MARELE SEMNAL de ALARMĂ: UNESCO a dat un VOT DE BLAM internaţional ROMÂNIEI. De ce Președintelui IOHANNIS și Primului-Ministru DĂNCILĂ nu-i pasă de opera genialului BRÂNCUȘI ?

Brîncusi C

BUMERANGUL BRÂNCUŞI…

Cea mai mare pedeapsă pentru România a venit din partea Comisiei internaţionale care NU A APROBAT ca Ansamblul sculptural de la Târgu-Jiu SĂ ÎNTRE în Patrimoniul UNESCO. Sigur, această veste tristă a venit acum câteva luni, dar oficialii de la Bucureşti au făcut-o abia acum publică.

Oare de ce? De ruşine?

Dar eu cred că pe oameni ca alde Strămbulescu, arztizanii întocmirii defecte a dosarului, nu-i afectează în nici un fel. De unde ruşine la clasa de superpuşi a unei ţări în care pensia unei persoane care a muncit 40 de ani neîntrerupt este de 200 de dolari?!
Nu mai vorbesc de idioţii care se bucură. Da, este o mare ruşine pentru România. România nu înseamnă parlamentarii şi guvernanţii de azi, vremelnici, care se lăfăie pe ceea ce a creat de-a lungul timpului un popor întreg, ci înseamnă valorile ei, singurele care îi pot oferi, în competiţii internaţionale, prestigiu.  

BRÂNCUŞI a fost mare în America cât a trăit, fiindcă avea suportul Franţei, avea PRIETENI de talia unor DUCHAMP, MATISSE ŞI PICASSO, iar el a ştiut ca nimeni altul să-şi promoveze opera.
A fost unul dintre CEI MAI MARI mesageri pe care i-a avut ARTA LUMII. Dovadă sunt zecile şi sutele de expoziţii pe care i le-au organizat americanii atâta timp cât el a trăit. Apoi, treptat, totul s-a stins, ca azi să nu mai fie pomenit aproape deloc. Am propus guvernului şi ICR să marcheze centenarul debutului lui Brâncuşi la New YorkN-au făcut-o.
Au făcut-o tot americanii, muzeele şi galeriile unde Brâncuşi a expus odinioară. Opera lui Brâncuşi e vândută. Mai apare pe la Sotheby’s câte o veste despre el când cineva vrea să-şi vândă achiziţia. Dar în marea realitate a artei americane de azi, noile generaţii de artişti sau de colecţionari nici nu-l mai iau în calcul.
Îl iau pe un sculptor că Isamu Noguchi, de pildă, care a fost ELEVUL lui Brâncuşi la Paris. Şi Noguchi a ajuns să aibă un fantastic muzeu la New York, iar operele lui să fie amplasate pretutindeni. Brâncuşi visa şi el ca operele sale să fie amplasate în parcuri, „SĂ SE JOACE COPIII PESTE ELE”Dar nu sunt. Sunt ale altora.

Recent, Metropolitan Museum of Art i-a plasat lui Noguchi o operă chiar în faţă, la marginea lui Central Park. Ea se numeşte Unidentified Object şi este minunată, foarte potrivită pentru acest loc. Şi Brâncuşi visa să ridice o Coloană a infinitului în Central Park. Nu s-a putut.
Nu l-a ajutat ţara. La fel cum ţara nu e în stare să-i ridice LUI EMINESCU STATUIA, al cărei LOC ESTE APROBAT de primăria NEW YORK-ului DE PESTE 30 DE ANI! 

De când Brâncuşi s-a dus, din 1957, ROMÂNIA nu a făcut NIMIC pentru el. De fapt, pentru ea. Fiindcă a face ceva pentru o valoare a ţării, înseamnă a o face pentru ţară. Un artist face tot ce poate cât trăieşte, apoi opera lui aparţine ţării în care s-a născut. Şi ţara ar trebui să preia muncă de promovare. Dar Brâncuşi este un caz alarmant, începând cu momentul când ROMÂNIA I-A RESPINS DONAŢIA, atelierul sau parizian. 

