CÂRDĂȘIA CRIMINALĂ dintre GERMANIA-RUSIA amenință din nou ROMÂNIA…

Putin Merkel
În urmă cu aproape un sfert de veac, în publicaţia britanică „Intelligent Digest” au apărut câteva dezvăluiri, reluate în ziarul „Adevărul” din 08 decembrie 1993, cu ocazia împlinirii a 51 de ani de la semnarea pactului Ribentrop-Molotov. Să ne aducem aminte despre ce dezvăluiri a fost vorba.
În luna septembrie 1990, la Geneva, reprezentanţi de primă mărime din Germania şi URSS au avut o convorbire în mod discret unde cele două mari puteri au pus la punct o nouă împărţire a Europei de Est.
Revista britanică are un tiraj restrâns, se distribuie pe bază de abonament, iar informaţiile sale sunt pretinse confidenţiale.
În text redactorul, şef – Joseph de Courey, descrie conţinutul prezumtivului act germano-rus.
Discuţiile purtate erau sub girul „Strict Secret” şi se refereau la influenţa asupra statelor din estul Europei. Iată rezumatul acestor discuții, propus de revista britanică:
„În sinteză, la discuţii, sovieticii au acceptat:
1. Să nu se opună divizării Cehoslovaciei.
2. Republica Cehă va deveni parte a sferei de influenţă economică a Germaniei cu scopul posibil de încorporare politică a regiunii în următorii 12-15 ani la Germania.
3. În schimb, Germania va compensa URSS-ul pentru daunele economice suferite prin pierderea influenţei în Europa de Est.
4. Ungariei i se va permite urmărirea scopului de a-şi recâştiga teritoriile pierdute după primul război mondial prin tratatul de la Trianon din 1920 (când Transilvania a fost încorporată în România. Ucraina transcarpatică şi teritoriile limitrofe Dunării au revenit Cehoslovaciei, iar Voivodina a trecut la Iugoslavia).
5. Germania va spori ajutorul economic acordat Ungariei pentru a asigura acolo un standard al vieţii mai ridicat decât cel din Slovacia, făcând astfel mai atrăgătoare ideea unificării Slovaciei cu Ungaria.
6. Să nu ridice obiecţii la divizarea Iugoslaviei, să fie de acord cu intrarea Croaţiei şi Slovaciei în sfera de interese economice a Germaniei şi să susţină unirea Ucrainei transcarpatice cu Ungaria, dacă naţionaliştii Ucrainei ar desfăşura „activităţi destructive”.
7. În afară de compensaţia economică pentru pierderile suferite, Germania se angajează să nu fie activă în chestiuni privind Ucraina şi statele baltice şi să nu le considere parte a sferei de influenţă economică a Germaniei”.
Pentru Moscova, înţelegerea conferă sprijin în creşterea şi câştigarea influenţei în Orientul Apropiat ca o compensare a pierderilor din Europa de Est.
În încheiere, revista remarcă: „Dacă această analiza este corectă, atunci perspectiva este a unei hegemonii Germane sprijinită de Rusia într-o Europă fără americani, combinată cu un nou val de presiuni din partea ruşilor pentru a obţine influenţă în Orientul Apropiat”. O astfel de perspectivă, după părerea noastră, va aduce numeroase necazuri ţărilor balcanice, atlantice şi mediteraneene.
Informaţia este confirmată şi de un diplomat sârb care relatează că: „Fostul Ministru de Externe al Italiei Dany de Michelis la înştiinţat pe omologul său iugoslav Dudimir Lanciar de existenţa unui acord secret de reîmpărţire a sferelor de influenţă între URSS şi Germania”.
Acest diplomat era primul consilier al Ambasadei Iugoslave la Bucureşti – Miloşi Vscebrka care a fost martor la aceasta discuţie neoficială.
Totodată acesta a mai adăugat „…că tratatul permite Ungariei să-şi recâştige teritoriile pierdute la Trianon.” („Adevărul” din 10-12 iunie 1995).
În legătură cu Malta, şeful D.S.S., gl. Vlad Iulian declara printre altele: „…în esenţă la Malta s-a discutat situaţia din România şi s-au trasat probleme cu privire la România. S-au împărţi: responsabilităţi cu privire la România şi cred ca v-am spus destul…” (declaraţie Iulian Vlad pag. 8-10)
https://ioncoja.ro/cardasia-criminala-dintre-germania-rusia-ameninta-din-nou-romania/
DEZVĂLUIRI: Acordul Bonn-Budapesta (19-23 august 1989) prin care Germania se angaja să spijine unirea TRANSILVANIEI cu… UNGARIA

