O ÎNTREBARE pentru MINISTRUL de INTERNE ANDREI NĂSTASE: Când se vor opri fărădelegile poliției la adresa DIANEI CRUDU care a arborat DRAPELUL ROMÂNIEI în curtea sa ?

Tricolorul D Crudu

Valeriu Munteanu

Domnule ministru de interne, Andrei Nastase, vă rog să vă implicați pozitiv în vederea opririi acestor fărădelegi a poliției la adresa doamnei Crudu și, în mod implicit, împotriva românității noastre. Este nedrept ca poliția noastră să ducă tricolorul românesc la tribunal.

 

Un fost viceministru de Externe de la Chișinău a reclamat la poliție Tricolorul României arborat la Durlești

10_valeriu_ostalep

Drapelul României, statul care susține masiv și necondiționat R. Moldova, a ajuns subiect de plângeri la poliție, chiar dacă este arborat în spațiu privat, transmite Romanian Global News.

Dorind probabil întoarcerea la vremurile în care spațiul privat nu era intangibil și personal, ci doar un loc în care autoritățile puteau interveni oricând și oricum doresc prin încălcarea oricăror drepturi ale omului, un fost oficial guvernamental de la Chișinău a depus plângere la poliție pe numele unei persoane care are drapelul românesc la locul de cinste cuvenit în propria-i curte.

Sesizarea a fost adresată Inspectoratului de Poliție Buiucani, la data de 8 noiembrie, de către fostul viceministru de externe, Valeriu Ostalep. Acesta s-a arătat deranjat de faptul că o locuitoare din suburbia Durlești a capitalei și-a arborat un drapel românesc.

În plângerea adresată Poliției, Ostalep invocă faptul că a fost încălcată legislația cu privire la folosirea simbolurilor de stat și cere tragerea la răspundere a persoanei care a arborat drapelul României.

Contactați de reporterii Deschide.MD, reprezentanții ai IP Durlești au spus că, „Materialul este în examinare. Chiar azi a fost un polițist la fața locului să vadă situația și urmează să ia o decizie. Drapelul a fost arborat pe spațiu privat.”

„Cum este să fii pedepsit pentru că pe terenul tău ai arborat drapelul Românesc. Vă spun eu cum: simplu! Ostalep, rahat cu ochi!”, se arată în postarea Dianei Crudu, femeia din Dulești vizată în plângerea lui Ostalep.

Menționăm că Valeriu Ostalep este un comentator omniprezent la „Sputnik”-ul moscovit cu filială la Chișinău și este cunoscut pentru viziunile sale proruse. De exemplu, acesta sărbătorea, pe 24 august, „eliberarea Moldovei”, deși Basarabia a fost anexată la URSS, și i-a numit „maimuțe” pe care care au desenat recent tricolorul pe tancul sovietic de la Leușeni.