Ca nenorocirea să culmineze azi cu respingerea UNESCO. 
Acesta este cel mai mare VOT DE BLAM internaţional CARE I SE DĂ ROMÂNIEI!

Dar pe oameni ca alde Johannis îi doare în cot. De altfel, cui îi pasă cu adevărat de Brâncuşi într-o ţară în care milioane de oameni se luptă cu subzistenţa?! România nu poate aspira să între în rândul ţărilor civilizate cu nedreptăţi atât de mari sau cu „valori” ca vanghelie, udrea, băsescu, ponta, tăriceanu et co. Însă diriguitorii României de azi nu se gândesc la ţară, la viitorul ei, se gândesc numai la ei, la prezentul lor hulpav.

Vă rog, uitaţi-vă la acest Catalog de artă, cuprinzând peste 5. 000 de pictori celebri şi 100 000 de tablouri intrate în tezaurul picturii universale: LES PLUS BEAUX PEINTURES DU MONDE! 
Este cel mai complex muzeu virtual (http://www.mystudios.com/artgallery/). Şi căutaţi dacă există vreun pictor român. Eu nu l-am găsit decât pe Ştefan Luchian. Poate mai există vreunul, printre cei peste 5. 000. Mare păcat, fiindcă avem pictori mai buni decât mulţi dintre cei selectaţi. Nu se poate să lipsească Aman, Grigorescu, Tonitza şi alţi artişti români clasici sau moderni!
Dar iată că se poate.
Încă o dată se verifică faptul că ţara nu face nimic pentru artişti. Străinii nu sunt obligaţi să promoveze pictorii români! REGULA este ca ŢARA SĂ-ŞI PROMOVEZE VALORILE. Nu trebuie să mai scriu, am scris de sute de ori ce au făcut ţări că Franţa, Italia, Germania sau Irlanda pentru valorile lor.

Criteriul pentru care a fost respins Ansamblul de la Târgu-Jiu, de a intra în Patrimoniul UNESCO, a fost acela că nu e cunoscut locul!

Păi cum să fie cunoscut acel loc dacă nu este promovat? Ca de obicei, românii aşteaptă SĂ PICE MINUNI DIN CER. Şi nu pică. Şi nu vor mai pica. Decât să-şi tot mărească lefurile, demnitarii ar fi trebuit să investească în promovarea lui Brâncuşi. Dar nu, ei investesc în alde Patapievici şi în clanul lor. Cine a reuşit prin geniul său, e urât. Dar nimeni nu se întreabă ce s-ar fi ales din Brâncuşi dacă rămânea în ţară?

E un caz alarmant, repet. Numai Brâncuşi a făcut pentru România, şi a făcut enorm!, în schimb ţară nu a făcut nimic pentru el. Dimpotrivă, l-a tot compromis. Cum este şi ridicolul efort al unor culturnici de a-l deshumă din Montparnasse, deşi el este îngropat aici că cetăţean francez. 

Astfel de fapte nedemne, ce dovedesc incompetenţa, nu afectează însă imaginea lui Brâncuşi, ci a României. Notorietatea lui Brâncuşi a devenit un bumerang pentru ţară. Dovadă în ce DEGRINGOLADA a intrat GUVERNUL când a trebuit să achiziţioneze lucrarea CUMINŢENIA PAMÂNTULUI. Şi-a arătat complet neputinţă!
Este marele semnal de alarmă privind imaginea ţării prin cea mai importantă opera de artă de pe teritoriul sau: Ansamblul cultural de la Tg. Jiu, care se va tot degrada, până se va alege praful. Deja simbolurile brâncuşiene apar în reclame CEC sau ponta-prezidenţiale! În loc ca românii să lege opera lui Brâncuşi de spiritualitatea românească, o înstrăinează. Iar UNESCO ar fi investit tocmai în conservarea acestui tezaur.
Îmi pare tare rău, dar dacă continuă să meargă pe această cale, România nu are viitor. Adică are unul, dar e în ceaţă, deloc potrivit pentru o lume normală, să nu spun fericită.

Sursa: Grid Modorcea
Adaptare și foto: Carmen Pankau