Când TRAIAN BĂSESCU a fost sincer, atunci când s-a pronunțat pentru UNIRE sau acum când pledează pentru perspectiva europeană a R. MOLDOVA ?

Basescu Traian

Pînă mai ieri TB ne convingea (şi pe bună dreptate) că unica şansă ca şi RM să devină parte a UE este UNIREA cu Patria-mamă!
Ajuns în Parlamentul European cîntă alt cîntec: cică, să i se dea R.Moldova o „perspectivă europeană”…
Ca „stat independent”, evident…
Despre UNIRE ca singură soluţie – nici un cuvînt!
Adevărat cameleon!

Traian Băsescu:
·
Republica Moldova în Parlamentul European
Târziu în noapte, Înaltul Reprezentat, Federica Mogherini, a prezentat în Parlamentul European situația din Republica Moldova. Subiectul a stârnit interes, 19 parlamentari luând cuvântul, printre ei: Siegfried Mureșan, Rareș Bogdan și Ramona Strugariu. Redau intervenția pe care am avut-o, ieri, în plenul Parlamentului European. Am cerut ca Republicii Moldova să i se dea perspectiva intrării în Uniunea Europeană. Unirea cu România nu este treaba Uniunii Europene, ci a României.

Opinia unui europarlamentar despre SCHIMBAREA puterii din R. Moldova: „Moldova nu a ales Europa, dar două CLANURI au decis să se alieze ca să lichideze un al treilea clan”

 Ziarul National
Opinia unui europarlamentar despre SCHIMBAREA puterii din R. Moldova: „Moldova nu a ales Europa, dar două CLANURI au decis să se alieze ca să lichideze un al treilea clan”

Eurodeputatul francez Thierry Mariani consideră că „Moldova nu a ales Europa”. În opinia sa, Blocul ACUM şi Partidul Socialiştilor, pe care politicianul le numeşte „două clanuri”, au decis să se alieze ca să lichideze „un al treilea clan”, cel al lui Vlad Plahotniuc, scrie Adevărul Moldova.

„Eu nu împărtăşesc optimismul unora. Doamna comisar, Moldova nu a ales Europa. Două clanuri au decis să se alieze în Moldova ca să lichideze un al treilea clan. Haideţi să o spunem clar, toată lumea o ştie, în realitate, partida europeană reprezentată de doamna Sandu şi partida rusă, domnul Dodon, au de fapt o singură ţintă comună şi anume liderul PDM”, a declarat Thierry Mariani marţi, 16 iulie, la şedinţa Parlamentului European pentru situaţia din Republica Moldova.

Politicianul francez a mai menţionat că este de acord cu poziţia eurodeputatului român Traian Băsescu, care a subliniat că UE trebuie să ofere perspectivă europeană Republicii Moldova. „Moldova nu este în Europa, dar toţi moldovenii care vor să o facă pot să vină în Europa, pentru că vecinul său istoric a fost foarte generos cu paşapoarte româneşti”