Articol preluat din bilunarul CERTITUDINEA (disponibil în toată țara, în chioșcurile de ziare, sau în magazinul LUPUL DACIC, deschis în Centrul Vechi al Bucureștiului, pe strada Smârdan nr 28): În vara anului 1989, Republica Federală Germania finalizase în mare înţelegerile cu Uniunea Sovietică şi cu S.U.A., privitoare la unificarea ţării. Franţa şi Marea Britanie au încercat să se opună acestui proiect. În cadrul întâlnirii dintre preşedintele Franţei, Francois Mitterand şi cel al Uniunii Sovietice, Mihail Gorbaciov, de la Kiev, din 6 decembrie 1989, a cărei stenogramă a fost dată publicităţii, Mitterand a arătat pericolul refacerii puterii Germaniei şi a exercitării unui control al ei asupra întregului centru al Europei. El l-a rugat pe Gorbaciov să nu sprijine proiectul german de reunificare, promiţând în schimb accesul Moscovei la fonduri mari prin Banca Europeană de Reconstrucţie şi Dezvoltare. Franţa şi Marea Britanie invocau şi necesitatea menţinerii Germaniei divizată pentru a nu-i crea probleme lui Gorbaciov, sprijinitorul politicii Occidentului, în faţa acuzaţiilor pe care i le aduceau grupările politico-militare şi de informaţii conservatoare de la Moscova, nemulţumite de faptul că preşedintele sovietic sprijinea promovarea intereselor occidentale. Pentru a-l sprijini pe Mihail Gorbaciov, Marea Britanie şi Franţa au sprijinit regimurile politice pro-sovietice din centrul şi estul Europei, cum a fost şi cazul sprijinirii grupării Iliescu-Militaru-Brucan de la Bucureşti

Unii lideri din Republica Democrată Germană nu s-au împăcat uşor cu ideea dispariţiei Germaniei comuniste, mai ales şefii Partidului Comunist, Erich Honeker (deloc) şi unii lideri ai Stasi, ca generalii Erich Mielke și Markus Wolff (greu). Era necesară o acţiune populară de anvergură care să îi convingă pe comuniştii radicali să accepte mersul evenimentelor spre reunificarea paşnică a ţării. Guvernul vest-german a conceput un plan de trecere în masă a unor cetăţeni din Germania de Est în cea de Vest. Pentru aceasta, cancelarul Helmuth Kohl s-a deplasat la Budapesta, în perioada 23-25 august 1989 şi a încheiat Acordul Bonn-Budapestaprivitor la angajamentele de sprijin al Ungariei pentru reunificarea Germaniei şi al guvernului de la Bonn pentru reunificarea Ungariei cu Transilvania.

Anterior, se purtaseră discuţii  intense, încheiate în jurul lui 19 august 1989. Prin acordul încheiat, Ungaria se angaja să deschidă graniţa cu Austria, permiţând est-germanilor, care intrau cu zecile de mii ca turişti în Ungaria, să treacă în vest. În schimb, Germania s-a angajat să sprijine Ungaria în eforturile ei de a recupera Transilvania. Încurajarea germană şi siguranţa guvernului maghiar legat de interesul Uniunii Sovietice pentru destabilizarea României, a determinat Budapesta să se implice din plin în acţiunile din România, din decembrie 1989, alături de serviciile secrete ale altor state.

De altfel, Uniunea Sovietică demarase cu decenii în urmă, din 1969, pregătirile în vederea schimbării regimului ceauşist de la Bucureşti, aşteptând doar condiţii prielnice şi motivaţii solide. Printr-un document al serviciului vest-german de informaţii, B.N.D., emis în anul 1973, guvernul de la Bonn era informat că ministrul sovietic al Apărării, mareşalul Andrei Greciko a afirmat într-o convorbire cu Erich Honeker că „într-o perspectivă mai lungă, lucrurile nu mai pot continua astfel cu România”. Serviciile sovietice de securitate şi informaţii creaseră o unitate specială care sprijinea din umbră organizaţiile revizioniste maghiare din emigraţie, care revendicau Transilvania cu glas tare.

De asemenea, sovieticii au catalizat revendicările bulgarilor faţă de sudul Dobrogei. În iunie 1971, cu ocazia vizitei în China, Nicolae Ceauşescu a fost informat de preşedintele Mao şi de premierul Ciu En Lai că Moscova acţionează împotriva României mai ales prin agentura compusă din personalităţile politice, informative şi militare care făcuseră studiile în U.R.S.S. şi slujeau în continuare internaţionalismul comunist, în general şi Uniunea Sovietică, în special.

În cursul revoltei populare şi al loviturii de stat din România (decembrie 1989), Ungaria a fost implicată direct în destabilizarea României, iar acţiunile diversioniste s-au desfăşurat în formele cele mai violente în Transilvania, mai ales de-a lungul unui aliniament de frontieră a provinciei istorice (Timişoara, Arad, Cugir, Sibiu, Braşov, Târgu Secuiesc, Miercurea Ciuc şi altele).

Prof. univ. dr. Corvin Lupu

Nota noastră: din fericire, planul de dstabilizare nu a reușit. Totuși, a existat un preț uriaș: acceptarea devalizării țării în favoarea corporațiilor străine, distrugerea economiei și transformarea României într-o piață de desfacere. Dincolo de asta, planul dezmembrării țării noastre continuă și acum. Vom fi în stare să gestionăm noile provocări?