A murit de diabet. Se uscase. Bătuseră sicriul în cuie. Iulian Vlad a fost la înmormântare, eu nu m-am dus.

 

 Dar Montanu… l-am așteptat să vină din America Latină. El le ducea bani cu valiza foștilor teroriști. Gelu Voican a fost trimis în Tunisia, iar Montanu – în Brazilia. Se poate verifica pe pașapoarte. Mihai Valeriu mi-a relatat. Se ia fișa cu toate călătoriile făcute. Valeriu era finul meu… Se ducea la Amsterdam și lua alt avion la Tunis și apoi în Brazilia. Sau invers. Banii erau de la statul român. Ion Iliescu știa. Iliescu i-a cerut 3 milioane de dolari lui Homotescu și i-a dat. Homotescu mi-a zis. „I-am dat tovarășului Iliescu trei milioane pentru Republica Moldova în 1991. Mitică, n-ai pe cineva în Republica Moldova ca să-mi recuperez banii?” L-am dus pe colonelul Silviu Dobronăuțeanu din Roman la Homotescu. Dobronăuțeanu selectase vreo 45 de fete din Basarabia, pe care le-a dus în Japonia la produs. A făcut fermă de capre, Universitatea Ion Ghica din Alexandria, unde au „studiat” mulți mahări, sicrie… era informatorul celor de la Ministerul Industriei Ușoare. Fura, dar era băiat deștept. Inginer textilist. Eu am lista cu absolvenții de la Universitatea Ion Ghica din Alexandria. Numai capete… Adrian Năstase dăduse ordin ca toți primarii, viceprimarii și polițiștii să aibă studii superioare. Acest om a trimis 3860 de plicuri. Eu le-am dus la poștă în Chitila. A costat trimiterea 11 milioane,  prin acele scrisori erau atrași primarii să primească diplome contra cost. L-au arestat, dar Dobronăuțeanu a continuat să facă tot ce știe…

Serviciile noastre speciale…