INVESTIGAȚIE-BOMBĂ: Unde-și tipăresc valuta transnistreană cei de la TIRASPOL? Cine îi ajută și sînt complicii lor, cum credeți ?

valuta transnistreana

„Unde-și tipăresc valuta transnistreană cei de peste Nistru?”, l-a întrebat într-un interviu Valentina Ursu de la Europa Liberă pe Șeful Biroului politici de reintegrare de la Chișinău, Alexandru Flenchea. „Nu știu”, a răspuns prompt și laconic Flenchea, subiectul fiind astfel epuizat. Noi însă am decis să ajutăm Biroul de Reintegrare în găsirea acestui răspuns. Și am reușit. După o mică cercetare în care am consultat foști oficiali responsabili de problema transnistreană, decidenți de la Tiraspol și surse diplomatice am aflat că în prezent autoritățile separatiste își produc atât bancnotele cât și monedele la Bender și Tiraspol, materia brută fiind importată din Occident și Federația Rusă. Serviciul Vamal al R. Moldova strânge din umeri când este întrebat dacă materia brută din Occident ajunge în teritoriul necontrolat prin R. Moldova.

Începem prin a vă reaminti că republica nistreană moldovenească nu este recunoscută de nici un stat și astfel valuta utilizată în regiune, pusă în circulație în 1994 nu poate fi folosită decât în interiorul enclavei separatiste.

Fostul membru al delegației Chișinăului la Comisia Unificată de Control, Ion Leahu ne-a povestit că „anterior transnistrenii produceau valuta lor în Polonia și Ucraina, la Lvov, a fost o perioadă când chiar în Franța au tipărit-o”.

„Dar acum eu sunt sigur 100% că moneda ei o produc aici în Transnistria, în Tiraspol, dar bancnotele de hârtie pare-mi-se le tipăresc la Bender. Ei au procurat după 2006 utilaj absolut sofisticat la întreprinderea lor „Tipar” de la Bender, au pregătit specialiști și sunt dotați foarte bine”, ne-a comunicat Ion Leahu.

Deputatul Sovietului Suprem de la Tirsapol, Oleg Vasilati ne-a confirmat într-o convorbire telefonică spusele lui Ion Leahu.

„Valuta noastră este produsă la Tirsapol. Avem aici tot necesarul pentru aceasta, inclusiv specialiști”, ne-a spus Vasilati, apostrofându-ne că el vorbește „moldoveneasca”, după ce i-am spus că suntem plăcuți surprinși că vorbește frumos Limba Română.

În același timp sursele noastre care cunosc îndeaproape problematica transnistreană au fost mai expansive și chiar ne-au dezvăluit de unde fac rost autoritățile separatiste de materia brută pentru producerea valutei.

Așa am aflat că producerea acestei valute este realizată la Bender și Tiraspol, iar materia brută și însemnele speciale pentru monedele și bancnotele transnistrene sunt importate în regiunea separatistă din Occident, în special din Germania și din Federația Rusă.

„Chiar dacă sună paradoxal, dar prietenii noștri din Occident exportă această materie brută în regiunea transnistreană conștienți că din ea se produce o valută nerecunoscută. Vorbim aici de Germania, care știu sigur că le vinde transnistrenilor produsul brut pentru confecționarea plăcilor de înmatriculare a mijloacelor de transport. Îi doare în cot că noi avem un conflict, pentru e mai important interesul economic. Vreau să mai menționez că tot acest produs brut pentru bancnote, monede și plăcuțe de înmatriculare era importat în Transnistria prin Ucraina și chiar după izbucnirea războiului din Donbas, în mod neclar pentru mine această materie a continuat să ajungă în regiune tranzitând Ucraina. Nu știu acum în ce fel ajunge ea acolo”, a menționat sursa noastră.

Materia brută importată de separatiști din Occident poate ajunge la Tiraspol doar prin teritoriul Republicii Moldova controlat de autorități, însă Serviciul Vamal al Republicii Moldova ne-a declarat că „se află în imposibilitate de a prezenta informația solicitată”.

„Identificarea materiei prime pentru producerea bancnotei și monedelor nu este posbilă, deoarece Nomenclatura combinată a mărfurilor utilizată în domeniul comerțului extern nu prevede specificarea mărfurilor de asemenea tip”, se menționează în răspunsul Serviciului Vamal pentru DESCHIDE.MD

 

Amintim că în ultima perioadă a fost reluat de către decidenții de pe cele doua maluri ale Nistrului subiectul includerii sistemului bancar transnistrean în cel moldovenesc. Experții susțin că una din condiții este ca transnistrenii să renunțe la valuta lor nerecunoscută și să o pună în circulație leul moldovenesc

https://deschide.md/ro/stiri/economic/53439/Unde-%C3%AE%C8%99i-produc-separati%C8%99tii-banii-Complicitatea-Chi%C8%99in%C4%83ului-la-tip%C4%83rirea-bancnotelor-transnistrene.htm?fbclid=IwAR0ttSrVlXg71S2tw0mTiLltQ0pfbCloWLolTFhmdMLs73UxnF6qMYz1QWY

Lasă un răspuns