DECLARAȚIE PROTEST: În aşteptarea redenumirii bulevardului „Ştefan cel Mare şi Sfânt” în bulevardul „Vladimir Putin”

Anatol-Petrencu

Înlăturarea guvernului, condus de Maia Sandu, a însemnat preluarea întregii puteri de oamenii Kremlinului. Ne aşteptăm la un proces de restaurare a dominaţiei imperiale. Dar nu am crezut, – cel puţin eu -, că restauraţia va începe cu lupta împotriva monumentelor. De ce? Pentru cei care urmăresc viaţa politică rusă ştiu cum îşi apără ruşii monumentele oriunde ar fi ele. Aceeaşi atitudine ar fi trebuit să fie şi faţă de monumentele altor popoare, inclusiv al nostru. Dar, spre uimirea şi stupefacţia generală, iată că ruşii (sau favoriţii lor socialiştii din RM) au dat o lovitură monumentului de la Olăneşti. Iată ce ne scrie avocatul şi bunul patriot şi istoric Iulian Rusanovschi:

MONUMENTUL GRĂNICERULUI AURELIAN MIHĂILESCU A FOST VANDALIZAT

La Olănești, R. Moldova, a fost restabilit anul acesta, la inițiativa Asociației MONUMENTUM, un monument în memoria eroilor căzuți în Primul Război Mondial şi a eroului Aurelian Mihăilescu, ucis de bolşevici la 10.05.1923 în timp ce păzea hotarul Nistrului lângă pichetul de grăniceri de la Olănești. Ulterior, în 1933, grănicerii din Olănești ridicaseră un monument în memoria acestui grănicer, monument care a fost distrus în 1945. Mormântul căpitanului Aurelian Mihăilescu a fost și el devastat de bolșevici.

Stabilită pentru 28 noiembrie 2019, inaugurarea monumentului restabilit nu va avea loc din cauza consilierilor socialiști, a primarului Iuri Ostaf şi a preotului Constantin Portărescu (ultimii doi cu cetăţenie română). La indicația consilierilor socialiști, un individ din sat a vandalizat monumentul prin distrugerea tuturor inscripțiilor de pe el si aplicarea unui strat de amestec uscat pentru a mușamaliza profanarea.

Primarul din sat refuza sa sesizeze Poliţia (fiind indignat că pe monument sunt trecute inițialele unui erou român – Aurelian Mihăilescu), iar preotul a confirmat că a depus cerere la Primărie pentru a împiedica manifestația, deoarece monumentul avea sa fie sfințit de un episcop din cadrul Patriarhiei Române. A FOST VANDALIZATA ȘI PLACA DIN BRONZ CU CHIPUL EROULUI.

Amintim ca acest monument a fost ridicat în baza Deciziei Consiliului local Olăneşti, a unei Hotărâri de Guvern şi este avizat de Comisia Monumentelor de For Public. Se vede ca statul este incapabil sa păstreze memoria eroilor şi obiectele de patrimoniu cultural, iar Primăria și preotul din Olănești incită lumea la ură etnică, discriminare și antagonism.

Aurelian Mihăilescu a luptat în Primul Război Mondial, fiind decorat multiplu de Regele Ferdinand în luptele de la Turtucaia și Mărășești, iar în 1922 s-a căsătorit la Criuleni cu o basarabeancă. In mai 1923 a fost împușcat la datorie, după ce deconspirase o banda de bolșevici care pregăteau răscoala de la Tatarbunar şi aduceau clandestin armament în Basarabia.

Mai mult ca atât, cei de la Primărie și-au permis să „ATENȚIONEZE” organizatorii că sfințirea monumentului va fi curmată de populația locală, care va ieși la proteste și va bloca parcul și accesul în sat!!!

Așteptam reacția Procuraturii Stefan Voda, a Consiliului Raional Stefan Voda, Maria Raileanu, a Ministerului Culturii, a Ambasadei României la Chișinău, Primăria Olănești, Academia de Științe și a altor instituții de pe cele două maluri ale Prutului care nu sunt indiferente la aceste acte de barbarie și profanare!

În legătură cu cele expuse mai sus, Centrul de Excelenţă Institutul de Istorie Socială „ProMemoria” protestează împotriva actelor de laşitate a primarului din Olăneşti, condamnă acţiunile socialiştilor locali şi celor care-i protejează, cere poliţiei locale să depisteze ticălosul care a vandalizat monumentul pregătit pentru redeschidere şi sfinţire, iar justiţia noastră să-l pedepsească conform legislaţiei în vigoare.

Cerem Mitropolitului Vladimir să descurajeze astfel de comportamente din partea subalternilor săi. Noi toţi suntem ortodocşi, nu e vina noastră că avem două mitropolii, dar ambele au aceleaşi drepturi şi posibilităţi egale în oficierea slujbelor.

Am vorbit ceva mai devreme cu nişte alegătoare din Chişinău, una din care spunea că a votat cu socialiştii, „pentru că ni-s tare dragi”. Acum tot atât de dragi vă sunt? Numai că aceasta abia-i începutul. Să vedeţi Dvs. în 2020 ce restaurare imperială se va face în numita RM. Să nu vă miraţi că şi bulevardul „Stefan şi Mare şi Sfânt” va fi redenumit în „Vladimir Putin”. La Groznîi deja este, de ce nu ar fi şi la Chişinău?

Prof. univ., dr. hab. Anatol PETRENCU,

membru de onoare al Academiei Oamenilor de Știință din România,

preşedintele CE INIS „ProMemoria”

26.11.2019