JOCUL de-a MAFIA la CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

V Turcan
Situația de la Curtea Constituțională aduce aminte de un joc, și anume despre „mafia”. Jocul este destul de simplu, și implică un grup de oameni care practic se învinovățesc reciproc cine este mafia. Practic, în aceeași situație ne-am pomenit, iar în prezent, încă nu este clar care este deznodământul.

1. Vine noaptea, se trezește mafia.

În dimineața zilei de luni, 19 august, fostul deputat PSRM, Vladimir Țurcan, a fost ales în funcția de președinte al Curții Constituționale. În absența lui Țurcan, Liuba Șova va fi cea care va îndeplini funcțiile de președinte al Curții Constituționale. Anunțul a fost făcut printr-un comunicat de presă al Curții Constituțională, iar după anunț, Vladimir Țurcan a făcut declarații precum că va susține și va reabilita imaginea instituției, care a fost cumva afectată de „manevrele” precedentei componențe.

Primele reacții de consternare au apărut în „facebook-osfera”, și anume acest enorm chat-room al jurnaliștilor, strategilor, analiștilor și politicienilor care schimbă păreri.

Prima intervenție a venit de la liderul PAS, Maia Sandu care a cerut ca toți judecătorii de la CC să spună pentru cine au votat.

„Avem dubii rezonabile să presupunem că votarea a fost una viciată, de aceea solicit ca fiecare judecător să spună public pentru cine și-a dat votul. În situația în care acest lucru nu se va întâmpla, ne rezervăm dreptul să acționăm în consecință”, a spus Maia Sandu.

Igor Dodon, dar și Vladimir Țurcan au îndemnat-o pe Maia Sandu să lase emoțiile, și să nu se implice.

„Consider că cea mai corectă și mai cumpătată poziție a factorilor politici acum constă în abordarea neutră și imparțială a proceselor interne ale CC, fără preferințe sau animozități personale”, a spus Șeful Statului.

Vladimir Țurcan a îndemnat-o și el pe Maia Sandu să lase emoțiile. Cu părerea s-au mai dat și Andrei Năstase, dar și alt Andrei, secretarul General al Guvernului care a cerut demisia lui Vladimir Țurcan.

2. Interviul cu emoții

Telefoanele au sunat toată ziua de ieri pe la judecători, de la jurnaliști însă până la urmă exclusivitate au avut cei de la TV8, care au adus-o pe Liuba Șova în platoul știrilor. Aceasta a declarat că procedura a fost viciată, și a dezvăluit pe cine a votat – pe sine. Tot ea a spus că au candidat doi oameni și anume. Scorul final potrivit ei a fost

Liuba Șova – 2 voturi
Vladimir Țurcan – 4 voturi

Pentru a fi ales președinte al CC este nevoie de majoritatea judecătorilor, astfel, ecuația este simplă aici, în viziunea Liubei Șova.

În timpul dezbaterilor, judecătorul Nicolae Roșca a înaintat candidatura Liubei Șova. Astfel, judecătoarea presupune că cele două voturi a venit de la ea și de la Nicolae Roșca, cel care l-a înaintat.

Astfel, potrivit ipotezei Liubei Șova, voturile ar fi stat astfel:

Voturi pentru Liuba Șova – Nicolae Roșca și Liuba Șova

Voturi pentru Vladimir Țurcan – Serghei Țurcan, Eduard Ababei, Vladimir Țurcan și Domnica Manole.

3. Toți în capul Domnicăi Manole

Pentru că declarațiile Liubei Șova au fost făcute în știrile de seară, la facebook-ul nu doarme, toți au condamnat-o pe Domnica Manole, care a reacționat spre miez de noapte:

„Ce se întîmplă oameni buni ! Pentru ce faceti aceste acuzatii nefondate! Trei ani am fost alături de Dvs, am sacrificat cariera, libertatea, acum brusc sa schimbat situația.
Regret aceste acuzații nefondate în adresa mea”, a scris Domnica Manole, care a spus că va cere anularea hotărârii de alegere a lui Vladimir Țurcan.

Zis și Făcut:

4. Eu tot nu-s mafia

A doua zi, pe la ora 12:00, Domnica Manole a venit cu o precizare care a pus din nou societatea pe întrebări, și pe toți să se întrebe cine este mafia:

„Legea cu privire la Curtea Constituțională impune anumite obligații față de judecători de a nu divulga secretul deliberării, dar reușind din interesul public major al societății față de Hotărârea din 19 august 2019 de desemnare a Președintelui CC, de declaratiile unor colegi, făcute public, declar cu toata responsabilitatea , ca nu am votat pentru alegerea Președintelui CC Vladimir Turcan”, a scris Domnica Manole.

Astfel, avem situația în care 3 judecători au declarat că nu au votat pentru Vladimir Țurcan.

Nicolae Roșca a spus:

„Eu pot doar să spun că mie nu mi-a plăcut soluția pe care a decis-o majoritatea Curții și eu am o altă opinie. Eu am înaintat un alt candidat, și am votat pe alt candidat și am motivat în fața colegilor de ce eu îl propun”,

Liuba Șova a spus:

Eu declar în fața întregului popor că eu m-am votat pe mine, logic eu deduc că persoana care m-a înaintat pe mine a votat candidatul pe care l-a înaintat”.

Iar Domnica Manole a spus că:

Declar cu toata responsabilitatea , ca nu am votat pentru alegerea Președintelui CC Vladimir Țurcan”,

Pentru a fi ales președinte al CC, un candidat trebuie să fie votat de 4 colegi. Totodată, din cei 6 judecători, 3 din ei au declarat că nu au votat pentru Țurcanu. Rămân aici doar câteva ipoteze și anume:

– Cineva a completat greșit buletinul
– Cineva a fraudat alegerile
– Cineva din aceștia 3 a mințit. Dar asta e cel mai puțin probabil, deoarece ei au spus că fac această declarație în fața întregului popor, și cu toată responsabilitatea.

Între timp, orașul mai doarme odată.
Se trezește mafia…
Se trezește polițistul…
Se trezește doctorul…

diez.md